Mesajul învăţătoarelor vizitatoare, ianuarie 2017
Scopul Societăţii de Alinare
Studiaţi, rugându-vă, acest material şi căutaţi inspiraţie ca să ştiţi ce să împărtăşiţi.
Scopul Societăţii de Alinare este „să pregătească femeile pentru binecuvântările vieţii veşnice”, a spus Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare.1 Prin credinţă, familie şi alinare ne angajăm în „partea vitală a lucrării” noastre.2
Societatea de Alinare „este o lucrare temporală şi spirituală”, a spus Carole M. Stephens, prima consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii de Alinare. „Aceasta au făcut femeile în zilele Salvatorului şi noi continuăm să o facem”3.
Când ne gândim la femeia samariteană de la fântână, care şi-a lăsat găleata şi a fugit să spună altora că Isus era un profet (vezi Ioan 4:6–42) sau la Fivi, care, cu bucurie, le-a slujit altora de-a lungul vieţii ei (vezi Romani 16:1–2), vedem exemple de femei din zilele Salvatorului care au avut un rol activ în venirea la Hristos. El este Cel care ne deschide drumul spre viaţa eternă (vezi Ioan 3:16).
Când ne gândim la surorile noastre pioniere din Nauvoo, Illinois, care s-au adunat în casa lui Sarah Kimball în anul 1842, pentru a forma propria organizaţie, vedem planul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte întemeierea Societăţii de Alinare sub îndrumarea preoţiei. După ce Eliza R. Snow a scris o constituţie, profetul Joseph Smith a revizuit-o. El şi-a dat seama că Biserica nu era complet organizată până când femeile nu erau organizate. El a spus că Domnul a acceptat ofrandele lor, doar că exista ceva mai bun. „Voi organiza femeile sub îndrumarea preoţiei, după modelul preoţiei”, a spus el.4.
„Societatea de Alinare nu era doar un grup oarecare de femei care încercau să facă bine în lume. Era diferită. Era «ceva mai bun», pentru că a fost organizată prin autoritatea preoţiei. Organizarea ei a fost un pas necesar în desfăşurarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ.”5
Scripturi şi informaţii suplimentare
Doctrină şi legăminte 25:2–3, 10; 88:73; reliefsociety.lds.org
© 2017 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Tipărit în Germania. Aprobarea versiunii în limba engleză: 6/16. Aprobarea traducerii: 6/16. Titlul original: Visiting Teaching Message, January 2017. Romanian. 97921 171