„Gânduri de ținut minte – Tabernacolul și jertfele”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Vechiul Testament, 2022 (2021)
„Gânduri de ținut minte – Tabernacolul și jertfele”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: 2022
Gânduri de ținut minte
Tabernacolul și jertfele
Când citim Vechiul Testament, găsim, uneori, fragmente lungi despre lucruri care erau în mod clar importante pentru Domnul, dar care nu par direct relevante pentru noi astăzi. Exodul 25-30; 35-40; Leviticul 1-9; 16-17 sunt câteva exemple. Aceste capitole descriu în detaliu tabernacolul din pustiu al lui Israel și jertfele de animale care trebuiau înfăptuite acolo.1 Tabernacolul era un templu portabil, locul în care Domnul locuia printre oamenii Săi.
Templele noastre moderne se aseamănă cu tabernacolul lui Israel, dar, cu siguranță, nu se potrivesc cu descrierea din Exodul. Și noi nu jertfim animale în templele noastre – ispășirea Salvatorului a pus capăt jertfelor de animale cu mai bine de 2.000 de ani în urmă. În pofida acestor diferențe, este un lucru foarte valoros ca, astăzi, să citim despre formele în care preaslăvea străvechiul Israel, în special dacă le vedem așa cum le-a văzut poporul lui Dumnezeu din Cartea lui Mormon – ca o cale care „să le întărească credința în Hristos” (Alma 25:16; vedeți, de asemenea, Iacov 4:5; Iarom 1:11). Când înțelegem simbolurile tabernacolului și jertfirea de animale, putem dobândi cunoaștere spirituală care ne va întări, de asemenea, credința în Hristos.
Ilustrație cu israeliți aducând un miel la tabernacol, de Robert T. Barrett
Tabernacolul întărește credința în Isus Hristos
Când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască un tabernacol în tabăra israeliților, El a declarat care este scopul acestuia: „Eu voi locui în mijlocul lor” (Exodul 25:8). În interiorul tabernacolului, prezența lui Dumnezeu era reprezentată de chivotul legământului – o cutie de lemn, acoperită cu aur, conținând înregistrarea scrisă a legământului lui Dumnezeu cu poporul Său (vedeți Exodul 25:10-22). Chivotul era păstrat în încăperea cea mai sfântă, cea mai ascunsă, separată de restul tabernacolului printr-un văl. Vălul simbolizează separarea noastră de prezența lui Dumnezeu, din cauza căderii.
În afară de Moise, mai știm despre o singură persoană care putea intra în „locul preasfânt” (Exodul 26:34) – înaltul preot. Ca și ceilalți preoți, el trebuia, mai întâi, să fie spălat și uns (vedeți Exodul 40:12-13) și îmbrăcat în veșminte sacre, care simbolizau oficiul său (vedeți Exodul 28). O dată pe an, într-o zi numită Ziua Ispășirii, înaltul preot oferea jertfe în numele oamenilor, înainte de a intra singur în tabernacol. Dincolo de văl, el ardea tămâie (vedeți Leviticul 16:12). Fumul parfumat care urca spre cer reprezenta rugăciunile oamenilor înălțate spre Dumnezeu (vedeți Psalmii 141:2). Apoi, înaltul preot, ducând sânge de la jertfirea unui animal, trecea prin văl și se apropia de tronul lui Dumnezeu, simbolizat de chivotul legământului (vedeți Leviticul 16:14-15).
Știind ceea ce știți despre Isus Hristos și rolul Său în planul întocmit de Tatăl Ceresc, puteți înțelege în ce mod ne îndreaptă tabernacolul către Salvator? Precum tabernacolul și chivotul din interiorul lui, reprezentând prezența lui Dumnezeu printre oamenii Săi, Isus Hristos a fost prezența lui Dumnezeu printre oamenii Săi (vedeți Ioan 1:14). La fel ca înaltul preot, Isus Hristos este Mijlocitorul dintre noi și Dumnezeu Tatăl. El a trecut prin văl pentru a mijloci pentru noi prin virtutea sângelui sacrificiului Său (vedeți Evrei 8-10).
Unele aspecte ale tabernacolului lui Israel pot să vă pară familiare, în special dacă ați fost la templu pentru a primi propriile rânduieli. La fel ca locul preasfânt al tabernacolului, încăperea celestială a templului reprezintă prezența lui Dumnezeu. Pentru a intra, noi trebuie să fim mai întâi spălați și unși. Purtăm îmbrăcăminte sacră. Ne rugăm la un altar de la care rugăciunile urcă la Dumnezeu. Și, în sfârșit, trecem prin văl în prezența lui Dumnezeu.
