Inimi legate în unitate
Pe măsură ce îi tratați pe alții cu bunătate, grijă și compasiune, vă promit că veți întări mâinile obosite și veți vindeca inimi.
Introducere
Nu este fascinant că descoperirile științifice importante sunt uneori inspirate de evenimente atât de simple precum căderea unui măr dintr-un pom?
Astăzi, permiteți-mi să vă împărtășesc o descoperire care a avut loc datorită unui eșantion de iepuri.
În anii 1970, cercetătorii au inițiat un experiment pentru a analiza efectele dietei asupra sănătății inimii. Pe parcursul mai multor luni, au hrănit un grup controlat de iepuri cu o dietă bogată în grăsimi și le-au monitorizat tensiunea arterială, ritmul cardiac și colesterolul.
Așa cum era de așteptat, mulți dintre iepuri au prezentat o acumulare de grăsime în interiorul arterelor lor. Dar aceasta nu a fost totul! Cercetătorii au descoperit ceva care nu avea prea mult sens. Deși toți iepurii au avut o acumulare de grăsime, în mod surprinzător, un grup a avut cu până la 60% mai puțină decât ceilalți. Părea că ar fi cercetat două grupuri diferite de iepuri.
Pentru oamenii de știință, astfel de rezultate pot duce la nopți nedormite. Cum este posibil? Iepurii erau toți din aceiași rasă din Noua Zeelandă, cu un fond genetic aproape identic. Fiecare a primit cantități egale din aceeași mâncare.
Ce ar putea însemna aceasta?
Au invalidat rezultatele studiul? Au existat scăpări în modul în care a fost conceput experimentul?
Oamenii de știință s-au străduit să înțeleagă acest rezultat neprevăzut!
În cele din urmă, și-au îndreptat atenția către echipa de cercetare. Era posibil ca cercetătorii să fi făcut ceva care să fi influențat rezultatele? Pe măsură ce au cercetat acest lucru, au descoperit că fiecare iepure care avea o acumulare de grăsime mai mică fusese sub îngrijirea aceleiași cercetătoare. Ea a hrănit iepurii cu aceeași mâncare ca toți ceilalți. Dar, așa cum a raportat unul dintre oamenii de știință, „ea era o persoană neobișnuit de bună și de grijulie”. Când hrănea iepurii, „ea le vorbea, îi îmbrățișa și îi mângâia… Nu se putea abține. Acesta era felul ei de-a fi”1.
Ea a făcut mai mult decât doar să le ofere iepurilor hrană. Le-a oferit dragoste!
La prima vedere, părea puțin probabil ca acesta să fi putut fi motivul diferenței atât de mari, dar echipa de cercetare nu a putut vedea nicio altă posibilitate.
Așadar, au repetat experimentul – de data aceasta controlând îndeaproape fiecare variabilă. Când au analizat rezultatele, s-a întâmplat același lucru! Iepurii aflați în grija cercetătoarei iubitoare au avut rezultate semnificativ mai bune în ceea ce privește sănătatea.
Oamenii de știință au publicat rezultatele acestui studiu în prestigiosul jurnal științific Science.2
Ani mai târziu, descoperirile din cadrul acestui experiment încă par a avea o mare influență în comunitatea medicală. În ultimii ani, dr. Kelli Harding a publicat o carte, intitulată The Rabbit Effect (Efectul iepurelui), care are același nume ca experimentul. Concluzia dânsei: „Luați un iepure cu un stil de viață nesănătos. Vorbiți cu el. Țineți-l în brațe. Oferiți-i afecțiune… Relația a dus la diferența din rezultat… În cele din urmă”, a concluzionat dânsa, „ceea ce ne afectează sănătatea în cele mai însemnate moduri are foarte mult de-a face cu modul în care ne tratăm unii pe alții, cu cel în care trăim și cu ceea ce credem despre ce înseamnă să fii om”3.
