„18-24 martie Matei 13; Luca 8; 13: «Cine are urechi de auzit, să audă»” Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară: Noul Testament, 2019 (2019)
„18-24 martie Matei 13; Luca 8; 13”, Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară: 2019
18-24 martie
Matei 13; Luca 8; 13
„Cine are urechi de auzit, să audă”
Pildele sunt povestiri simple care pot fi interesante pentru copii. Acest rezumat și Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii vă pot ajuta să folosiți pildele Salvatorului pentru a le preda copiilor adevăruri importante.
Consemnați-vă impresiile
Invitați să împărtășească
Aduceți câteva obiecte care să-i ajute pe copii să-și amintească unele dintre pildele din Matei 13, cum ar fi o sămânță, o perlă sau o cutie cu comori. Invitați copiii să împărtășească ce își amintesc despre pilde.
Predați doctrina
Copii mai mici
Trebuie să fiu pregătit să-mi însușesc învățăturile lui Isus.
Copiii mai mici pot să nu fie capabili să înțeleagă toate simbolurile din pilda semănătorului, dar ei pot să-și însușească adevărurile simple ale Evangheliei pe care aceasta le predă. Cum puteți să-i ajutați să înțeleagă mai bine modul în care această pildă se referă la ei?
Posibile activități
-
Expuneți diferite feluri de sol (sau ilustrații cu mai multe feluri de sol) în timp ce rezumați Matei 13:3-8. Dați fiecărui copil o sămânță pentru a o planta în pământ. Întrebați copiii ce putem face să ajutăm semințele noastre să crească. Explicați că faptul de a avea credință în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos este un mod în care ajutăm „sămânța” mărturiei noastre să crească.
-
Folosiți pagina cu activități corespunzătoare acestei săptămâni pentru a ajuta copiii să înțeleagă faptul că fiecare tip de sol descris în Matei 13 ne învață despre inimile noastre. Întrebați copiii ce fel de inimă dorește Isus ca ei să aibă pentru a-și însuși învățăturile Sale.
-
Citiți Matei 13:9, 15 și invitați copiii să arate spre diferitele părți ale trupului lor când le aud menționate. Cum putem folosi aceste părți ale trupului pentru a ne însuși învățăturile lui Isus?
Tatăl Ceresc dorește ca eu să aleg ce este drept.
Unele dintre pildele lui Isus ne învață că în ziua din urmă, Dumnezeu îi va separa pe cei ticăloși de cei neprihăniți. Cum puteți să folosiți aceste pilde pentru a-i încuraja pe copii să aleagă ce este drept?
Posibile activități
-
Permiteți copiilor să interpreteze pe roluri pilda grâului și neghinei (vedeți Matei 13:24-30). Explicați faptul că grâul îi reprezintă pe oamenii care fac alegeri drepte și neghina (buruienile dăunătoare) îi reprezintă pe oamenii care nu fac acest lucru. Într-o zi, Tatăl Ceresc îi va aduna pe oamenii neprihăniți să trăiască în prezența Lui.
-
Spuneți câteva povestiri simple despre copii care fac alegeri. Rugați copiii să spună „alege grâul” când copiii din povestire aleg ce este drept și „alege neghina” când copiii fac o alegere greșită.
-
Aduceți ilustrații cu tulpini de grâu și permiteți copiilor să deseneze pe ilustrații unele moduri în care ei pot fi neprihăniți.
-
Creați un joc în care copiii potrivesc detalii din pilda semănătorului cu interpretarea din Matei 13:18-23.
Calitatea mea de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este o comoară.
Cum puteți folosi imaginea comorii și a mărgăritarelor prețioase pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă valoarea faptului de a face parte din Biserica lui Hristos?
Posibile activități
-
Ascundeți, în încăpere, ilustrații cu un cufăr pentru comori și un mărgăritar și permiteți copiilor să le găsească. Folosiți ilustrațiile pentru a vă ajuta să predați despre pildele din Matei 13:44-46. Ce ar da copiii să aibă un mărgăritar frumos sau o comoară într-un câmp? Explicați faptul că, uneori, renunțăm la ceva bun pentru ceva mai bun. Spuneți copiilor de ce Evanghelia este prețioasă pentru dumneavoastră.
