Vino și urmează-Mă
7-13 decembrie Moroni 7-9 : „Fie ca Hristos să te înalțe pe tine”


„7-13 decembrie Moroni 7-9: «Fie ca Hristos să te înalțe pe tine»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Cartea lui Mormon, 2020 (2020)

„7-13 decembrie Moroni 7-9”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica, 2020

Imagine
Nefi scriind pe plăci de aur

Minerva Teichert (1888-1976), Moroni: ultimul nefit, 1949-1951, pictură în ulei pe placă de lemn, 88 x 119 cm. Muzeul de Artă al Universității Brigham Young, 1969

7-13 decembrie

Moroni 7-9

„Fie ca Hristos să te înalțe pe tine”

Scopul dumneavoastră este de a ajuta oamenii să vină mai aproape de Dumnezeu, nu doar de a prezenta o lecție. Pregătiți-vă pentru Școala de duminica citind Moroni 7-9, gândindu-vă la membrii clasei și căutând principii care îi vor ajuta.

Consemnați-vă impresiile

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Invitați membrii clasei să recapituleze Moroni capitolele 7, 8 sau 9 și să găsească un adevăr care are însemnătate deosebită pentru ei. Apoi, membrii clasei pot împărtăși adevărurile pe care le-au descoperit și cum i-au binecuvântat.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina

Moroni 7:3-19

„Ceea ce este de la Dumnezeu invită și îndeamnă la lucru bun continuu.”

  • Pentru a fi ucenici ai lui Isus Hristos, trebuie să putem discerne între bine și rău. Poate faptul de a discuta despre adevărurile din Moroni 7:3-19 i-ar putea ajuta pe membrii clasei să evite să judece „greșit” (Moroni 7:18). Pentru a se pregăti pentru discuție, jumătate dintre membrii clasei pot căuta în aceste versete sfaturi pe care le-a dat Mormon despre cum să identificăm ce vine de la Dumnezeu și cealaltă jumătate despre cum să identificăm ce vine de la diavol. Apoi, ei pot discuta despre ce au găsit și pot împărtăși exemple de lucruri care îi invită „la a face bine și la a-L iubi pe Dumnezeu și a-L sluji pe El” (Moroni 7:13). Cum putem pune în practică sfatul lui Mormon în deciziile noastre zilnice? Cum putem face alegeri drepte și cum putem arăta, în continuare, dragoste față de cei din jurul nostru care nu trăiesc conform Evangheliei?

  • Mulți oameni se întreabă: „De unde pot să știu dacă un îndemn pe care îl am vine de la Dumnezeu sau este un gând de-al meu?”. Puteți scrie această întrebare pe tablă și puteți invita membrii clasei să caute în Moroni 7:13-16 principii care îi pot ajuta să răspundă la această întrebare. Cum ne pot ajuta aceste versete să recunoaștem inspirația divină? Poate fi util să explicați că „[Spiritului] lui Hristos”, cunoscut și sub numele de lumina lui Hristos, este uneori numit conștiință. Declarația președintelui Gordon B. Hinckley din secțiunea „Resurse suplimentare” și prezentarea video „Patterns of Light: Discerning Light (Tipare de lumină: distingerea luminii)” (ChurchofJesusChrist.org) pot fi, de asemenea, utile.

Moroni 7:21-48

Cei care Îl urmează pe Isus Hristos caută credință, speranță și caritate.

  • Pentru a ajuta membrii clasei să înțeleagă mai bine legăturile dintre credință, speranță și caritate, le puteți arăta un scaun cu trei picioare (sau o imagine cu unul) și le puteți cere membrilor clasei să se gândească la modul în care, speranța și caritatea sunt ca aceste trei picioare (vedeți declarația președintelui Dieter F. Uchtdorf din „Resurse suplimentare”). Apoi, îi puteți invita să aleagă una dintre aceste însușiri și să caute ce ne învață Moroni despre ea în Moroni 7:21-48. Discutați despre întrebări precum următoarele: De ce avem nevoie de credință și speranță pentru a primi darul carității? În ce mod ne leagă de Isus Hristos fiecare dintre aceste însușiri? De ce sunt aceste însușiri esențiale pentru un ucenic al lui Isus Hristos? Ce ni s-ar întâmpla dacă ne-am pierde credința? Dar speranța? Dar caritatea? Invitați membrii clasei să aloce câteva minute pentru a scrie impresiile pe care le-au avut.

Moroni 8:4-21

Înțelegerea doctrinei corecte ne poate ajuta să facem alegeri bune.

  • Probabil că nu este nevoie ca membrii clasei dumneavoastră să discute despre motivul pentru care nu e bine să botezăm bebelușii, dar cuvintele lui Mormon legate de acest subiect îi pot ajuta să vadă pericolele doctrinei false în general. Pentru a ilustra modul în care Cartea lui Mormon „[face] de rușine doctrinele neadevărate” (2 Nefi 3:12), îi puteți invita pe membrii clasei să citească Moroni 8:4-21 în grup sau individual. Jumătate dintre ei pot căuta principiul doctrinar pe care Mormon a simțit că oamenii nu l-au înțeles, inclusiv ispășirea lui Isus Hristos (vedeți versetul 20) și răspunderea (vedeți versetul 10). Cealaltă jumătate poate căuta care sunt consecințele greșelilor oamenilor. Membrii fiecărui grup pot împărtăși restului membrilor clasei ce au găsit. Ce ne învață aceste versete despre importanța faptului de a învăța doctrina corectă și de a trăi potrivit acesteia? Unde putem găsi explicații corecte despre doctrina lui Hristos? Cum ne putem asigura că înțelegerea pe care o avem despre doctrină este corectă?

