„2-8 decembrie 1-3 Ioan; Iuda: «Dumnezeu este dragoste»”, Vino și urmează-Mă – Pentru Școala de duminica: Noul Testament, 2019 (2019)
„2-8 decembrie 1-3 Ioan; Iuda”, Vino și urmează-Mă – Pentru Școala de duminica: 2019
2-8 decembrie
1-3 Ioan; Iuda
„Dumnezeu este dragoste”
Ce teme și tipare vă ies în evidență când citiți 1-3 Ioan și Iuda? Cum le puteți folosi pentru a vă ajuta membrii clasei?
Consemnați-vă impresiile
Invitați să împărtășească
Invitați mai mulți membri ai clasei să împărtășească subiecte sau adevăruri concrete care le-au ieșit în evidență în timp ce au studiat epistolele lui Ioan și Iuda. Ce mesaje din aceste epistole au fost mai relevante pentru ei și familiile lor?
Predați doctrina
1 Ioan 1:5-10; 2:3-11; 3:1-3; 4:7-21; 5:1-3
Tatăl Ceresc și Isus Hristos sunt exemple perfecte de lumină și dragoste.
-
Cum puteți să-i ajutați pe cei cărora le predați să recunoască lumina și dragostea Tatălui Ceresc în viața lor? Puteți începe prin a scrie, pe tablă, cuvintele lumină și dragoste. Rugați membrii clasei să împărtășească primele cuvinte care le vin în minte când se gândesc la aceste două cuvinte. Puteți împărți membrii clasei în grupuri și puteți desemna fiecărei grup unul dintre următoarele fragmente scripturale: 1 Ioan 1:5-10; 2:3-11; 3:1-3; 4:7-12; 4:16-21; 5:1-3. Grupurile pot căuta în aceste versete dovezi ale luminii și dragostei lui Dumnezeu și lucruri pe care le putem face pentru a ne arăta dragostea față de Dumnezeu și de copiii Săi. Membrii fiecărui grup pot împărtăși, apoi, membrilor clasei ce au găsit. Puteți, de asemenea, să invitați membrii clasei să împărtășească experiențe în care au simțit lumina și dragostea Tatălui Ceresc.
-
Cum puteți ajuta membrii clasei să cugete la lumina spirituală din viața lor? Puteți invita membrii clasei să privească luminile de pe tavan sau lumina care intră de afară prin fereastră și să împărtășească ce știu despre lumina fizică. Cum se aseamănă lumina fizică cu cea spirituală? Puteți căuta în Psalmii 27:1; Ioan 1:4-5; 1 Ioan 1:5-7; 3 Nefi 11:11; Doctrină și legăminte 88:6-13 pentru a dobândi mai multe cunoștințe despre modul în care Dumnezeu și Fiul Său aduc lumină în viața noastră. Membrii clasei pot împărtăși și experiențe în care au căutat și au primit lumină spirituală în viața lor.
-
Membrilor clasei le-ar putea face plăcere să cânte împreună sau să asculte o melodie despre lumină, precum „Domnul mi-e lumina” (Imnuri, nr. 51). Ce ne învață melodia despre modul în care Domnul este precum o lumină? Prezentarea video „Choose the Light (Alege lumina)” (LDS.org) și declarația vârstnicului Robert D. Hales din „Resurse suplimentare” v-ar putea ajuta să dobândiți mai multe cunoștințe despre cum să avem parte de mai multă lumină în viața noastră.
1 Ioan 2:18-23, 26-28; 4:3; 2 Ioan 1:7-11; 3 Ioan 1:9-11; Iuda
Trebuie să ne întărim împotriva învățăturilor neadevărate.
-
Este posibil ca unii dintre membrii clasei sau cei dragi lor să întâmpine dificultăți în a confrunta învățături neadevărate care le amenință credința. Le-ar putea fi de folos să învețe ce au predicat Ioan și Iuda despre apostazie. Puteți invita jumătate dintre membrii clasei să caute descrieri cu privire la învățături neadevărate sau apostazie în 1 Ioan 2:18-23, 26-28; 4:3; 2 Ioan 1:7-11; 3 Ioan 1:9-11 și cealaltă jumătate să caute astfel de descrieri în Iuda. Sau ar putea căuta răspunsuri la întrebări precum: Cum au definit Ioan și Iuda termenul de antihrist? (Vedeți, de asemenea, Ghid pentru scripturi, „Antihrist”, scriptures.lds.org.) Există vreun lucru în aceste versete care poate fi pus în practică, în mod deosebit, în cazul încercărilor pe care le înfruntăm astăzi? Cum ne putem întări împotriva învățăturilor neadevărate?
