Seminar
Lecția 51 Doctrină și legăminte 37; 38:1-9, 28-33: Adunați-vă „în Ohio”


„Doctrină și legăminte 37; 38:1-9, 28-33: Adunați-vă «în Ohio»”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Doctrină și legăminte 37; 38:1-9, 28-33”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 51 Doctrină și legăminte 37-40

Doctrină și legăminte 37; 38:1-9, 28-33

Adunați-vă „în Ohio”

Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă se adună laolaltă în multe moduri. Prima dată când membrii Bisericii s-au adunat într-un singur grup a fost atunci când Domnul le-a poruncit oamenilor Săi să se adune „în Ohio” (Doctrină și legăminte 37:1). Membrii Bisericii din New York și din alte zone au făcut mari sacrificii pentru a se aduna în Ohio. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă de ce poruncește Salvatorul poporului Său să se adune.

Imagine
Sfinții adunându-se

Posibile activități de învățare

„Veți merge în Ohio”

Pentru a prezenta puterea adunării, aveți în vedere activitatea de mai jos. Dați unui cursant un băț mic și invitați-l să-l rupă. Apoi, oferiți cursantului un mănunchi de bețe mici și invitați-l să rupă mănunchiul. Această însărcinare poate fi dificilă, dar se poate îndeplini. În cele din urmă, oferiți cursantului un mănunchi similar de bețe mici, dar adăugați un băț mare. Invitați cursantul să rupă acel mănunchi. Acest mănunchi nu ar trebui să poată fi rupt. Invitați cursanții să-și imagineze pe cine ar putea reprezenta bețele mici (persoane) și pe cine ar putea reprezenta bățul mare (Isus Hristos). Gândiți-vă la întrebări precum cele de mai jos pentru a ajuta cursanții să descopere puterea adunării la Salvator.

  • Ce ne poate învață acest lucru despre puterea adunării? Dar despre puterea de a ne aduna la Salvator?

    Următoarea autoevaluare poate ajuta cursanții să se gândească, în timpul lecției, la circumstanțele lor personale. Invitați-i să se gândească la modul în care ar răspunde la fiecare întrebare. Discutați, împreună cu toți membrii clasei, despre ultima întrebare și scrieți răspunsurile cursanților pe tablă pentru referințe.

  • De ce crezi că Salvatorul poruncește poporului Său să se adune laolaltă?

  • De ce binecuvântări ai nevoie în viața ta care ar putea rezulta dacă te aduni cu alți membri ai Bisericii?

  • Care sunt unele dintre locurile în care ne adunăm astăzi pentru a simți puterea Salvatorului?

Mulți oameni din Ohio au răspuns la mesajul restaurării și s-au alăturat Bisericii Salvatorului. Printre ei se afla un predicator pe nume Sidney Rigdon. Sidney și soția sa, Phebe, au înțeles că, dacă acceptau Cartea lui Mormon și se alăturau Bisericii, aveau să-și piardă căminul și sursa de venit. S-au gândit, cu ajutorul rugăciunii, la această chestiune și au fost botezați. Mulți membri ai congregației lui Rigdon s-au alăturat, de asemenea, Bisericii.

În New York, mulți membri ai Bisericii se confruntau cu persecuții grave. În unele cazuri, dușmanii lor îi amenințau cu moartea pe conducătorii Bisericii și se întâlneau în secret pentru a pune la cale distrugerea lor (vezi Doctrină și legăminte 38:13, 28-29). Când Sidney Rigdon a venit la New York pentru a-l întâlni pe Joseph Smith, el a adus vești despre cum era acceptată Evanghelia Salvatorului în Ohio. Joseph Smith a primit o revelație cu instrucțiuni care îi puteau ajuta pe sfinții din New York în dificultățile cu care se confruntau.

Citește Doctrină și legăminte 37:1-4 și află ce le-a poruncit Domnul membrilor Bisericii Sale să facă.

Harta de mai jos poate ajuta cursanții să vadă distanța pe care unii trebuiau să o parcurgă pentru a se aduna în Ohio.

Imagine
Sfinții au călătorit spre Ohio
  • Cum am fi putut reacționa membrii Bisericii la această poruncă? De ce?

  • Ce știi despre Salvator care te poate ajuta să acționezi cu credință atunci când ți se pare greu să te supui poruncilor Sale?

La scurt timp după ce au primit porunca de a se duce în Ohio, conducătorii Bisericii s-au adunat pentru o conferință și au discutat despre mutare. Supunerea față de poruncă însemna să lase în urmă proprietăți și, pentru unii sfinți, familia. Joseph Smith a primit revelația din Doctrină și legăminte 38 la această conferință [vezi Saints: The Story of the Church of Jesus Christ in the Latter Days, vol. 1, The Standard of Truth, 1815-1846 (2018), p. 109-111].

Citește Doctrină și legăminte 38:1-7 și află ce a propovăduit Salvatorul despre Sine.

