„3 Nefi 25: Munca din templu și de întocmire a istoriei familiei”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„3 Nefi 25”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
3 Nefi 25
Munca din templu și de întocmire a istoriei familiei
I-ai explicat vreodată cuiva de ce avem temple sau de ce facem munca de întocmire a istoriei familiei? Cât de importante sunt pentru tine munca de întocmire a istoriei familiei și cea făcută în templu? În timp ce le propovăduia nefiților, Isus a citat un mesaj pe care i-l împărtășise inițial lui Maleahi, în care era vorba inclusiv despre întoarcerea lui Ilie și rolul său important în munca din templu și de întocmire a istoriei familiei. Această lecție este menită să te ajute să participi la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei.
Posibile activități de învățare
Strămoșii tăi
Gândește-te la ceea ce știi și simți despre viața celor dragi, la ceea ce ți-ar plăcea să știi și la modul în care aceste lucruri ți-au influențat viața.
-
De ce este important să căutăm să știm mai multe despre strămoșii noștri?
-
Pe o scară de la 1 la 10 (1 = neinteresat, 10 = extrem de interesat), cât de interesat ești de cunoașterea strămoșilor tăi? De participarea la munca în templu și de întocmire a istoriei familiei? De ce?
În timp ce studiezi, caută idei care te pot motiva să participi mai mult la această lucrare.
„Înaintea venirii zilei celei mari și înfricoșătoare a Domnului”
Folosind metaforele bogate și cuvintele simbolice consemnate de profetul Maleahi din Vechiul Testament, Isus i-a învățat pe oamenii de pe meleagurile americane despre a Doua Sa Venire pe pământ și a profețit despre munca din templu și de întocmire a istoriei familiei.
Citește 3 Nefi 25:1-2 și află ce a profețit Salvatorul că se va întâmpla când Se va întoarce pe pământ. Definițiile și interpretările simbolurilor de mai jos pot fi utile.
-
Miriște: paie rămase pe un câmp după seceriș, pe care un fermier le arde.
-
Rădăcini: strămoși.
-
Ramuri: posteritate.
-
Tămăduire în aripile Sale: puterea vindecătoare și protectoare a Domnului și a ispășirii Sale.
-
Viței în grajd: Israelul va fi bine tratat și i se vor asigura cele necesare precum animalelor dintr-un grajd.
-
Cum ai explica ce se va întâmpla la a Doua Sa Venire potrivit acestor versete? Ce se va întâmpla cu cei ticăloși?
-
Ce înveți din aceste simboluri despre Salvator și despre binecuvântările Sale pentru cei care Îl urmează?
Citește 3 Nefi 25:5-6 și marchează ce va face Salvatorul pentru a ajuta familiile lumii înainte de a Doua Sa Venire. Unul dintre înțelesurile cuvântului „a întoarce” este de a lega sau pecetlui [vezi Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 500]. Notele de subsol din scripturile tale te pot ajuta, de asemenea, să înțelegi mai bine aceste versete.
Ilie, un profet din vechime, deținea cheile puterii de pecetluire. Puterea de pecetluire face valabile în cer rânduielile înfăptuite prin autoritatea preoției pe pământ [Ghid pentru scripturi, „(a) Pecetlui, pecetluire”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org].
Citește Doctrină și legăminte 110:13-16 pentru a vedea ce s-a întâmplat în Templul Kirtland în anul 1836 cu Ilie, Joseph Smith și Oliver Cowdery.
Datorită puterii restaurate de pecetluire, putem face muncă în templu atât pentru noi înșine, cât și pentru strămoșii noștri decedați.
-
Ce ai învățat din 3 Nefi 25 și Doctrină și legăminte 110?
-
Care sunt unele dintre modurile concrete în care tinerii pot participa la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei?
-
Cum poate participarea la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei să ajute pe cineva să se pregătească pentru a Doua Venire a Salvatorului?
Este esențial să înțelegem că Salvatorul nu numai că a restaurat cheile de pecetluire, ci și că doar prin ispășirea Sa noi și cei din familiile noastre putem fi mântuiți și purificați și putem primi rânduieli și binecuvântări eterne, inclusiv rânduiala de pecetluire.
Gândește-te de ce munca din templu și de întocmire a istoriei familiei contează în viața ta. În timp ce cugeți, poți viziona prezentarea video „The Promised Blessings of Family History 2 (Binecuvântările promise ale istoriei familiei 2)” (4:04), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
-
Ce experiențe ai avut legate de temple și istoria familiei?
-
Drept rezultat, ce binecuvântări ai observat în viața ta?
Participarea la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei
Pentru a te ajuta să participi la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei, fă unul sau două dintre lucrurile indicate mai jos. Poți, de asemenea, să faci altceva legat de munca din templu și de întocmire a istoriei familiei, ceva ce te simți îndrumat să faci de către Spirit.
-
Folosind contul tău ChurchofJesusChrist.org, conectează-te la FamilySearch.org. Explorează resursele pentru a învăța despre unul dintre strămoșii tăi. Poți să începi cu „How do you want to get started? (Cum doriți să începeți?)”
-
Trimite mesaje text, telefonează sau stabilește un moment în care să vorbești cu părinții, bunicii sau alte rude pentru a afla mai multe despre viața lor, poveștile lor sau convertirea lor la Evanghelie. Poți să consemnezi ceea ce afli.
-
Participă la indexări. Pentru a te ajuta să înțelegi ce înseamnă și cum să începi, vizionează mai întâi prezentarea video „FamilySearch Indexing – How it Works (Indexarea FamilySearch – Cum funcționează)” (1:48), disponibilă pe FamilySearch.org.
1:48 -
Găsește nume ale strămoșilor decedați pentru care trebuie înfăptuite rânduieli în templu, în aplicația FamilySearch sau pe FamilySearch.org. Poți să începi cu „How do you want to get started? (Cum doriți să începeți?)”
-
Ce simți că ar dori Domnul să faci pentru a continua să participi la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei? Ce schimbare va aduce aceasta în viața ta?
În timp ce cauți să continui să participi la munca de întocmire a istoriei familiei și la munca în templu, ține minte această declarația de mai jos a președintelui Russell M. Nelson.
Oricând faceți orice care ajută pe oricine – de oricare parte a vălului – să facă un pas înainte către a face legăminte cu Dumnezeu și a-și primi rânduielile esențiale ale botezului și pe cele din templu, voi ajutați la adunarea poporului lui Israel [Russell M. Nelson și Wendy W. Nelson, „Speranța lui Israel” (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018), ChurchofJesusChrist.org].