Lumina este atrasă de lumină
Pe măsură ce ne sporim credința în Hristos, primim lumină într-o măsură sporită, până când aceasta risipește tot întunericul.
Dragii mei frați și dragile mele surori, mă bucur alături de dumneavoastră în această duminică binecuvântată de Paște, să meditez la lumina glorioasă care a răsărit pe pământ odată cu învierea Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos.
În timpul slujirii Sale din viața muritoare, Isus a declarat: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”1. Spiritul lui Hristos „este în toate lucrurile [și] dă viață tuturor lucrurilor”2. El biruie întunericul care, altfel, ne-ar înconjura.
Cu ani în urmă, în căutarea aventurii, cei doi fii ai mei și cu mine am însoțit un grup de tineri băieți la Moaning Cavern (Caverna Tânguitoare), denumită astfel datorită unui sunet care, la un moment dat, răsuna din gura ei. Caverna este o peșteră care are forma unui horn care se deschide într-o sală verticală cu înălțimea de 55 de metri, aceasta fiind cea mai mare peșteră cu o singură încăpere din California.
Există doar două căi de coborâre: pe scara circulară sigură sau în rapel până la baza cavernei; fiii mei și cu mine am ales să coborâm în rapel. Fiul meu mai mare a coborât primul, în timp ce fiul meu mai mic și cu mine am coborât, în mod intenționat, ultimii, pentru a coborî împreună.
După ce ghizii noștri ne-au instruit și ne-au asigurat cu hamuri și dispozitive de ancorare legate de o frânghie puternică, am mers cu spatele încet, până când am ajuns pe o margine mică și ne-am adunat curajul, deoarece acesta era ultimul loc de unde puteam face cale întoarsă și ultimul loc de unde puteam vedea lumina soarelui din gura peșterii.
Cu următorul nostru pas în spate am plonjat într-o cavernă ca o catedrală care era atât de înaltă și largă, încât ar fi putut înghiți Statuia Libertății. Acolo, am atârnat rotindu-ne încet, în timp ce ochii noștri s-au adaptat la întunericul din jur. În timp ce ne continuam coborârea, lumina becurilor ilumina un zid uimitor de stalagmite și stalactite strălucitoare.
Fără nicio avertizare, toate becurile s-au stins brusc. Suspendați deasupra abisului, am fost cuprinși de un întuneric atât de profund, încât nu ne puteam vedea nici măcar mâinile pe frânghiile dinaintea noastră. Un glas a strigat imediat: „Tată, tată, ești acolo?”.
„Sunt aici, fiule, sunt chiar aici”, am răspuns.
Pana neașteptată de curent a fost menită să ne arate că, fără electricitate, întunericul cavernei era impenetrabil. A reușit; noi „am simțit” întunericul. Când s-au aprins din nou becurile, întunericul a dispărut imediat, așa cum întunericul trebuie să dispară mereu, chiar și în fața celei mai slabe lumini. Fiii mei și cu mine am rămas cu amintirea unui întuneric pe care nu-l mai cunoscusem niciodată, o apreciere mai mare a luminii pe care nu o vom uita niciodată și asigurarea că nu suntem niciodată complet singuri în întuneric.
Coborârea noastră în acea cavernă poate fi comparată, în anumite privințe, cu călătoria noastră în viața muritoare. Noi am plecat din lumina glorioasă a cerului și am coborât printr-un văl al uitării într-o lume întunecată. Tatăl nostru Ceresc nu ne-a abandonat întunericului, ci ne-a promis lumină pentru călătoria noastră, prin Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos.
Știm că lumina soarelui este vitală pentru toate formele de viață de pe pământ. La fel de vitală pentru viața noastră spirituală este lumina oferită de Salvatorul nostru. Datorită dragostei Sale perfecte, Dumnezeu oferă lumina lui Hristos fiecărei persoane „care vine pe lume”3 pentru ca fiecare „să poată deosebi binele de rău”4 și să fie îndemnată „la lucru bun continuu”5. Acea lumină, care se dezvăluie prin ceea ce noi adesea numim conștiința noastră, ne invită mereu să acționăm și să fim mai buni, să fim cea mai bună variantă a noastră.
