Speranță în Hristos
Dorim să-i ajutăm pe toți aceia care se simt singuri sau simt că nu aparțin. Permiteți-mi să-i menționez, în special, pe cei care, în prezent, sunt necăsătoriți.
Dragi frați și surori, în această perioadă a Paștelui, ne concentrăm asupra învierii glorioase a Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos. Ne aducem aminte de invitația Sa plină de dragoste: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun și sarcina mea este ușoară”1.
Invitația Salvatorului de a veni la El este o invitație pentru toți, nu numai de a veni la El, ci, de asemenea, de a face parte din Biserica Sa.
În versetul care precede această invitație plină de dragoste, Isus ne învață că modul de a realiza acest lucru este să căutăm să-L urmăm. El a declarat: „Nimeni [bărbat sau femeie] nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni [bărbat sau femeie] nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”2.
Isus dorește ca noi să știm că Dumnezeu este un Tată Ceresc iubitor.
Faptul de a ști că suntem iubiți de Tatăl nostru Ceresc ne va ajuta să știm cine suntem și să știm că facem parte din măreața Sa familie eternă.
Mayo Clinic a menționat de curând: „Să avem un sentiment de apartenență este atât de important… Aproape fiecare aspect al vieții noastre este organizat în jurul apartenenței la ceva”. Acest raport adaugă: „Nu putem separa importanța sentimentului de apartenență de sănătatea noastră fizică și mintală”3 – și, aș adăuga eu, sănătatea noastră spirituală.
În seara dinainte de suferința Sa în Ghetsimani și moartea Sa pe cruce, Salvatorul a participat alături de ucenicii Săi la Cina cea de taină. El le-a spus: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”4. Înainte de apusul următoarei zile, Isus Hristos a suferit și „a murit [pe cruce] pentru păcatele noastre”5.
Mă întreb cât de singuri trebuie să se fi simțit în Ierusalim credincioșii bărbați și femei care L-au urmat, când soarele a apus și întunericul și teama i-au cuprins.6
Precum acești ucenici din vechime, de acum aproape 2.000 de ani, mulți dintre dumneavoastră vă puteți simți, uneori, singuri. Eu am simțit această singurătate de când scumpa mea soție, Barbara, a decedat, cu peste doi ani și jumătate în urmă. Știu cum este să fii înconjurat de membrii familiei, prieteni și asociați, dar, totuși, să te simți singur – pentru că dragostea vieții mele nu mai este aici, alături de mine.
Pandemia COVID-19 a accentuat aceste sentimente de izolare și singurătate pentru mulți. Cu toate acestea, în pofida încercărilor cu care ne confruntăm în viață, putem, precum în acea primă dimineață de Paște, să ne trezim la o nouă viață în Hristos, cu noi și minunate posibilități și noi realități, când ne întoarcem spre Domnul pentru a avea speranță și sentimentul de apartenență.
Eu simt durerea celor cărora le lipsește sentimentul de apartenență. Când urmăresc știri din lume, văd mulți oameni care par să simtă această singurătate. Mă gândesc că, pentru mulți dintre ei, acest lucru se întâmplă din cauză că s-ar putea să nu știe că sunt iubiți de Tatăl Ceresc și că toți facem parte din familia Sa eternă. Faptul de a crede că Dumnezeu ne iubește și că suntem copiii Săi ne alină și ne oferă siguranță.
Deoarece suntem copiii de spirit ai lui Dumnezeu, toți avem o origine, natură și un potențial divine. Fiecare dintre noi „este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor Părinți Cerești”7. Aceasta este identitatea noastră! Aceștia suntem cu adevărat!
Identitatea noastră spirituală este consolidată când înțelegem care sunt multele noastre identități din viața muritoare, incluzând moștenirea noastră culturală, etnică sau națională.
Acest sentiment de identitate spirituală și culturală, dragoste și apartenență ne poate inspira speranță și dragoste pentru Isus Hristos.