Într-o lume seculară, punțile de legătură dintre știință și adevărurile Evangheliei par, uneori, puține și la distanță mare una de alta. Cu toate acestea, în calitate de creștini, ucenici ai lui Isus Hristos, sfinți din zilele din urmă, rezultatele acestui studiu științific pot părea mai mult intuitive decât surprinzătoare. Pentru mine, aceasta așază încă o cărămidă la temelia bunătății ca principiu fundamental, vindecător al Evangheliei – unul care poate vindeca inimi din punct de vedere emoțional, spiritual și, după cum s-a demonstrat în acest caz, chiar și fizic.
Inimi legate în unitate
Când a fost întrebat: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă?”, Salvatorul a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta”, urmat de: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”4. Răspunsul Salvatorului întărește îndatorirea noastră cerească. Un profet din vechime a poruncit „să nu existe niciun conflict între [noi], ci să [privim] înainte… având inimile legate în unitate și iubire unul pentru altul”5. Mai suntem învățați că „[puterea sau influența]… trebuie să fie menținută… prin bunătate și blândețe… fără înșelăciune”6.
Eu cred că acest principiu este valabil pentru toți sfinții din zilele din urmă: adulți, tineri și copii.
Având în vedere acest lucru, permiteți-mi să vă vorbesc, o clipă, vouă, copiilor de la Societatea Primară.
Voi înțelegeți deja cât de important este să fim buni. Refrenul unuia dintre cântecele voastre de la Societatea Primară, „Încerc să fiu ca Isus”, ne învață:
Cum vă iubește El, să vă iubiți.
Prin tot ce faceți mereu buni să fiți.
Blânzi în gând, fapte, iubind cu-adevărat
Precum Isus ne-a învățat.7
Chiar și așa, uneori este posibil să aveți momente grele. Iată o povestire care v-ar putea ajuta despre un băiat de la Societatea Primară, pe nume Minchan Kim, din Coreea de Sud. Familia lui s-a alăturat Bisericii cu aproximativ șase ani în urmă.
„Într-o zi, la școală, câțiva dintre colegii mei râdeau de un alt elev spunându-i lucruri jignitoare. Părea distractiv, așa că, timp de câteva săptămâni, m-am alăturat lor.
După mai multe săptămâni, băiatul mi-a spus că, deși se prefăcea că nu-i păsa, el fusese rănit de cuvintele noastre și plângea în fiecare noapte. Aproape că am plâns când mi-a spus. Mi-a părut foarte rău și am vrut să-l ajut. A doua zi, m-am dus la el, mi-am pus brațul în jurul umerilor lui și mi-am cerut scuze spunând: «Îmi pare foarte rău că am râs de tine». El a dat din cap în semn de acceptare când mi-a auzit cuvintele și ochii i s-au umplut de lacrimi.
Dar ceilalți copiii încă râdeau de el. Apoi, mi-am adus aminte ce învățasem la clasa de la Societatea Primară: alege ce e drept. Așadar, le-am cerut colegilor mei să înceteze. Majoritatea au hotărât să nu se schimbe și s-au înfuriat pe mine. Dar unuia dintre ceilalți băieți i-a părut rău și noi, trei, am devenit prieteni buni.
Deși câțiva au continuat să râdă de el, el s-a simțit mai bine deoarece ne avea pe noi.
Am ales ce e drept ajutând un prieten la nevoie.”8
Nu este acesta un exemplu bun ca voi să încercați să deveniți ca Isus?
