Seminar
Evaluează-ți cunoștințele 8: 3 Nefi 8 - Mormon 6


„Evaluează-ți cunoștințele 8: 3 Nefi 8 - Mormon 6”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Evaluează-ți cunoștințele 8”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Evaluează-ți cunoștințele 8

3 Nefi 8 - Mormon 6

Imagine
tânără plantă în diferite etape de creștere

Cugetarea asupra procesului tău de învățare spirituală și evaluarea acestuia te pot ajuta să te apropii mai mult de Salvator. Această lecție este menită să te ajute să evaluezi obiectivele pe care ți le-ai stabilit și progresul personal realizat în timpul studiului tău recent din 3 Nefi 8 până la Mormon 6.

Acordați cursanților timp pentru a cugeta. Acordați cursanților timp să-și amintească și să cugete la ceea ce au învățat. Adresați întrebări sau oferiți activități care să-i ajute pe cursanți să-și aducă aminte ce au simțit. Puteți invita la momente de liniște rugând cursanții să cugete, să simtă și să scrie.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să vină pregătiți să împărtășească ce au învățat sau modurile în care au progresat spiritual în ultimele câteva săptămâni. Ar putea fi util să rugați cursanții să-și recitească jurnalul pentru studiu sau notițele din scripturi.

Posibile activități de învățare

Verificări înainte de decolare

Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci din Prima Președinție, a împărtășit o lecție importantă pe care a învățat-o în perioada în care a fost pilot.

Când pilotezi un avion, afli repede că zborul tău depinde în mare măsură de modul în care gestionezi influențele externe dificile, cum ar fi vântul și vremea. Totuși, și mai importante sunt hotărârile pe care le iei ca răspuns la aceste influențe externe… Pentru a lua acele hotărâri în mod corect, este util să știi care este poziția ta reală (Dieter F. Uchtdorf, „As You Embark upon This New Era”, BYU Speeches, 23 apr. 2009, p. 4).

  • De ce este important ca un pilot să își cunoască poziția reală înainte de a lua vreo decizie?

  • Care este legătura dintre exemplul unui pilot care-și identifică poziția reală și îmbunătățirea spirituală?

Înainte de a trece în revistă anumite subiecte pe care le-ai învățat la seminar, gândește-te ce ți-a atras atenția mai mult, în general. Întrebările de mai jos pot ajuta. Îți poți consemna răspunsurile în jurnalul tău pentru studiu.

Puteți expune întrebările de mai jos. După ce le-ați acordat timp să scrie, invitați cursanții să împărtășească membrilor clasei răspunsurile lor.

  • Ce lucruri pe care le-ai învățat din studiul tău recent au avut cel mai mult impact asupra ta?

  • Ce schimbări ai observat în ultima vreme în sentimentele și atitudinile tale?

  • Care sunt unele dintre modurile în care ai pus în practică ceea ce ai învățat?

În această lecție, cursanții vor avea ocazia de a explica doctrina lui Hristos, de a evalua impactul pe care l-a avut studiul lor din 3 Nefi asupra sentimentelor lor despre Isus Hristos și de a cugeta la modul în care participă la adunarea lui Israel. Dacă este necesar, adaptați activitățile din această lecție pentru a ajuta cursanții să se autoevalueze în privința subiectelor care au fost accentuate în timpul studiului din 3 Nefi până la Mormon 6.

Explicarea doctrinei lui Hristos

Această parte a lecției este menită să ofere cursanților ocazia de a explica doctrina lui Hristos folosind învățăturile Sale din 3 Nefi 11:31-39 și 3 Nefi 27:13-22.

Poate îți aduci aminte că, la scurt timp după ce Salvatorul înviat le-a apărut nefiților, El a împărtășit adevăruri importante despre ce trebuie să facem pentru a primi binecuvântările vieții eterne (vezi 3 Nefi 11:31-39 și 3 Nefi 27:13-22). Numim adesea aceste învățături „doctrina lui Hristos” (2 Nefi 31:21). Vei avea ocazia de a explica învățăturile Salvatorului cu propriile cuvinte folosind scenariul următor.

Puteți împărți cursanți în echipe de câte doi pentru a lucra cu scenariul de mai jos. După ce primul coleg răspunde la întrebare, puteți invita cursanții care nu au împărtășit încă să găsească un nou coleg căruia să-i împărtășească răspunsul, astfel încât să nu se simtă repetitivi.

