Seminar
Lecția 179 Să ne susținem conducătorii: Să-i urmăm pe cei pe care Domnul îi cheamă să conducă


„Lecția 179 – Să ne susținem conducătorii: Să-i urmăm pe cei pe care Domnul îi cheamă să conducă”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Să ne susținem conducătorii”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 179 Pentru întărirea tineretului: Să facem alegeri

Să ne susținem conducătorii

Să-i urmăm pe cei pe care Domnul îi cheamă să conducă

Imagine
Membri susținând conducători ai tinerilor.

Putem fi conducători buni în multe moduri. Un mod este acela de a fi ucenici buni. Ne arătăm credința în Isus Hristos când susținem conducători care sunt chemați sub îndrumarea Sa. Această lecție este menită să ajute cursanții să înțeleagă importanța faptului de a-i susține pe cei pe care Domnul îi cheamă să conducă.

Posibile activități de învățare

Dornici să urmăm

Puteți expune scenariul de mai jos pentru a ajuta cursanții să cugete asupra importanței susținerii, sau sprijinirii, celor pe care Domnul îi cheamă să conducă.

Imaginează-ți că un prieten de-al tău a fost botezat sau o prietenă de-a ta a fost botezată în urmă cu mai puțin de un an și tocmai a fost chemat să fie președintele cvorumului tău sau a fost chemată să fie președinta clasei tale. Ai fost credincios/credincioasă în Evanghelie mai mult timp și simți că prietenul tău/prietena ta nu este la fel de pregătit/pregătită ca tine sau alții/altele să fie președintele cvorumului/președinta clasei.

  • Cum îți poți adapta gândirea pentru a fi un membru al cvorumului sau o membră a clasei care oferă sprijin?

  • Ce poți face pentru a-ți susține prietenul/prietena în această chemare?

Puteți întreba cursanții dacă ei sau cineva cunoscut au avut o experiență asemănătoare cu aceasta. Cum au reacționat?

Un exemplu de a fi dornic să urmeze pe cei pe care Domnul i-a chemat este Hyrum Smith. Deși era cu șase ani mai în vârstă decât fratele său Joseph, Hyrum l-a sprijinit pe Joseph în chemarea sa.

Președintele M. Russell Ballard (1928-2023), președinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a împărtășit cele de mai jos despre Hyrum.

Imagine
Președintele M. Russell Ballard.

[Hyrum] l-a ajutat și slujit pe fratele său, Joseph, profetul, de-a lungul îndelungatului și dificilului proces al restaurării…

În tot acest timp, Hyrum a rămas ferm. Știa ce curs urma să aibă viața sa și a ales, în mod conștient, să-l urmeze. Lui Joseph, Hyrum i-a devenit partener, protector, confident, i-a asigurat cele necesare și, în cele din urmă, i s-a alăturat ca martir. Persecuția nedreaptă i-a însoțit toată viața lor. Deși era mai în vârstă, Hyrum a recunoscut mantia divină a fratelui său. Deși, din când în când, i-a dat lui Joseph sfaturi puternice, Hyrum a respectat întotdeauna părerea fratelui său mai mic (M. Russell Ballard, „Hyrum Smith: «Firm as the Pillars of Heaven»”, Ensign, nov. 1995, p. 6-7).

Imagine
Frații Smith.
  • Ce ar fi putut face să-i fie greu cuiva aflat în situația lui Hyrum să-l urmeze pe Joseph în calitate de conducător al său al preoției?

  • Ce însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos l-ar fi putut ajuta pe Hyrum să fie dornic să-l urmeze pe Joseph (vezi Doctrină și legăminte 124:15)?

Citește Doctrină și legăminte 124:94-96 și află cum a fost Hyrum binecuvântat pentru dorința sa de a-l urma pe fratele său mai mic. (Observă că versetul 94 se referă la Hyrum, nu la Joseph.)

  • Ce binecuvântări ai găsit în aceste versete?

