Seminar
Lecția 154 Articolele de credință: Învățarea adevărurilor fundamentale ale Evangheliei Salvatorului


„Lecția 154 Articolele de credință: Învățarea adevărurilor fundamentale ale Evangheliei Salvatorului”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Articolele de credință”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 154 Articolele de credință, Declarația oficială - 1 și Declarația oficială - 2

Articolele de credință

Învățarea adevărurilor fundamentale ale Evangheliei Salvatorului

Imagine
Tineri zâmbind.

În data de 1 martie 1842, profetul Joseph Smith a răspuns unei solicitări a redactorului de ziar John Wentworth de a oferi informații despre istoria și crezurile Bisericii. Ca parte a răspunsului său, Joseph a declarat 13 principii fundamentale ale Evangheliei cunoscute astăzi sub denumirea de Articolele de credință. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă mai bine doctrina Salvatorului studiind adevărurile cuprinse în Articolele de credință.

Posibile activități de învățare

Explicarea crezurilor noastre

Puteți începe lecția cu scenariul de mai jos.

Imaginează-ți că ai un prieten care dorește să știe mai multe despre ceea ce cred membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Prietenul tău este foarte interesat, dar are doar câteva minute pentru a asculta înainte de a se duce la lecție.

  • Ce ai dori ca prietenul tău să înțeleagă despre Isus Hristos și Evanghelia Sa?

    Le puteți acorda cursanților trei minute pentru a-și scrie răspunsurile în jurnalul lor pentru studiu. Ca alternativă, ei pot discuta ce ar împărtăși împreună cu toți membrii clasei sau pot interpreta pe roluri scenariul cu un coleg.

  • Ce resurse i-ai putea împărtăși prietenului tău pentru a-l ajuta să învețe mai multe despre Salvator și Evanghelia Sa?

Dacă este necesar, subliniați că o resursă utilă o reprezintă Articolele de credință. Asigurați-vă că membrii clasei pot găsi Articolele de credință în scripturile lor. Le puteți acorda câteva momente pentru a-și evalua nivelul de familiarizare cu Articolele de credință. De exemplu, puteți întreba cursanții dacă au memorat vreodată vreunul sau au folosit vreodată vreunele în timp ce au predat o lecție, au scris o cuvântare sau au împărtășit altora Evanghelia Salvatorului.

Articolele de credință

Pentru a ajuta cursanții să afle cum am ajuns să avem Articolele de credință, le puteți împărtăși cursanților prezentarea video „The Articles of Faith (Articolele de credință)” (4:43), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org. Puteți, de asemenea, să rezumați informațiile generale de mai jos.

În anul 1842, Joseph Smith a răspuns la o scrisoare pe care o primise de la John Wentworth, care locuia în Chicago, Illinois. Wentworth era redactorul unui ziar numit Chicago Democrat și dorea să afle mai multe despre crezurile și istoria sfinților care locuiau în Nauvoo, Illinois. În unele părți ale scrisorii, Joseph a împărtășit detalii despre întemeierea și destinul Bisericii Salvatorului. Profetul a încheiat scrisoarea cu 13 declarații scurte care conțin adevăruri fundamentale și doctrina Bisericii. Aceste declarații au fost, mai târziu, intitulate Articolele de credință și au fost publicate, în anul 1851, în prima ediție a cărții Perla de mare preț.

Vârstnicul L. Tom Perry (1922-2015), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a împărtășit cele de mai jos despre cum ne poate ajuta faptul de a învăța Articolele de credință.

Imagine
Vârstnicul L. Tom Perry.

Vă îndemn să vă folosiți mințile inteligente pentru a studia și a învăța Articolele de credință și principiile doctrinare pe care le predau. Ele sunt printre cele mai importante și, cu siguranță, cele mai concise declarații despre doctrina Bisericii. Dacă le veți folosi ca pe un ghid care să vă îndrume în studiul Evangheliei lui Isus Hristos, veți fi pregătiți să declarați lumii mărturia voastră cu privire la adevărul restaurat. Veți putea declara simplu, în mod direct și profund crezurile de bază pe care le prețuiți în calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (L. Tom Perry, „Doctrina și principiile cuprinse în Articolele de credință”, Liahona, nov. 2013, p. 48).

