Serviciul Misionar Senior
Ce trebuie să știți despre slujirea într-o misiune de deservire pentru misionari seniori
Alegeți o misiune de deservire pentru misionari seniori sau elaborați-vă propria misiune de deservire
În Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă credem că trebuie să slujim. În calitate de misionari seniori, puteți alege să slujiți în întrega lume, dar mulți misionari vor sluji în timp ce locuiesc acasă. În unele situații, poate fi mai eficient să slujiți în țara sau zona dumneavoastră.
Cei peste 27.000 de misionari seniori ai Bisericii care deservesc ajută cu comunicarea în cadrul Bisericii, la birourile misiunilor, la centrele de distribuire, la centrele și bibliotecile FamilySearch, cu bizuirea pe forțele proprii, cu BYU-Pathway Worldwide, la centrele pentru angajare și în multe alte locuri. Puteți, de asemenea, să aveți o misiune personalizată în funcție de îndemânările și interesele dumneavoastră specifice.
Biserica lansează un nou sistem internațional, numit Gestionarea misionarilor seniori, pentru a-i ajuta pe seniori să găsească sau să creeze o ocazie de a sluji într-o misiune de deservire. Sub îndrumarea vârstnicului Robert Gale și a surorii Leslie Gale, sunt chemați coordonatori la nivel de zonă în întreaga lume pentru a vă ajuta să vă dați seama care misiune ar putea fi potrivită pentru dumneavoastră.
Dacă puteți sluji în străinătate în misiune cu timp deplin, există multe ocazii și nevoi. Dacă aveți probleme de sănătate, nevoi ale familiei sau alte îngrijorări, o misiune de deservire ar putea fi alegerea potrivită pentru dumneavoastră. Dacă aveți îndemânări speciale de oferit, cea mai bună opțiune ar fi să lucrați alături de coordonatorul dumneavoastră la nivel de zonă pentru a crea o misiune doar pentru dumneavoastră.
Misionarii care deservesc slujesc între opt și patruzeci de ore pe săptămână timp de șase luni până la doi ani. Misionarii pot fi căsătoriți sau necăsătoriți. Ei pot merge cu mașina câțiva kilometri până la locul în care slujesc sau pot sta în fața calculatorului lor de acasă pentru a-și îndeplini însărcinările.
După slujirea în misiune cu timp deplin, vârstnicul Peter Kopp și sora Beatrice Kopp au lucrat ca misionari care deservesc, ocupându-se de programul privind bunăstarea și bizuirea pe forțele proprii din zona în care locuiesc din Elveția. În această perioadă, ei au dobândit o mărturie fermă despre inițiativa de bizuire pe forțele proprii a Bisericii. Ei au spus despre misiunea lor de deservire: „Deoarece îi cunoșteam pe aproape toți conducătorii țărușului cu care am fost chemați să lucrăm, am avut acces ușor la toți. Ei au fost dornici să ne asculte și au simțit entuziasmul nostru pentru această parte a lucrării”.
În calitate de specialist terapeut și consilier calificat, vârstnicul Robert Durkin a avut o misiune personalizată. Dânsul a fost chemat în calitate de coordonator al evaluării de dinainte de misiune. Dânsul a coordonat, de asemenea, toți coordonatorii programului pentru recuperarea consumatorului dependent din zonele din Europa în care se folosește programul pentru recuperarea consumatorului dependent. Dânsul i-a instruit pe coordonatori și s-a asigurat că evidențele erau actualizate corespunzător.
Dânsul și soția dânsului au slujit în misiune cu timp deplin la CPM în Chorley, unde dânsul a slujit în președinția CPM. După moartea dânsei, dânsul a hotărât să slujească în altă misiune. Dorea să slujească și să locuiască în Germania, așadar plănuia să se mute din Marea Britanie în Frankfurt, unde și-ar fi plătit propriile cheltuieli ca misionar care deservește, în loc să plătească taxele lunare pentru misionari. Din cauza virusului COVID, dânsul a rămas în Marea Britanie și și-a îndeplinit misiunea de acasă. Dânsul spune că a putut să facă tot ce trebuia să facă în timp ce locuia acasă. Dânsul îi încurajează și pe alții să slujească în misiune. Dânsul a spus: „Nu ratați ocazie. O misiune este un mod minunat de a ne apropia mai mult de Domnul”.
Dacă aveți experiență în politică la nivel local, puteți sluji într-o misiune având contact cu mai mulți conducători de opinie cheie pentru a ajuta Biserica să clădească relații în comunitate. Dacă vă place să scrieți, puteți să slujiți în misiune scriind articole, contactând media din zona în care vă aflați și publicând articole pe rețelele de socializare. Dacă sunteți activ în slujirea în cadrul comunității, puteți ajuta la creșterea ocaziilor de slujire din aplicația JustServe, care pot fi publicate pe site-ul web din zona dumneavoastră. Puteți chiar să predați în cadrul BYU-Pathway Worldwide din Africa în timp ce locuiți în casa dumneavoastră din Europa.
Vizitați noul portal pentru misionari seniori care deservesc de pe site-ul Bisericii, mergând la „Serve (Slujește)”, „Volunteer & Serve (Voluntariat și slujire)”, „Senior Service Missionary (Misionar senior care deservește)”, apoi, apasă pe „Search Opportunities (Caută ocazii)” sau apasă pe link-ul acesta, seniorservicemissions, pentru a vedea ocaziile de slujire în misiuni de deservire. Puteți, de asemenea, să vorbiți cu președintele dumneavoastră de țăruș sau de misiune despre cum ați putea sluji. Pe măsură ce sunt chemați coordonatori la nivel de zonă, puteți vorbi cu aceștia despre ocazii și ei vă vor ajuta să vă decideți asupra unei misiuni sau vă vor ajuta să concepeți propria misiune.