Să susținem conducătorii

Explicați că un mod prin care ne putem arăta dorința de a-i urma pe conducătorii noștri este acela de a-i susține. Ar putea fi util să evaluați cât de bine înțeleg cursanții ce înseamnă să susținem. Un mod în care puteți face acest lucru este acela de a ruga cursanții să scrie propria definiție a ceea ce înseamnă să susținem. Apoi, invitați-i să compare ce au scris cu definiția din Ghid pentru scripturi: „A promite sprijin acelora care slujesc în Biserică în funcții de conducere generală sau locală” (Ghid pentru scripturi, „Susținerea conducătorilor Bisericii”, Biblioteca Evangheliei).

Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a făcut observația de mai jos despre susținerea celor pe care Domnul îi cheamă să conducă.

Imagine
Președintele Henry B. Eyring.

Când vă ridicați mâna în semn de susținere, faceți o promisiune. Îi promiteți lui Dumnezeu, ai Cărui slujitori sunt aceștia, că îi veți susține.

Ei sunt oameni imperfecți, la fel ca dumneavoastră. Pentru a vă ține promisiunile, veți avea nevoie de credința de nestrămutat că Domnul i-a chemat. Ținerea acestor promisiuni aduce, de asemenea, cu sine fericire eternă (Henry B. Eyring, „Puterea credinței care susține”, Liahona, mai 2019, p. 58-59).

  • Cum ai rezuma învățăturile președintelui Eyring?

  • Ce te-a învățat dânsul despre exercitarea credinței în Isus Hristos?

Ajutați cursanții să identifice următorul adevăr: Ne exercităm credința în Isus Hristos când îi susținem pe cei pe care El îi cheamă să conducă.

  • De ce crezi că este nevoie de credință în Isus Hristos pentru a susține conducătorii?

  • Când te-ai simțit binecuvântat pentru că ai ales să susții pe cineva pe care Dumnezeu l-a chemat să te conducă?

Dacă membrii clasei întâmpină dificultăți în a se gândi la un exemplu, puteți împărtăși propria experiență sau mărturie despre susținerea cuiva pe care Dumnezeu l-a chemat să vă conducă.

Să ne încredem în Hristos pentru a-i susține pe cei chemați să conducă

Ajutați cursanții să înțeleagă mai bine cum pot pune în practică în viața lor principiul de a se încrede în Hristos când îi susțin pe cei pe care El îi cheamă. Un mod de a face acest lucru este de a expune scenariile de mai jos sau de a crea altele care sunt mai potrivite pentru cursanții dumneavoastră. Puteți invita cursanții să aleagă un scenariu la care să se gândească în timp ce studiază una sau mai multe secțiuni ale foii de prezentare. Cursanții pot folosi, de asemenea, scenariul de la începutul lecției.

Președinția clasei Tinerelor Fete din care face parte Amanda tocmai a fost reorganizată. Fata chemată să fie președintă este o persoană care a fost nepoliticoasă cu Amanda în trecut.

Josh este un misionar harnic. Președintele său de misiune a anunțat recent o regulă a misiunii care nu-i place lui Josh.

O bună prietenă a lui Jossie tocmai a fost chemată să slujească în calitate de președintă a clasei lor. Jossie se aștepta ca prietena ei s-o roage să facă parte din președinție, dar nu a făcut-o.

Cade a fost rugat să slujească în calitate de președinte al cvorumului său. El este timid și nu îi place să ia hotărâri. El își face griji cu privire la cât de eficient va fi ca el să conducă cvorumul său și președinția cvorumului.

Foaia de prezentare intitulată „Învățături despre susținerea celor chemați să conducă” poate ajuta cursanții să înțeleagă modul în care adevărul pe care l-au identificat se aplică scenariului pe care l-au ales și vieții lor.

Un mod de a studia foaia de prezentare este de a stabili puncte de studiu în încăpere. Cursanții pot parcurge, prin rotație, punctele de studiu și pot studia, în liniște, fiecare secțiune a foii de prezentare, căutând și consemnând cunoștințe care sunt valabile pentru scenariul lor. Apoi, cursanții se pot împărți în grupuri sau echipe de câte doi și pot împărtăși ce au învățat.

Un alt mod de a studia foaia de prezentare este de a împărți cursanții în grupuri de câte patru și de a desemna fiecărui membru al grupului o secțiune din foaia de prezentare. Cursanții pot studia secțiunea lor pentru a afla ce legătură are aceasta cu scenariul lor. Apoi, fiecare cursant poate preda grupului ce a învățat.

