Un dar nespus de mare de la Dumnezeu

Vârstnicul Craig C. Christensen

din Preşedinţia celor Şaptezeci

Duhul Sfânt lucrează în unitate perfectă cu Tatăl Ceresc şi cu Isus Hristos, îndeplinind multe roluri importante şi responsabilităţi distincte.

În anul 1994, preşedintele Howard W. Hunter i-a invitat pe toţi membrii Bisericii să „facă din templu… cel mai mare simbol al calităţii [lor] de membru”¹. Ulterior, în acelaşi an, lucrările de construcţie la templul din Bountiful, Utah, erau finalizate. Ca mulţi alţii, eram nerăbdători să mergem cu tânăra noastră familie la casa deschisă ce avea loc înainte de dedicare. Ne-am dat toată silinţa pentru a-i pregăti pe copiii noştri să intre în templu, rugându-ne cu ardoare ca ei să aibă o experienţă spirituală datorită căreia templul să devină o parte importantă a vieţii lor.

În timp ce mergeam pioşi prin templu, eu admiram arhitectura magnifică, finisajele elegante, lumina care strălucea prin geamurile înalte şi numeroasele picturi care te inspiră. Acea clădire sacră era desăvârşită din toate punctele de vedere.

Când am intrat în camera celestială, mi-am dat brusc seama că Ben, mezinul nostru în vârstă de şase ani, se ţinea strâns de piciorul meu. Părea îngrijorat − chiar puţin necăjit.

„Ce s-a întâmplat, fiule?”, l-am întrebat în şoaptă.

„Tati”, mi-a răspuns el, „ce se întâmplă aici? Nu m-am mai simţit aşa niciodată”.

Dându-mi seama că aceasta era, probabil, prima dată când băieţelul nostru simţise influenţa Duhului Sfânt într-un mod atât de puternic, am îngenuncheat pe jos alături de el. În timp ce alţi vizitatori treceau pe lângă noi, Ben şi cu mine am petrecut câteva minute, unul lângă altul, învăţând împreună despre Duhul Sfânt. Eram uimit de uşurinţa cu care puteam discuta despre sentimentele lui sacre. În timp ce vorbeam, a fost clar că ceea ce l-a inspirat cel mai mult pe Ben nu a fost ceea ce a văzut, ci ceea ce a simţit − nu frumuseţea fizică din jurul nostru, ci glasul blând şi încet al Spiritului lui Dumnezeu din inima lui. I-am împărtăşit ceea ce am învăţat din propriile mele experienţe, chiar şi cum întrebarea lui de copil a deşteptat în mine un sentiment profund de recunoştinţă pentru acest dar nespus de mare de la Dumnezeu − darul Duhului Sfânt.²

Cine este Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii şi, asemenea lui Dumnezeu Tatăl şi lui Isus Hristos, El ne cunoaşte gândurile şi intenţiile inimii.³ Duhul Sfânt ne iubeşte şi doreşte ca noi să fim fericiţi. Având în vedere că El cunoaşte provocările de care vom avea parte, El ne poate îndruma şi învăţa toate lucrurile pe care trebuie să le facem pentru a ne întoarce şi a trăi din nou în prezenţa Tatălui nostru Ceresc.⁴

Spre deosebire de Tatăl Ceresc şi de Isus Hristos, care au trupuri glorificate din carne şi oase, Duhul Sfânt este un personaj de spirit care comunică cu spiritele noastre prin intermediul sentimentelor şi al impresiilor.⁵ Fiind o fiinţă de spirit, El are responsabilitatea distinctă de a fi instrumentul prin care este primită revelaţia personală. În scripturi, Duhul Sfânt este, adesea, numit Spiritul Sfânt, Spiritul Domnului, Spiritul Sfânt al făgăduinţei sau, pur şi simplu, Spiritul.⁶

Care este misiunea Duhului Sfânt?

Duhul Sfânt lucrează în unitate perfectă cu Tatăl Ceresc şi cu Isus Hristos, îndeplinind multe roluri importante şi responsabilităţi distincte. Scopul principal al Duhului Sfânt este acela de a depune mărturie despre Dumnezeu Tatăl şi despre Fiul Său, Isus Hristos⁷ şi de a ne învăţa adevărul tuturor lucrurilor⁸. O mărturie sigură de la Duhul Sfânt aduce cu sine mai multă siguranţă decât o mărturie care vine de la oricare altă sursă. Preşedintele Joseph Fielding Smith ne-a învăţat că „Spiritul lui Dumnezeu vorbindu-i spiritului omului are puterea de a face cunoscut adevărul cu un efect şi cu o înţelegere mai mari decât în cazul în care adevărul ar fi făcut cunoscut prin contact personal, chiar şi de către fiinţe cereşti”⁹.