Probabil cea mai importantă asemănare între templele moderne și străvechiul tabernacol este că amândouă, dacă sunt înțelese corect, ne întăresc credința în Isus Hristos și ne umplu de recunoștință pentru sacrificiul Său ispășitor. Dumnezeu dorește ca toți copiii Săi să intre în prezența Sa; El dorește „o împărăție de preoți” și preotese (Exodul 19:6). Dar păcatele noastre ne împiedică să obținem acea binecuvântare, deoarece „niciun lucru necurat nu poate locui cu Dumnezeu” (1 Nefi 10:21). Astfel, Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Isus Hristos, „[Marele nostru] Preot al bunurilor viitoare” (Evrei 9:11). El desparte vălul pentru noi și ne împuternicește pe toți oamenii lui Dumnezeu să „ne apropiem… cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare” (Evrei 4:16).
Astăzi, scopul templelor este mai mare decât să obținem exaltare pentru noi înșine. După ce ne primim rânduielile, putem sta în locul strămoșilor noștri pentru a primi rânduieli în folosul lor. Într-un fel, putem deveni asemănători înaltului preot din vechime – și Marelui Preot – deschizând calea către prezența lui Dumnezeu pentru alții.
Sacrificiul întărește credința în Isus Hristos
Principiile ispășirii și ale reconcilierii sunt propovăduite cu putere în practica străveche a jertfirii animalelor, care a existat cu mult înainte de legea lui Moise. Datorită Evangheliei restaurate, noi știm că Adam și Eva au oferit jertfe, au înțeles legătura simbolică dintre acestea și sacrificiul Salvatorului și i-au învățat aceste lucruri pe copiii lor (vedeți Moise 5:4-12; vedeți, de asemenea, Genesa 4:4).
Simbolul jertfirii animalelor este posibil să fi fost extrem de tulburător în Ziua Ispășirii, sărbătorită de străvechiul Israel („Yom Kippur” în limba ebraică). Nevoia acestei ceremonii anuale a fost exprimată în Leviticul 16:30: „Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi, ca să vă curățați: veți fi curățați de toate păcatele voastre înaintea Domnului”. Astfel, prezența lui Dumnezeu putea rămâne printre oameni. Această ispășire era înfăptuită printr-o varietate de ceremonii. Într-una dintre acestea, un țap era ucis ca ofrandă pentru păcatele oamenilor și înaltul preot ducea sângele țapului în locul preasfânt. Mai târziu, înaltul preot își punea mâinile pe un țap viu și mărturisea păcatele copiilor lui Israel – transferând, în mod simbolic, acele păcate țapului. Țapul era, apoi, alungat din tabăra lui Israel.
În acest ritual, țapii Îl simbolizează pe Isus Hristos, luând locul oamenilor păcătoși. Păcatul nu poate fi permis în prezența lui Dumnezeu. Dar, în loc să distrugă sau să alunge păcătoșii, Dumnezeu a oferit o altă cale – un țap avea să fie ucis sau alungat în schimb. Și „țapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor” (Leviticul 16:22).
Simbolurile din aceste ritualuri arătau spre calea pe care a asigurat-o Dumnezeu pentru a ne aduce înapoi în prezența Lui – Isus Hristos și ispășirea Sa. Salvatorul „suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui”, chiar „nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:4, 6). El a stat în locul nostru, Și-a dat viața pentru a plăti pentru păcat și, apoi, a biruit moartea prin învierea Sa (vedeți Mosia 15:8-9). Sacrificiul lui Isus Hristos a fost „o jertfă mare și finală; da, nu jertfa unui om și nici a unui animal”, ci „o jertfă nesfârșită și veșnică” (Alma 34:10). El a fost îndeplinirea tuturor lucrurilor spre care arătau jertfele din vechime.
Din acest motiv, după ce sacrificiul Său a fost făcut, El a spus: „Și voi nu trebuie să mai oferiți pentru Mine vărsare de sânge; da, jertfele… voastre… trebuie să înceteze… Și voi va trebui să-Mi oferiți Mie ca jertfă o inimă frântă și un spirit smerit” (3 Nefi 9:19-20).
Astfel, când găsiți în Vechiul Testament fragmente despre jertfe și despre tabernacol (sau, mai târziu, templu) – și veți găsi o mulțime – amintiți-vă că scopul principal al tuturor acestor lucruri este să vă întărească credința în Mesia, Isus Hristos. Lăsați-vă inima și mintea să se întoarcă spre El. Cugetați la ceea ce a făcut El pentru a vă aduce înapoi în prezența lui Dumnezeu – și la ce veți face pentru a-L urma.