„Priviți! Eu sunt un Dumnezeu al miracolelor”
Miracole, semne și minuni abundă printre ucenicii lui Hristos, astăzi, în viața dumneavoastră și a mea.
Dragi frați și surori, este un privilegiu să mă aflu în fața dumneavoastră astăzi. În unitate cu cei care au vorbit deja în cadrul acestei conferințe, vă depun mărturie că Isus Hristos trăiește. El călăuzește Biserica Sa; El îi vorbește profetului Său, președintele Russell M. Nelson, și El îi iubește pe toți copiii Tatălui Ceresc.
În această duminică de Paște, noi sărbătorim învierea lui Isus Hristos, Salvatorul și Mântuitorul nostru1, Dumnezeul Tare, Domnul Păcii2. Ispășirea Sa, care a culminat cu învierea Sa după trei zile într-un mormânt împrumutat, rămâne cel mai mare miracol din istoria omenirii. „Căci iată”, a rostit El, „Eu sunt Dumnezeu; și Eu sunt un Dumnezeu al miracolelor”3.
„Au încetat miracolele pentru că Hristos S-a înălțat la ceruri și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu?”4, întreabă profetul Mormon în Cartea lui Mormon. El răspunde: „Nu; și nici îngerii nu au încetat să slujească copiilor oamenilor”5.
După răstignire, un înger al Domnului i s-a arătat Mariei și altor câteva femei care se duseseră la mormânt să ungă trupul lui Isus. Îngerul a spus:
„Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?”6.
„Nu este aici; a înviat.”7
Profetul Abinadi, din Cartea lui Mormon, a declarat despre acest miracol:
„Dacă Hristos nu S-ar fi ridicat din morți…, atunci n-ar fi fost nicio înviere.
Dar învierea este, de aceea mormântul nu câștigă nicio victorie, iar mușcătura morții este înghițită în Hristos”8.
Faptele miraculoase ale lui Isus Hristos i-au făcut pe ucenicii de la începuturi să exclame: „Cine este acesta de poruncește chiar și vânturilor și apei și-L ascultă?”9.
În timp ce apostolii de la începuturi L-au urmat pe Isus Hristos și L-au auzit propovăduind Evanghelia, ei au fost martorii multor miracole. Ei au văzut cum „orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia”10.
Miracole, semne și minuni abundă printre ucenicii lui Hristos astăzi, în viața dumneavoastră și a mea. Miracolele sunt acte divine, manifestări și expresii ale puterii fără limite a lui Dumnezeu și o confirmare că El este „același ieri, astăzi și în vecii vecilor”11. Isus Hristos, care a creat mările, le poate liniști; El, Care a dat vedere orbilor, ne poate ridica privirea spre cer; El, Care a curățat pe leproși, ne poate vindeca infirmitățile; El, Care l-a vindecat pe bărbatul neputincios, ne poate chema să ne ridicăm spunând: „Vino și urmează-Mă”12.
Mulți dintre dumneavoastră ați fost martori la miracole, mai mult decât vă dați seama. Ele pot părea mici în comparație cu învierea morților înfăptuită de Isus. Însă nu măreția este cea care indică un miracol, ci faptul că vine de la Dumnezeu. Unii sugerează că miracolele sunt simple coincidențe sau noroc total. Dar profetul Nefi i-a condamnat pe aceia care „reneagă puterea și minunile lui Dumnezeu și predică înspre ei înșiși propria înțelepciune și învățătură pentru ca să obțină câștiguri”13.
Miracolele sunt înfăptuite prin putere divină de către Cel care are „puterea să [salveze]”14. Miracolele sunt extensii ale planului etern al lui Dumnezeu; miracolele sunt o linie a vieții de la cer la pământ.
Toamna trecută, sora Rasband și cu mine ne aflam pe drumul către Goshen, Utah, pentru a participa la un eveniment internațional Față în față, transmis pentru mai mult de 600.000 de persoane în 16 limbi.15 Programul se concentra asupra evenimentelor restaurării Evangheliei lui Isus Hristos și întrebărilor trimise de tineri adulți din întreaga lume. Sora Rasband și cu mine am citit personal întrebările; ele ne-au dat ocazia de a depune mărturie despre Joseph Smith ca profet al lui Dumnezeu, puterea revelației în viața noastră, restaurarea în desfășurare a Evangheliei lui Isus Hristos și adevărurile și poruncile pe care le prețuim. Mulți dintre cei care ne ascultă astăzi au participat la acel eveniment miraculos.