Duhul Sfânt este cunoscut şi sub numele de Mângâietorul¹⁰. În momentele de încercare sau de deznădejde ori pur şi simplu atunci când avem nevoie să ştim că Dumnezeu ne este alături, Duhul Sfânt ne poate încuraja spiritual, ne poate oferi speranţă şi ne poate învăţa „lucrurile paşnice ale împărăţiei”¹¹ ajutându-ne să simţim „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere”¹².

În urmă cu mai mulţi ani, în timp ce familia noastră extinsă se adunase pentru o cină de sărbători, tatăl meu a început să se joace cu mulţi dintre nepoţii săi. Dintr-o dată, s-a prăbuşit subit şi a decedat în scurt timp. Acest eveniment neaşteptat ar fi putut fi devastator, în special pentru nepoţii săi, dând naştere la întrebări care sunt greu de răspuns. Cu toate acestea, după ce ne-am adunat copiii în jurul nostru şi după ce ne-am rugat şi am citit cuvintele profeţilor din Cartea lui Mormon despre scopul vieţii, Duhul Sfânt ne-a alinat pe fiecare în parte. În moduri ce sunt greu de descris în cuvinte, răspunsurile pe care le-am căutat au venit într-un mod foarte clar în inima noastră. În acea zi, am simţit o pace care a întrecut cu adevărat priceperea noastră, iar mărturia Duhului Sfânt era sigură, de netăgăduit şi adevărată.

Duhul Sfânt este un învăţător şi un revelator.¹³ Când studiem, cugetăm şi ne rugăm cu privire la adevărurile Evangheliei, Duhul Sfânt ne luminează mintea şi ne stimulează înţelegerea.¹⁴ El face ca adevărul să nu mai poată fi şters din sufletul nostru şi poate duce la o schimbare mare în inima noastră. Când împărtăşim aceste adevăruri membrilor familiilor noastre, celorlalţi membri ai Bisericii şi prietenilor şi vecinilor noştri din comunitate, Duhul Sfânt devine şi învăţătorul lor, căci El duce mesajul Evangheliei către „inimile copiilor oamenilor”¹⁵.

Duhul Sfânt ne inspiră să ne întindem braţele către ceilalţi şi să le slujim. Pentru mine, cele mai memorabile exemple privitoare la ascultarea îndemnurilor Duhului Sfânt de a le sluji altora vin din viaţa şi slujirea preşedintelui Thomas S. Monson, care a spus: „Îndeplinindu-ne datoria, am învăţat că atunci când auzim un îndemn şoptit şi acţionăm conform lui fără întârziere, Tatăl nostru din Cer ne va călăuzi paşii şi ne va binecuvânta viaţa noastră şi vieţile altora. Ştiu că nu există experienţă mai dulce sau sentimente mai preţioase decât să dai ascultare unui imbold, ca apoi să descoperi că Domnul a răspuns la rugăciunea altuia prin tine”¹⁶.

Vă împărtăşesc doar o experienţă preţioasă. În timp ce preşedintele Monson slujea în calitate de episcop, dânsul a aflat că o membră a episcopiei sale, Mary Watson, era în spital. În timp ce se afla în vizită la dumneaei, dânsul a văzut că dumneaei stătea într-un salon mare alături de alte câteva paciente. Când s-a apropiat de sora Watson, dânsul a remarcat că o pacientă de pe un pat din apropiere îşi acoperise repede chipul.

După ce preşedintele Monson a terminat de vorbit cu sora Watson şi i-a dat o binecuvântare prin puterea preoţiei, a dat mâna cu dânsa, şi-a luat la revedere şi se pregătea să plece. În acel moment, s-a întâmplat un lucru simplu, însă uimitor. Citez acum din amintirile preşedintelui Monson legate de această experienţă:

„Nu puteam pleca de lângă ea. Era ca şi cum o mână nevăzută mă ţinea de umăr şi am simţit în sufletul meu că auzeam următoarele cuvinte: «Du-te la celălalt pat, acolo unde acea domniţă şi-a acoperit faţa când ai intrat». Aşa am şi făcut…

