Visul meu remarcabil
Cu mulţi ani în urmă, într-un accident pe autostradă, am suferit mai multe răni, cea mai rea dintre toate ţinându-mă în comă timp de trei luni. Binecuvântările preoţiei, împreună cu sprijinul familiei mele, m-au făcut să am parte de ceea ce unul dintre doctorii mei a numit a fi „o recuperare remarcabilă”.
Dar rănile la cap mi-au slăbit memoria pe termen scurt şi nu mai pot să-mi amintesc visele. Deseori mă trezesc şi mă gândesc: „O, am visat”, dar în acel moment visul se pierde din mintea mea pentru totdeauna.
La şaptesprezece ani de la accident, am fost chemat să fiu episcopul episcopiei mele. În timpul unei adunări ulterioare a consiliului episopiei, preşedinta Societăţii Primare a propus chemarea unui anume cuplu să predea la clasa ACD. Consilierii mei şi cu mine ne-am uitat surprinşi unii la alţii.
Sora participa la adunările Bisericii, deşi neregulat, dar soţul ei nu mai venea de ani de zile. Cu toate acestea, toţi am simţit că trebuiau să aibă ocazia să se gândească la chemare.
În noaptea de dinainte să vorbesc cu cuplul, am avut un vis foarte clar. M-am trezit în dimineaţa următoare şi mi l-am amintit complet. Era despre tot ceee ce aveam să spun la interviu, astfel încât ei să accepte chemarea de a sluji. M-am simţit foarte surprins că-mi aminteam primul meu vis în 17 ani, ba mai mult, conţinutul visului m-a emoţionat şi mi-a dat energie.
În acea seară, consilierul meu a venit să mă ia. În timp ce mergeam spre locul întâlnirii, a spus: „Frate episcop, intenţionez să vă las să purtaţi toată discuţia”. Îmi amintesc că am zâmbit cu încredere, deoarece am simţit că Domnul planificase discuţia în locul meu.
În timpul interviului, am repetat visul cu exactitate, iar cuplul a acceptat chemarea. În timp ce ne îndreptam spre casă ca să înnoptăm, consilierul meu a spus: „Mă simt de parcă tocmai am fost învăţat de un expert”. Am zâmbit din nou, deoarece ştiam că era adevărat – amândoi fuseserăm învăţaţi de Învăţător.
Soţul şi soţia au împlinit îndatoririle lor la Societatea Primară şi au devenit amândoi activi în episcopie. Câţiva ani mai târziu, au fost pecetluiţi în templu.
Din acea zi, acel vis anume este singurul pe care mi l-am amintit în ultimii 28 de ani. Simt cu certitudine că Tatăl Ceresc a ştiut că era momentul perfect pentru acel cuplu. Ca urmare, El a inspirat-o pe preşedinta Societăţii Primare şi, pentru o noapte, a binecuvântat memoria mea parţial nefuncţională să funcţioneze perfect. Încă o dată, am înţeles că Domnul se află la conducerea acestei Biserici şi că „scopurile veşnice ale Domnului vor continua până când toate făgăduinţele Lui vor fi împlinite” (Mormon 8:22).