„3 Nefi 20-22: «Eu voi aduna pe poporul Meu»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„3 Nefi 20-22”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
3 Nefi 20-22
„Eu voi aduna pe poporul Meu”
Te poți gândi la un moment din viața ta în care a fost util să fii alături de alți oameni? De ce crezi că Domnul i-a instruit în mod repetat pe oamenii Săi să se adune fizic și spiritual? În timpul slujirii Salvatorului printre nefiți, El a declarat că Tatăl Ceresc Își va aduce aminte de legământul Său de a aduna Israelul risipit. El a revelat semne pentru a ne ajuta să recunoaștem când a început adunarea din zilele din urmă. Această lecție te poate ajuta să participi la adunarea lui Israel.
Să fim adunați
Gândește-te un moment la situații în care tu sau cei pe care îi cunoști v-ați simțit singuri, în nesiguranță sau ca neavând o apartenență.
-
Cum ar putea ajuta în privința acestor îngrijorări faptul de a face parte dintr-un grup?
-
Care sunt avantajele de a fi într-un grup cu Domnul și cu cei care Îl urmează?
Cugetă asupra declarațiilor de mai jos. Evaluează cât de bine ți se potrivesc aceste declarații ție, folosind răspunsurile „De cele mai multe ori”, „Uneori” sau „Rar”.
-
Simt că am o relație cu Domnul și că El mă protejează, mă mântuiește și mă iubește.
-
Recunosc modurile în care Domnul mă invită să vin la El și să primesc aceste binecuvântări.
-
Caut să-i ajut pe alții să fie adunați la Domnul și să simtă siguranță și apartenență.
În timp ce studiezi această lecție, gândește-te la moduri în care Domnul caută să vă adune în siguranță, pe tine și pe alții, la El și la Biserica Sa. Cugetă cum Îl poți ajuta pe Domnul în lucrarea Sa sacră de adunare.
„Voi aduna”
În a doua zi a vizitei Salvatorului pe meleagurile americane, după ce S-a rugat pentru oameni și i-a binecuvântat, El le-a administrat, în mod miraculos, împărtășania. Apoi, El a profețit despre poporul Său de legământ în zilele din urmă. Pentru a înțelege profețiile Sale, este important să ne amintim cele de mai jos.
-
Domnul le promisese anterior lui Avraam și urmașilor acestuia, inclusiv lui Iacov (numit, de asemenea, Israel), că vor avea acces la toate binecuvântările Evangheliei și ale preoției (vezi Avraam 2:6-11).
-
Urmașii lui Israel, inclusiv nefiții, fuseseră împrăștiați în întreaga lume. Domnul a promis să-i adune din nou pentru a primi binecuvântările Evangheliei.
-
Cei care se alătură Bisericii și nu sunt literalmente descendenți ai lui Israel sunt adoptați în Israel și pot primi în totalitate aceleași binecuvântări.
Citește 3 Nefi 20:11-13,18, 22 și află ce a promis Domnul că avea să facă. Ar putea fi util să știi cele de mai jos.
-
Snopii de grâu (3 Nefi 20:18) sunt mănunchi de grâne recoltate.
-
În ultimele zile, Domnul, în dreptatea Sa, îi va distruge pe cei ticăloși care nu se vor pocăi (vezi 3 Nefi 20:15-17, 19-20) și sfinții se vor aduna într-un loc numit Noul Ierusalim, pe meleagurile americane (vezi Articole de credință 1:10).
-
Ce ai descoperit?
Un adevăr pe care îl putem învăța din aceste versete este că Dumnezeu Își va îndeplini legământul de a aduna casa lui Israel în ultimele zile.
Pentru a te ajuta să vezi cum Domnul a început deja să îndeplinească acest legământ, răspunde la întrebările de mai jos.
-
Care sunt câteva dintre modurile în care Domnul ne aduce „la cunoașterea Domnului, … Cel care [ne]-a mântuit pe [noi]” (3 Nefi 20:13)?
-
Deși profețiile despre Noul Ierusalim vor fi împlinite în mileniu, cum au „puterile cerului… în mijlocul [lor]” acum cei care Îl urmează pe Salvator (3 Nefi 20:22)? În ce moduri Îl putem avea pe Domnul „în mijlocul” nostru (3 Nefi 20:22)?
-
Cum ne pot ajuta aceste binecuvântări în viața noastră (inclusiv când ne simțim singuri, în nesiguranță sau fără o apartenență)?
Semnele adunării din zilele din urmă
Domnul a promis semne în zilele noastre pentru a indica faptul că El a început să-Și adune poporul.
-
După ce potrivești referințele de mai jos cu explicațiile lor corecte, răspunde la întrebarea de mai jos.
Răspunsurile se găsesc la sfârșitul lecției.
| |
| |
|
-
De ce crezi că Domnul dorește ca noi să recunoaștem semnele adunării Sale?
Cum ai fost tu adunat?
„Vor fi toate neamurile pământului binecuvântate”
În calitate de membri de legământ ai Bisericii, este responsabilitatea noastră să ajutăm „toate neamurile pământului [să fie] binecuvântate” prin Evanghelia lui Isus Hristos (3 Nefi 20:27). Activitățile de mai jos te pot ajuta să cugeți la modul în care Îl poți ajuta pe Domnul în adunarea Sa.
În timp ce studiezi în această săptămână, alege, spunând o rugăciune, un mod prin care poți ajuta la adunarea lui Israel. Alte idei vor fi prezentate în lecțiile viitoare. Caută îndrumarea Domnului pentru a ști ce ar putea fi cel mai bine pentru tine să faci.
Răspunsuri la activități: 1-c, 2-b, 3-a