Resurse Cum să plătesc pentru educaţia mea Alegeţi rolurile şi interpretaţi-le. MEKALA: Incredibil! Am învăţat mult despre diferite şcoli săptămâna aceasta. CONSUELO: Ar fi trebuit să o vedeţi. S-a dus şi a vorbit cu toţi oamenii aceia. Nu am putut ţine pasul. ROBERT: Ai o opţiune finală? MEKALA: Nu, dar le-am redus la două opţiuni. CONSUELO: Şi eu am ajuns la trei opţiuni bune. KWAME: Asta e minunat. Eu nu am progresat foarte mult. ROBERT: Ce vrei să spui? KWAME: Oh, sunt încă foarte confuz. Sau poate doar speriat. Nimeni din familia mea nu a trecut de nivelul de bază din învăţământ. Am vorbit la cinci şcoli şi a fost copleşitor. Cererile păreau foarte complicate şi costurile – nu voi avea niciodată atât de mulţi bani. ROBERT: Nu te-ai simţit la fel şi la începutul misiunii tale? KWAME: Pai, da, acum că mă gândesc. Aşa a fost. CONSUELO: Dar ai avut foarte mult succes. KWAME: A durat ceva timp, dar am fost foarte binecuvântat. Şi am progresat. MEKALA: Şi eu sunt puţin speriată. Finanţarea pare imposibilă. Dar am vorbit cu o soră din episcopia mea care a făcut tot ce i-a stat în putinţă şi care, apoi, a primit un împrumut pentru a plăti restul. A fost un împrumut FPE. Poate, dacă continuăm să ne ajutăm reciproc, detaliile se vor rezolva de la sine. ROBERT: Şi este un frate din episcopia mea care a plătit primul an şi a obţinut o bursă pentru cel de-al doilea. CONSUELO: Eu şi soţul meu ne străduim să vedem de unde putem economisi nişte bani şi am un unchi care poate ne va ajuta. KWAME: Eu nu am unchi bogaţi în familia mea. Dar noi am ajuns atât de departe încât nu mă pot opri să visez. Poate ai dreptate, Mekala. O sa mai aştept câteva săptămâni, dacă voi veţi continua să mă încurajaţi. Înapoi la pagina 45