Doctrină și legăminte, 2021
2-8 august Doctrină și legăminte 85-87: „Stați în locuri sfinte”


„2-8 august Doctrină și legăminte 85-87: «Stați în locuri sfinte»”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„2-8 august Doctrină și legăminte 85-87”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: 2021

familie mergând spre templu

2-8 august

Doctrină și legăminte 85-87

„Stați în locuri sfinte”

Spiritul vă poate îndruma să studiați principii din secțiunile 85-87, care nu sunt subliniate în acest rezumat. Urmați îndemnurile Sale.

Consemnați-vă impresiile

Ziua de Crăciun este, de obicei, un timp pentru a cugeta la mesaje precum „pace pe pământ” și „[înțelegere] între oamenii plăcuți Lui” (Luca 2:14). Dar, în data de 25 decembrie 1832, mintea lui Joseph Smith era preocupată de amenințarea războiului. Carolina de Sud tocmai sfidase guvernul Statelor Unite și se pregătea de război. Și Domnul i-a revelat lui Joseph că acest lucru era doar începutul. El a declarat că „războiul va fi revărsat asupra tuturor națiunilor” (Doctrină și legăminte 87:2). Părea că această profeție avea să fie împlinită în curând.

Dar, apoi, nu s-a împlinit. După câteva săptămâni, Carolina de Sud și guvernul S.U.A. au ajuns la un compromis și războiul a fost evitat. Dar revelația nu se împlinește întotdeauna în momentul și în modul în care ne așteptăm. După aproape 30 de ani, cu mult timp după ce Joseph Smith a fost martirizat și sfinții s-au mutat în vest, Carolina de Sud s-a răzvrătit și a început un război civil. De atunci, războiul din întreaga lume a făcut „[pământul să jelească]” (Doctrină și legăminte 87:6). Deși profeția a fost împlinită în cele din urmă, valoarea acestei revelații nu constă în faptul de a prezice când se va produce calamitatea, ci mai mult în faptul că ne învață ce să facem când aceasta se va produce. Sfatul este valabil și pentru anul 1831, 1861 și 2021: „Stați în locuri sfinte și nu vă clintiți” (versetul 8).

icon indicând studiu personal

Idei pentru studiul din scripturi personal

Doctrină și legăminte 85:1-2

Este bine să „[ținem] o istorie”.

„Istoria” descrisă în versetul 1 consemna numele celor care au „[primit] în mod legal moșteniri” în Sion (vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 72:24-26). Totuși, această istorie nu era doar una legată de treburile administrative – era, de asemenea, o cronică valoroasă despre „modul [de viață al sfinților], despre credința lor și despre lucrările lor” (versetul 2).

Păstrați o istorie sau un jurnal personal? Ce ați putea consemna despre modul dumneavoastră de viață, despre credința și lucrările dumneavoastră care ar putea fi o binecuvântare pentru generațiile viitoare? În ce mod ar putea această istorie să fie o binecuvântare pentru dumneavoastră?

Vedeți, de asemenea, „Journals: «Of Far More Worth than Gold»”, Teachings of Presidents of the Church: Wilford Woodruff (2011), p. 125-133; „Turning Hearts” (prezentare video, ChurchofJesusChrist.org).

Doctrină și legăminte 85:6

Spiritul vorbește cu un „[glas] slab, liniștit”.

Cugetați asupra cuvintelor pe care Joseph Smith le-a folosit pentru a descrie Spiritul în Doctrină și legăminte 85:6. În ce mod este glasul Spiritului „liniștit” și „slab”? Care sunt unele dintre lucrurile pe care le „pătrunde” în viața dumneavoastră?

Pe măsură ce vă gândiți la modul în care Spiritul vi se adresează, gândiți-vă la aceste descrieri date prin Joseph Smith: Doctrină și legăminte 6:22-24; 8:2-3; 9:7-9; 11:12-13; 128:1. Ținând cont de ceea ce ați citit, ce simțiți că trebuie să faceți pentru a percepe mai bine glasul Spiritului?

Vedeți, de asemenea, 1 Împărați 19:11-12; Helaman 5:30.

femeie studiind din scripturi

Faptul de a studia din scripturi ne ajută să-L ascultăm pe Duhul Sfânt.

Doctrină și legăminte 86

Cei neprihăniți sunt adunați în ultimele zile.