Inițial, transmisiunea trebuia să se facă din Dumbrava Sacră, în nordul statului New York, unde, așa cum Joseph Smith a depus mărturie: „Am văzut două Personaje, ale căror strălucire și slavă întreceau orice descriere și care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, și a spus, arătând către celălalt – Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”16 Acela, frați și surori, a fost un miracol.
Pandemia mondială ne-a obligat să mutăm locul de realizare a transmisiunii la Goshen, Utah, unde Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a recreat, pentru filmări, o parte a vechiului Ierusalim. Sora Rasband și cu mine ne aflam la câțiva kilometri de Goshen în acea duminică seară când am văzut un fum gros venind din direcția destinației noastre. În zonă, izbucniseră incendii puternice și ne temeam că transmisiunea ar putea fi în pericol. Temerea noastră a devenit realitate când, cu 20 de minute înainte de ora șase, ora transmisiunii noastre, curentul electric a fost întrerupt în întregul complex. Fără curent electric! Fără transmisiune. Exista un generator pe care unii s-au gândit că am putea să-l pornim, dar nu existau asigurări că putea ține în funcțiune echipamentul complex pe care îl aveam.
Toți cei implicați în program, inclusiv naratorii, muzicienii și tehnicienii, chiar și 20 de tineri adulți din familia mea lărgită, se dedicaseră complet evenimentului. M-am îndepărtat de lacrimile și starea lor de confuzie și L-am implorat pe Domnul să facă un miracol. „Tată Ceresc”, m-am rugat, „am cerut rareori un miracol, dar Îți cer unul acum. Această adunare trebuie să aibă loc pentru toți tinerii noștri adulți din lume. Avem nevoie de curent electric pentru a continua, dacă este voia Ta”.
La ora șase și șapte minute, la fel de repede cum se oprise, curentul a revenit. Totul a început să funcționeze, de la muzică și microfoane până la prezentările video și tot echipamentul pentru transmisiune. Eram pregătiți și gata să începem. Trăisem un miracol.
Mai târziu în acea seară, în timp ce sora Rasband și cu mine ne întorceam acasă cu mașina, președintele și sora Nelson ne-au trimis următorul mesaj text: „Ron, vrem să știi că, de îndată ce am auzit că s-a întrerupt curentul electric, noi ne-am rugat să aibă loc un miracol”.
În scriptura din zilele din urmă este scris: „Pentru că Eu, Domnul, am întins mâna pentru a exercita puterile cerului; nu o puteți vedea acum, încă puțin și o veți vedea, și veți ști că sunt Eu și că voi veni și voi domni cu poporul Meu”17.
Exact așa s-a întâmplat! Domnul a întins mâna Sa și puterea a venit.
Miracole se fac prin puterea credinței, cum ne-a învățat atât de bine președintele Nelson în sesiunea trecută. Profetul Moroni a îndemnat poporul său: „Dacă nu ar fi deloc credință printre copiii oamenilor, Dumnezeu nu poate face nicio minune printre ei; de aceea El nu S-a arătat decât după credința lor”.
Dânsul a continuat:
„Iată, credința lui Alma și Amulec a făcut ca temnița să se prăbușească la pământ.
Iată, credința lui Nefi și Lehi a adus schimbarea lamaniților pentru ca ei să fie botezați cu foc și cu Duhul Sfânt.
Iată, credinţa lui Amon şi a fraţilor lui a făcut un miracol atât de mare printre lamaniţi.
„Și nimeni, niciodată, nu a făcut niciun miracol decât după credința lui; de aceea, ei mai întâi au crezut în Fiul lui Dumnezeu.”18
Aș putea adăuga la această succesiune de versete: „Credința tinerilor adulți interpreți, plini de ardoare, a specialiștilor care asigurau transmisiunea, a conducătorilor și membrilor Bisericii, a unui apostol și a unui profet al lui Dumnezeu care a căutat un miracol atât de mare a fost cea care a repornit curentul electric pe un îndepărtat platou de filmare din Goshen, Utah”.