M-am apropiat de patul celeilalte paciente, am bătut-o uşor pe umăr şi, cu atenţie, i-am tras uşor cearşaful de pe faţă. Iată uite! Şi ea era membră a episcopiei mele. Nu ştiusem că era internată în spital. Numele ei era Kathleen McKee. Când privirile ni s-au întâlnit, ea a exclamat printre lacrimi: «Oh, stimate episcop, când aţi intrat pe uşa aceea, am simţit că aţi venit să mă vizitaţi şi să mă binecuvântaţi ca răspuns la rugăciunile mele. Mă bucuram în sinea mea la gândul că aveaţi să ştiţi că sunt aici, însă când v-aţi oprit la celălalt pat, m-am întristat şi mi-am dat seama că nu veniserăţi la mine».

I-am spus [surorii] McKee: «Nu contează că nu am ştiut că sunteţi aici. Ceea ce contează este că Tatăl nostru Ceresc a ştiut şi că v-aţi rugat, în linişte, pentru a primi o binecuvântare prin puterea preoţiei. El a fost Cel care m-a îndemnat să vă invadez intimitatea”¹⁷.

Cum ne vorbeşte Duhul Sfânt?

Cu toţii avem experienţe legate de Duhul Sfânt, chiar dacă poate nu ne dăm mereu seama. Când gânduri inspirate ne vin în minte, ştim că sunt adevărate datorită sentimentelor spirituale care ne pătrund în inimă. Preşedintele Boyd K. Packer ne-a învăţat: „Duhul Sfânt vorbeşte cu un glas pe care mai mult îl simţiţi decât îl auziţi… Deşi vorbim despre «ascultarea» şoaptelor Spiritului, de cele mai multe ori oamenii descriu un îndemn spiritual spunând: «Am avut un sentiment…»”¹⁸. Prin intermediul acestor sentimente sacre venite de la Duhul Sfânt ajungem să ştim ce doreşte Dumnezeu să facem, căci acesta, aşa cum se afirmă în scripturi, „este spiritul revelaţiei”¹⁹.

Ce înseamnă să primeşti darul Duhului Sfânt?

Când îl învăţam pe Ben, fiul nostru în vârstă de şase ani, am considerat că era important să-i explic diferenţa dintre ceea ce simţea, care era influenţa Duhului Sfânt, şi darul Duhului Sfânt, care avea să-l primească după botez. Înainte de botez, toţi cei care caută cu onestitate şi sinceritate adevărul pot simţi, din când în când, influenţa Duhului Sfânt. Cu toate acestea, ocazia de a avea parte mereu de însoţirea Duhului Sfânt şi de plenitudinea tuturor binecuvântărilor asociate este valabilă numai pentru membrii botezaţi, demni care primesc darul Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor de către cei care deţin autoritatea preoţiei lui Dumnezeu.

Prin intermediul darului Duhului Sfânt, noi primim mai multă putere şi mai multe daruri spirituale, revelaţii şi protecţie sporite, îndrumare continuă şi binecuvântările promise de a fi sfinţiţi şi exaltaţi în împărăţia celestială. Toate aceste binecuvântări sunt oferite ca rezultat al dorinţei noastre personale de a le primi şi vin pe măsură ce ne trăim viaţa în acord cu voia lui Dumnezeu şi căutăm îndrumarea Sa constantă.

Când mă gândesc la experienţa pe care am avut-o cu Ben în templul din Bountiful, Utah, am multe sentimente şi impresii plăcute. O amintire clară este aceea că, în timp ce eram fermecat de grandoarea a ceea ce puteam vedea, un copilaş care era lângă mine a sesizat sentimentele puternice din inima lui. Printr-o aluzie discretă, am fost invitat nu doar să mă opresc şi să îngenunchez, ci şi să dau atenţie invitaţiei Salvatorului de a deveni asemenea unui copil mic − umil, blând şi pregătit să aud glasul cel blând şi încet al Spiritului Său.

Depun mărturie despre realitatea vie şi despre misiunea divină a Duhului Sfânt şi că, prin puterea Duhului Sfânt, noi putem cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor. Eu mărturisesc că darul Duhului Sfânt este darul nespus de mare şi preţios al Tatălui Ceresc pentru toţi cei care vor veni la Fiul Său, care vor fi botezaţi în numele Său şi care-L vor primi pe Duhul Sfânt fiind confirmaţi în Biserica Sa. Despre aceste adevăruri sacre, eu îmi depun mărturia în numele lui Isus Hristos, amin.