Să devenim părinţi de seamă
Vârstnicul L. Tom Perry
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Sunt multe feluri în care părinţii de seamă pot avea acces la ajutorul şi sprijinul de care au nevoie pentru a preda copiilor lor Evanghelia lui Isus Hristos.
În această vară am sărbătorit un eveniment special – am aniversat cea de-a 90-a zi de naştere a mea. Atunci când sărbătoriţi anumite evenimente importante din viaţa dumneavoastră, este util şi instructiv să reflectaţi asupra evenimentelor şi experienţelor din trecut. Poate că voi, cei tineri, care ascultaţi sau citiţi această cuvântare, nu sunteţi aşa de impresionaţi de faptul că cineva a ajuns la vârsta de 90 de ani, dar, în perioada în care m-am născut, atingerea unei astfel de vârste era considerată o realizare deosebită. În fiecare zi sunt recunoscător Tatălui Ceresc pentru că m-a binecuvântat cu o viaţă lungă.
În timpul vieţii mele s-au schimbat atât de multe. Am fost martor la dezvoltarea erei industriale şi a celei informatice. Autovehiculele produse în masă, telefonul şi avionul au fost mari inovaţii din perioada primilor mei ani de viaţă. Astăzi, modalităţile prin care găsim, distribuim şi folosim informaţiile se schimbă aproape zilnic. La vârsta mea, mă minunez cât de rapid se schimbă lumea în care trăim. Foarte multe descoperiri din prezent stârnesc imaginaţia cu potenţialul lor de a ne îmbunătăţi modul de viaţă.
Având în vedere toate schimbările rapide ce se produc în lume, noi ne rugăm şi lucrăm cu hărnicie pentru a ne asigura că valorile Evangheliei lui Isus Hristos rezistă în timp. Unele dintre ele se află deja în pericolul de a fi pierdute. Pe primele locuri în această listă de valori şi, astfel, ţinte principale ale adversarului, se află caracterul sacru al căsătoriei şi rolul central al familiilor. Ele oferă un cămin în care există stabilitate şi siguranţă, în care fiecare copil al Tatălui Ceresc iubitor poate fi influenţat în bine şi poate dobândi alte valori eterne.
Propria mea familie, anticipând sărbătorirea acestui eveniment important, a 90-a zi de naştere a mea, a început să mă ajute să îmi amintesc şi să apreciez experienţele pe care le-am avut în lunga mea viaţă. De exemplu, nepoata mea a adunat şi mi-a împărtăşit câteva scrisori pe care le-am scris părinţilor mei cu aproximativ 70 în urmă de ani în timp ce mă aflam în avanpostul meu din cadrul Marinei, pe Insula Saipan din Oceanul Pacific, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Una dintre aceste scrisori mi-a captat atenţia în mod deosebit. Era o scrisoare pe care am scris-o mamei mele în 1945 pentru a o deschide şi a o citit de Ziua Mamei. Aş dori să vă împărtăşesc câteva fragmente, în speranţa că veţi vedea de ce voi fi pentru totdeauna recunoscător părinţilor mei iubitori pentru lecţiile pe care le-am învăţat din predarea oferită de ei în cadrul căminului. Părinţii mei sunt cel mai bun exemplul de părinţi de seamă pe care mi-l amintesc, care au făcut din căsătoria lor şi din educarea potrivită a copiilor cea mai mare prioritate a lor.
Scrisoarea pe care i-am scris-o mamei în 1945, cu ocazia Zilei Mamei, începea astfel:
„Dragă mamă,
în ultimii patru ani am avut neşansa să petrec Ziua Mamei departe de tine. În fiecare an am dorit să fiu alături de tine şi să-ţi spun cât de mult te iubesc şi cât de mult mă gândesc la tine, dar, pentru că acest lucru este din nou imposibil, va trebui să fac tot ce-mi stă în putinţă şi să-ţi transmit gândurile mele prin poştă.
În acest an, mai mult decât în oricare alţii, îmi dau seama ce efect a avut pentru mine faptul că am o mamă minunată. În primul rând, îmi lipsesc lucrurile mărunte pe care obişnuiai să le faci pentru mine. Ori de câte ori mă dădeam jos din pat dimineaţa, nu era nevoie să-mi fac griji dacă voi găsi o cămaşă şi şosete curate. Tot ce trebuia să fac era să deschid dulapul şi le găseam. La ora mesei ştiam că voi găsi mereu ceva ce-mi plăcea, gătit cât se putea de bine. Seara ştiam mereu că voi găsi aşternuturi curate pe pat şi suficient de multe pături pentru a-mi ţine de cald. A fost, într-adevăr, o deosebită plăcere să locuiesc acasă”.