  • Faptul de a urma exemplul lui Mormon de a ajuta pe cineva să facă alegeri mai bune învățându-i doctrina corectă poate fi util membrilor clasei dumneavoastră. Puteți face acest lucru rugând membrii clasei să se gândească la cineva din scripturi care a făcut o alegere greșită. Ce adevăr doctrinar ar ajuta acea persoană să evite acea alegere greșită în viitor? Dați membrilor clasei câteva minute să găsească versete sau declarații de la o conferință generală recentă care ar putea să ajute acea persoană să înțeleagă adevărul doctrinar. Apoi, puteți să rugați membrii clasei să împărtășească ceea ce au găsit.

Moroni 9:25-26

Putem avea speranță în Hristos indiferent de circumstanțele noastre.

  • Ultimul mesaj consemnat de Mormon, adresat fiului său în Moroni 9:25-26 îi poate ajuta pe membrii clasei să găsească speranță în Hristos, chiar și în situații care par să fie lipsite de speranță. Puteți începe rugând membrii clasei să împărtășească motive pentru care Moroni s-ar fi simțit descurajat. Apoi, ei pot citi aceste versete și enumera, pe tablă, adevărurile asupra cărora Mormon l-a încurajat pe Moroni să se concentreze. Cum pot aceleași adevăruri să „să [ne] înalțe” în zilele noastre? Membrii clasei pot împărtăși, de asemenea, exemple cu privire la „îndurarea Lui și suferința Lui îndelungată” la care au fost martori. Sau pot împărtăși idei pentru a se ajuta unii pe alții să-L păstreze pe Salvator și Evanghelia Sa „în mintea [lor] pentru totdeauna”, chiar și atunci când au parte de descurajare (versetul 25).

Imagine
icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Pentru a încuraja membrii clasei să citească Moroni 10, puteți sugera că este un moment ideal pentru a reflecta la modul în care au avut parte de o reînnoire a mărturiei despre veridicitatea Cărții lui Mormon în timp ce au studiat-o anul acesta.

Imagine
icon indicând resurse

Resurse suplimentare

Vine de la Spirit?

Pentru a răspunde la întrebarea „Cum putem cunoaște îndemnurile Spiritului?”, Președintele Gordon B. Hinckley a citat din Moroni 7:13 și a spus: „Nu cred că este prea dificil… Te convinge să faci ce este bine, să te ridici, să faci ceea ce trebuie, să fii bun, să fii generos? Atunci este de la Spiritul lui Dumnezeu” (Teachings of Gordon B. Hinckley [1997], p. 260-261).

Credință, speranță și caritate

Președintele Dieter F. Uchtdorf a comparat credința, speranța și caritatea cu un scaun cu trei picioare, explicând că aceste trei virtuți „ne stabilizează viețile, indiferent de suprafețele aspre sau accidentate pe care le-am putea întâlni…

Credința, speranța și caritatea se completează una pe cealaltă și, pe măsură ce una dintre ele sporește, la fel cresc și celelalte. Nădejdea vine de la credință, căci, fără credință nu este nicio nădejde. În același mod, credința vine de la speranță, deoarece credința este «o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite».

Speranța este esențială atât pentru credință, cât și pentru caritate. Atunci când nesupunerea, dezamăgirea și amânarea diminuează credința, speranța este acolo pentru a ne susține credința. Când frustrarea și nerăbdarea pun la încercare caritatea, speranța ne întărește hotărârea și ne îndeamnă să ne îngrijim de semenii noștri chiar fără a ne aștepta la răsplată. Cu cât speranța noastră este mai strălucitoare, cu atât credința ne este mai mare. Cu cât ne este mai puternică speranța, cu atât mai pură este caritatea noastră” („Puterea infinită a speranței”, Ensign sau Liahona, nov. 2008 , p. 21, 23).

„Dragostea pură a lui Hristos”

Vârstnicul Jeffrey R. Holland a sugerat două înțelesuri posibile ale expresiei „dragostea pură a lui Hristos”:

„Unul… se referă la acea dragoste milostivă și iertătoare pe care ucenicii lui Hristos trebuie să o aibă unul pentru celălalt…

Celălalt înțeles este dragostea constantă, supremă și ispășitoare a lui Hristos pentru noi.… Este acea caritate – dragostea Lui pură pentru noi – fără care nu am fi nimic” (Christ and the New Covenant: The Messianic Message of the Book of Mormon [1997], p. 336).

Să ne îmbunătățim predarea

Ajutați membrii clasei să ajungă să se bizuie pe forțele proprii din punct de vedere spiritual. „Când predați, în loc doar să împărtășiți informații, ajutați [membrii clasei] să descopere singuri adevărurile Evangheliei… Când au întrebări, uneori este mai bine să-i învățați cum să găsească singuri răspunsuri” (Să predăm în modul Salvatorului, p. 28). De exemplu, puteți îndruma membrii să folosească resurse precum Ghidul pentru scripturi, care cuprinde explicații despre numeroase subiecte din Evanghelie.

Tipărește