Învățături despre susținerea celor chemați să conducă

Secțiunea 1

Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Președintele Henry B. Eyring.

Conducătorul dumneavoastră din Biserica Domnului poate să vă pară slab și omenesc sau poate să vă pară puternic și inspirat. Adevărul este că fiecare conducător este un amestec al acestor trăsături și al altora. Ceea ce îi ajută pe slujitorii Domnului care sunt chemați să ne conducă este faptul ca noi să-i putem vedea așa cum i-a văzut Domnul când i-a chemat.

Domnul îi vede pe slujitorii Săi în mod perfect. El le vede potențialul și viitorul. Și El știe cum le poate fi schimbată firea. El știe, de asemenea, cum se pot schimba prin experiențele lor cu oamenii pe care îi vor conduce…

Dacă ai credință că Domnul conduce Biserica Sa prin revelație dată acelor slujitori imperfecți pe care îi cheamă, Domnul va deschide zăgazurile cerului atât pentru ei, cât și pentru tine (Henry B. Eyring, „Domnul conduce Biserica Sa”, Liahona, nov. 2017, p. 83).


Secțiunea 2

Fratele Stephen W. Owen, fost președinte general al Tinerilor Băieți, a spus cele de mai jos.

Imagine
Vârstnicul Stephen W. Owen.

Vor fi momente în viața voastră când veți fi chemați să conduceți. În alte momente, vi se va cere să urmați. Dar mesajul meu pentru voi astăzi este că, indiferent de chemarea voastră, voi sunteți mereu conducători și sunteți mereu ucenici. Conducerea este un mod prin care ne dovedim calitatea de ucenic – este pur și simplu o chestiune de a-i ajuta pe alții să vină la Hristos, lucru pe care îl fac adevărații ucenici. Dacă vă străduiți să fiți ucenici ai lui Hristos, atunci puteți să-i ajutați pe alții să-L urmeze și puteți fi conducători.

Capacitatea voastră de a conduce nu este rezultatul personalității voastre prietenoase, al capacității de a motiva sau al talentului de a vorbi în public. Ea este rezultatul angajamentului vostru de a-L urma pe Isus Hristos (Stephen W. Owen, „Cei mai mari conducători sunt cei mai mari ucenici”, Liahona, mai 2016, p. 75).


Secțiunea 3

Citește versetele de mai jos.

Doctrină și legăminte 107:22 (Observă moduri în care acest verset ne învață să susținem Prima Președinție. Gândește-te cum pot aceste moduri de a susține să fie valabile și pentru alte chemări.)

Exodul 17:9-12 (Observă cum a fost susținut Moise când Israel a luptat împotriva poporului lui Amalec.)


Secțiunea 4

Fratele Stephen W. Owen, fost președinte general al Tinerilor Băieți, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Vârstnicul Stephen W. Owen.

[Isus Hristos] este cel mai mare conducător deoarece El este cel mai mare ucenic – El Și-a urmat Tatăl în mod perfect, în toate lucrurile (Stephen W. Owen, „Cei mai mari conducători sunt cei mai mari ucenici”, Liahona, mai 2016, p. 75).

Pe măsură ce citești versetele de mai jos, observă moduri în care Isus L-a urmat pe Tatăl Său și moduri în care Isus a fost întărit în timp ce a făcut acest lucru.

Luca 22:41-43

Ioan 12:49-50

Cugetă asupra a ceea ce ai învățat

Puteți invita cursanții să împărtășească unui coleg sau unui grup ceea ce cred că este important ca tinerii din Biserică să știe din lecția de astăzi și de ce.

După ce cursanții au avut timp să împărtășească, invitați-i să cugete în liniște asupra întrebărilor de mai jos și să fie deschiși față de impresiile pe care le-ar putea primi de la Duhul Sfânt.

  • Cât de bine te descurci în susținerea celor pe care Domnul ți-a cerut să-i urmezi?

  • Cum îți poți exercita credința în Salvator pentru a-i susține mai bine pe cei chemați să conducă?

Puteți încheia lecția împărtășind cum ați fost binecuvântat datorită faptului că v-ați exercitat credința în Isus Hristos în timp ce ați susținut conducători ai Bisericii.

Tipărește