Când am citit aceste prime două paragrafe din scrisoare, am fost uimit de cât de emoţionante păreau. Probabil că, faptul de a fi locuit într-un cort şi a fi dormit sub o plasă pentru ţânţari, pe un pat de campanie, mi-a îndreptat gândurile spre căminul meu special.
Scrisoarea către mama mea a continuat:
„Dar sentimentele mele faţă de tine sunt mai profunde datorită exemplului pe care mi l-ai oferit. Tu ai făcut ca viaţa să fie atât de plăcută pentru noi, ca familie, încât am vrut să-ţi urmăm exemplu, să continuăm să avem aceeaşi bucurie de care am avut parte în copilăria noastră. Tu ţi-ai făcut mereu timp să mergi cu familia în canion şi ne puteam bizui pe tine să faci orice, de la a te urca pe munte, până la a te juca cu mingea împreună cu noi. Tata şi cu tine nu aţi mers niciodată singuri în vacanţă. Familia a fost tot timpul împreună cu voi. Acum, că mă aflu departe de casă, îmi place mereu să vorbesc despre viaţa de-acasă pentru că era foarte plăcută. Nu aş putea să ignor învăţăturile tale pentru că faptele mele i-ar face pe alţii să creadă că nu m-ai crescut bine. Este o mare provocare pentru mine să fiu demn să fiu numit fiul Norei Sonne Perry. Sunt foarte mândru să fiu numit fiul tău şi sper că voi fi mereu demn de aceasta.
Sper ca anul viitor să fiu alături de tine pentru a petrece un timp frumos, aşa cum mi-am planificat să petrec Ziua Mamei în ultimii patru ani.
Mă rog ca Domnul să te binecuvânteze pentru toate lucrurile minunate pe care le-ai făcut pentru această lume aflată în conflict.
Cu toată dragostea mea, Tom”1
În timp ce am recitit scrisoarea, m-am gândit, de asemenea, la obiceiurile din familie şi la cultura din episcopia, ţăruşul şi comunitatea în care am crescut.
Cultura este definită ca fiind modul de viaţă al unor oameni. Există o cultură a Evangheliei unică, un set de valori, aşteptări şi obiceiuri comune tuturor membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Această cultură a Evangheliei sau acest mod de viaţă are la origine planul salvării, poruncile lui Dumnezeu şi învăţăturile profeţilor în viaţă. Ea este demonstrată în felul în care ne creştem familiile şi ne trăim vieţile.
Prima poruncă dată lui Adam ca responsabilitate în viaţa muritoare se găseşte în Genesa 2:24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup”.
Unirea împreună a unui bărbat cu o femeie, căsătoriţi legal şi legitim, nu reprezintă doar o pregătire pentru ca generaţiile viitoare să moştenească pământul, ci aduce şi cea mai mare bucurie şi satisfacţie pe care le poate oferi această experienţă muritoare. Acest lucru este adevărat mai ales atunci când puterile preoţiei declară faptul că acea căsătorie este pentru timp şi pentru toată eternitatea. Copiii născuţi de pe urma unor asemenea căsătorii au parte de o siguranţă care nu poate fi găsită niciunde altundeva.
Lecţiile predate în cămin de părinţi de seamă devin din ce în ce mai importante în lumea de azi, în care influenţa adversarului este atât de răspândită. După cum ştim, el încearcă să submineze şi să distrugă însăşi temelia societăţii noastre – familia. Prin căi şirete şi deghizate cu grijă, el lansează atacuri la adresa oamenilor din întreaga lume cu privire la angajamentul faţă de viaţa de familie şi subminează cultura şi legămintele sfinţilor din zilele din urmă credincioşi. Părinţii trebuie să decidă ca predarea în cămin să fie una dintre cele mai sacre şi importante responsabilităţi. Deşi celelalte instituţii, cum ar fi Biserica şi şcoala, îi pot ajuta pe părinţi să „[înveţe] pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbe 22:6), această responsabilitate aparţine în cele din urmă părinţilor. Conform marelui plan al fericirii, părinţii de seamă sunt cei care sunt responsabili de siguranţa şi dezvoltarea copiilor Tatălui Ceresc.
În marea noastră responsabilitate de părinţi, sunt multe feluri în care părinţii de seamă pot avea acces la ajutorul şi sprijinul de care au nevoie pentru a preda copiilor lor Evanghelia lui Isus Hristos. Permiteţi-mi să sugerez cinci lucruri pe care le pot face părinţii pentru a crea obiceiuri de familie mai statornice:
În primul rând, părinţii se pot ruga cu sinceritate, cerându-I Tatălui nostru Ceresc să-i ajute să iubească, să înţeleagă şi să îndrume copiii pe care li i-a trimis.
În al doilea rând, se pot ruga împreună ca familie, pot studia scripturile împreună, pot ţine seara în familie şi pot mânca împreună ori de câte ori este posibil, făcând ca cina să fie un timp pentru comunicare şi pentru predarea valorilor.