Doctrină și legăminte 86:1-7 conține explicația Domnului privind pilda grâului și a neghinei, fiind subliniate alte lucruri spre deosebire de cele din Matei 13:24-30, 37-43. Pe măsură ce le comparați, ce diferențe observați? Gândiți-vă de ce această pildă – cu aceste diferențe – merită să fie repetată „în ultimele zile, chiar acum” (Doctrină și legăminte 86:4). Ce puteți învăța din această pildă și interpretarea acesteia din ultimele zile?

Potrivit celor consemnate în versetele 8-11, Domnul a vorbit apoi despre preoție, restaurare și salvarea poporului Său. Ce legături ați observat între aceste versete și pilda grâului și a neghinei? Cum puteți fi precum „un salvator pentru poporul [Domnului]” (versetul 11)?

Vedeți, de asemenea, Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Apostasy (Apostazia)”, „Restoration of the Priesthood (Restaurarea preoției)”, topics.ChurchofJesusChrist.org.

Doctrină și legăminte 87

Pacea se găsește în „locuri sfinte”.

Pe lângă pericolele fizice ale „vărsării de sânge… [și a foametei, și molimei și cutremurelor]” (Doctrină și legăminte 87:6), sfatul din această revelație se aplică și pericolelor spirituale cu care ne confruntăm cu toții în aceste ultime zile. Care sunt „[locurile dumneavoastră] sfinte” (versetul 8) în care găsiți pace și siguranță? Ce face ca un loc să fie sfânt? Pe lângă locurile fizice, poate că există și momente sfinte, practici sfinte sau gânduri sfinte care vă pot oferi pace. Ce înseamnă să „nu vă clintiți” din aceste locuri?

Vedeți, de asemenea, Henry B. Eyring, „Un cămin în care Spiritul Domnului să locuiască”, Ensign sau Liahona, mai 2019, p. 22-25; Saints (Sfinții), 1:163-164; „Peace and War”, Revelations in Context, p. 158-164.

icon indicând studiu ca familie

Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în cămin

Doctrină și legăminte 85:6.Cum vă puteți învăța membrii familiei să recunoască glasul liniștit și slab al Spiritului? Puteți juca un joc în care cineva șoptește instrucțiuni importante în mijlocul unor distrageri zgomotoase. Ce ar putea să ne distragă să nu Îl auzim pe Duhul Sfânt? Membrii familiei pot împărtăși ce fac pentru a auzi glasul Spiritului.

Doctrină și legăminte 86.Faptul de a desena sau a privi imagini îi poate ajuta pe membrii familiei dumneavoastră să înțeleagă pilda grâului și a neghinei. Puteți începe cu imaginile despre lucrurile descrise în Matei 13:24-30. Apoi, membrii familiei dumnevoastră ar putea să eticheteze imaginile cu explicații din Doctrină și legăminte 86:1-7. În ce mod suntem noi precum grâul? În ce mod putem fi precum îngerii care strâng grâul?

Doctrină și legăminte 87:8.Pentru a începe o discuție despre cum vă puteți face căminul un loc mai sfânt, puteți invita membrii familiei să decoreze o casă pentru o persoană care Îl iubește pe Salvator. Acest lucru ar putea să vă dea idei despre cum să vă „redecorați” căminul pentru a-l face un loc al păcii în mijlocul pericolelor spirituale din lume. Imnuri precum „Dragoste în casă”, „Un cămin de pe pământ ca raiul poate fi” (Imnuri, nr. 187, 189), sau „Acolo, unde-i dragoste” (Cântece pentru copii, p. 76-77) v-ar putea da idei.

Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni din manualul Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară.

Cântec sugerat: „Acolo unde-i dragoste”, Cântece pentru copii, p. 76-77.

Să ne îmbunătățim predarea

Folosiți-vă creativitatea. Când predați membrilor familiei din scripturi, nu vă limitați la întrebări sau idei de activități sugerate în acest rezumat. Permiteți acestor idei să fie o sursă a creativității dumneavoastră. Gândiți-vă la ce le-ar plăcea membrilor familiei dumneavoastră și ce i-ar putea ajuta să găsească conexiuni între scripturi și viața lor.

câmp cu grâu

Domnul a folosit pilda grâului și a neghinei pentru a ilustra modul în care poporul Său va fi adunat în ultimele zile.