„Căderea lui Adam și a Evei”, Subiecte și întrebări (2023)
Îndrumar pentru studiul Evangheliei
Căderea lui Adam și a Evei
Din cauza încălcării lui Adam și a Evei, păcatul și moartea au venit pe lume
Deși relatarea biblică despre Adam și Eva este familiară multor oameni, ea este adesea înțeleasă greșit. Adevărurile scripturale restaurate în zilele noastre ne ajută să înțelegem mai bine condițiile din Grădina Edenului și alegerea făcută de primii noștri părinți care a dus la alungarea lor din grădină. Acea experiență este cunoscută sub numele de cădere și a adus cu sine consecințe care i-au afectat pe toți copiii lui Dumnezeu.
Căderea lui Adam și a Evei nu a fost o surpriză pentru Tatăl Ceresc. Căderea este o parte necesară a planului lui Dumnezeu pentru salvarea și exaltarea copiilor Săi. După cădere, Adam și Eva au devenit muritori și au dobândit capacitatea de a avea copii, dar, de asemenea, au devenit supuși păcatului și morții.
Din cauza căderii, toate viețuitoarele sunt supuse greutăților, bolilor și morții. Această opoziție face parte din planul lui Dumnezeu pentru noi și ne ajută să învățăm, să progresăm și să avem capacitatea de a simți bucurie. Pentru a ne mântui de efectele căderii, Tatăl Ceresc a asigurat un Salvator – Isus Hristos. Hristos are puterea de a mântui lumea și pe toți cei din ea de efectele căderii.
Secțiunea 1
Adam și Eva și-au exercitat libertatea de a alege
Adam și Eva au fost primii dintre copiii lui Dumnezeu care au venit pe pământ. Ei au trăit într-o stare de nevinovăție în Grădina Edenului, ceea ce înseamnă că nu au avut copii și nu au avut parte de bucurie sau nefericire (vedeți 2 Nefi 2:23). Doi pomi din grădină erau foarte importanți – pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului (vedeți Moise 3:9). Dumnezeu le-a poruncit lui Adam și Evei să nu mănânce din fructul pomului cunoașterii binelui și răului (vedeți Moise 3:17). Dacă se supuneau acelei porunci, puteau să rămână în grădină. Dacă luau din fruct, urmau să aibă parte de moarte.
Dumnezeu a subliniat, de asemenea, că ei aveau libertatea morală de a alege, sau puterea de a alege (vedeți Moise 3:16-17). Satana a venit și i-a ispitit pe Adam și Eva să ia din fruct. El le-a spus că nu aveau să moară, ci aveau să devină înțelepți ca Tatăl Ceresc (vedeți Moise 4:10-11). Când Adam și Eva au ales să ia din fruct, ochii li s-au deschis și au dobândit cunoaștere, dar, de asemenea, au avut parte de moarte spirituală, fiind, în cele din urmă, alungați din prezența Domnului (vedeți Doctrină și legăminte 29:40-41). Ei au devenit, de asemenea, muritori, supuși durerii, bolii, morții și altor experiențe ale acestei lumi decăzute.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Citiți 2 Nefi 2:15-16. Ce învățați despre libertatea de a alege înțelegând mai multe despre circumstanțele căderii? Ce învățați despre importanța nevoii noastre de a alege singuri binele în locul răului? Observați folosirea de către Lehi a cuvântului „ademenit” în aceste versete. Cum suntem ademeniți astăzi atât de bine, cât și de rău? Ce vă învață acest lucru despre nevoia noastră de a avea un Salvator?
Activitate pentru învățare alături de alții
-
Președintele Dallin H. Oaks a spus:
„Tatăl Lehi ne-a învățat că, dacă nu ar fi avut loc căderea, Adam și Eva «ar fi rămas într-o stare de nevinovăție, neavând nicio bucurie, întrucât ei n-ar fi cunoscut nicio suferință» (2 Nefi 2:23). Fără experiența opoziției din viața muritoare, «toate lucrurile trebuie să fie îmbinate într-unul singur» prin care nu ar exista nici fericire, nici suferință (versetul 11)…
«Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie» (versetul 25)”.