-
Puneți într-o cutie sau într-un cufăr câteva obiecte sau ilustrații care reprezintă „comori” în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, cum ar fi temple sau Cartea lui Mormon. Rugați fiecare copil să aleagă un obiect sau o ilustrație și să spună de ce este o comoară.
-
Cântați împreună „Biserica lui Isus Hristos”, Cântece pentru copii, p. 48 și rugați copiii să fie atenți la binecuvântările pe care le primesc fiind membri ai Bisericii. Depuneți mărturie despre binecuvântările de care ați avut parte datorită faptului că sunteți membru sau membră a Bisericii.
Predați doctrina
Copii mai mari
Trebuie să-mi pregătesc inima să primească învățăturile lui Isus.
Cum puteți să-i ajutați pe copii să recunoască importanța faptului de a avea o inimă receptivă și dornică să aleagă ce e drept pentru ca Isus să-i poată învăța?
Posibile activități
-
Desemnați fiecare copil să citească despre unul dintre cele patru tipuri de sol din Matei 13:4-8. Invitați-i să caute și să împărtășească lucrurile care se întâmplă cu sămânța în tipul de sol despre care au citit. Cum pot inimile noastre să fie ca diferitele tipuri de sol? (Vedeți Matei 13:19-23.)
-
Dați fiecărui copil două semințe și invitați-i să planteze semințele lor în pământ moale și într-o grămadă de stânci. Care dintre semințe va avea o șansă mai mare să crească? Cum putem să ne asigurăm că inimile noastre sunt precum pământul moale, astfel încât să putem primi învățăturile Salvatorului?
-
Invitați copiii să citească Matei 13:9-17. Desenați, pe tablă, un ochi, o ureche și o inimă. Cum folosim fiecare dintre aceste părți ale trupului pentru a ne însuși învățăturile lui Isus?
Pot să aleg să fac ce e drept chiar atunci când cei din jurul meu nu o fac.
În timp ce citiți aceste versete gândindu-vă la copii, ce impresii vă vin în minte?
Posibile activități
-
Invitați copiii să deseneze diferite scene din pilda grâului și neghinei, care se găsește în Matei 13:24-30, și să împărtășească desenele lor membrilor clasei. Rugați-i să dea nume desenelor lor folosind interpretarea pildei, care se găsește în Matei 13:36-43. Explicați faptul că neghina este o buruiană dăunătoare.
-
Dacă este posibil, expuneți o ilustrație cu grâu și neghină. Explicați faptul că grâul și neghina vor crește împreună până la sfârșitul lumii. Acest lucru ne învață că noi trăim atât cu influențe bune, cât și cu influențe rele în jurul nostru și trebuie să avem grijă să alegem să facem ce e drept. Rugați copiii să împărtășească modul în care pot să facă diferența între bine și rău.
Calitatea mea de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este o comoară.
Văd copiii cărora le predați calitatea lor de membri ai Bisericii tot atât de prețioasă ca și o comoară? Probabil, pildele din Matei 13:44-46 îi pot ajuta.
Posibile activități
-
Invitați copiii să citească, în gând, Matei 13:44-46 și să împărtășească pildele folosind propriile cuvinte unui alt membru al clasei.
-
Tăiați câteva cercuri pentru a reprezenta monede și puneți-le într-o cutie cu comori. Invitați copiii să aleagă o monedă și să deseneze sau să scrie pe ea un lucru care le place în legătură cu faptul că sunt membri ai Bisericii. Rugați copiii să împărtășească ce au scris sau desenat pe moneda lor.
-
Invitați un membru al episcopiei să împărtășească copiilor povestea convertirii lui sau a ei și să spună ce a sacrificat pentru a se alătura Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Încurajați învățarea acasă
Invitați copiii să predea familiilor lor despre una dintre pildele pe care le-au învățat la Societatea Primară.