-
Iuda folosește niște metafore interesante pentru a-i descrie pe învățătorii mincinoși sau pe cei care „batjocoresc ce nu cunosc” (Iuda 1:10). Puteți invita câțiva membri ai clasei să deseneze, pe tablă, câteva dintre metaforele descrise în Iuda 1:12-13 în timp ce alți membri ai clasei ghicesc ce expresie desenează aceștia. În ce mod reprezintă aceste metafore învățătorii mincinoși și antihriștii? De exemplu, în ce mod creează practicile corupte „stânci ascunse la mesele [noastre] de dragoste”? Ce putem face pentru a ne proteja de „batjocoritori”? (Vedeți Iuda 1:18-21.) De ce ar fi putut Iuda să sugereze să „avem compasiune” (versiunea King James a Bibliei, Iuda 1:22) față de cei care batjocoresc Evanghelia?
Când ne exercităm credința în Hristos și suntem născuți din Dumnezeu, putem birui lumea.
-
Una dintre activitățile din această săptămână din Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii ne sugerează să studiem 1 Ioan 5 pentru a afla cum să biruim lumea. Puteți invita membrii clasei să împărtășească ce au aflat și să scrie, pe tablă, ce au aflat. (Le puteți acorda câteva minute în timpul lecției pentru a parcurge rapid capitolul.) Sau puteți invita membrii clasei să citească fragmente din mesajul vârstnicului Neil L. Andersen „A birui lumea” (Ensign sau Liahona, mai 2017, p. 58-62) și să împărtășească ce învață. De exemplu, ce cunoștințe dobândesc prin intermediul povestirilor pe care vârstnicul Andersen le împărtășește despre președintele David O. McKay și vârstnicul Bruce D. Porter? Membrii clasei pot împărtăși propriile exemple de oameni despre care simt că au făcut eforturi pentru a birui lumea.
Bucuria rezultă când îi ajutăm pe alții să „[umble] în adevăr”.
-
Probabil că sunt persoane în clasa dumneavoastră care au avut experiențe asemănătoare cu cea a lui Ioan atunci când a spus că n-are „bucurie mai mare” decât aceea de a afla că Gaiu (unul dintre „copiii” săi) umbla în adevăr. Membrilor clasei le-ar putea fi de folos să audă experiențele unii altora. Puteți începe citind împreună 3 Ioan 1:1-4 și scripturile din „Resurse suplimentare”. Ce ne învață aceste versete despre sursa adevăratei bucurii? Membrii clasei pot vorbi despre ce au simțit în calitate de părinte, misionar, conducător al Bisericii sau învățător, când oamenii cărora le-au predat umblau în adevăr. Înainte de începerea orei, puteți contacta câțiva membri ai clasei și îi puteți ruga să aducă fotografii cu oameni pe care i-au ajutat să vină la Hristos și să vorbească despre experiențele lor.
Încurajați învățarea acasă
Cum pot simboluri precum dragonii, făpturile cu aripi și mieii jertfiți să ne învețe despre planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi? Invitați membrii clasei să se gândească la această întrebare pe măsură ce studiază Apocalipsa în următoarele săptămâni.
Resurse suplimentare
Lumina risipește întunericul.
Vârstnicul Robert D. Hales ne-a învățat cum putem risipi întunericul din viața noastră și umbla în lumină:
„Când eram copil, obișnuiam să parcurg cu bicicleta drumul de la sala de antrenament pentru baschet spre casă, deși era întuneric. Atașam bicicletei un mic dinam în formă de pară. Apoi, în timp ce pedalam, roata acționa un mic rotor care producea electricitate, emițând un singur și atât de necesar fascicul de lumină. Era un mecanism simplu și eficient. Dar, trebuia să pedalez pentru a-l face să funcționeze! Am învățat repede că, dacă mă opream din pedalat, lumina dispărea. Am învățat, de asemenea, că atunci când mă «[angajam] cu sârguință» [D&L 58:27] în pedalare, lumina devenea mai puternică, iar întunericul din fața mea se împrăștia.
Generarea luminii spirituale este rezultatul pedalării spirituale zilnice. Este rezultatul rugăciunii, studiului din scripturi, postului și slujirii – al unei vieți trăite în acord cu Evanghelia și al supunerii față de porunci” („Din întuneric, în lumina Sa minunată”, Liahona, iul. 2002, p. 71).