Seminar
Alma 30:1-29: Învățăturile lui Corihor îi îndepărtează pe mulți de Salvator


„Alma 30:1-29: Învățăturile lui Corihor îi îndepărtează pe mulți de Salvator”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Alma 30:1-29”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Alma 30:1-29

Învățăturile lui Corihor îi îndepărtează pe mulți de Salvator

Corihor îi conduce pe oameni în rătăcire

Un bărbat ticălos pe nume Corihor a venit printre nefiți. El a predicat împotriva profețiilor despre Isus Hristos și a îndepărtat inimile multor oameni de Dumnezeu. În zilele noastre, sunt multe glasuri care caută să ne îndepărteze de Isus Hristos. Această lecție te poate ajuta să recunoști și să respingi învățăturile care te pot îndepărta de Isus Hristos.

Pregătiți-vă să fiți un instrument al Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este adevăratul învățător și adevărata sursă de convertire pentru dumneavoastră și cursanții dumneavoastră. Invitați Spiritul să predea și să convertească, trăind într-un mod care să mențină însoțirea Sa în viața dumneavoastră. Pe măsură ce faceți acest lucru, puteți primi îndrumarea Sa și puteți ajuta cursanții să-L invite în experiența lor de învățare.

Pregătirea cursanților. Cursanții pot vorbi cu un membru al familiei sau cu un conducător al Bisericii despre modurile de a recunoaște învățăturile neadevărate.

Posibile activități de învățare

Înșelăciunea lui Satana

Începeți lecția discutând despre un maka-feke sau un alt fel de capcană menită să înșele și să prindă în capcană. Puteți arăta prezentarea video „True to the Faith (Fideli credinței)”, de la minutul 00:00 până la minutul 2:30, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

20:17

True to the Faith

O maka-feke este o momeală pentru caracatițe. Momelile pentru caracatițe sunt concepute să fie atât de asemănătoare cu hrana reală, încât o caracatiță înșelată va refuza să renunțe la momeală odată ce o apucă. Când se întâmplă acest lucru, pescarul poate arunca foarte ușor caracatița în barca sa.

maka-feke

Președintele Thomas S. Monson (1927-2018) a folosit exemplul cu o maka-feke pentru a ne învăța cum lucrează Satana.

Astăzi, suntem înconjurați de multe maka-feke pe care cel rău le atârnă în fața noastră și cu care încearcă să ne ispitească și, apoi, să ne prindă în capcană. Odată apucate, este foarte greu – uneori aproape imposibil – să dai drumul acestor maka-feke. Pentru a fi în siguranță, trebuie să recunoaștem ceea ce sunt și, apoi, să fim neclintiți în hotărârea noastră de a le evita. (Thomas S. Monson, „Fideli credinței”, Liahona, mai 2006, p. 18)

  • Cât de încrezător te simți în capacitatea ta de a recunoaște învățăturile neadevărate ale lui Satana, care te-ar putea „[ispiti]” și „[prinde] în capcană”?

Evitarea lucrurilor care ne îndepărtează de Salvator

După o luptă mare între nefiți și lamaniți, în țară s-a instaurat pacea. Dup aproximativ doi ani, un bărbat pe nume Corihor a început să predice printre oamenii din Zarahemla. Satana îi spunea lui Corihor ce să spună (vezi Alma 30:53). În timp ce studiezi astăzi, observă cum și-a folosit Corihor cuvintele și învățăturile neadevărate pentru a prinde oamenii în capcană.

Citește Alma 30:6, 12 și găsește cuvintele și expresiile care descriu mesajul și misiunea lui Corihor.

  • Ce crezi că înseamnă faptul că el era „antihristul” (Alma 30:6)?

Termenul antihrist se referă la „oricine sau orice denaturează sau deformează adevăratul plan de salvare al Evangheliei și care se opune lui Hristos, fățiș sau în secret” (Ghid pentru scripturi, „Antihrist”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org). Un adevăr pe care îl putem învăța din relatarea despre Corihor este că Satana folosește învățături neadevărate pentru a ne îndepărta de Isus Hristos.

Învățăturile de tip antihrist ale lui Corihor

Citește Alma 30:12-18 și caută învățăturile neadevărate ale lui Corihor. Poți marca învățăturile lui Corihor într-un mod care să le scoată în evidență (de exemplu, cu o culoare sau cu un simbol unic) sau să le scrii în jurnalul tău pentru studiu.

  • Care au fost unele dintre învățăturile false ale lui Corihor?

