„2-8 mai Exodul 35-40; Leviticul 1; 16; 19: «Sfințenie Domnului»”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Vechiul Testament, 2022 (2021)
„2-8 mai Exodul 35-40; Leviticul 1; 16; 19”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: 2022
2-8 mai
Exodul 35-40; Leviticul 1; 16; 19
„Sfințenie Domnului”
Când studiați din scripturi, fiți atenți la impresiile spirituale pe care le primiți în legătură cu moduri în care puteți deveni mai asemănători Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos.
Consemnați-vă impresiile
Plecarea din Egipt – oricât de importantă și miraculoasă a fost – nu a realizat pe deplin scopurile lui Dumnezeu pentru copiii lui Israel. Nici chiar prosperitatea viitoare pe pământul făgăduit nu era scopul suprem al lui Dumnezeu pentru ei. Aceștia erau doar pași către ceea ce Dumnezeu dorea, cu adevărat, pentru poporul Său: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19:2). Cum a căutat Dumnezeu să facă poporul Său sfânt când ei nu cunoscuseră decât robia timp de generații? El le-a poruncit să creeze un loc de sfințenie Domnului – un tabernacol în pustiu. El le-a dat legăminte și legi care să le îndrume acțiunile și, în cele din urmă, să le schimbe inima. Și, când ei au eșuat în eforturile lor de a ține acele legi, El le-a poruncit să aducă jertfe de animale care să simbolizeze ispășirea pentru păcatele lor. Toate acestea erau menite să le îndrepte mintea, inima și viața către Salvator și către mântuirea pe care El o oferă. El este adevărata cale către sfințenie, pentru israeliți și pentru noi. Cu toții am petrecut un timp în robia păcatului și cu toții suntem invitați să ne pocăim – să lăsăm păcatul în urma noastră și să-L urmăm pe Isus Hristos, care a promis: „Eu pot să vă fac sfinți” (Doctrină și legăminte 60:7).
Pentru o prezentare generală a cărții Leviticul, vedeți „Leviticul” în Ghid pentru Scripturi.
Idei pentru studiul personal din scripturi
Domnul dorește ca eu să devin sfânt așa cum este El.
Exodul 25-31 consemnează instrucțiunile Domnului pentru israeliți despre cum să construiască un tabernacol, în care rânduielile sacre aveau să-i ajute să devină un popor sfânt. Exodul 35-40 descrie eforturile israeliților de a se supune acestor instrucțiuni. Când citiți capitolele 35-40, căutați lucrurile pe care Domnul le-a cerut oamenilor Săi să le pună în tabernacol și gândiți-vă ce pot reprezenta aceste lucruri și ce vă sugerează ele despre creșterea în sfințenie. În special, reflectați la modul în care aceste lucruri vă îndreaptă gândurile către Salvator. Un tabel ca acesta ar putea să vă ajute:
Ce lucru ați găsit? |
Ce poate reprezenta acesta? |
---|---|
Ce lucru ați găsit? Chivotul legământului (Exodul 37:1-9; 40:20-21) | Ce poate reprezenta acesta? Prezența lui Dumnezeu; legămintele și poruncile Sale |
Ce lucru ați găsit? Altarul pentru tămâie (Exodul 40:26-27; vedeți, de asemenea, Exodul 30:1, 6-8) | Ce poate reprezenta acesta? Rugăciuni înălțate Domnului |
Ce lucru ați găsit? Sfeșnicul (Exodul 37:17-24) | |
Ce lucru ați găsit? Altarul pentru jertfe (Exodul 38:1-7; vedeți, de asemenea, Exodul 27:1; 29:10-14) | |
Ce lucru ați găsit? Ligheanul de alamă (vasul cu apă) (Exodul 30:17-21) | |
Dacă ați participat la rânduieli din templu, ce învățați despre tabernacol din Exodul 35-40 care vă amintește de experiența trăită acolo (vedeți, de asemenea „Gânduri de ținut minte – Tabernacolul și jertfele”)? Gândiți-vă cum vă ajută legămintele din templu să deveniți mai sfinți, mai asemănători Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos.
