Seminar
Lecția 149 Doctrină și legăminte 136: Călătoria spre vest – O călătorie de legământ spre valea Salt Lake


„Lecția 149 Doctrină și legăminte 136: Călătoria spre vest – O călătorie de legământ spre valea Salt Lake”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Doctrină și legăminte 136: Călătoria spre vest”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 149 Doctrină și legăminte 135-136

Doctrină și legăminte 136: Călătoria spre vest

O călătorie de legământ spre valea Salt Lake

Imagine
Femeie și copii lucrând pe câmp.

În luna februarie a anului 1846, primul grup de sfinți din zilele din urmă a părăsit Nauvoo și s-a îndreptat spre ținuturile necunoscute din vest. La Winter Quarters, Nebraska, președintele Brigham Young a primit ceea ce este acum Doctrină și legăminte 136. În această revelație, Salvatorul a promis să-i binecuvânteze pe sfinți pe măsură ce își țineau legămintele cu credință în călătoria lor spre vest. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă că Tatăl Ceresc îi va binecuvânta pe măsură ce se străduiesc să-și țină legământul de a se supune poruncilor Sale.

Posibile activități de învățare

O călătorie lungă și dificilă

Pentru a începe lecția, arătați o ilustrație cu o căruță acoperită și o hartă cu drumul pionierilor. Invitați cursanții să-și imagineze cum s-ar simți dacă ar trebui să treacă printr-o călătorie asemenea sfinților din perioada de început a Bisericii. Puteți citi sau rezuma paragraful de mai jos pentru a ajuta cursanții să înțeleagă ce au sacrificat sfinții de la început pentru a se supune poruncii Domnului de a călători spre vest.

Imagine
Căruță acoperită.
Imagine
Harta călătoriei spre vest.

Peste 60.000 de sfinți din zilele din urmă au călătorit cu căruța acoperită sau cărucior din Nauvoo până în valea Salt Lake între anii 1846 și 1868. Familiile împachetau doar ceea ce intra într-o căruță acoperită sau într-un cărucior. Toate celelalte lucruri au fost lăsate în urmă. Căruțele nu aveau loc pentru pasageri decât dacă erau bolnavi sau răniți. Majoritatea membrilor familiei au trebuit să meargă pe jos 1.900 de kilometri de la Nauvoo până în valea Salt Lake.

Pentru informare, puteți să arătați o hartă a zonei dumneavoastră și să marcați un loc care se află la 1.900 de km depărtare.

  • Ce îngrijorări ai fi putut avea în legătură cu această călătorie?

  • Cum te-ar fi putut ajuta Salvatorul să înduri acest fel de călătorie? Cum ai fi putut să acționezi cu credință în El în timpul călătoriei?

Puteți întreba cursanții în ce fel călătoria noastră individuală prin viață poate fi asemănătoare călătoriei spre vest a sfinților. Pentru a completa răspunsurile cursanților, oferiți declarația de mai jos a președintelui M. Russell Ballard.

Președintele M. Russell Ballard, președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Președintele M. Russell Ballard.

Deși este bine și important să ne aducem aminte de dificila călătorie istorică a pionierilor mormoni din secolul al XIX-lea, trebuie să ne aducem aminte că „dificila călătorie prin viață continuă” pentru fiecare dintre noi în timp ce ne demonstrăm „credința în orice pas”…

Dificila călătorie înapoi la Tatăl nostru Ceresc este cea mai importantă călătorie din viața noastră, iar ea continuă în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună și în fiecare an în timp ce ne sporim credința în El și în Preaiubitul Său Fiu, Isus Hristos…

Rămâneți pe calea Evangheliei având „credință în orice pas”, astfel încât să vă puteți întoarce, în siguranță, în prezența Tatălui Ceresc și a Domnului Isus Hristos (M. Russell Ballard, „Dificila călătorie continuă!”, Liahona, nov. 2017, p. 105-106).

  • Ce te-a impresionat din învățătura președintelui Ballard?

În timp ce studiezi astăzi, cugetă asupra modului în care decurge călătoria vieții tale. Cum te apropii de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos? Cum ai văzut ajutorul Lor de-a lungul acestei călătorii? Cugetă, rugându-te, asupra modului în care simți că progresezi și asupra celui în care, poate, întâmpini dificultăți.

Încurajați cursanții să caute îndrumarea Spiritului pentru a-i ajuta să recunoască modul în care Tatăl Ceresc și Isus Hristos îi binecuvântează astăzi și pot continua să-i binecuvânteze personal de-a lungul călătoriei lor.

Cuvântul și voia Domnului

Puteți citi sau rezuma paragraful de mai jos pentru a oferi context istoric pentru Doctrină și legăminte 136. Puteți, de asemenea, să rugați cursanții să găsească Winter Quarters pe hartă.