Ce învățați din învățăturile președintelui Oaks și cele ale lui Lehi din Cartea lui Mormon despre nevoia de opoziție?
Aflați mai multe
-
Dallin H. Oaks, „The Great Plan of Happiness”, Liahona, nov. 1993, p. 72-75.
-
„Căderea lui Adam și a Evei și darul libertatății de a alege”, Învățăturile și doctrina din Cartea lui Mormon – material pentru învățător (2021), p. 32-38.
Secțiunea 2
Isus Hristos a biruit efectele căderii
Căderea lui Adam și a Evei a dus la o despărțire între ei și Dumnezeu, cunoscută sub numele de moarte spirituală. Deoarece trupurile lor au devenit muritoare, ei au fost, de asemenea, supuși morții fizice și au fost puși într-o stare de opoziție în această lume, în care ar fi posibil să păcătuiască. Moartea spirituală și cea fizică și, în cele din urmă, păcatul aveau să-i împiedice pe Adam și pe Eva și pe urmașii lor să se întoarcă în prezența lui Dumnezeu.
Datorită dragostei Sale infinite față de copiii Săi, Tatăl Ceresc a oferit un Salvator, care a făcut posibil ca Adam și Eva – și noi toți – să se pocăiască și să ne pocăim de păcate. Isus Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre. El avea, de asemenea, să sufere durerile fiecărui bărbat, fiecărei femei și fiecărui copil care avea să trăiască vreodată, inclusiv durerea păcatelor, rănilor, bolilor și pierderilor noastre. Apoi, El avea să moară și să învie pentru ca noi să putem trăi din nou. Prin darul fără de seamăn al lui Isus Hristos, Dumnezeu a făcut posibil ca noi să ne pocăim de păcate, să învățăm, să progresăm și, în cele din urmă, să ne întoarcem să trăim alături de El.
După ce au părăsit Grădina Edenului, Adam și Eva s-au supus poruncilor Domnului, inclusiv prin a-I oferi Domnului ca jertfă pe primii născuți ai turmelor lor. Mai târziu, au aflat că scopul acestei jertfe a fost de a-i ajuta să-și aducă aminte că Isus Hristos avea să-Și dea viața drept sacrificiu pentru noi toți. (Vedeți Moise 5:4-8.)
Lucruri la care să vă gândiți
-
Citiți Moise 5:11. În acest verset, Eva a rezumat ceea ce a învățat din experiența lor legată de cădere. Deși, deseori, vedem căderea ca fiind momentul în care durerea și suferința au apărut pe pământ, ea, în mod remarcabil, nu menționează aceste lucruri. De ce credeți că Eva a ales să vorbească despre cădere în modul în care a făcut-o? Ce putem învăța de la Eva despre scopurile vieții noastre?
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat:
„Deoarece Isus Hristos a biruit această lume decăzută și deoarece El a ispășit pentru fiecare dintre noi, și dumneavoastră puteți birui această lume saturată de păcat, egocentrică și, adesea, istovitoare.
Deoarece Salvatorul, prin ispășirea Sa infinită, l-a mântuit pe fiecare dintre noi de slăbiciune, greșeală și păcat și deoarece El a trecut prin toată durerea, îngrijorarea și a purtat toată povara pe care dumneavoastră ați avut-o vreodată, atunci când vă pocăiți cu adevărat și căutați ajutorul Său, vă puteți ridica deasupra acestei lumi nesigure din prezent”.
Cum putem birui această lume muritoare decăzută? Când ați avut parte de ajutorul Salvatorului pentru a birui lumea?
Activități pentru învățare alături de alții
-
Citiți Ioan 3:16 ca grup și, apoi, invitați membrii grupului să împărtășească ce cred că înseamnă acest verset. Apoi, citiți Moise 5:9, în care este descris rolul lui Isus Hristos de Mântuitor al nostru. Invitați membrii grupului să împărtășească ce au învățat din aceste versete despre dragostea lui Dumnezeu și despre darul reprezentat de sacrificiul și învierea lui Hristos, care ne permite să biruim efectele căderii.
