Seminar
2 Nefi 31:1-13: „Urmând exemplul Fiului Dumnezeului celui Viu”


„2 Nefi 31:1-13: «Urmând exemplul Fiului Dumnezeului celui Viu»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„2 Nefi 31:1-13”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

2 Nefi 31:1-13

„Urmând exemplul Fiului Dumnezeului celui Viu”

Ioan botezându-L pe Isus Hristos

Care sunt câteva moduri prin care putem urma exemplul Salvatorului? Nefi ne-a învățat că faptul de a-L urma pe Isus Hristos fiind botezați și primindu-L pe Duhul Sfânt este esențial în vederea salvării în împărăția lui Dumnezeu. Această lecție te poate ajuta să înțelegi și să explici mai bine importanța botezului și a binecuvântărilor care rezultă din acesta.

Depuneți mărturie des. Mărturia dumneavoastră poate mări credința cursanților dumneavoastră și îi poate ajuta să-și dezvolte propria mărturie. Căutați ocazii de a vă depune mărturia despre Isus Hristos și de a vorbi despre El cu pioșenie, recunoștință și adorare. Împărtășiți experiențe personale care v-au ajutat să veniți la Isus Hristos.

Pregătirea cursanților. Încurajați cursanții să se gândească la modul în care ar explica de ce ar dori cineva să fie botezat. Ei pot, de asemenea, să întrebe unul sau doi membri ai familiei sau prieteni de ce au ales să fie botezați.

Posibile activități de învățare

Să-L urmăm pe Isus Hristos fiind botezați

Activitatea de mai jos poate ajuta cursanții să se gândească la scopul botezului și la modul în care ne ajută acesta.

Imaginează-ți că prietena ta, Ada, s-a întâlnit cu misionari ai Bisericii și se bucură cu adevărat de experiență. Ea citește din Cartea lui Mormon și se bucură de ceea ce învață. Misionarii au invitat-o recent să fie botezată. La o zi după invitație, Ada îți spune despre aceasta și adaugă: „Într-un fel, îmi doresc să fiu botezată, dar, de asemenea, mă întreb de ce contează atât de mult dacă încerc să fiu o persoană bună. Ce este atât de important în legătură cu botezul?”.

  • Simți că ai putea răspunde la întrebarea Adei într-un mod care s-o ajute să înțeleagă importanța botezului? De ce da sau de ce nu?

În timp ce studiezi astăzi, caută adevăruri care te ajută să înțelegi mai multe despre Salvator și de ce este atât de important să urmăm exemplul Său în ceea ce privește botezul. Cugetă asupra modului în care viața ta și a celor pe care îi cunoști a fost influențată de acesta. La sfârșitul lecției, vei avea ocazia să răspunzi la întrebarea importantă a Adei.

Când Nefi se apropia de încheierea scrierilor sale pe plăcile mici, el a dorit să vorbească despre „doctrina lui Hristos”. Poți marca această expresie în 2 Nefi 31:2 și 2 Nefi 31:21.

Botezul este o componentă esențială a doctrinei lui Hristos.

  • Ce știi despre botezul Salvatorului?

Ascultați cu atenție ce spun cursanții. Dacă ar fi util, puteți invita cursanții să desfășoare una dintre activitățile de mai jos pentru a recapitula botezul Salvatorului.

  • Citește Matei 3:13-17.

  • Vizionează „The Baptism of Jesus (Botezul lui Isus)” (2:54), prezentare video disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

    2:54
  • Vizionează explicarea botezului Salvatorului de către copii în „Baptism (Botez)”, de la minutul 0:00 până la minutul 1:13, prezentare video disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

    3:13

Isus Hristos a fost fără de păcat, și totuși a fost botezat. Citește 2 Nefi 31:5-11 și află de ce a fost botezat Salvatorul și ce învățăm despre El.

  • Ce ai aflat?

    Cursanții pot împărtăși diferite cunoștințe despre Salvator și despre botez. Printre adevărurile pe care le pot identifica se numără: Deși a fost fără de păcat, Isus Hristos a fost botezat pentru a împlini toată dreptatea, iar Isus Hristos a fost exemplul perfect de supunere. Puteți scrie, pe tablă, principiile împărtășite de cursanți. Folosiți oricare dintre întrebările de mai jos pentru a aprofunda înțelegerea cursanților.