Pe măsură ce ne sporim credința în Hristos, primim lumină într-o măsură sporită, până când aceasta risipește tot întunericul care s-ar putea aduna în jurul nostru. „Ceea ce este de la Dumnezeu este lumină; și acela care primește lumina și rămâne credincios lui Dumnezeu, primește mai multă lumină; și acea lumină devine din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei.”6
Lumina lui Hristos ne pregătește să primim influența care slujește a Duhului Sfânt, care este „[puterea] de convingere a lui Dumnezeu… cu privire la adevărul Evangheliei”7. Al treilea membru al Dumnezeirii, Duhul Sfânt, „este un personaj de spirit”8. Cea mai mare sursă de lumină pe care Tatăl Ceresc vi-o oferă în viața muritoare vine prin Duhul Sfânt, a Cărui influență vă „va lumina mintea [și vă] va umple sufletul… cu bucurie”9.
În Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, prin autoritatea preoției restaurate, sunteți botezați prin scufundare pentru iertarea păcatelor. Apoi, mâini sunt așezate pe capul dumneavoastră și acest „[dar] nespus de mare”10 și minunat al Duhului Sfânt vă este dat.
După aceea, când dorințele și acțiunile dumneavoastră sunt concentrate asupra cărării legămintelor, Duhul Sfânt, asemenea unei lumini înăuntrul dumneavoastră, va revela adevărul și va depune mărturie despre el11, va avertiza asupra pericolelor, va alina12, va purifica13 și va oferi pace14 sufletului dumneavoastră.
Deoarece „lumina este atrasă de lumină”15, faptul de a fi însoțiți în mod constant de Duhul Sfânt vă va conduce să faceți alegeri care vor tinde să vă țină în lumină; în mod contrar, alegerile făcute fără influența Duhului Sfânt vor tinde să vă conducă în umbre și întuneric. Vârstnicul Robert D. Hales ne-a învățat: „Când lumina este prezentă, întunericul este înfrânt și trebuie să plece. Când lumina spirituală a Duhului Sfânt este prezentă, întunericul lui Satana pleacă”16.
Permiteți-mi să sugerez că, poate, acesta este momentul în care să vă întrebați: Am acea lumină în viața mea? Dacă nu, când am avut-o ultima oară?
Așa cum lumina soarelui scaldă zilnic pământul pentru a reînnoi și a susține viața, puteți face ca lumina din dumneavoastră să strălucească zilnic când alegeți să-L urmați pe Isus Hristos.
O rază de soare se adaugă de fiecare dată când Îl căutați pe Dumnezeu în rugăciune; când studiați din scripturi pentru „[a-L auzi]”17; când acționați potrivit îndrumării și revelației oferite de profeții noștri în viață; și când țineți poruncile și „[mergeți] în toate rânduielile Domnului”18.
Veți invita lumina spirituală în sufletul dumneavoastră și pacea în viața dumneavoastră de fiecare dată când vă pocăiți. Pe măsură ce luați din împărtășanie în fiecare săptămână pentru a lua numele Salvatorului asupra dumneavoastră, a vă aminti totdeauna de El și a ține poruncile Sale, lumina Sa va străluci în dumneavoastră.
Este soare în sufletul dumneavoastră de fiecare dată când împărtășiți Evanghelia și vă depuneți mărturia. De fiecare dată când slujiți unul altuia așa cum a făcut Salvatorul, simțiți căldura Sa în inima dumneavoastră. Lumina Tatălui Ceresc sălășluiește întotdeauna în templul Său sfânt și asupra tuturor celor care intră în casa Domnului. Lumina Sa din inima dumneavoastră este sporită de faptele dumneavoastră de bunătate, de răbdarea, iertarea și caritatea dumneavoastră și poate fi observată pe chipul dumneavoastră fericit. Pe de altă parte, mergem în umbră când suntem prea rapizi în a ne mânia sau prea înceți în a ierta. „Pe măsură ce vă îndreptați chipul spre lumina soarelui, umbrele nu pot decât să rămână în urma dumneavoastră.”19
Pe măsură ce trăiți în așa fel încât să fiți demni de însoțirea Duhului Sfânt, „vă dezvoltați [cu adevărat] capacitatea spirituală de a primi revelație”20.
În viață, avem de-a face cu încercări și obstacole și, cu toții, ne vom confrunta cu zile negre și furtuni. În toate acestea, dacă Îl „lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră”21, lumina Duhului Sfânt va dezvălui că există scop și sens în încercările noastre și că, în cele din urmă, acestea ne vor transforma în persoane mai bune, mai complete, cu o credință mai fermă și o speranță mai strălucitoare în Hristos, știind că Dumnezeu a fost cu noi tot timpul în zilele noastre întunecate. Președintele Russell M. Nelson ne-a sfătuit: „Întunericul care se tot extinde, care este însoțit de suferințe, face ca lumina lui Isus Hristos să strălucească și mai puternic”22.
