Mormântul nu câștigă nicio victorie
Prin ispășirea mântuitoare și învierea glorioasă a lui Isus Hristos, inimile frânte pot fi vindecate, agonia poate deveni pace, iar neliniștea poate deveni speranță.
În această duminică glorioasă de Paște, copiii noștri cântă cu bucurie: „Într-o primăvară, Isus S-a trezit. El mormântul a părăsit și moartea a zdrobit”1.
Suntem recunoscători pentru cunoașterea pe care o avem despre învierea lui Isus Hristos. Și totuși, la un moment dat în viața noastră, ne vom fi simțit cu inima frântă din cauza pierderii cuiva pe care-l iubim mult. Din cauza actualei pandemii mondiale, mulți dintre noi am pierdut pe cineva drag – fie membri ai familiei, fie prieteni.2 Ne rugăm pentru cei care jelesc din cauza unei asemenea pierderi.
Președintele Russell M. Nelson a spus:
„Indiferent de vârstă, îi jelim pe cei iubiți și pierduți. Jelirea este una dintre cele mai profunde exprimări ale dragostei pure…
Mai mult, nu putem aprecia pe deplin reuniunile pline de bucurie de mai târziu fără despărțirile pline de lacrimi de acum. Singurul mod de a scoate întristarea din moarte este să scoatem dragostea din viață”3.
Ne putem imagina cum s-au simțit prietenii lui Isus, care L-au urmat și I-au slujit4, când au fost martori la moartea Sa.5 Știm că „plângeau și se tânguiau”6. În ziua răstignirii, neștiind ce urma să se întâmple duminica, trebuie să se fi simțit copleșiți de neliniște, întrebându-se cum aveau să continue fără Domnul lor. Cu toate acestea, au continuat să-I slujească și în moarte.
Iosif din Arimatea l-a implorat pe Pilat să-i dea trupul lui Isus. El a dat jos trupul de pe cruce, l-a înfășurat în pânză fină de in, l-a așezat în mormântul său nou și a rostogolit o piatră foarte mare la ușa mormântului.7
Nicodim a adus smirnă și aloe. L-a ajutat pe Iosif să ducă trupul și să-l înfășoare în pânză cu miresmele.8
Maria Magdalena și alte femei i-au urmat pe Iosif și pe Nicodim, s-au uitat unde au așezat trupul lui Isus și au pregătit miresme dulci și miruri, ca să ungă trupul Său.9 Conform legilor stricte ale acelei zile, ele au așteptat cu pregătirea și ungerea suplimentară a trupului, deoarece sâmbăta era ziua de sabat.10 Apoi, în zorii zilei de duminică, s-au dus la mormânt. După ce și-au dat seama că trupul Salvatorului nu era acolo, s-au dus să le spună ucenicilor care erau apostolii lui Isus. Apostolii au venit cu ele la mormânt și au văzut că era gol. Până la urmă, toți, cu excepția Mariei Magdalena, au plecat, întrebându-se ce se întâmplase cu trupul Salvatorului.11
Maria Magdalena a rămas la mormânt, singură. Cu doar câteva zile în urmă, văzuse moartea tragică a prietenului și Învățătorului ei. Acum, mormântul Lui era gol și ea nu știa unde era El. S-a simțit copleșită și a plâns. În acel moment, Salvatorul înviat a venit la ea și a întrebat-o de ce plângea și pe cine căuta. Crezând că îi vorbea grădinarul, l-a rugat ca, dacă el era cel care luase trupul Domnului ei, să-i spună unde era ca ea să-l poată lua.12
Îmi imaginez că Domnul, poate, i-a permis Mariei Magdalena să jelească și să-și exprime durerea.13 Apoi, El i-a spus pe nume, iar ea s-a întors către El și L-a recunoscut. L-a văzut pe Hristosul înviat și a fost martoră la glorioasa Sa înviere.14
Asemenea dumneavoastră, pot să-mi dau seama, într-o oarecare măsură, de agonia simțită de Maria Magdalena și prietenii ei în timp ce jeleau moartea Domnului lor. Când aveam nouă ani, mi-am pierdut fratele mai mare într-un cutremur devastator. Deoarece s-a întâmplat pe neașteptate, mi-a luat ceva timp să conștientizez realitatea celor întâmplate. Inima mea a fost frântă de întristare și obișnuiam să mă întreb: „Ce s-a întâmplat cu fratele meu? Unde este? Unde s-a dus? Îl voi revedea vreodată?”.