    Invitați cursanții să împărtășească ce au aflat. Dacă ar fi utile în timpul discuției, puteți folosi unele dintre întrebările de mai jos.

  • Ce crezi că înseamnă să-L urmăm pe Salvator „cu toată inima, fără ipocrizie” (2 Nefi 31:13)?

  • Ce binecuvântări le oferă Tatăl Ceresc celor care urmează cu sinceritate exemplul Salvatorului de a fi botezat?

    Dacă este util, puteți să scrieți, pe tablă, principiile identificate de cursanți. Iată un exemplu: Dacă Îl urmăm cu sinceritate pe Salvator fiind botezați, Îl vom primi pe Duhul Sfânt.

  • Cum te-a binecuvântat însoțirea Duhului Sfânt în viața ta?

    Dacă ajută cursanții să înțeleagă mai bine rolurile Duhului Sfânt, îi puteți invita să recapituleze 2 Nefi 31:13, 17 și să citească 2 Nefi 31:18; 32:3, 5, 8 și 33:1. Cursanții pot cugeta asupra diferitelor roluri ale Duhului Sfânt și pot împărtăși modul în care Duhul Sfânt le-a binecuvântat viața acționând în aceste roluri.

  • Ce alte cunoștințe ai dobândit?

  • Ce ți-a atras atenția în versetul 5?

  • Ce a depus mărturie, sau a promis, Isus că urma să facă prin faptul de a fi botezat (vezi 2 Nefi 31:7)?

  • Ce te învață aceste versete despre sentimentele Salvatorului față de poruncile Tatălui și față de noi?

  • Ce știi despre Isus Hristos care te-ar încuraja să urmezi exemplul Său?

Dacă dorești să vezi învățături pe care copiii le-au desprins din botezul Salvatorului, poți viziona prezentarea video „Baptism (Botez)” de la minutul 1:13 până la minutul 3:13, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

3:13

Nefi a continuat, în cronica sa, să depună mărturie despre binecuvântările faptului de a urma exemplul Salvatorului de a fi botezat. Pentru a te ajuta să descoperi aceste binecuvântări, citește 2 Nefi 31:12-13, 17. Pentru mai multe cunoștințe despre botez, poți studia unele dintre următoarele: Ioan 3:3, 5; Faptele apostolilor 2:38; Alma 7:14; 3 Nefi 11:33-34, 37.

Ținând cont de ceea ce ai învățat, scrie-i un paragraf Adei. Ajut-o să înțeleagă botezul și de ce ar fi bine să-și dorească să urmeze exemplul Salvatorului și să fie botezată ca El. Include următoarele:

  • cel puțin două versete care crezi că ar ajuta-o;

  • modul în care botezul ne aduce mai aproape de Tatăl Ceresc și de Salvatorul nostru;

    Puteți invita cursanții să-și împărtășească paragraful în echipe de câte doi, în grupuri mici sau întregii clase. Ar putea fi, de asemenea, eficient să invitați o cursantă să vină în fața clasei și să joace rolul Adei. Invitați un alt cursant să împărtășească un lucru pe care l-a pregătit pentru a o ajuta pe Ada. Apoi, întrebați cine dorește să adauge și altceva. Invitați mai mulți cursanți să împărtășească. Căutați moduri de a încuraja cursanții să se concentreze asupra Salvatorului și, de asemenea, să-și împărtășească experiențele și gândurile. Pe măsură ce activitatea continuă, invitați cursanta care joacă rolul Adei să spună cum s-ar simți și să adreseze orice întrebări pe care le-ar putea avea. Continuați până când cursanții simt că au ajutat-o pe Ada.

  • Puteți să vă exprimați admirația față de alegerea cursanților de a fi botezați. Puteți, de asemenea, să vă împărtășiți experiența și mărturia privind botezul.

  • gândurile, experiențele sau mărturia ta despre botez și însoțirea Duhului Sfânt.

Pentru a încheia această lecție, gândește-te la ceea ce ai studiat astăzi. Ce simți în legătură cu botezul tău? Ce ai putea face pentru a continua să urmezi exemplul Salvatorului? Cum i-ai putea ajuta pe alții să urmeze exemplul Salvatorului și să fie botezați? Îți poți consemna gândurile în jurnalul tău pentru studiu.