Seminar
Moroni 2-3: Autoritatea preoției


„Moroni 2-3: Autoritatea preoției”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Moroni 2-3”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Moroni 2-3

Autoritatea preoției

fetiță fiind confirmată

Adevărata autoritate a preoției de la Dumnezeu este importantă în Biserica Salvatorului. În unele dintre ultimele cuvinte ale lui Moroni adresate generațiilor viitoare, el a propovăduit despre autoritatea de a înfăptui rânduieli ale preoției. Procedând astfel, el a păstrat adevăruri importante despre modul în care este folosită preoția. Această lecție te poate ajuta să înțelegi autoritatea preoției în Biserica Salvatorului.

Ajutați cursanții să se concentreze asupra lui Isus Hristos. Cugetați asupra modului în care scripturile ne învață principii care ne ajută să-L înțelegem mai bine pe Salvator. Invitați cursanții să caute ce pot învăța despre puterea, mila și influența lui Isus Hristos, din principiile Evangheliei pe care le descoperă în scripturi.

Pregătirea cursanților. Puteți invita cursanții să discute cu un deținător al preoției sau cu cineva care slujește într-o chemare în cadrul Bisericii. Cursanții pot întreba acea persoană ce simte în legătură cu faptul de a primi autoritatea Salvatorului pentru a-și îndeplini responsabilitățile.

Posibile activități de învățare

Înainte de lecție, ascundeți un obiect de care veți avea nevoie în timpul lecției, cum ar fi o cretă, carioci sau scripturile dumneavoastră. Invitați cursanții să găsească obiectul și întrebați de ce este nevoie de el pentru lecție.

Aduceți aminte cursanților că multe adevăruri clare și prețioase au fost pierdute în timpul marii apostazii (vedeți 1 Nefi 13:26-27, 32). Scrierile lui Moroni ne învață adevăruri importante despre organizarea Bisericii Salvatorului, care au fost pierdute în timpul apostaziei.

„De vreo valoare”

Moroni a fost unul dintre ultimii deținători ai preoției din dispensația sa de pe continentul american. El știa că, atunci când va muri, cunoașterea importantă despre Biserica Salvatorului și autoritatea preoției Sale avea să se piardă. În unele dintre ultimele sale cuvinte, Moroni a scris ceea ce a simțit că ar putea „fi de vreo valoare” pentru generațiile viitoare (Moroni 1:4). El a scris despre autoritatea și rânduielile preoției care sunt disponibile doar în Biserica Salvatorului.

Când Salvatorul înviat i-a vizitat pe nefiți, „El i-a atins cu mâna Sa pe ucenicii pe care El îi alesese” și „le-a dat lor putere ca să dea Duhul Sfânt” (3 Nefi 18:36-37). Moroni a inclus în cronica sa câteva dintre instrucțiunile Salvatorului către cei doisprezece nefiți despre modul de conferire a darului Duhului Sfânt.

Pentru a spori colaborarea cursanților, îi puteți invita să lucreze cu câte un coleg sau în grupuri mici pentru a desfășura activitatea de mai jos. Cursanții pot să studieze fie Moroni 2, fie Moroni 3 și să împărtășească apoi ceea ce au învățat cuiva care a studiat celălalt capitol. Pentru a îndruma cursanții în studiul lor, pot fi oferite informațiile de mai jos.

Autoritatea de a conferi darul Duhului Sfânt

Citește Moroni 2:1-3 și află ce a propovăduit Moroni că este de valoare.

  • Ce ai găsit în aceste versete ce crezi că este de valoare?

  • Din ceea ce știi deja, ce autoritate a preoției este necesară pentru a conferi darul Duhului Sfânt?

  • Ce adevăruri putem învăța din Moroni 2?

Un adevăr este acela că deținătorii Preoției lui Melhisedec revarsă darul Duhului Sfânt asupra membrilor botezați ai Bisericii prin așezarea mâinilor.

  • De ce crezi că este atât de importantă conferirea Duhului Sfânt? (Pentru o relatare care demonstrează acest lucru, poți citi Faptele apostolilor 8:14-24.)

  • Cum poate cunoașterea faptului că autoritatea de a conferi darul Duhului Sfânt vine de la Salvator să-ți influențeze sentimentele despre acest dar?

