„Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 28:30 – «Rând după rând, precept după precept»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Cunoașterea doctrinei – 2 Nefi 28:30”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 28:30
„Rând după rând, precept după precept”
Într-o lecție anterioară, „2 Nefi 28:27-32”, ai studiat 2 Nefi 28:30 și ai învățat că Dumnezeu revelează adevărul rând după rând celor care sunt dornici să-l primească. Această lecție te poate ajuta să memorezi referința fragmentului care conțină doctrină și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 28:30, să explici doctrina propovăduită în acest fragment și să pui în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale în situații din viața reală.
Memorează și explică
Pentru a te ajuta să memorezi expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 28:30, desenează patru linii orizontale în jurnalul tău pentru studiu, asemănătoare unor trepte.
Acum, scrie expresia scripturală cheie și referința scripturală pe aceste rânduri așa cum este arătat mai jos.
Gândește-te cum îți pot aduce aminte scările de modul în care Dumnezeu ne învață „rând după rând”.
Repetă această referință scripturală și expresia scripturală cheie până când le poți recita din memorie.
Într-o lecție anterioară, „2 Nefi 28:27-32”, ai învățat că Dumnezeu revelează adevărul rând după rând celor care îl vor primi. Pentru a te ajuta să te pregătești să explici acest adevăr, cugetă asupra întrebărilor de mai jos și, apoi, desfășoară activitatea scrisă de mai jos.
-
Ce crezi că înseamnă „rând după rând”?
-
Cum crezi că primirea adevărului pe care Dumnezeu ni l-a dat deja ne pregătește să primim mai mult?
Exersarea punerii în practică
Gândește-te la două sau trei cuvinte ori expresii care simți că descriu cel mai bine ceea ce învățăm din fiecare dintre principiile dobândirii cunoașterii spirituale. De ce ai ales aceste cuvinte?
Recapitulează paragrafele 5-12 din secțiunea „Dobândirea cunoașterii spirituale” a manualului Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2022), dacă este necesar.
Citește cele două scenarii de mai jos despre niște tineri din aceeași episcopie care participă la o adunare de post și mărturii. Fiecare are gânduri diferite în timpul adunării.
-
Thomas începe să se întrebe ce este în neregulă cu el. El crede în Dumnezeu și că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este adevărată. Dar simte că mărturia sa este slabă, în comparație cu a altor membri ai episcopiei. El se întreabă dacă este posibil să cunoască vreodată, el însuși, toate lucrurile despre care alții depun mărturie.
-
În timpul adunării, Liz încetează să mai fie atentă la mărturii. Își spune: „Am auzit deja tot ceea ce spun ei și știu deja că totul este adevărat”. De asemenea, a simțit mai puțină dorință de a citi din scripturi și de a participa la seminar, deoarece simte că mărturia ei este deja suficient de puternică.