„11-17 septembrie 2 Corinteni 1-7: «Împăcați-vă cu Dumnezeu»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Noul Testament, 2023 (2022)
„11-17 septembrie 2 Corinteni 1-7”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica, 2023
11-17 septembrie
2 Corinteni 1-7
„Împăcați-vă cu Dumnezeu”
Pe măsură ce citiți 2 Corinteni 1-7 în această săptămână, gândiți-vă la anumiți membri ai clasei – la cei care vin la clasă și la cei care nu vin. Cum îi pot binecuvânta principiile din aceste capitole?
Invitați să împărtășească
Membrilor clasei le-ar putea fi util să audă idei unul de la altul despre modul în care să facă studiul lor din scripturi mai eficient. Din când în când, acordați câteva minute pentru acest lucru.
Predați doctrina
2 Corinteni 1:3-7; 4:6-10, 17-18; 7:4-7
Încercările noastre pot fi o binecuvântare.
-
Experiențele pe care Pavel le-a descris și sfaturile pe care le-a oferit în 2 Corinteni pot ajuta membrii clasei să se gândească la binecuvântările de care pot avea parte ca urmare a încercărilor lor. Pentru a începe o discuție, puteți ruga un membru al clasei să vină pregătit să vorbească despre cum o încercare i-a binecuvântat viața sau despre ce a învățat de la altcineva care s-a confruntat cu o încercare. Apoi, puteți acorda membrilor clasei câteva minute să recapituleze 2 Corinteni 1:3-7; 4:6-10, 17-18 și 7:4-7 și să caute ceea ce ne-a învățat Pavel despre scopurile și binecuvântările încercărilor. Rugați membrii clasei să împărtășească ce găsesc. Puteți să le sugerați să citească, cu glas tare, versetul în care au găsit o anumită învățătură și, apoi, să împărtășească o experiență sau o mărturie în legătură cu acea învățătură.
-
Pentru a dezvolta discuția, puteți cânta împreună cu membrii clasei imnuri preferate care depun mărturie despre alinarea și binecuvântările oferite de Tatăl Ceresc și Salvator în timpul încercărilor – de exemplu, „Ce trainică temelie” (Imnuri, nr. 47). După ce cântați împreună, puteți invita membrii clasei să caute o expresie, în 2 Corinteni 1 și 4, despre care simt că se potrivește cu mesajul imnului.
Iertarea este o binecuvântare pe care o și oferim, o și primim.
-
Noi, toți, am avut parte de experiențe în care cineva „a fost o pricină de întristare” pentru noi sau pentru familia noastră (versetul 5). Membrii clasei pot studia 2 Corinteni 2:5-11 pentru a găsi sfatul lui Pavel despre modul în care trebuie să-i tratăm pe cei care ne-au jignit. Puteți invita membrii clasei să parcurgă Matei 5:43-48 și Luca 15:11-32 pentru a învăța mai multe despre modul în care trebuie să-i tratăm pe cei care ne-au jignit. Cum ne rănim, pe noi și pe alții, când alegem să nu iertăm?
Prin intermediul ispășirii lui Isus Hristos, putem fi împăcați cu Dumnezeu.
-
Mulți oameni vin la Biserică având dorința de a se simți mai aproape de Dumnezeu, iar o discuție despre 2 Corinteni 5:14-21 le-ar putea fi de folos. Pentru a începe, membrii clasei pot căuta înțelesul expresiei a împăca folosindu-se de un dicționar, dacă este nevoie. Ce înțelegere legată de faptul de a fi împăcați cu Dumnezeu ne oferă aceasta? Ce cunoștințe suplimentare dobândim din articolul de dicționar „Ispășire, (A) ispăși” din Ghid pentru scripturi? Cum ne ajută aceste cunoștințe să înțelegem 2 Corinteni 5:14-21? Puteți să invitați membrii clasei să-și împărtășească sentimentele legate de Salvator, a Cărui ispășire face posibil ca noi să ne întoarcem să fim, din nou, alături de Dumnezeu.
Întristarea după voia lui Dumnezeu duce la pocăință.
-
2 Corinteni 7:8-11 oferă o explicație utilă despre ce înseamnă să fii întristat după voia lui Dumnezeu și despre rolul pe care această întristare îl are în procesul pocăinței. Ce învățăm despre întristarea după voia lui Dumnezeu din 2 Corinteni 7:8-11 și din cuvintele președintelui Dieter F. Uchtdorf din secțiunea „Resurse suplimentare”? De ce este întristarea după voia lui Dumnezeu esențială în procesul pocăinței?
-
Vă puteți simți îndemnat să încurajați o discuție mai aprofundată despre pocăință. În acest caz, puteți încerca ceva de genul celor care urmează. Scrieți pe tablă: Pocăința este . Rugați membrii clasei să găsească posibile completări ale acestei fraze folosind lucruri pe care le-au învățat din 2 Corinteni 7:8-11 precum și din alte scripturi și din alte resurse pe care le găsiți în articolul „Repentance (Pocăința)” din Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie) (topics.ChurchofJesusChrist.org). Cum am putea folosi aceste învățături pentru a ajuta pe cineva să înțeleagă cum să se pocăiască în mod sincer?
Resurse suplimentare
Întristarea după voia lui Dumnezeu aduce cu sine schimbare și speranță.
Președintele Dieter F. Uchtdorf a explicat:
„Întristarea după voia lui Dumnezeu aduce cu sine schimbare și speranță prin intermediul ispășirii lui Isus Hristos. Întristarea lumii ne doboară, ne distruge speranța și ne convinge să cedăm mai multor ispite.
Întristarea după voia lui Dumnezeu duce la convertire și la o schimbare în inimă. Ne determină să urâm păcatul și să iubim bunătatea. Ne încurajează să ne ridicăm și să pășim în lumina dragostei lui Hristos. Adevărata pocăință înseamnă transformare, nu tortură sau suferință” („O puteți face acum!”, Liahona, nov. 2013, p. 56).