Seminar
Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 32:3: „Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”


„Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 32:3: «Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 32:3”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 32:3

„Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”

scripturi și un măr

Într-o lecție anterioară, „2 Nefi 32:1-7”, ai învățat despre importanța ospătării din cuvintele lui Hristos. Această lecție te poate ajuta să memorezi referința fragmentului scriptural care conține doctrină și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 32:3, să explici doctrina și să pui în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale în situații din viața reală.

Putere prin studiul din scripturi. Studiul personal, plin de însemnătate, din scripturi vă va ajuta atât să vă măriți înțelegerea despre Evanghelia Salvatorului și ispășirea Sa, cât și să predați și să depuneți mărturie cu mai multă putere. Cursanții vor fi binecuvântați și inspirați de mărturia dumneavoastră personală despre modul în care scripturile vă binecuvântează viața.

Pregătirea cursanților. Este posibil ca membrii clasei să fi avut ocazia să exerseze „[ospătarea] din cuvintele lui Hristos” la sfârșitul lecției precedente. Invitați-i să continue să o exerseze în studiul lor personal din scripturi și să vină la oră pregătiți să-și împărtășească experiența.

Posibile activități de învățare

Această lecție consacrată unui fragment care conține doctrină este menită să fie predată după lecția „2 Nefi 32:1-7”, care este lecția contextuală pentru fragmentul care conține doctrină 2 Nefi 32:3. Dacă această lecție consacrată unui fragment care conține doctrină trebuie să fie reprogramată pentru o altă săptămână, asigurați-vă că reprogramați și lecția contextuală corespunzătoare, pentru aceeași săptămână.

Explică și memorează

Folosiți orice metodă eficientă pentru a ajuta cursanții să memoreze referința scripturală și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 32:3 și să explice adevărurile care se găsesc în acest fragment.

Activitățile de mai jos sunt propuneri despre cum ar putea fi realizat acest lucru.

Imaginează-ți că ai fost rugat să prezinți un scurt gând de devoțiune, în cadrul seminarului, despre importanța studierii scripturilor. Citește 2 Nefi 32:3 și amintește-ți principiul conform căruia când ne ospătăm din cuvintele lui Isus Hristos, acestea ne vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le facem.

  • Cum ai putea folosi ce ai învățat în lecția anterioară și experiența ta personală pentru a explica ce înseamnă să ne „[ospătăm] din cuvintele lui Hristos” (2 Nefi 32:3)?

  • Ce schimbare poate aduce în viața tinerilor faptul de a se ospăta din cuvintele lui Hristos?

Acesta poate fi un moment bun în care să invitați cursanții să includă propriile experiențe, în timp ce-și împărtășesc gândurile de la activitatea de pregătire.

Puteți oferi materiale care să ajute cursanții să desfășoare activitatea de mai jos. Ei pot fi invitați să realizeze aceasta în jurnalele lor pentru studiu. Puteți modifica această activitate pentru a permite cursanților să facă un desen care să reflecte în mai mare măsură cultura lor.

Pentru a te ajuta să memorezi și să pui în practică acest fragment, desenează, pe o foaie de hârtie, o masă pregătită pentru luarea mesei. Ar putea fi ceva similar ilustrației de mai jos. În farfurie poți, de asemenea, să desenezi mâncare sau scripturi. Undeva pe foaie, scrie fraza „2 Nefi 32:3 – Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”. Citește această frază de mai multe ori, până când ai memorat-o. Poți expune desenul undeva în casă sau pe frigider, unde să îl poți vedea de fiecare dată când mănânci.

pregătirea mesei

După ce le-ați acordat suficient timp, invitați cursanții să-și împărtășească desenele membrilor clasei sau în grupuri mici.

Exersarea punerii în practică

Împărțiți membrii clasei în grupuri de câte trei, fiecare cursant alegând un principiu diferit al dobândirii cunoașterii spirituale (vedeți Cunoașterea doctrinei – document fundamental [2022], „Dobândirea cunoașterii spirituale”, paragrafele 5-12). Rugați cursanții să recapituleze rapid principiul și, apoi, să-l explice grupului lor.

Apoi, împărtășiți scenariul de mai jos. Sau, dacă ar fi mai relevant pentru cursanții dumneavoastră, îi puteți ruga să întocmească o listă cu motive pentru care o persoană ar putea întâmpina dificultăți în a studia din scripturi. Apoi, cursanții pot fi invitați să aleagă o dificultate din listă și să încerce să o biruie folosind principiile dobândirii cunoașterii spirituale.