Imaginează-ți că ai un prieten, Josh, care a devenit interesat de Biserică. Deși se simte bine cu privire la ceea ce învață, el nu simte nevoia de a fi botezat.

  • Ce versete din Cartea lui Mormon ai putea folosi pentru a-l ajuta pe Josh să înțeleagă doctrina lui Isus Hristos? (Dacă nu ești sigur de unde să începi, poți citi 3 Nefi 11:31-39 sau 3 Nefi 27:13-22.)

  • Cum crezi că ar putea ajuta învățăturile Salvatorului din aceste versete la rezolvarea îngrijorării lui Josh?

Cugetă la sentimentele tale față de Isus Hristos

Această parte a lecției este menită să le ofere cursanților ocazia de a cugeta la modul în care sentimentele lor față de Salvator au fost influențate de ceea ce au învățat despre El în timp ce au studiat 3 Nefi.

Scripturile sunt o resursă valoroasă pentru ca noi să învățăm mai multe despre caracterul lui Isus Hristos. În mai multe lecții, începând cu 3 Nefi 8-10, ai fost invitat să întocmești o listă cu lucrurile pe care le-ai învățat despre Isus Hristos când le-a slujit nefiților după învierea Sa. Este posibil să fi avut, de asemenea, unele experiențe în care ți-ai imaginat că erai prezent când Salvatorul le-a slujit nefiților. Faptul de a reflecta asupra notițelor tale sau asupra unora dintre momentele pe care le-ai vizualizat te poate ajuta să simți dragoste față de Salvator și dragostea Sa pentru tine.

Dacă ați întocmit lista menționată în paragraful anterior împreună cu toți membrii clasei, poate fi util să o expuneți, astfel încât cursanții să o poată folosi în timpul acestei activități.

Timp de câteva minute, recapitulează lista din jurnalul tău pentru studiu și caută ce ai învățat despre Hristos ce ți-ar putea influența sentimentele față de El. Ca alternativă, poți recapitula rezumatele capitolelor sau scripturile pe care le-ai marcat când ai studiat 3 Nefi, gândindu-te la același lucru.

  • Care sunt unele dintre cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat sau simțit despre Isus Hristos în timp ce ai studiat despre slujirea Sa față de nefiți? De ce?

După ce cursanții au avut timp să se gândească și să-și scrie răspunsurile la aceste întrebări, puteți împărți cursanții în grupuri mici pentru a împărtăși ceea ce au scris. Aceasta poate fi, de asemenea, o ocazie bună de a invita voluntari să împărtășească membrilor clasei mărturia lor despre ceea ce au învățat despre Isus Hristos și ceea ce au simțit față de El.

Participarea la adunarea lui Israel

Această parte a lecției este menită să ajute cursanții să cugete la modul în care participă sau ar putea participa la adunarea lui Israel.

În timp ce ai studiat 3 Nefi 15-16; 20-22; și 25, ai învățat despre dorința Domnului de a-l aduna pe Israel. Este posibil să fi făcut planuri pentru a ajuta pe cineva să se apropie mai mult de Isus Hristos și să participe la munca din templu sau de întocmire a istoriei familiei.

Dacă ați invitat cursanții să creeze planuri pentru a ajuta la adunarea lui Israel, în timp ce ați studiat capitolele menționate în paragraful anterior, acordați-le timp să-și recapituleze planurile.

Pentru cursanții care nu și-au făcut încă planuri, ar putea fi util să desenați un cerc pe tablă. Interiorul cercului îi poate reprezenta pe cei care au fost adunați în Israel. Invitați cursanții să scrie în interiorul cercului diferitele moduri în care tinerii Îl pot ajuta pe Domnul în adunarea lui Israel. Un exemplu poate include împărtășirea învățăturilor din Cartea lui Mormon, fie personal, fie prin intermediul rețelelor de socializare sau prin alte mijloace.

Gândește-te un minut pentru a trece în revistă planurile pe care le-ai făcut recent pentru a ajuta în participarea la adunarea lui Israel.

Folosește câteva sau toate întrebările de mai jos pentru a te ajuta să-ți evaluezi progresul în ceea ce privește planurile tale.

  • Ce ai făcut pentru a-ți pune în practică planurile?

  • Ce ai învățat ca urmare a faptului că ți-ai pus în practică planurile? Cum ai progresat?

  • Ce altceva mai dorești să faci pentru a lua parte la adunarea lui Israel?

Tipărește