Acum, în ceea ce privește tinerii băieți și tinerele fete, pe măsură ce creșteți, faptul de a râde de alții poate avea urmări foarte periculoase. Anxietatea, depresia și lucruri și mai grave sunt adesea rezultatul hărțuirii. „În timp ce hărțuirea nu este un concept nou, rețelele de socializare și mijloacele tehnice au dus hărțuirea la un nou nivel. Devine o amenințare mai constantă, omniprezentă – hărțuirea online.”9
În mod clar, dușmanul folosește acest lucru pentru a vă răni generația. Acest lucru nu are ce căuta în mediul vostru virtual, în cartierele, școlile, cvorumurile sau clasele voastre. Vă rog să faceți tot ce puteți pentru ca aceste locuri să fie mai pline de bunătate și siguranță. Dacă sunteți observatori pasivi sau participați activ la orice astfel de activitate, nu cunosc alt sfat mai bun decât cel oferit anterior de vârstnicul Dieter F. Uchtdorf:
„Când vine vorba de a urî, a bârfi, a ignora, a ridiculiza, a purta pică sau a dori a face rău, vă rog să faceți următorul lucru:
opriți-vă!10
Ați auzit? Opriți-vă! Pe măsură ce îi tratați pe alții cu bunătate, grijă și compasiune, chiar și în mediul virtual, vă promit că veți întări mâinile obosite și veți vindeca inimi.
După ce m-am adresat copiilor de la Societatea Primară și tinerilor, doresc să mă adresez acum adulților din Biserică. Avem o responsabilitate principală de a fi exemple și modele de bunătate, includere și politețe – de a-i învăța comportamentul asemănător cu cel al lui Hristos pe cei din generația care se ridică, prin ceea ce spunem și prin modul în care acționăm. Este îndeosebi important, pe măsură ce observăm cum societatea se îndreaptă vizibil spre diviziune politică, de clasă socială și aproape toate celelalte diferențieri create de om.
Președintele M. Russell Ballard ne-a învățat, de asemenea, că sfinții din zilele din urmă nu trebuie să fie buni doar unii cu alții, ci și cu toți cei din jur. Dânsul a spus: „Ocazional aud de membri care îi jignesc pe cei de alte religii, neluându-i în seamă și excluzându-i. Acest lucru se poate întâmpla mai ales în comunitățile în care membrii noștri sunt majoritari. Am auzit despre părinți înguști la minte care le spun copiilor că nu se pot juca cu un anumit copil din cartier pur și simplu pentru că familia lui nu face parte din Biserica noastră. Acest tip de comportament nu este în conformitate cu învățăturile Domnului Isus Hristos. Nu pot înțelege de ce vreun membru al Bisericii noastre ar permite ca astfel de lucruri să se întâmple… Nu am auzit niciodată ca membrii acestei Biserici să fie îndemnați altceva decât să fie iubitori, buni, toleranți și binevoitori față de prietenii și semenii noștri de alte religii”11.
Domnul Se așteaptă ca noi să predăm că includerea este un mod pozitiv de a clădi unitate și că excluderea duce la diviziune.
În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, suntem profund dezamăgiți când auzim cum copii ai lui Dumnezeu sunt tratați necorespunzător în funcție de rasa lor. Inimile noastre au fost frânte când am auzit despre atacurile recente asupra unor persoane de culoare, asiatice, latinoamericane sau care aparțin oricărui alt grup. Prejudecățile, tensiunea rasială sau violența nu ar trebui niciodată să existe în cartierele și comunitățile noastre sau în cadrul Bisericii.
Fie ca noi, toți, indiferent de vârstă, să ne străduim să fim cea mai bună versiune a noastră!
Iubiți pe vrăjmașii voștri
În timp ce vă străduiți să oferiți dragoste, respect și bunătate, veți fi, fără îndoială, răniți sau afectați negativ de alegerile greșite ale altora. Ce facem în acest caz? Urmăm îndemnul Domnului: „Iubiți pe vrăjmașii voștri… și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc”12.
Facem tot ce putem pentru a birui adversitatea care ne este pusă în cale. Ne străduim să îndurăm până la sfârșit, rugându-ne tot timpul ca mâna Domnului să ne schimbe circumstanțele. Ne exprimăm recunoștința pentru cei pe care El îi pune în calea noastră pentru a ne ajuta.
Sunt foarte impresionat de un astfel de exemplu din istoria Bisericii din perioada de început. În timpul iernii din anul 1838, Joseph Smith și alți conducători ai Bisericii erau închiși în închisoarea Liberty când sfinții din zilele din urmă au fost alungați cu forța din casele lor din statul Missouri. Sfinții erau lipsiți de toate cele necesare, fără prieteni și sufereau enorm din cauza frigului și a lipsei de resurse. Locuitorii din Quincy, Illinois, le-au văzut situația disperată și i-au ajutat dând dovadă de compasiune și prietenie.
Wandle Mace, un locuitor din Quincy, și-a amintit mai târziu de momentul în care i-a văzut pentru prima oară pe sfinți de-a lungul fluviului Mississippi, în corturi improvizate: „Unii aveau cearșafuri întinse pentru a face un mic adăpost care să-i ferească de vânt… copiii tremurau în jurul unui foc pe care vântul îl sufla atât de tare, încât nu puteau să se încălzească prea mult. Bieții sfinți sufereau teribil”13.
Văzând situația disperată a sfinților, locuitorii din Quincy au conlucrat pentru a oferi ajutor, unii chiar ajutându-i pe noii lor prieteni să traverseze râul. Mace a continuat: „[Ei] au donat cu mână largă, negustorii întrecându-se în generozitate… carne de porc… zahăr… încălțăminte și îmbrăcăminte, tot ceea ce aveau atât de mare nevoie acești săraci proscriși”14. În scurt timp, refugiații au depășit numărul locuitorilor din Quincy, care și-au deschis căminele și și-au împărtășit resursele modeste, făcând un mare sacrificiu personal.15
Mulți sfinți au supraviețuit iernii severe doar datorită compasiunii și generozității locuitorilor din Quincy. Acești îngeri de pe pământ și-au deschis inimile și căminele, aducând hrană, căldură și – poate cel mai important – prietenie salvatoare de vieți sfinților aflați în suferință. Deși șederea lor în Quincy a fost relativ scurtă, sfinții au fost mereu recunoscători semenilor lor iubiți, iar Quincy a devenit cunoscut ca „orașul refugiului”16.
Când adversitatea și suferința se abat asupra noastră prin acțiuni critice, negative, chiar rău intenționate, putem alege să sperăm în Hristos. Această speranță vine din invitația și promisiunea Sa: „Îndrăzniți, pentru că Eu vă voi conduce”17 și că El va sfinți suferințele dumneavoastră spre binele dumneavoastră18.
Păstorul cel bun
Haideți să ne întoarcem de unde am început: o îngrijitoare plină de compasiune, care ajută cu bunătate și un spirit grijuliu și un rezultat neprevăzut – vindecând inimile animalelor pe care le veghea. De ce? Pentru că acesta era felul ei de-a fi!
Pe măsură ce ne uităm prin lentila Evangheliei, recunoaștem că și noi suntem vegheați de un Îngrijitor plin de compasiune, care ajută cu bunătate și un spirit grijuliu. Păstorul cel Bun ne cunoaște pe fiecare pe nume și este interesat în mod personal de noi19. Însuși Domnul Isus Hristos a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele… și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele”20.
În acest sfârșit de săptămână de Paște sfânt, simt pace trainică în cunoașterea că „Domnul este Păstorul meu”21 și că El ne cunoaște pe fiecare și veghează cu bunătate asupra noastră. Când ne vom confrunta cu vânturile și furtunile vieții, cu boală și răni, Domnul – Păstorul nostru, Îngrijitorul nostru – ne va hrăni cu dragoste și bunătate. El ne va vindeca inima și ne va tămădui sufletul.
Despre aceasta depun mărturie – și despre Isus Hristos, ca Salvator și Mântuitor al nostru – în numele lui Isus Hristos, amin.