  • Cum i-ar fi putut ajuta pe sfinți înțelegerea acestor lucruri despre Salvator să facă sacrificiile necesare pentru a se aduna?

Domnul îi binecuvântează pe sfinții Săi când ei se adună la El.

Cursanții pot exersa deprinderea privind studiul scripturilor de a întocmi liste marcând binecuvântările adunării din următorul fragment.

Citește Doctrină și legăminte 38:28-33 și caută moduri în care sfinții aveau să fie binecuvântați urmând porunca Salvatorului de a se aduna în Ohio.

  • Cum avea să-i binecuvânteze Salvatorul pe membrii Bisericii pentru că se adunau în Ohio?

  • Care sunt unele dintre motivele pentru care Salvatorul poruncește poporului Său să se adune?

    Cursanții pot identifica un adevăr asemănător acestuia: Domnul Își adună poporul pentru a-l proteja și a-l întări spiritual.

  • Care sunt unele dintre modurile în care Salvatorul ne protejează și ne întărește spiritual când ne supunem poruncii Sale de a ne aduna?

Puteți invita doi cursanți să citească membrilor clasei relatările de mai jos sau împărțiți membrii clasei în echipe de câte doi și invitați-i să-și citească relatările unul altuia. Aceste relatări pot ajuta cursanții să vadă modul în care Domnul Și-a îndeplinit promisiunile de a fi printre sfinți și de a-i conduce, în anul 1831 (vedeți Doctrină și legăminte 38:7, 33). Puteți menționa că aceste relatările ne pot oferi încrederea că Domnul ne va binecuvânta pe măsură ce ne supunem poruncii Sale de a ne aduna în zilele noastre.

Ramura Fayette

Lucy Mack Smith a condus Ramura Fayette. Ei au călătorit cu vaporul de-a lungul canalului Erie și au traversat lacul Erie. Când au ajuns la lac, gheața groasă din port i-a împiedicat să avanseze. Sfinților descurajați le era frig și erau flămânzi și au început să se certe. Lucy a strigat la ei:

„Unde vă este credința? Unde vă este încrederea în Dumnezeu? Dacă voi, toți, vă veți înălța dorințele către cer, pentru ca gheața să se spargă și ca noi să fim eliberați, tot așa cum Domnul trăiește, acest lucru se va face”.

Lucy a auzit imediat un zgomot puternic. Gheața din port s-a spart suficient de tare încât a permis bărcii lor să treacă. Sfinții recunoscători s-au adunat laolaltă în rugăciune. Ei au călătorit în siguranță către Kirtland, Ohio (vezi Saints, 1:121-123).

Ramura Colesville

Newel Knight a condus Ramura Colesville. În timp ce Newel era plecat, mătușa sa Electa Peck a căzut și și-a rupt umărul. Un chirurg a încercat să-i aline durerea și a spus că ar fi un miracol dacă ar putea călători în câteva săptămâni. Electa a visat că Newel s-a întors și și-a pus mâinile pe ea și că a fost vindecată. Când Newel s-a întors, a auzit ce i se întâmplase mătușii sale și s-a dus să o vadă. Ea a cerut ca el să o binecuvânteze. Newel s-a apropiat de pat, a certat durerea în numele lui Isus Hristos și a poruncit ca Electa să fie vindecată. În dimineața următoare, Electa s-a ridicat, s-a îmbrăcat și și-a continuat călătoria [vezi Newel Knight, The Rise of the Latter-day Saints: The Journals and Histories of Newel Knight, redactată de Michael Hubbard MacKay și William G. Hartley (2019), p. 32-33].

Puteți invita cursanții să se adune în grupuri și să discute despre întrebările de mai jos. Pentru diversitate, ei se pot aduna ținând cont de o trăsătură precum înălțimea lor sau perioada anului în care s-au născut. Aduceți aminte cursanților să facă referire la lista cu locurile de adunare întocmită pe tablă.

  • Ce te învață aceste relatări despre modul în care Salvatorul ne poate proteja și întări spiritual pe măsură ce ne adunăm la El?

  • Cum ai fost binecuvântat pentru că ai acceptat invitația Salvatorului de a te aduna la El?

Adunarea noastră

Invitați cursanții să răspundă la întrebările de mai jos în jurnalul lor pentru studiu. Cursanții dornici pot fi invitați să împărtășească răspunsurile lor membrilor clasei. Puteți împărtăși cum ați fost binecuvântat pentru că v-ați adunat alături de sfinți așa cum a poruncit Salvatorul.

  • Cum crezi că te invită Salvatorul să te aduni cu alții la El?

  • Sfinții și-au sacrificat fermele pentru a se supune poruncii Domnului de a se aduna (vezi Doctrină și legăminte 38:37). Ce sacrificii ne cere Domnul pentru a primi binecuvântările adunării?

  • Ce ai învățat despre Salvator care te va ajuta să acceptați invitația Sa de a te aduna la El?

Tipărește