Doctrină și legăminte, 2021
8-14 noiembrie Doctrină și legăminte 129-132: „Când obținem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere”


„8-14 noiembrie Doctrină și legăminte 129-132: «Când obținem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere»”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„8-14 noiembrie Doctrină și legăminte 129-132”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: 2021

Imagine
Joseph Smith propovăduind în Nauvoo

Joseph Smith în Nauvoo, 1840, de Theodore Gorka

8-14 noiembrie

Doctrină și legăminte 129-132

„Când obținem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere”

Secțiunile 129-132 ne învață multe principii prețioase, dintre care doar câteva sunt subliniate în acest rezumat. Ce alte adevăruri găsiți?

Consemnați-vă impresiile

Brigham Young a spus odată despre Joseph Smith: „El putea explica lucrurile cerești pentru a fi înțelese de muritori” (în Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith, p. 528). Acest lucru este valabil, în mod special, în ceea ce privește învățăturile profetului oferite în Nauvoo, în anii 1840, unele dintre acestea fiind consemnate în Doctrină și legăminte 129-132. Cum este Salvatorul? „Este un om la fel ca și noi.” Cum este cerul? „Aceeași sociabilitate care există între noi aici va exista printre noi acolo” (Doctrină și legăminte 130:1-2) și relațiile noastre de familie cele mai prețuite din această lume, dacă sunt pecetluite de către autoritatea corespunzătoare, „vor fi în întregime valabile” în lumea următoare (Doctrină și legăminte 132:19). Adevăruri ca acestea fac cerul să fie mai aproape – glorios, totuși accesibil.

Pe de altă parte, uneori, Dumnezeu ne poate cere să facem lucruri care sunt atât de grele, încât par cu adevărat inaccesibile. Pentru mulți sfinți de la început, căsătoria pluralistă a fost o astfel de poruncă. Porunca de a se căsători și cu alte soții a fost o încercare grea pentru credința lui Joseph Smith și a soției sale Emma și aproape pentru toți cei care au primit-o. Pentru a reuși să treacă prin această încercare, ei au avut nevoie de mai mult decât sentimente favorabile față de Evanghelia restaurată; ei au avut nevoie de credință în Dumnezeu care a fost mult mai puternică decât orice dorință sau preferință personală. Porunca nu mai este valabilă astăzi, dar exemplul de credință al celor care au trăit conform acesteia dăinuie încă. Și acel exemplu ne inspiră când ni se cer propriile „[sacrificii] pe care [le facem] pentru a [ne] supune” (Doctrină și legăminte 132:50).

Imagine
icon indicând studiu personal

Idei pentru studiul din scripturi personal

Doctrină și legăminte 130-131

Joseph Smith a revelat adevăruri despre Dumnezeire și „lumea care va veni”.

Puteți să observați că secțiunile 130-131 sunt diferite de alte secțiuni din Doctrină și legăminte. Acest lucru se datorează faptului că secțiunile 130-131 sunt bazate pe notițele pe care William Clayton, unul dintre secretarii lui Joseph Smith, le-a făcut auzindu-l pe profet propovăduind. Drept rezultat, aceste secțiuni sunt mai mult precum o culegere de adevăruri, și nu revelații dictate, coerente. Cu toate acestea, există unele subiecte comune printre multe dintre aceste adevăruri. De exemplu, puteți citi secțiunile 130-131 adresându-vă întrebări precum acestea: Ce învăț despre Dumnezeu? Ce învăț despre viața de după viața muritoare? Ce influență are această cunoaștere asupra vieții mele?

Vedeți, de asemenea, „Our Hearts Rejoiced to Hear Him Speak”, Revelations in Context, p. 277-280.

Doctrină și legăminte 131:1-4; 132:7, 13-25

Tatăl Ceresc a făcut posibil ca familiile să fie eterne.

Unul dintre adevărurile cele mai încurajatoare restaurate prin Joseph Smith este acela că relațiile de familie și căsătoria pot dura pentru totdeauna. Prin Joseph Smith, Domnul a restaurat rânduielile și autoritatea de care era nevoie pentru a face aceste relații eterne (vedeți Doctrină și legăminte 132:7, 18-19). În timp ce citiți Doctrină și legăminte 131:1-4; 132:7, 13-15, gândiți-vă la relațiile de familie pe care le aveți sau sperați să le aveți în viitor. Cum influențează aceste versete modul în care gândiți despre aceste relații?

