9

Perseverează

CugetăCum învăţăm să continuăm să lucrăm asupra unei însărcinări până când este finalizată?

„Only a Stonecutter (Doar un tăietor în piatră)” (Nu ai acces la prezentarea video? Citeşte următoarea pagină.)

DiscutăCum învăţăm să continuăm chiar şi atunci când este greu? Cum ne influenţează încrederea în Domnul abilitatea de a persevera?

CiteşteDeclaraţia preşedintelui Faust; Evrei 12:1; Doctrină şi legăminte 58:4 (din partea dreaptă)

„Perseverenţa este demonstrată de către aceia… care nu renunţă nici măcar atunci când alţii spun: «Nu se poate face».”

James E. Faust, „Perseverenţa”, Ensign sau Liahona, mai 2005, p. 51

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”

Evrei 12:1

„Pentru că, după multă suferinţă vin binecuvântările.”

Doctrină şi legăminte 58:4

Pune în practicăConlucraţi pentru a învăţa acest tipar de a persevera şi birui provocările.

• Ca grup, citiţi fiecare pas din tiparul de mai jos.

• Îndreptaţi-vă către cineva din grup. Întrebaţi-vă unul pe altul dacă aveţi vreo responsabilitate sau însărcinare care este foarte grea.

• Ajutaţi-vă unul pe altul să parcurgeţi cei patru paşi de mai jos, vorbind despre acea responsabilitate sau însărcinare dificilă.

• Luaţi-vă amândoi angajamentul că veţi persevera – că veţi continua până când responsabilitatea sau însărcinarea este îndeplinită bine.

➊

Păstrează o atitudine pozitivă

Enumeră-ţi binecuvântările.

➋

Nu uita să lucrezi împreună

Cere ajutorul prietenilor, colegilor, membrilor grupului şi al altora.

➌

Înlocuieşte teama cu credinţă

Evită îndoiala. Aminteşte-ţi că Domnul are toată puterea. Cere-I ajutorul şi acceptă voia Sa.

➍

Mergi înainte dând dovadă de răbdare şi curaj

Niciodată, niciodată, niciodată să nu renunţi; îndură cu credinţă.

„Nu deveniţi victima ispitei care i-a prins în cursă pe Laman şi Lemuel. Când au primit minunata însărcinare de a intra în posesia plăcilor lui Laban, cronica indică faptul că ei au cârtit spunând că ceea ce li se poruncise să facă era ceva greu. Astfel, şi-au pierdut ocazia şi răsplata. În schimb, fie ca voi să aveţi atitudinea pe care a avut-o fratele lor, Nefi: «Mă voi duce şi voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit» (vezi 1 Nefi 3:5-7).”

Thomas S. Monson, Teachings of Thomas S. Monson (2011), p. 54

Pune în practicăAlege o provocare cu care se confruntă familia ta. Foloseşte tiparul de mai sus şi identifică două sau trei moduri prin care puteţi merge înainte dând dovadă de credinţă, având încredere că Dumnezeu va asigura cele necesare:

Ia-ţi angajamentulIa-ţi angajamentul de a face următoarele lucruri în timpul săptămânii. Bifează căsuţele după ce ai finalizat fiecare însărcinare.

• Pune în practică perseverenţa în modurile pe care le-ai identificat mai sus.

• Învaţă-i pe membrii familiei tale acest principiu.

• Continuă să pui în practică principiile de bază anterioare.

„Responsabilitatea noastră este să progresăm de la mediocritate la competenţă, de la eşec la reuşită. Sarcina noastră este să devenim cât mai buni cu putinţă. Unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le-a oferit este bucuria de a încerca din nou, căci niciun eşec nu trebuie să fie final.”

Thomas S. Monson, „The Will Within”, Ensign, mai 1987, p. 68

Doar un tăietor în piatră

Dacă nu poţi viziona această prezentare video, citeşte-i scenariul.

VÂRSTNICUL HOLLAND: John R. Moyle a fost un pionier din Anglia care a traversat Statele Unite trăgând după el un cărucior. S-a stabilit în Alpine, Utah, la aproximativ 35 de kilometri de Templul Salt Lake.

Brigham Young l-a chemat pe fratele Moyle să fie supraveghetorul-şef al lucrării de zidărie în timpul construirii Templului Salt Lake.

Pentru a se asigura că ajungea la muncă în fiecare luni la ora opt dimineaţa, fratele Moyle mergea pe jos cei 35 de kilometri, plecând de acasă de la ora două dimineaţa. El îşi termina munca din timpul săptămânii în fiecare vineri, la ora cinci după-amiaza şi, apoi, pornea pe jos spre casă, ajungând cu puţin timp înainte de miezul nopţii. El a repetat acel program în fiecare săptămână, timp de aproximativ 20 de ani, în timpul construirii templului.

Într-un sfârşit de săptămână, când se afla acasă, una dintre vacile pe care le mulgea l-a lovit pe fratele Moyle în picior, chiar sub genunchi, fracturându-i osul.

La fermă nu era nimeni care să îi asigure fratelui o îngrijire medicală corespunzătoare, aşa că familia şi prietenii au scos o uşă din balamale, pentru a o folosi ca masă de operaţie, şi l-au legat de aceasta. Apoi, au luat fierăstrăul cu coardă pe care îl foloseau pentru a tăia ramurile unui copac din apropiere şi i-au amputat piciorul începând cu câţiva centimetri mai jos de genunchi.

În cele din urmă, când piciorul a început să se vindece, fratele Moyle a luat o bucată de lemn din care şi-a sculptat un picior artificial. Mai întâi, a mers cu el prin casă. Apoi, a mers prin curte. În cele din urmă, el s-a aventurat mai departe.

Când a simţit că putea să suporte durerea, el şi-a legat piciorul de lemn, a mers pe jos cei 35 de kilometri până la Templul Salt Lake, s-a urcat pe eşafodaj şi, cu o daltă, a cioplit următoarea afirmaţie: „Sfinţenie Domnului”.

(Vezi, de asemenea, Jeffrey R. Holland, „As Doves to Our Windows”, Ensign, mai 2000, p. 76-77.)