  • Cum ai explica pe scurt principiul pe care l-ai ales cuiva care poate nu este familiarizat cu acesta?

Imaginează-ți că, după o lecție de seminar despre importanța studiului zilnic din scripturi, prietenul tău îți spune: „Știu că studiul din scripturi este un lucru bun de făcut, dar, cu toate lucrurile care se întâmplă în viața mea acum, nu am timp, mai ales nu în fiecare zi”.

Ar putea fi eficient să întrebați cursanții dacă se pot raporta la această situație și de ce.

Analizați concepte și întrebări din perspectiva eternității

  • Ce ai dori să știe prietenul tău despre Isus Hristos sau despre planul salvării care l-ar putea ajuta să-și dorească să se străduiască să se ospăteze din cuvintele Sale în fiecare zi?

  • În ce mod faptul de a ne ospăta cu regularitate din cuvintele lui Hristos ne influențează de-a lungul timpului, chiar etern?

Căutați să dobândiți mai multă înțelegere prin intermediul surselor desemnate de Divinitate

Imaginează-ți că, după ce discutați despre o perspectivă eternă, prietenul tău spune: „Mulțumesc. Asta mă ajută întrucâtva. Dar tot cred că voi avea dificultăți în a-mi găsi zilnic timp pentru a-mi studia scripturile”.

  • Cum crezi că 2 Nefi 32:3 ar putea fi de ajutor pentru prietenul tău?

  • Ce scripturi sau declarații ale profeților l-ar putea ajuta pe prietenul tău?

Le puteți acorda cursanților timp pentru a găsi scripturi și declarații.

Printre exemple se pot număra atât Doctrină și legăminte 26:1, cât și declarația de mai jos a vârstnicului Richard G. Scott (1928-2015), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Nu cedați minciunii lui Satana că nu aveți timp să studiați din scripturi. Alegeți să vă faceți timp să le studiați. A vă ospăta din cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi este mai important decât somnul, școala, munca, emisiunile de televiziune sau rețelele de socializare. Poate va fi nevoie să vă reorganizați reorganize prioritățile pentru a vă face timp să studiați cuvântul lui Dumnezeu. Dacă este așa, atunci faceți-o! (Richard G. Scott, „Faceți din exercitarea credinței prioritatea dumneavoastră principală”, Liahona, nov. 2014, p. 93)

  • Cum ar putea ajuta aceste învățături?

Acționați cu credință

Acordați timp cursanților pentru a cugeta asupra sugestiilor și întrebărilor de mai jos. După ce le-ați acordat suficient timp, invitați câțiva cursanți să-și împărtășească răspunsurile celorlalți membri ai clasei. Puteți, de asemenea, să le împărtășiți membrilor clasei mărturia dumneavoastră despre studiul din scripturi.

Imaginează-ți că prietenul tău reacționează bine la ceea ce ai împărtășit, dar știi că nu-și va birui cu adevărat îngrijorarea până când nu va acționa cu credință încrezându-se în Domnul.

Alocă-ți timp pentru a te gândi la experiențe personale pe care le-ai avut legate de cuvintele lui Hristos și la ceea ce știi despre Salvator care l-ar putea motiva pe prietenul tău să se ospăteze zilnic din cuvintele Sale.

  • Ce experiențe sau mărturie ai putea împărtăși care l-ar putea ajuta pe prietenul tău să acționeze cu credință?

  • Ce ai învățat și crezi că te-ar putea ajuta să-ți îmbunătățești studiul personal din scripturi?

Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare

Într-o lecție viitoare, petreceți câteva minute recapitulând referința scripturală și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 32:3. Un mod de a face acest lucru este de a expune fragmentul scriptural și expresia scripturală cheie amestecându-le cuvintele, ca mai jos, și de a invita cursanții să pună cuvintele în ordinea corectă.

din cuvintele trebuie 32: lui Hristos cuvintele ospătați-vă 2 lui Hristos; vă vor spune Nefi toate 3 pe care să le faceți căci iată, lucrurile

O altă opțiune ar putea fi să scrieți fiecare dintre aceste cuvinte pe câte o bucată mică de hârtie și să oferiți una sau mai multe fiecărui cursant. Invitați cursanții să lucreze împreună pentru a le pune în ordine.

Răspuns: 2 Nefi 32:3 Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți.