Tineret
Nou venit
Aveam probleme mari că simţeam că nu mă adaptez. Familia mea se mutase de curând în partea cealaltă a ţării. Episcopia în care ne-am mutat avea un grup mare de tineri, dar aceasta era prima dată când eu urmam să fiu „noul venit”. Partea cea mai rea era că trebuia sa merg la o şcoală nouă şi imediat mi-a trecut prin minte: „Cu cine urma să stau la masă la prânz?”. Poate voi vedea pe cineva de la Biserică, dar nu doream să mă duc la masa unora, mai ales că nu ştiam dacă ei m-ar fi vrut printre ei la masă!
Prima zi la şcoală mi s-a părut că a durat o veşnicie. În cele din urmă, a sunat clopoţelul la prânz. În timp ce intram încet în sala de mese, m-am rugat Tatălui Ceresc să mă ajute să găsesc pe cineva cunoscut. Am aruncat o privire în jur să văd dacă puteam recunoaşte pe cineva. Nimeni. Aşa că mi-am croit drum către o masă în partea cealaltă a încăperii şi am mâncat acolo.
Mai târziu în acea zi, la ora de matematică, am recunoscut un chip familiar. Îl mai văzusem pe David la seminar în acea dimineaţă. El m-a rugat să-i arăt programul şi a descoperit că amândoi aveam aceeaşi oră de a servi prânzul. „Hei, unde ai fost la prânz azi?”, a spus el.
„Am mâncat în partea îndepărtată a încăperii”, am răspuns.
„Ei bine, mâine să vii şi să te aşezi lângă mine la prânz”, a spus el.
Sunt recunoscător pentru un Tată Ceresc iubitor care cunoaşte nevoile fiecăruia dintre noi şi care răspunde la rugăciunile noastre. Sunt recunoscător, de asemenea, faţă de cineva care a dorit să-mi dea o mână de ajutor cu prietenie. Ceva atât de simplu ca o invitaţie poate conta atât de mult.