  • În ce mod ți-a binecuvântat viața darul Duhului Sfânt?

Rânduirea altora la oficii ale preoției

Apoi, Moroni a explicat cum să fie rânduiți preoții și învățătorii.

Citește Moroni 3:1-4 și află cum sunt rânduite persoanele la oficii ale preoției.

  • Ce ai observat despre modul în care persoanele sunt rânduite la oficii ale preoției?

Cursanții pot citi și crea o legătură între Articolele de credință 1:5 și Moroni 3.

Deși Moroni 3 menționează în mod concret rânduirea la oficiile de preot și de învățător ale preoției, autoritatea este valabilă pentru toți cei care dețin chemări în Biserica Salvatorului.

  • De ce este necesar ca persoanele care slujesc în Biserica Salvatorului să aibă autoritatea Sa?

Dacă este posibil, aduceți la lecție o linie a autorității preoției.

Autoritatea preoției vine de la Isus Hristos. Deși toți cei care dețin chemări în cadrul Bisericii au autoritatea preoției, cei care sunt rânduiți fie la oficiile Preoției aaronice, fie la cele ale Preoției lui Melhisedec au o linie a autorității preoției. Această linie face legătura între autoritatea unui deținător al preoției și Isus Hristos. Deținătorii Preoției lui Melhisedec pot solicita o înregistrare a liniei autorității lor pe ChurchofJesusChrist.org. Biserica nu pune la dispoziție o arhivă a liniei autorității preoției pentru deținătorii Preoției aaronice. Dar, dacă un deținător al Preoției aaronice a fost rânduit de un deținător al Preoției lui Melhisedec, el va putea să afle despre linia autorității preoției a bărbatului care l-a rânduit.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat cele de mai jos.

Pentru a acționa cu autoritate divină este nevoie de mai mult decât de o simplă înțelegere între oameni. Aceasta nu poate fi generată printr-o pregătire teologică sau printr-un mod de plată din partea congregației. Nu, în lucrarea autorizată a lui Dumnezeu trebuie să existe o putere mai mare decât cea deținută deja de către oamenii din congregație, sau de către cei de pe străzi, sau din seminarii – un fapt pe care multe persoane, care au încercat în mod sincer să înțeleagă religia, l-au știut și l-au recunoscut public timp de câteva generații, deschizând drumul restaurării…

[Linia autorității preoției a fiecărui deținător al preoției din Biserică] merge înapoi, într-un lanț neîntrerupt, la slujitorii angelici care au venit de la Însuși Fiul lui Dumnezeu purtând acest dar incomparabil din cer (Jeffrey R. Holland, „Caracteristica noastră cea mai distinctivă”, Liahona, mai 2005, p. 44).

Le puteți arăta cursanților un lanț. Explicați că prima verigă a lanțului Îl reprezintă pe Isus Hristos, iar a doua verigă pe cei pe care El i-a rânduit la preoție. A treia verigă îi reprezintă pe cei pe care i-au rânduit aceștia și așa mai departe, de-a lungul generațiilor, până la deținătorii preoției din zilele noastre, reprezentați de ultima verigă a lanțului.

  • De ce este important faptul că autoritatea preoției poate fi trasată înapoi până la Isus Hristos?

  • Cum poate faptul de a cunoaște această legătură cu Isus Hristos să-ți influențeze sentimentele cu privire la rânduielile, chemările sau binecuvântările pe care le primești prin intermediul preoției?

Cursanții pot raporta despre activitatea de pregătire pentru lecție.

Cursanții pot, de asemenea, să recapituleze Moroni 2 și 3, să caute asemănări între capitole și să spună ce au găsit.

Împărtășește ce ai învățat

Dacă pentru cursanți ar fi util să arate ce au înțeles din ceea ce au studiat din Moroni 2-3, puteți discuta scenariul de mai jos.

Imaginează-ți că ai un membru al familiei care urmează să fie botezat și confirmat, rânduit la preoție sau pus deoparte într-o chemare. Ce-i poți împărtăși din Moroni 2 sau 3 pentru a-l ajuta să înțeleagă semnificația evenimentului?