Anotimpurile vieții noastre ne pot duce atât în locuri neașteptate, cât și în locuri nedorite. Dacă păcatul este cel care v-a dus acolo, ridicați cortina întunericului și începeți acum să vă apropiați cu umilință de Tatăl dumneavoastră Ceresc, cu o inimă frântă și un spirit smerit și pocăiți-vă. El vă va auzi rugăciunea sinceră. Astăzi, dând dovadă de curaj, „apropiați-vă de [El] și [El se va apropia de dumneavoastră]”23. Nu sunteți niciodată privați de puterea vindecătoare a ispășirii lui Isus Hristos.
Am părinți de seamă și strămoși credincioși care au răspuns la lumina lui Isus Hristos și la lumina Evangheliei Sale, iar acest lucru a binecuvântat cu tărie spirituală viața lor și generațiile care au urmat. Tatăl meu vorbea adesea despre tatăl său, Milo T. Dyches, și împărtășea cum credința lui în Dumnezeu a fost o lumină pentru el zi și noapte. Bunicul era pădurar și adesea călărea singur în munți, încredințându-și viața, fără a se îndoi, îndrumării și grijii lui Dumnezeu.
La sfârșitul unei toamne, bunicul era singur în munții înalți. Iarna își arătase deja fața când a pus șaua pe unul dintre caii săi preferați, bătrânul Prince, și a călărit la un gater pentru a cântări și măsura buștenii înainte ca aceștia să poată fi tăiați pentru cherestea.
La apus, și-a terminat munca și s-a urcat înapoi în șa. Până atunci, temperatura scăzuse drastic și un viscol cumplit cuprindea muntele. Fără lumină și o cărare care să-l călăuzească, l-a îndreptat pe Prince într-o direcție care credea că-i va duce înapoi la ocolul silvic.
După ce a parcurs mulți kilometri în întuneric, Prince a încetinit, apoi s-a oprit. Bunicul l-a îmboldit în repetate rânduri pe Prince să înainteze, dar calul a refuzat. În timp ce zăpada orbitoare făcea vârtejuri în jurul lor, bunicul și-a dat seama că avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Așa cum făcuse de-a lungul vieții sale, cu umilință „[a cerut] cu credință, fără să se îndoiască deloc”24. Un glas slab și liniștit a răspuns: „Milo, slăbește frâiele lui Prince”. Bunicul s-a supus și, de-ndată ce a slăbit frâiele, Prince s-a întors și a luat-o cu pași grei într-o altă direcție. Ore mai târziu, Prince s-a oprit din nou și și-a plecat capul. Prin zăpada care viscolea, bunicul a văzut că au ajuns în siguranță la poarta ocolului silvic.
Odată cu soarele dimineții, bunicul și-a refăcut traseul pe urmele slabe de pe zăpadă ale lui Prince. A inspirat adânc când și-a dat seama unde i-a slăbit frâiele lui Prince: era chiar pe marginea unei stânci înalte, de unde un singur pas înainte ar fi proiectat atât calul, cât și călărețul către moarte între stâncile zimțate de dedesubt.
Bazându-se pe această experiență și pe multe altele, bunicul a spus: „Cel mai bun și cel mai măreț partener pe care îl vei avea vreodată este Tatăl tău din Cer”. Când tatăl meu relata povestea bunicului, îmi aduc aminte că cita din scripturi:
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”25.
Depun mărturie că Isus Hristos este lumina nepieritoare care încă „luminează în întuneric”26. Nu există niciun întuneric care să poată suprima, stinge, birui sau învinge acea lumină. Tatăl nostru Ceresc vă oferă în mod liber acea lumină. Nu sunteți niciodată singuri. El aude și răspunde la fiecare rugăciune. El „v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”27. Când întrebați: „Tată, tată, ești acolo?”. El va răspunde întotdeauna: „Sunt aici, copilul Meu, sunt chiar aici”.
Depun mărturie că Isus Hristos a împlinit planul Tatălui Ceresc ca Salvator și Mântuitor al nostru28; El este lumina noastră, viața noastră și calea noastră. Lumina Sa nu va scădea niciodată în intensitate29, slava Sa nu va înceta niciodată, dragostea Sa pentru dumneavoastră este eternă – ieri, astăzi și pentru totdeauna. În numele lui Isus Hristos, amin.