Pe atunci, încă nu știam de planul salvării întocmit de Dumnezeu și doream să știu de unde venim, care este scopul vieții și ce se întâmplă cu noi după ce murim. Nu avem noi, toți, aceste dorințe arzătoare când pierdem pe cineva drag sau când trecem prin greutăți în viață?
După câțiva ani, am început să mă gândesc la fratele meu într-un anumit fel. Mi-l închipuiam cum bate la ușa noastră. Deschideam ușa, el stătea acolo și îmi spunea: „Nu am murit. Trăiesc. Nu am putut să vin la tine, dar acum voi rămâne cu tine și nu voi mai pleca niciodată”. Acea închipuire, aproape ca un vis, m-a ajutat să fac față durerii pe care am simțit-o din cauza pierderii lui. Gândul că el avea să fie cu mine mi-a venit în minte din nou și din nou. Câteodată chiar mă uitam fix la ușă, sperând că urma să bată și aveam să-l văd din nou.
După aproximativ 40 de ani, în timpul Paștelui, meditam asupra învierii lui Isus Hristos și am început să mă gândesc la fratele meu. În acel moment, am înțeles. Mi-am adus aminte cum mi-l închipuiam venind să mă vadă.
În acea zi, mi-am dat seama că Spiritul mă alinase în timpul unei perioade dificile. Am primit o mărturie că spiritul fratelui meu nu a murit; el trăiește. El încă progresează în existența sa eternă. Acum știu că „fratele [meu] va învia”15 în acel moment măreț în care, datorită învierii lui Isus Hristos, toți vom fi înviați. Mai mult, El a făcut posibil ca noi toți să fim reuniți ca familii și să avem bucurie eternă în prezența lui Dumnezeu, dacă vom alege să facem legăminte sacre cu El și să le ținem.
Președintele Nelson ne-a învățat:
„Moartea este o componentă necesară a existenței noastre eterne. Nimeni nu știe când va veni, dar este esențială pentru marele plan al fericirii întocmit de Dumnezeu. Datorită ispășirii Domnului, învierea, care urmează să aibă loc, este o realitate și viața eternă este o posibilitate pentru întreaga omenire…
Pentru cei dragi lăsați în urmă întristați… mușcătura morții este alinată de credința neclintită în Hristos, de strălucirea perfectă a speranței, de iubirea de Dumnezeu și de toți oamenii și de dorința profundă de a le sluji. Această credință, această speranță, această iubire ne vor pregăti să intrăm în prezența sfântă a lui Dumnezeu și, împreună cu partenerul nostru etern și familia noastră eternă, să trăim alături de El pentru totdeauna”16.
Depun mărturie că, „dacă Hristos nu s-ar fi ridicat din morți sau n-ar fi rupt legăturile morții pentru ca mormântul să nu obțină nicio victorie și moartea să nu rănească pe nimeni, atunci n-ar fi fost nicio înviere.
Dar învierea este, de aceea mormântul nu câștigă nicio victorie, iar mușcătura morții este înghițită în Hristos.
El este lumina și viața lumii; da, o lumină care este fără de sfârșit, care nu poate fi întunecată niciodată; da, și, de asemenea, o viață care este fără de sfârșit, pentru ca să nu mai fie moarte”17.
Isus Hristos Însuși a declarat: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”18.
Depun mărturie că, prin ispășirea mântuitoare și învierea glorioasă a lui Isus Hristos, inimile frânte pot fi vindecate, agonia poate deveni pace, iar neliniștea poate deveni speranță. El ne poate cuprinde în brațele milei Sale, alinându-ne, dându-ne putere și vindecându-ne pe fiecare. În numele lui Isus Hristos, amin.