Mesaj de conducere a zonei
Bucuria adevărată în Evanghelie
În anul 2001, misionarii au bătut la ușa noastră. Tatăl Ceresc ne-a oferit, mie și membrilor familiei mele, ocazia de a cunoaște Evanghelia. Noi am avut multe întrebări pentru misionari. Îmi aduc aminte cum părinții mei au întrebat de ce nu are Dumnezeu un plan pentru cei care nu au aflat despre Biserica Sa în timpul vieții lor pe pământ. Și, după cum s-a dovedit, misionarii au avut răspunsul la această întrebare. De fapt, Dumnezeu are un plan pentru toată lumea. Și, dacă în această viață, o persoană nu a avut ocazia de a învăța despre Hristos, atunci, după moarte, cu siguranță va avea o astfel de ocazie.
În Noul Testament, în Ioan 3:5, citim: „Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Această lege ar fi putut fi o barieră în calea celor care nu au avut șansa să învețe despre Evanghelie în timp ce au trăit pe pământ, dar Tatăl Ceresc a pregătit un plan și pentru aceasta. Îi sunt foarte recunoscător că ne-a făcut, pe mine și pe mulți membri credincioși ai Bisericii, instrumentele din mâinile Sale care să ducă acest plan la îndeplinire. Pe măsură ce înfăptuim rânduieli pentru strămoșii noștri decedați, devenim parte a acestei mărețe lucrări de salvare. Templele sunt locuri în care strămoșii noștri decedați pot să se nască din apă și din Spirit și să primească rânduielile necesare salvării lor.
În anul 2019, am slujit în calitate de episcop al uneia dintre episcopiile din Moscova. În timpul adunărilor consiliilor episcopiei noastre, am vorbit foarte mult despre importanța muncii din templu și de întocmire a istoriei familiei, iar eu am început să cred că nu făceam suficient în această privință. Am început să mă gândesc cum puteam să fiu mai sârguincios în această lucrare pentru ca Tatăl Ceresc să fie mulțumit de mine.
La acea vreme, în Rusia, accesul la site-ul FamilySearch.org era blocat. Îmi aduc aminte că mi s-a spus că membrii Bisericii nu mai aveau ocazia să facă munca de întocmire a istoriei familiei. Dar am început să ne întrebăm cum obișnuiau oamenii să facă cercetări despre strămoșii lor înainte de apariția FamilySearch și a altor instrumente moderne. Mi-am dat seama că progresul lucrării Domnului nu trebuie să depindă de nivelul de confort de care dispunem. Dacă avem dorința de a fi implicați în salvarea strămoșilor noștri, putem mereu să găsim un mod de a face aceasta. În acel an, am început să lucrez mai din greu la cercetările mele și, în scurt timp, am găsit peste 700 de nume ale strămoșilor mei.
În luna aprilie a anului 2019, ne-am dus la Templul Helsinki pentru a înfăptui rânduieli pentru strămoșii noștri. Am folosit la maximum fiecare minut pe care l-am avut la dispoziție și am avut parte de mare bucurie în timpul acelei călătorii. Noi știam că puteam oferi salvare multor suflete.
Președintele Howard W. Hunter a spus: „Trebuie să primim rânduielile preoției care se înfăptuiesc în templu și care sunt necesare pentru exaltarea noastră; apoi, trebuie să înfăptuim munca necesară pentru cei care nu au avut ocazia de a accepta Evanghelia în această viață. Munca pentru ceilalți este înfăptuită în două etape: prima, cercetările privind istoria familiei pentru a afla cine sunt strămoșii noștri; și a doua, înfăptuirea rânduielilor din templu pentru a le oferi aceleași ocazii acordate celor în viață… Însă există mulți membri ai Bisericii al căror acces la temple este limitat. Ei fac tot ce pot. Ei efectuează cercetările pentru istoria familiei iar rânduielile din templu sunt înfăptuite de alții. Pe de altă parte, există unii membri care sunt implicați în munca din templu, dar care nu reușesc să facă cercetări pentru istoria familiei lor. Cu toate că slujirea lor în sprijinirea altora este divină, ei pierd o binecuvântare atunci când nu își caută propriile rude decedate așa cum am fost îndrumați în mod divin de profeții din zilele din urmă. Am învățat că cei care sunt implicați în cercetări privind istoria familiei și care, pe urmă, înfăptuiesc rânduielile din templu pentru cei pe ale căror nume le-au găsit, vor cunoaște bucuria suplimentară de a primi ambele jumătăți ale binecuvântării”.
Îi sunt recunoscător Tatălui meu Ceresc pentru plenitudinea Evangheliei și că avem temple pe fața pământului pentru a face lucrarea Sa pe pământ. Dumnezeu îi binecuvântează mereu pe cei care-și împărtășesc timpul și energia pentru a salva suflete omenești. Cât de binecuvântați suntem să luăm parte la această lucrare! Aceasta este bucuria adevărată în Evanghelie!