2023
Cum mi-au binecuvântat viața mesajele de la conferința generală
Octombrie 2023


Mesaj din partea conducerii zonei

Cum mi-au binecuvântat viața mesajele de la conferința generală

Când acest număr al revistei Liahona va fi publicat, vom aștepta o altă conferință generală. Doctrină și legăminte ne oferă un tipar pentru adunările noastre.

„Vă [veți] instrui și… edifica unul pe altul atunci când sunteți adunați laolaltă, pentru ca să știți cum să acționați și să conduceți Biserica Mea… și vă veți obliga voi înșivă să acționați în toată sfințenia înaintea Mea.”1

Trebuie să ne i) instruim, ii) edificăm și iii) să ne obligăm noi înșine să acționăm în conformitate cu ceea ce am auzit.

În urmă cu câțiva ani, am vorbit cu un prieten care participse la o adunare a Bisericii mai devreme, în acea zi, și l-am întrebat cum a fost. Răspunsul a fost negativ; aparent cuvântările fuseseră slabe iar adunarea nu fusese deloc edificatoare. Mai târziu în acea zi, am vorbit cu un alt prieten care participase la aceeași adunare și i-am pus aceeași întrebare. „A fost minunat”, a fost răspunsul.

Am cugetat deseori la experiența trăită de acești doi prieteni. Amândoi au participat la aceeași adunare și au ascultat aceleași cuvântări, totuși unul a plecat flămând spiritual și celălat complet hrănit. Este posibil ca subiectul cuvântărilor să fi fost înțeles, pur și simplu, mai bine de cel de-al doilea prieten. Cu toate acestea, cred că a fost mai mult decât atât. Al doilea prieten al meu se dusese pregătit din punct de vedere spiritual să asculte cu o inimă deschisă și cu dorința de a acționa conform celor auzite.

Cu siguranță, cei desemnați să vorbească sau să predea trebuie să caute cu sârguință îndrumarea Spiritului cu privire la subiectul, conținutul și prezentarea înstruirii. Cu toate acestea, experiența mea este că cei care participă au, cel puțin, responsabilitate egală de a se pregăti din punct de vedere spiritual, astfel încât să poată fi edificați și să aibă bunăvoința de a acționa potrivit celor auzite.

Când citesc Cartea lui Mormon, găsesc multă putere în cuvintele lui Nefi, regelui Beniamin, Alma, Mosia și alții. La conferința generală, aceeași putere o primesc de la profetul nostru, președintele Nelson, și de la ceilalți oficianți generali ai Bisericii.

Gândiți-vă doar la câteva îndrumări pe care le-am primit în cadrul conferinței generale în anii recenți.

„Dar, dragi frați și surori, vă așteaptă atât de multe lucruri minunate. În zilele care vor veni, vom vedea cele mai mărețe manifestări ale puterii Salvatorului pe care lumea le-a văzut vreodată. Între timpul de acum și timpul întoarcerii Sale «cu putere și cu mare glorie», El va revărsa privilegii, binecuvântări și minuni nenumărate asupra celor credincioși.”2

„Învăț că Tatăl Ceresc este mai interesat de progresul meu în calitate de [ucenic] a lui Isus Hristos, decât este de alinarea mea. Poate că nu-mi doresc întotdeauna să fie așa – dar așa este!

Faptul de a trăi o viață comodă nu aduce putere. Puterea de care avem nevoie pentru a rezista necazurilor din zilele noastre este puterea Domnului iar puterea Sa se revarsă prin legămintele pe care le-am făcut cu El.”3

„Nimic nu deschide cerurile cum o face combinația dintre puritatea sporită, supunerea întocmai, căutarea cu sinceritate, ospătarea zilnică din cuvintele lui Hristos din Cartea lui Mormon și timpul alocat cu consecvență templului și lucrării de întocmire a istoriei familiei.”4

„Salvatorului Îi place să restaureze ceea ce dumneavoastră nu puteți restaura, Îi place să vindece răni pe care dumneavoastră nu le puteți vindeca, Îi place să repare ceea ce a fost distrus fără să mai poată fi reparat; El contrabalansează orice nedreptate pe care ați suferit-o și Lui Îi place să vindece pentru totdeauna chiar și inimile frânte.”5

Ce îndrumări, edificări și invitații de acționa minunate desprindem din acestea și sute de alte cuvântări inspirate. Când participăm la conferința generală, fie în persoană, fie prin transmisiunile în direct sau când citim sau urmărim cuvântările mai târziu, invit pe fiecare dintre noi să se pregătească spiritual să fie edificat și să dorească să acționeze potrivit celor auzite. Așa cum regele Beniamin i-a sfătuit pe oamenii din vremea lui, tot așa ne vor îndruma conducătorii de astăzi, în aceste vremuri dificile și tumultoase, clădindu-ne credința în Isus Hristos și invitându-ne să facem alegeri care ne vor ține în siguranță pe cărarea legămintelor.

Note

  1. Doctrină și legăminte 43:8-9.

  2. Președintele Russell M. Nelson, „Biruiți lumea și găsiți odihnă”, octombrie 2022.

  3. Vedeți M. Russell Ballard, „Like a Flame Unquenchable”, aprilie 1999, citat în Michelle D. Craig, „Din toată inima”, octombrie 2022

  4. Președintele Russell M. Nelson, „Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, aprilie 2018.

  5. Vârstnicul Dale G. Renlund, „Gândiți-vă la bunătatea și măreția lui Dumnezeu”, aprilie 2020.