Seminar
1 Nefi 2: „Tu M-ai căutat pe Mine cu sârguință”


„1 Nefi 2: «Tu M-ai căutat pe Mine cu sârguință»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„1 Nefi 2”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

1 Nefi 2

„Tu M-ai căutat pe Mine cu sârguință”

Imagine
Nefi rugându-se lângă un curs de apă

Uneori, Domnul ne poruncește să facem lucruri care ni se par greu de înțeles sau de făcut. După ce i-a chemat pe oamenii din Ierusalim să se pocăiască, Lehi s-a supus unei revelații și s-a mutat cu familia în pustiu. În loc să cârtească asemenea lui Laman și Lemuel, Nefi s-a întors către Domnul pentru mai multă înțelegere și inima lui s-a înmuiat. Această lecție are rolul de a te ajuta să simți o mai mare dorință de a te întoarce către Domnul când îți cere să faci lucruri grele.

Cum reacționăm la sfatul Domnului

Imaginează-ți că asculți conferința generală, iar președintele Bisericii oferă sfaturi care crezi că vor fi greu de urmat. După conferință, începi să-i auzi pe ceilalți membri ai Bisericii plângându-se de sfatul său și întrebând de ce ne-ar cere profetul să facem lucrul respectiv. Pe măsură ce asculți aceste argumente, începi să te întrebi ce ar trebui să faci.

  • Care ar putea fi câteva moduri negative de a reacționa la plângerile și criticile membrilor?

  • Care sunt câteva abordări pozitive față de această situație? Ce I-ar fi pe plac Domnului?

În 1 Nefi 2, îi vei vedea pe copiii lui Lehi reacționând în moduri diferite față de porunca grea pe care Dumnezeu le-a dat-o prin profetul Său. În timp ce studiezi, caută principiile care te pot ajuta dacă ți se pare vreodată greu să-l urmezi pe profet.

Domnul îi poruncește lui Lehi să părăsească Ierusalimul

Poate îți aduci aminte că Domnul i-a poruncit lui Lehi să avertizeze oamenii din Ierusalim că vor fi distruși dacă nu se pocăiesc. Citește 1 Nefi 2:1-5 și caută sfatul pe care Domnul i l-a dat lui Lehi după ce a predicat pocăința. Poți, de asemenea, să vizionezi prezentarea video „Lehi Counsels with His Family to Leave Jerusalem (Lehi se sfătuiește cu membrii familiei sale despre plecarea din Ierusalim)” (2:27), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

Imagine
harta posibilei rute urmate de Lehi în călătoria prin pustiu

Distanța pe care familia lui Lehi putea s-o parcurgă de la Ierusalim până la malurile Mării Roșii este de aproximativ 320 de kilometri. Călătoria lor ar fi durat multe zile și i-ar fi condus printr-o țară foarte călduroasă și aridă, în care se știa că erau hoți care așteptau să-i jefuiască pe călătorii nepregătiți.

  • Dacă ai fi fost unul dintre copiii lui Lehi, cum crezi că ai fi reacționat în această situație? De ce?

  • Ce întrebări ai fi putut avea?

  • Cum vezi mila Domnului manifestată prin porunca Sa de a părăsi Ierusalimul?

În acest moment dificil din istoria familiei lui Lehi, vedem reacții diferite din partea copiilor săi. Compararea persoanelor din scripturi și stabilirea diferențelor dintre ele este o metodă de studiu al scripturilor, care te poate ajuta să asimilezi mai bine cum să răspunzi corespunzător în anumite situații. Alocă-ți un moment pentru a exersa această abilitate, creând un tabel asemănător celui de mai jos în jurnalul tău pentru studiu, citind versetele pentru fiecare coloană și notând concluziile în tabel.

Răspunsurile lui Laman și Lemuel

Răspunsurile lui Nefi și Sam

Răspunsurile lui Laman și Lemuel

1 Nefi 2:11-13

Răspunsurile lui Nefi și Sam

1 Nefi 2:16-21

Poți, de asemenea, să vizionezi prezentarea video „Nephi Prays for Laman and Lemuel (Nefi se roagă pentru Laman și Lemuel)” (6:02), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org și să cauți alte informații pe care le poți adăuga în tabelul tău.

Imagine
icon indicând consemnare
  1. Răspunde la întrebările de mai jos.

    • Ce ai observat în timp ce ai comparat acțiunile lui Laman și Lemuel cu cele ale lui Nefi și Sam?

    • Într-o frază, cum ai rezuma ceea ce ai învățat din exemplele lui Laman și Lemuel? Cum ai rezuma ceea ce ai învățat din exemplele lui Nefi și Sam?

Alocă-ți un moment pentru a parcurge ce ai scris. Gândește-te care acțiuni sau motive sunt cele mai asemănătoare cu ale tale. Ce dorințe, gânduri sau sentimente ai când faci această comparație?

Poate că ai învățat de la Laman și Lemuel că, dacă nu cunoaștem lucrările Domnului și nu credem în profeții Săi, putem ajunge să cârtim. Poate că ai învățat de la Nefi că, atunci când căutăm cu sârguință să înțelegem poruncile Domnului, El ne poate înmuia inima pentru a ne ajuta să credem și să ne supunem.

Comentariul lui Nefi că Domnul „[i-a] înmuiat inima” (1 Nefi 2:16) indică faptul că, asemenea lui Laman și Lemuel, nu i-a fost ușor nici lui să se supună acestei porunci. Gândește-te la modul în care hotărârea lui Nefi de a se întoarce către Domnul în această situație i-a influențat tot restul vieții sale. Gândește-te la modul în care viețile lui Laman și Lemuel ar fi putut fi diferite dacă urmau exemplul lui Nefi.

Imagine
icon indicând consemnare
  1. Răspunde la întrebările de mai jos.

    • Care sunt unele dintre situațiile cu care te confrunți sau pentru care ți-ar fi de folos să urmezi exemplul lui Nefi?

    • Cum ți-ar fi influențată viața acum și în viitor dacă L-ai căuta cu umilință pe Domnul în aceste circumstanțe, în loc să nu crezi și să cârtești?

    • Ce lucruri pe care le înțelegi despre Dumnezeu te pot împiedica să cârtești când îți cere să faci ceva dificil?

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a împărtășit ce putem face dacă inițial nu înțelegem sau nu suntem de acord cu sfaturile profetului Domnului.

Nu fiți surprinși dacă, uneori, părerile dumneavoastră personale nu sunt la început în armonie cu învățăturile profetului Domnului. Acestea sunt momente de învățare și de smerenie, momente în care îngenunchem în rugăciune. Mergem înainte cu credință, având încredere în Dumnezeu, știind că, în timp, vom primi mai multă claritate spirituală de la Tatăl nostru Ceresc. Un profet a spus că darul incomparabil al Salvatorului este ca „voința Fiului [să fie] înghițită în voința Tatălui” [Mosia 15:7]. Supunerea voinței noastre voinței lui Dumnezeu nu este, de fapt, o bătălie pierdută, ci o glorioasă victorie. (Neil L. Andersen, „Profetul lui Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, mai 2018, p. 26)

  • Ce binecuvântări ai primit când ai căutat să te supui voinței Tatălui Ceresc, așa cum au făcut Isus și Nefi?

Alocă-ți un moment pentru a-ți nota gândurile și impresiile spirituale. Ce ai învățat și dorești să-ți amintești? Ce schimbări te simți inspirat să faci în viața ta ținând cont de ceea ce ai studiat astăzi?

Tipărește