După o călătorie lungă și dificilă de-a lungul statului Iowa, sfinții au căutat adăpost temporar într-un loc pe care l-au numit Winter Quarters în Nebraska. Nepregătiți să-și petreacă iarna acolo, sfinții au îndurat foame, boală și moarte, testându-și tăria și rezistența. În luna ianuarie a anului 1847, la Winter Quarters, președintele Brigham Young a primit ceea ce este acum Doctrină și legăminte 136. În această revelație, Salvatorul i-a instruit pe sfinți cum să se pregătească și să meargă mai departe spre vest.

Citește Doctrină și legăminte 136:1-11 și află ce le-a cerut Salvatorul sfinților să facă în timp ce călătoreau spre vest.

  • Ce îți atrage atenția în aceste versete?

Ascultați cu atenție răspunsurile cursanților. Dacă vă este de ajutor, adresați unele dintre următoarele întrebări: „În versetele 2 și 4, ce i-a învățat Salvatorul pe sfinți despre faptul de a face legăminte și a le ține?”, „Cum trebuiau sfinții să aibă grijă unii de alții și de cei care veneau în urma lor?”, „Potrivit celor relatate în versetul 11, ce binecuvântări a promis Salvatorul dacă sfinții făceau și-și țineau legămintele de-a lungul călătoriei?”.

Ajutați cursanții să identifice adevărul potrivit căruia, pe măsură ce ne onorăm legămintele de a ține poruncile Domnului, El ne va binecuvânta în toate lucrurile.

Citește Mosia 18:8-10 și Doctrină și legăminte 20:77 și caută asemănări cu legămintele pe care le facem la botez și la împărtășanie.

Credință în fiecare pas

Pentru următoarea parte a lecției, puteți organiza cursanții în „companii de pionieri”. Puteți aranja bănci sau scaune în cercuri, astfel încât companiile să discute versetele și întrebările împreună. Fiecare companie poate alege un „căpitan” care să raporteze membrilor clasei ce a simțit că a avut o însemnătate deosebită dintre lucrurile pe care le-au discutat.

Citește Doctrină și legăminte 136:19-29 și marchează poruncile pe care Salvatorul le-a dat sfinților în timp ce călătoreau spre vest. Alege câteva porunci care îți atrag atenția.

  • De ce ar fi important pentru companiile de pionieri să urmeze poruncile pe care le-ai ales?

  • Cum ne poate ajuta pe noi faptul de a ține aceleași porunci?

  • Ce binecuvântări ne-ar putea da Domnul pentru că ținem aceste porunci astăzi?

Cursanții pot studia povestirile despre pionieri de mai jos și pot discuta întrebările care le urmează în companii sau împreună cu toată clasa. Dacă ați făcut acest lucru în companii, asigurați-vă că respectivii cursanți au toate îndrumările și întrebările de care vor avea nevoie și că respectivii conducători ai companiilor știu că vor raporta părțile principale ale discuției sau că pot delega un alt membru al companiei să raporteze.

Sfinții au călătorit cu supunere mii de kilometri spre „locul în care Domnul va stabili un țăruș al Sionului” (Doctrină și legăminte 136:10). Pentru a ajuta cursanții să înțeleagă unele dintre modurile în care Domnul i-a binecuvântat pe pionieri în timp ce încercau să-și țină legămintele de a se supune Domnului, puteți face unul dintre lucrurile de mai jos.

  • Invitați cursanții să aleagă o povestire preferată despre călătoria pionierilor în valea Salt Lake pentru a o împărtăși companiei lor.

  • Oferiți selecții de povestiri din Saints: The Story of the Church of Jesus Christ in the Latter Days, vol. 2, No Unhallowed Hand, 1846-1893 (2020), p. 58-96 și din „Pioneers (Pionieri)” sau „The Trek West (Călătoria spre vest)” de pe ChurchofJesusChrist.org pe care cursanții le-ar putea citi în companiile lor.

  • Vizionați prezentarea video „Watched Over by God: Elizabeth Panting’s Journey to Zion (Vegheată de Dumnezeu – Călătoria lui Elizabeth Panting spre Sion)” de la minutul 7:47 la minutul 11:16, relatare despre un miracol care a avut loc pe drumul pionierilor.

  • Cum arată această povestire despre pionieri binecuvântările Domnului pe măsură ce ne străduim să ținem poruncile Sale?

  • Cum ar putea această povestire să ajute adolescenții din zilele noastre pe măsură ce fac legământ să țină poruncile lui Dumnezeu?

Lecții din călătoria pionierilor

Invitați cursanții să cugete asupra modului în care Tatăl Ceresc i-a binecuvântat de-a lungul călătoriei lor prin viață pe măsură ce au ținut poruncile Sale. Întrebați dacă vreun cursant dorește să-și împărtășească experiențele. Puteți, de asemenea, să vă împărtășiți experiențele.

Invitați toți membrii clasei să scrie ce au învățat astăzi și ar putea împărtăși unui membru al familiei sau unui prieten. Cursanții pot include cum ne pot ajuta povestirile despre pionieri să fim credincioși legămintelor noastre de a ține poruncile Domnului astăzi și cum ne va binecuvânta Domnul în eforturile noastre. Invitați-i să împărtășească membrilor familiei sau unui prieten din afara clasei ce au învățat.

Tipărește