Cu toate acestea, uneori, principiul familiilor eterne nu este atât de încurajator – poate duce la anxietate, chiar tristețe, când situația actuală a familiei noastre nu se potrivește cu idealul celestial. Când președintele Henry B. Eyring s-a îngrijorat în legătură cu o astfel de situație în familia sa, dânsul a primit un sfat înțelept de la un membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli: „Tu doar trăiește în așa fel încât să fii demn de împărăția celestială și relațiile de familie vor fi mai minunate decât îți poți imagina” (în „Un cămin în care Spiritul Domnului să locuiască”, Ensign sau Liahona, mai 2019, p. 25). Cum poate faptul de a urma acest sfat să vă binecuvânteze în situația actuală a familiei dumneavoastră?

Vedeți, de asemenea, Kristen M. Oaks, „Pentru persoanele necăsătorite din Biserică” (adunare de devoțiune pentru tinerii adulți, desfășurată de Sistemul Educațional al Bisericii, 11 sept. 2011), broadcasts.ChurchofJesusChrist.org.

Imagine
bărbat și femeie în fața Templului Accra, Ghana

Relațiile de familie pot deveni eterne prin intermediul rânduielilor din templu.

Doctrină și legăminte 132:1-2, 29-40

Căsătoria pluralistă este aprobată de Dumnezeu doar atunci când El poruncește acest lucru.

Oricine care a citit Vechiul Testament s-a întrebat, probabil, de ce Avraam, Isaac, Iacov, Moise și alții s-au căsătorit cu mai multe soții. Au comis acești bărbați buni adulter? Sau a aprobat Dumnezeu faptele lor? Căutați răspunsuri în Doctrină și legăminte 132:1-2, 29-40.

Căsătoria dintre un bărbat și o femeie reprezintă standardul lui Dumnezeu în ceea ce privește căsătoria (vedeți Declarația oficială ‒ 1; vedeți, de asemenea, Iacov 2:27, 30). Cu toate acestea, au existat perioade în istorie, când Domnul a poruncit copiilor Săi să practice căsătoria pluralistă.

Primii ani ai Bisericii restaurate au constituit una dintre acele perioade de excepție. După ce au primit această poruncă, Joseph Smith și alți sfinți din zilele din urmă au practicat căsătoria pluralistă. Dacă doriți să aflați mai multe despre căsătoria pluralistă practicată de sfinții din zilele din urmă din perioada de început, vedeți „Mercy Thompson and the Revelation on Marriage” (Revelations in Context, p. 281-293); Saints (Sfinții), 1:290-292, 432-435, 482-492, 502-504; „Plural Marriage in The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints” (Gospel Topics [Subiecte din Evanghelie], topics.ChurchofJesusChrist.org); “Why Was It Necessary for Joseph Smith and Others to Practice Polygamy? (De ce a fost necesar ca Joseph Smith și alții să practice poligamia?)” (prezentare video, ChurchofJesusChrist.org).

Imagine
icon indicând studiu ca familie

Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în cămin

Doctrină și legăminte 130:2, 18-19; 132:13, 19.Cum puteți să folosiți aceste versete pentru a ajuta membrii familiei dumneavoastră să acorde prioritate lucrurilor care sunt eterne? Puteți să pregătiți o valiză sau un rucsac în care să puneți împreună obiecte reprezentând lucruri pe care, potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 130:2, 18-19; 132:19, le putem lua cu noi în viața următoare, cum ar fi fotografii cu familia sau scripturi. Ce ne învață Doctrină și legăminte 132:13 despre lucrurile lumii? Aceasta poate duce la o discuție despre faptul de a vă concentra asupra lucrurilor care au o însemnătate eternă.

Doctrină și legăminte 130:20-21.Puteți cânta un imn despre recunoștință, cum ar fi „Numără binecuvântările” (Imnuri, nr. 155) și să faceți o listă cu binecuvântările pe care membrii familiei dumneavoastră le-au primit pentru că s-au supus legilor lui Dumnezeu. Ce binecuvântări sperăm să primim? Cum putem primi acele binecuvântări?

Doctrină și legăminte 131:1-4; 132:15-19.Prezentarea video „Marriage Is Sacred (Căsătoria este sacră)” (ChurchofJesusChrist.org) poate ajuta membrii familiei dumneavoastră să discute despre adevărurile din aceste versete. Ce sentimente are Domnul față de căsătorie? Cum ne pregătim noi – fie că suntem căsătoriți sau nu – să avem o căsătorie eternă?

Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni din manualul Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară.

Cântec sugerat „Familiile pot fi împreună, azi și mereu” (Cântece pentru copii, p. 98).

Să ne îmbunătățim studiul personal

Căutați adevăruri ale Evangheliei. Uneori, adevărurile Evangheliei sunt enunțate direct și, alteori, ele sunt sugerate printr-un exemplu sau o povestire. În timp ce citiți, întrebați-vă: „Ce adevăr etern este predat în aceste versete?”.

Imagine
cameră de pecetluire în Templul Paris, Franța

Cameră de pecetluire în Templul Paris, Franța.

Tipărește