2014
Slujirea din timpul verii
februarie 2014


tineret

Slujirea din timpul verii

Autoarea locuieşte în Virginia, SUA.

Într-o vară, mi-am petrecut timpul într-o ţară străină lucrând cu copii care aveau nevoi speciale. La început, când i-am întâlnit pe copii, am fost foarte neliniştită. Nu vorbeam limba lor, dar am avut încredere că Spiritul mă va îndruma în ce urma să fac. Când am ajuns să cunosc fiecare copil, mi-am dat seama că limba nu este o barieră în calea dragostei. M-am jucat, am râs şi am meşteşugărit cu copiii şi nu numai că i-am putut ajuta, dar am simţit o adevărată dragoste pentru ei. Am întrezărit dragostea pe care Tatăl Ceresc o are pentru copiii Săi şi bucuria care mi-a umplut inima întrece orice descriere.

Ori de câte ori slujesc altora, simt dragoste nu numai pentru cei cărora le slujesc, ci şi pentru Tatăl Ceresc. Am ajuns să ştiu, într-adevăr, că „atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi numai în slujba Dumnezeului vostru” (Mosia 2:17). Scopul slujirii mele, fie în proiecte mari de slujire, fie prin fapte mici de bunătate, a fost acela de a-L slăvi pe Dumnezeu (vezi Matei 5:16). Eu sper că, în timp ce slujesc altora, oamenii vor recunoaşte dragostea mea pentru Tatăl Ceresc şi lumina lui Hristos care străluceşte în mine.