Puteți invita câțiva cursanți să scrie învățăturile lui Corihor pe tablă. Felicitați-i pentru munca depusă pentru găsirea răspunsurilor. Dacă este necesar, puteți atrage atenția asupra următoarelor lucruri:

  • „niciun om nu poate cunoaște nimic despre ce va să vină” (versetul 13);

  • „[profețiile]… sunt tradiții nebunești de-ale strămoșilor voștri” (versetul 14);

  • „nu puteți să știți despre lucruri pe care nu le vedeți” (versetul 15);

  • „nu puteți să știți că trebuie să fie un Hristos” (versetul 15);

  • „este efectul unei minți înfierbântate” (versetul 16);

  • „nu putea să fie niciun fel de ispășire a păcatelor oamenilor” (versetul 17);

  • „fiecare om a trecut prin viață după felul în care s-a condus” (versetul 17);

  • „orice a făcut un om în viața lui nu este nicio crimă” (versetul 17);

  • „atunci când un om este mort, acesta era sfârșitul a toate cele” (versetul 18).

Folosindu-se de învățăturile lui Corihor scrise pe tablă, cursanții pot răspunde la întrebările de mai jos în echipe de câte doi sau în grupuri mici. Diferite grupuri de cursanți pot primi diferite învățături neadevărate pe care să le analizeze și ,apoi, pot împărtăși altora răspunsurile lor.

  • Cum ai putea reformula învățăturile lui Corihor folosind un limbaj care este mai obișnuit pentru zilele noastre?

  • Folosind o scară de la 1 la 10 (10 însemnând cel mai puternic), cât de puternic consideri că sunt promovate astăzi învățăturile lui Corihor?

  • Ce anume din aceste învățături poate îndepărta oamenii de Isus Hristos? De ce sunt acestea idei periculoase?

Caută îndrumarea Spiritului și cugetă asupra impactului învățăturilor lui Corihor în viața ta. Gândește-te la modurile în care oricare dintre aceste învățături neadevărate te poate influența personal.

Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a vorbit despre Corihor și învățăturile lui. Poți viziona prezentarea video „Darul divin al pocăinței”, de la minutul 2:08 până la minutul 2:40, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

2:3

Darul divin al pocăinţei

[Oameni, ca de exemplu] Corihor… neagă chiar existența lui Hristos, precum și existența păcatului. Doctrina lor spune că valorile, standardele și chiar adevărul sunt, toate, relative. Astfel, orice consideră o persoană că este bun pentru ea nu poate fi judecat și considerat de alții ca fiind greșit sau păcat.

La prima vedere, astfel de concepții par atractive pentru că ele ne permit să cedăm în fața oricărei pofte sau dorințe fără să ne gândim la consecințe. (D. Todd Christofferson, „Darul divin al pocăinței”, Liahona, nov. 2011, p. 38)

  • Cum crezi că ar putea aceste învățături să-i facă pe oameni să păcătuiască? (Vezi versetul 18.)

Citește Alma 30:19-21 și află cum au reacționat oamenii din Ierșon și Ghedeon la învățăturile lui Corihor.

De ce crezi că reacția lor a fost „mai [înțeleaptă]” (Alma 30:20) decât cea a poporului lui Zarahemla (vezi Alma 30:18)?

Încurajați mai mulți cursanți să răspundă la întrebarea de mai jos. Cursanții își pot scrie răspunsurile pe tablă sau pe o foaie de hârtie care este transmisă prin clasă. Discuția poate include modul în care acțiunile neprihănite concrete și eliminarea influențelor rele îi pot ajuta să fie „mai înțelepți”. De exemplu, cursanții pot să se uite la rețelele de socializare, muzica și prezentările video pe care le folosesc, ascultă și vizionează cu regularitate și să îndepărteze oricare dintre acestea care le-ar putea slăbi credința în Isus Hristos și care L-ar putea jigni pe Duhul Sfânt.

  • Cum putem fi „mai înțelepți” și să respingem mesajele de tip antihrist?

  • Cum pot cunoașterea ta despre Salvator și relația ta cu El să influențeze măsura în care ești afectat de aceste învățături de tip antihrist?

Puteți invita cursanții să-și împărtășească mărturia sau adevărul etern despre Isus Hristos. Îi puteți ruga, de asemenea, să împărtășească scripturi sau învățături ale Salvatorului care contracarează ideile neadevărate ale lui Corihor. Printre exemple, se numără Iacov 7:11-12; Alma 32:21; Mormon 7:3, 5-7.

Cugetă asupra a ceea ce ai învățat și ai simțit în timpul studiului. Caută îndrumarea Duhului Sfânt pentru a te ajuta să te concentrezi asupra lui Isus Hristos și să respingi învățăturile care te pot îndepărta de El.