Vorbesc despre speranța în Hristos, dar nu dintr-un optimism fără legătură cu realitatea. Ci, vorbesc despre speranța care este o așteptare care va fi îndeplinită. Asemenea speranță este esențială pentru a birui adversitatea, a încuraja rezistența și tăria spirituale și a ajunge să știm că suntem iubiți de Tatăl nostru Etern și că suntem copiii Săi, care fac parte din familia Sa.
Când avem speranță în Hristos, ajungem să știm că, atunci când facem și ținem legăminte sacre, dorințele și visurile noastre cele mai mari pot fi îndeplinite prin El.
Membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli s-au sfătuit împreună în spiritul rugăciunii și cu dorința de a înțelege cum să-i ajute pe toți cei care se simt singuri sau care nu au un sentiment de apartenență. Dorim să-i ajutăm pe toți aceia care se simt astfel. Permiteți-mi să-i menționez, în special, pe cei care, în prezent, sunt necăsătoriți.
Dragi frați și surori, mai mult de jumătate dintre adulții care fac parte, astăzi, din Biserică sunt văduvi, divorțați sau încă nu sunt căsătoriți. Unii se întreabă care sunt ocaziile și locul lor în planul întocmit de Dumnezeu și în Biserică. Trebuie să înțelegem că viața eternă nu este doar o problemă a situației maritale curente, ci a uceniciei și a faptului de a fi „curajoși în mărturia despre Isus”8. Speranța tuturor celor care sunt necăsătoriți este aceeași pentru toți membrii Bisericii restaurate a Domnului – să aibă parte de harul lui Hristos „supunându-se legilor și rânduielilor Evangheliei”9.
Eu sugerez că sunt câteva principii importante pe care trebuie să le înțelegem.
În primul rând, scripturile și profeții din zilele din urmă confirmă că fiecare om credincios în a ține legămintele Evangheliei va avea ocazia să fie exaltat. Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „În felul și la timpul Domnului, nicio binecuvântare nu le va fi refuzată sfinților Săi credincioși. Domnul va judeca și va răsplăti fiecare persoană în acord cu dorințele inimii, precum și cu faptele ei”10.
În al doilea rând, timpul și modul exacte în care binecuvântările exaltării le vor fi oferite nu au fost toate revelate, dar ei sunt, cu toate acestea, încredințați că se vor îndeplini.11 Președintele Dallin H. Oaks a explicat că unele dintre circumstanțele „vieții muritoare vor fi stabilite chiar în mileniu, care este timpul când se va împlini tot ceea ce este incomplet în marele plan al fericirii pentru toți copiii demni ai Tatălui nostru”12.
Aceasta nu înseamnă că fiecare binecuvântare va fi amânată până în mileniu; unele au fost deja primite și altele vor continua să fie primite până în acea zi.13
În al treilea rând, să așteptăm timpul Domnului înseamnă să dăm dovadă de supunere continuă față de El și să progresăm spiritual continuu spre El. Să-L așteptăm pe Domnul nu înseamnă să nu facem nimic. Nu trebuie să vă simțiți niciodată ca într-o sală de așteptare.
Să-L așteptăm pe Domnul: înseamnă să acționăm. Am învățat de-a lungul anilor că speranța noastră în Hristos crește atunci când le slujim altora. Faptul de a sluji așa cum a slujit Isus face ca speranța noastră în El să crească în mod firesc.
Progresul personal pe care cineva îl poate realiza acum, în timp ce așteaptă timpul Domnului și promisiunile Sale, este un element neprețuit, sacru al planului Său pentru fiecare dintre noi. Contribuția pe care cineva o poate aduce acum pentru a ajuta la clădirea Bisericii pe pământ este necesară. Statutul marital nu are nimic de-a face cu acea capacitate a unei persoane de a sluji. Domnul îi onorează pe cei care Îl slujesc și Îl așteaptă cu răbdare și credință.14
În al patrulea rând, Dumnezeu oferă viață eternă tuturor copiilor Săi. Toți cei care acceptă minunatul dar al pocăinței, oferit de Salvator, și trăiesc conform poruncilor Sale vor primi viață eternă, chiar dacă nu obțin toate caracteristicile și perfecțiunile acesteia în viața muritoare. Cei care se pocăiesc vor avea parte de bunăvoința Domnului de a ierta, pentru că El ne-a asigurat: „Da, și după cât de des se pocăiește poporul Meu, tot așa îi voi ierta Eu greșelile față de Mine”15.
Luând în considerare toate aceste lucruri, capacitatea, dorințele și ocaziile unei persoane în ceea ce privește libertatea sa de a alege, inclusiv pregătirea sa pentru a primi binecuvântările eterne, sunt probleme pe care numai Domnul poate să le judece.
În al cincilea rând, încrederea noastră în aceste asigurări își are rădăcina în credința noastră în Isus Hristos, prin al Cărui har toate lucrurile care țin de viața muritoare sunt puse în ordine.16 Toate binecuvântările promise sunt făcute posibile prin El, Care, prin ispășirea Sa, „a coborât sub toate lucrurile”17 și a „biruit lumea”18. El „S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu ca să-I ceară Tatălui dreptul Lui la îndurare pe care El a arătat-o copiilor oamenilor… prin urmare, El apără cauza copiilor oamenilor”19. În ultimul rând, „sfinții vor fi umpluți cu slava Sa și vor primi moștenirea lor”20, în calitate de „împreună moștenitori cu Hristos”21.
Dorința noastră este ca aceste principii să-i ajute pe toți să aibă mai multă speranță în Hristos și un sentiment de apartenență la Biserica Sa.
Nu uitați niciodată că sunteți un copil al lui Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, acum și pentru totdeauna. El vă iubește și membrii Bisericii vă doresc și au nevoie de dumneavoastră. Da, avem nevoie de dumneavoastră! Avem nevoie de glasurile, talentele, capacitățile, bunătatea și neprihănirea dumneavoastră.
Timp de mulți ani, am vorbit despre „tineri adulți necăsătoriți”, „tineri adulți” și „adulți”. Aceste denumiri pot fi, uneori, utile din punct de vedere administrativ, dar pot schimba, în mod neintenționat, modul în care îi percepem pe alții.
Există o cale de a evita această tendință umană care poate să ne separe unul de altul?
Președintele Nelson ne-a rugat să ne referim la noi înșine ca membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Aceasta pare să ne cuprindă pe noi toți, nu-i așa?
Evanghelia lui Isus Hristos are puterea să ne unească. În cele din urmă, între noi, există mai multe asemănări decât diferențe. În calitate de membri ai familiei lui Dumnezeu, suntem, cu adevărat, frați și surori. Pavel a spus: „[Dumnezeu] a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului”22.
Pe dumneavoastră, președinți de țăruși, episcopi și conducători ai cvorumurilor și conducătoare ale surorilor, vă rog să vă gândiți la fiecare membru al țărușului, episcopiei, cvorumului sau organizației dumneavoastră ca la un membru care poate contribui și sluji în chemări și poate participa în multe moduri.
Fiecare membru din cvorumurile, organizațiile, episcopiile și țărușii noștri are daruri și talente oferite de Dumnezeu, care pot ajuta, acum, la clădirea împărăției Sale.
Haideți să-i chemăm pe membrii noștri necăsătoriți să slujească, să înalțe spiritual și să predea. Faceți abstracție de noțiunile și ideile vechi care au contribuit, uneori, neintenționat, la sentimentele lor de singurătate, la cele că nu pot sluji și la absența sentimentului de apartenență.
În acest sfârșit de săptămână de Paște, îmi depun mărturia despre Salvatorul nostru, Isus Hristos, și despre speranța eternă pe care El mi-o oferă mie și tuturor celor care cred în numele Său. Și depun umil această mărturie, în numele Său sacru, chiar în numele lui Isus Hristos, amin.