Desigur, faptul de a ne afla, pur și simplu, în locuri sfinte nu ne face sfinți. Leviticul 19 descrie legile și poruncile pe care Dumnezeu le-a dat să-i ajute pe israeliți să crească în sfințenie. Ce lucruri găsiți în aceste porunci care vă pot ajuta să deveniți mai sfinți? Ce vă simțiți inspirați să faceți pentru a trăi mai din plin conform acestor principii?
Vedeți, de asemenea, Carol F. McConkie, „Frumusețea sfințeniei”, Liahona, mai 2017, p. 9-12; „The Tabernacle (Tabernacolul)” (prezentare video), ChurchofJesusChrist.org; Ghid pentru scripturi, „Sfințenie”; temples.ChurchofJesusChrist.org.
Domnul îmi cere să fac ofrandele mele cu inima binevoitoare.
În anul după plecarea din Egipt, relația copiilor lui Israel cu Iehova poate fi descrisă ca fiind lipsită de armonie. Și, cu toate acestea, când citiți Exodul 35:4–36:7, observați modul în care au răspuns israeliții la porunca de a construi un tabernacol. Ce învățați de la israeliți care vă poate ajuta să-I slujiți mai bine Domnului?
Președinta Bonnie L. Oscarson ne-a învățat: „Fiecare membru trebuie să știe cât de multă nevoie este de el. Fiecare persoană are ceva important cu care poate contribui și are talente și abilități unice care ajută la înaintarea acestei lucrări importante” („Implicarea Tinerelor Fete în lucrare”, Liahona, mai 2018, p. 37). În timp ce citiți Exodul 36:1-4, cugetați la ce a „[pus]” Domnul în dumneavoastră. Gândiți-vă să-L întrebați pe Tatăl Ceresc ce anume v-a dat pentru a putea participa la lucrarea Sa.
Prin intermediul ispășirii lui Isus Hristos, pot fi iertat.
Mare parte din cartea Leviticul ni se poate părea ciudată – jertfe de animale, ritualuri cu sânge și apă și legi guvernând detaliile vieții. Dar aceste ritualuri și legi au fost destinate să predea principii care sunt familiare – pocăința, sfințenia și ispășirea Salvatorului. Pentru a găsi aceste principii în timp ce citiți Leviticul 1:1-9; 16, aveți în vedere întrebări precum acestea: Ce pot să învăț din aceste jertfe despre Isus Hristos și despre sacrificiul Său ispășitor? Cum sunt eu asemenea celor care aduc aceste jertfe? Puteți să revedeți „Gânduri de ținut minte – Tabernacolul și jertfele” din această resursă și „Sacrificiu” în Ghid pentru scripturi (scriptures.ChurchofJesusChrist.org).
Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în cămin
-
Exodul 36:1-7.În Exodul 36:1-7, ce învățăm din modul în care au răspuns israeliții la porunca de a construi tabernacolul? Ca familie, vă puteți gândi la moduri în care Domnul ne-a invitat să participăm la lucrarea Sa. Cum putem urma exemplul israeliților?
-
Exodul 40.Când citiți împreună Exodul 40, puteți să invitați membrii familiei să ridice mâna de fiecare dată când aud expresii precum „cum poruncise… Domnul”. Ce învățăm din acest capitol despre supunerea față de Domnul?
-
Exodul 40:1-34.În timp ce citiți despre asamblarea tabernacolului în Exodul 40, puteți lucra împreună pentru a identifica diferitele părți ale tabernacolului, folosind ilustrația care însoțește acest rezumat. Pentru a lega această discuție de preaslăvirea în templu din zilele noastre, puteți să revedeți împreună „Why Latter-day Saints Build Temples (De ce construiesc sfinții din zilele din urmă temple)” (temples.ChurchofJesusChrist.org) sau să vizionați prezentarea video „Temples (Temple)” ChurchofJesusChrist.org).
-
Leviticul 19.Membrii familiei pot găsi fiecare un verset în acest capitol despre care simt că i-ar ajuta să „[fie] sfinți” (Leviticul 19:2) și îl pot împărtăși celorlalți membri ai familiei.
Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni din manualul Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară.
Imn sugerat: „Mai multă sfințenie”, Imnuri, nr. 83.