În al treilea rând, ei pot beneficia pe deplin de reţeaua de sprijin a Bisericii, comunicând cu conducătorii copiilor de la Societatea Primară, cu conducătorii tinerilor şi cu preşedinţiile claselor şi cvorumurilor. Comunicând cu cei care sunt chemaţi şi puşi deoparte să lucreze cu copiii lor, părinţii le pot oferi informaţii esenţiale privind nevoile speciale şi specifice fiecărui copil.
În al patrulea rând, părinţii pot împărtăşi adesea copiilor mărturiile lor, îi pot ruga să ia asupra lor angajamentul de a ţine poruncile lui Dumnezeu şi le pot promite binecuvântările pe care Tatăl nostru Ceresc le promite copiilor Săi credincioşi.
În al cincilea rând, ne putem organiza familiile stabilind reguli de familie şi aşteptări simple şi clare, tradiţii şi ceremonii de familie sănătoase şi „economii de familie”, prilej cu care copiii primesc responsabilităţi în casă şi pot câştiga bani de buzunar pentru a învăţa să administreze, să economisească şi să plătească zeciuială din banii pe care-i câştigă.
Aceste sugestii pentru a crea obiceiuri de familie mai statornice funcţionează în armonie alături de cultura din Biserică. Obiceiurile noastre de familie întărite vor constitui o protecţie pentru copiii noştri împotriva „[săgeţilor] de foc ale duşmanilor” (1 Nefi 15:24), care se găsesc în cultura celor de vârsta lor, în cultura divertismentului şi cea a celebrităţii, în cultura recunoaşterii şi cea a beneficiilor şi în cultura Internetului şi a mass-mediei, la care sunt expuşi în mod constant. Obiceiurile de familie statornice îi pot ajuta pe copiii noştri să trăiască în lume şi să nu devină ai lumii (vezi Ioan 15:19).
Preşedintele Joseph Fielding Smith ne-a învăţat: „Este datoria părinţilor să le predea copiilor aceste principii salvatoare ale Evangheliei lui Isus Hristos pentru a şti de ce trebuie să fie botezaţi şi de ce trebuie să dobândească o dorinţă sinceră de a continua să ţină poruncile lui Dumnezeu după ce sunt botezaţi, pentru a putea veni înapoi în prezenţa Sa. Vreţi dumneavoastră, bunii mei fraţi şi bunele mele surori, să fiţi pecetluiţi cu familiile dumneavoastră, cu copiii dumneavoastră, cu părinţii şi strămoşii dumneavoastră?… Dacă vreţi, trebuie să începeţi să le predaţi copiilor de când se află în leagăn. Trebuie să predaţi atât prin vorbă, cât şi prin faptă”2.
Declaraţia oficială despre familie afirmă:
„Soţul şi soţia au o responsabilitate sacră, aceea de a se iubi şi de a se îngriji unul de celălalt şi de copiii lor. «Fiii sunt o moştenire de la Domnul» (Psalmii 127:3). Părinţii au datoria sacră de a-şi creşte copiii cu dragoste şi dreptate, de a satisface nevoile lor fizice şi spirituale, de a-i învăţa să se iubească şi să se slujească unul pe altul, să respecte poruncile lui Dumnezeu şi să respecte legile ţării în care sunt cetăţeni, oriunde ar trăi…
Planul divin pentru taţi este de a conduce familiile lor cu dragoste şi dreptate şi ei sunt răspunzători de satisfacerea nevoilor pentru viaţă şi protejarea familiilor lor. Mamele sunt în primul rând responsabile pentru îngrijirea copiilor. În aceste responsabilităţi sacre, taţii şi mamele sunt obligaţi să se ajute unul pe celălalt ca parteneri egali”3.
Eu cred că, prin planul divin, rolul mamelor este cu precădere acela de purta de grijă şi de a preda generaţiei viitoare. Dar este minunat să vedem soţi şi soţii care stabilesc un parteneriat perfect, prin care îşi unesc influenţa şi comunică eficient atât despre copiii lor, cât şi cu copiii lor.
Atacurile feroce ale ticăloşiei asupra copiilor noştri sunt mai subtile şi mai îndrăzneţe decât au fost vreodată. Crearea unor obiceiuri de familie statornice formează încă un strat de protecţie în jurul copiilor noştri, apărându-i de influenţele lumeşti.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, mame şi taţi de seamă din Sion! El v-a încredinţat copiii Săi eterni. În calitate de părinţi, noi ne asociem cu Dumnezeu şi chiar ne alăturăm Lui pentru a realiza lucrarea şi slava Sa în rândul copiilor Săi. Responsabilitatea noastră sacră este să facem tot ce ne stă în putinţă. Mărturisesc despre aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.