RECUNOŞTINŢĂ
Să aveţi un spirit de recunoştinţă în tot ce faceţi şi spuneţi. Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru binecuvântările dumneavoastră şi exprimaţi-vă aprecierea faţă de cei care vă ajută.
„Aceasta este o perioadă minunată pentru a trăi aici, pe pământ. Ocaziile noastre sunt nelimitate. Deşi există multe lucruri greşite în lumea de azi, există şi multe lucruri drepte, cum ar învăţători care predau, slujitori care slujesc, căsătorii care se menţin, părinţi care se sacrifică şi prieteni care ajută.
Ne putem ridica pe noi înşine, precum şi pe alţii, atunci când refuzăm să rămânem pe meleagurile gândului negativist şi cultivăm în inimile noastre o atitudine de recunoştinţă. Dacă nerecunoştinţa ar fi considerată printre păcatele grave, atunci recunoştinţa şi-ar avea locul printre cele mai nobile virtuţi…
Să arătăm recunoştinţă faţă de al nostru Domn şi Salvator, Isus Hristos. Evanghelia Sa glorioasă ne furnizează răspunsuri la cele mai mari întrebări ale vieţii: De unde venim? De ce suntem aici? Unde merge spiritul meu atunci când mor?”.
Preşedintele Thomas S. Monson, „An Attitude of Gratitude”, Liahona, mai 2000, p. 4, 8.