  • Ce ai învățat, din această declarație, despre importanța faptului de a studia și de a cunoaște Articolele de credință?

Puteți să vă depuneți mărturia despre orice binecuvântări pe care le-ați observat studiind Articolele de credință și folosindu-le pentru a declara Evanghelia Salvatorului.

Să învățăm Evanghelia lui Isus Hristos folosind Articolele de credință

Ideea de mai jos este un mod de a ajuta cursanții să aibă o experiență plină de însemnătate cu privire la Articolele de credință. Aveți în vedere distribuirea foii de prezentare intitulată „Articolele de credință – activitate pentru studiu”. Acordați cursanților timp pentru a desfășura activitățile de pe foaia de prezentare. Încurajați-i ca, în timp ce studiază, să fie atenți la îndemnurile spirituale sau la cunoștințele pe care le primesc de la Duhul Sfânt. Puteți să vă asigurați că unii cursanți se vor concentra asupra primelor patru articole de credință, care ne învață adevăruri fundamentale importante despre Tatăl Ceresc, Isus Hristos și doctrina Lor.

Fiți pregătit să ajutați cursanții, dar invitați-i să folosească metodele de studiu pe care le-au învățat acasă, la biserică și la seminar pentru a desfășura activitățile. Dacă membrii clasei termină activitatea repede, invitați-i să aleagă un alt articol de credință și să repete procesul.

Articolele de credință – activitate pentru studiu

Pasul 1. Alege unul dintre Articolele de credință pe care dorești să-l studiezi astăzi și răspunde la întrebările de mai jos.

  • Ce adevăr sau adevăruri eterne înveți din acest articol de credință?

  • Cum pot învățăturile din acest articol de credință să-ți influențeze relația cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos?

Pasul 2. Alege cel puțin două dintre opțiunile de mai jos pentru a te ajuta să afli mai multe despre articolul de credință pe care l-ai ales.

  1. Memorează. Gândește-te la o idee care să te ajute să memorezi articolul de credință pe care l-ai ales și petrece timp memorându-l.

  2. Găsește resurse care au legătură cu acesta. Găsește versete sau declarații din partea conducătorilor Bisericii care au legătură cu articolul de credință pe care l-ai ales. Pentru a te ajuta, poți folosi instrumente, cum ar fi notele de subsol din scripturile tale, Ghidul pentru scripturi sau opțiunea de căutare din aplicația Biblioteca Evangheliei.

  3. Creează o reprezentare vizuală. Folosește ilustrații pentru a te ajuta să comunici sau să reprezinți învățături din articolul de credință pe care l-ai ales. Exemplele pot include un desen, un colaj, un nor de cuvinte sau o memă. (Datorită naturii sacre a Dumnezeirii, evitați să desenați membri ai Dumnezeirii.)

  4. Creează un scenariu. Gândește-te la situații cu care vă confruntați tu sau alți adolescenți sau la întrebări despre Evanghelie în care articolul de credință pe care l-ai ales ar putea ajuta. Scrie scenariul sau întrebările și explică de ce sau cum ar ajuta adevărurile propovăduite în articolul de credință.

  5. Depune mărturie. Scrie-ți mărturia despre adevărurile propovăduite în articolul de credință pe care l-ai ales. Descrie cum ți-au binecuvântat viața aceste învățături și cum te-au adus mai aproape de Dumnezeu.

Împărtășește ce ai învățat

Gândiți-vă la moduri de a ajuta cursanții să împărtășească și să prezinte ceea ce au învățat. Puteți scrie numerele 1-13 pe 13 bucăți mici de hârtie și le puteți pune într-o pălărie. Extrageți unul la întâmplare și întrebați dacă vreunul dintre cursanții care au studiat acel articol de credință ar dori să împărtășească. Dacă aveți o clasă mai mare, puteți organiza cursanții în echipe de câte doi sau în grupuri mici și îi puteți invita să-și împărtășească unii altora.

După ce împărtășesc, cursanții care doresc pot să-și expună foile de hârtie prin clasă pentru ca alții să le vadă.

Tipărește