Miracole pot avea loc ca răspuns la rugăciune. Ele nu sunt mereu ce cerem sau ce așteptăm dar, când ne încredem în Domnul, El va fi acolo și El va face ce este drept. El va adapta miracolul momentului în care avem nevoie de el.
Domnul înfăptuiește miracole pentru a ne aduce aminte puterea Sa, dragostea Sa pentru noi, influența Sa din ceruri asupra experienței noastre din viața muritoare și dorința Sa de a ne învăța ceea ce este de cea mai mare valoare. „Acela care are credință în Mine pentru a fi vindecat”, a spus El sfinților în anul 1831 și promisiunea este valabilă și astăzi, „și nu este osândit la moarte, va fi vindecat”19. Există legi hotărâte în ceruri și noi suntem mereu judecați după ele.
Sunt momente în care sperăm în miracolul vindecării cuiva drag, reparării unui act nedrept sau înmuierii inimii unui suflet plin de amărăciune sau dezamăgire. Privind lucrurile prin ochi muritori, vrem ca Domnul să intervină, să repare ce este stricat. Prin credință, miracolul va veni, deși nu neapărat la timpul plănuit de noi sau cu soluția pe care am dorit-o. Înseamnă aceasta că nu suntem destul de credincioși sau că nu merităm intervenția Sa? Nu. Noi suntem preaiubiții Domnului. El Și-a dat viața pentru noi și ispășirea Sa continuă să ne elibereze de poveri și păcat pe măsură ce ne pocăim și ne apropiem de El.
Domnul ne-a adus aminte: „Căile voastre nu sunt căile mele”20. El spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”21 – odihnă de la griji, dezamăgire, teamă, nesupunere, îngrijorare pentru cei drag, pentru visuri pierdute sau distruse. Pacea în mijlocul confuziei sau întristării este un miracol. Aduceți-vă aminte cuvintele Domnului: „Nu ți-am transmis Eu pace în sufletul tău cu privire la acest subiect? Ce mărturie mai mare decât aceea de la Dumnezeu poți avea?”22. Miracolul este că Isus Hristos, Marele Iehova, Fiul Celui Preaînalt, răspunde cu pace.
Așa cum El i S-a arătat Mariei în grădină, chemând-o pe nume, El ne cheamă pe noi să ne exercităm credința. Maria căuta să-I slujească și să se îngrijească de El. Învierea Sa nu a fost ce se așteptase ea, dar a fost în conformitate cu marele plan al fericirii.
„Pogoară-Te de pe cruce”23, I-a strigat în batjocură mulțimea de necredincioși pe Căpățâna. El ar fi putut înfăptui un astfel de miracol. Dar El a știut de la început sfârșitul și El intenționa să fie credincios planului Tatălui Său. Noi trebuie să înțelegem acest exemplu.
Pentru vremuri de încercare, El ne-a spus: „Privește rănile care Mi-au străpuns coasta și, de asemenea, semnele cuielor din mâinile și picioarele Mele; fii credincios, păzește poruncile Mele și vei moșteni împărăția cerurilor”24. Acesta este, frați și surori, miracolul promis nouă tuturor.
În această duminică de Paște, când sărbătorim miracolul învierii Domnului nostru, în calitate de apostol al lui Isus Hristos, mă rog cu umilință ca să simțiți puterea Mântuitorului în viața dumneavoastră, ca rugăminților dumneavoastră către Tatăl Ceresc să li se răspundă cu dragostea și dedicarea pe care Isus Hristos le-a dovedit în timpul slujirii Sale. Mă rog să rămâneți neclintiți și credincioși în toate care vor veni. Vă binecuvântez ca miracolele să vă însoțească așa cum ne-au însoțit pe noi în Goshen – dacă va fi voia Domnului. Căutați aceste binecuvântări trimise din cer în viața dumneavoastră pe măsură ce-L „căutați pe acest Isus despre care profeții și apostolii au scris, pentru ca harul lui Dumnezeu Tatăl, precum și Domnul Isus Hristos și Duhul Sfânt, care depune mărturie despre Ei, să poată să fie și să trăiască în voi în vecii vecilor”25. În numele lui Isus Hristos, amin.