-
Citiți Alma 7:11-13 ca grup și observați fiecare cuvânt care descrie ceva de care avem parte în această lume decăzută. De exemplu, puteți observa cuvintele „ispite” și „boli”. Întocmiți o listă cu aceste cuvinte pentru ca membrii grupului să le vadă. Apoi, citiți din nou fragmentul, de data aceasta acordând atenție cuvintelor care descriu ce a făcut Hristos pentru noi. Scrieți aceste cuvinte într-o a doua listă, lângă prima listă. Ce vă învață acest exercițiu despre legătura dintre căderea lui Adam și a Evei și rolul lui Isus Hristos de Salvator al nostru?
Aflați mai multe
-
Jeffrey R. Holland, „Măreț e planul lui Dumnezeu”, Liahona, mai 2015, p. 104-106.
-
Robert D. Hales, „Planul salvării, o comoară sacră de cunoaștere pentru îndrumarea noastră”, Liahona, oct. 2015, p. 24-31.
Secțiunea 3
Căderea lui Adam și a Evei a fost esențială în planul lui Dumnezeu
Datorită căderii lui Adam și a Evei, noi toți avem ocazia de a primi un trup fizic și de a avea parte de bucuria și dificultățile vieții muritoare. De asemenea, în fiecare zi avem ocazii de a ne exercita libertatea morală de a alege. Deoarece suntem despărțiți de Dumnezeu fără să ne amintim de viața noastră premuritoare, trebuie să învățăm și să progresăm prin credință în Isus Hristos și prin propriile experiențe.
Toate acestea sunt esențiale în planul lui Dumnezeu pentru fericirea noastră eternă. Pentru a ne întoarce la El și a deveni așa cum este El, trebuie să ne folosim libertatea de a alege pentru a alege binele, nu răul. Pe măsură ce trecem prin acest proces de învățare, facem greșeli. Dar Isus Hristos și ispășirea Sa fac posibil ca noi să ne biruim păcatele și să fim iertați și curățați, ceea ce ne va permite să ne întoarcem, într-o zi, în prezența lui Dumnezeu și să devenim ca El.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Citiți 2 Nefi 2:11, 15 și fiți atenți la rolul opoziției în planul lui Dumnezeu. Ce învățați, din aceste versete, despre nevoia de opoziție? Cum influențează înțelegerea scopului opoziției modul în care vă gândiți la încercările dumneavoastră?
-
Căderea a adus în lume atât suferință, cât și bucurie. Citiți 1 Corinteni 15:21-22 și 2 Nefi 2:19-25 și căutați binecuvântările care au devenit disponibile tuturor oamenilor după cădere. Ce învățați, din aceste scripturi, despre scopul vieții?
Activități pentru învățare alături de alții
-
Știm, din scripturile din zilele noastre, ce au simțit Adam și Eva cu privire la încălcarea lor. Citiți Moise 5:10-11 ca grup. Ar putea fi eficient să alegeți un bărbat să citească versetul 10 și o femeie să citească versetul 11, ajutând membrii grupului să-și imagineze că vorbesc Adam și Eva. Împărtășiți membrilor grupului sentimentele dumneavoastră despre aceste versete. Cum este posibil să-i fi ajutat pe Adam și Eva credința lor în Isus Hristos să-și vadă încălcarea așa cum au făcut-o?
-
Ce vă aduce bucurie? Invitați membrii grupului să-și împărtășească răspunsurile la această întrebare. Apoi, citiți împreună 2 Nefi 2:25. De ce credeți că Lehi l-a învățat pe fiul său că „oamenii sunt ca să poată avea bucurie”? Ce legătură are căderea lui Adam și a Evei cu bucuria? Invitați membrii grupului să-și împărtășească ideile.
Aflați mai multe
-
Genesa 2-4; 2 Nefi 2:15-26; 9:6-21; Mosia 3:11-16; Alma 12:21-35; 22:12-14; 42:2-15; Doctrină și legăminte 29:34-44; Moise 3-5; 5:9-13.
-
Dallin H. Oaks, „The Great Plan of Happiness”, Ensign, nov. 1993, p. 72-75.
-
Jeffrey R. Holland, „Măreț e planul lui Dumnezeu”, Liahona, mai 2015, p. 104-106.
-
„The Fulness of the Gospel: The Fall of Adam and Eve”, Ensign, iunie 2006, p. 48-49.