Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 20
Înțelege și explică
Unul dintre scopurile cunoașterii doctrinei este de a te ajuta să înțelegi mai bine învățăturile Salvatorului și să le poți explica cu propriile cuvinte. Această lecție îți va oferi ocazia de a-ți aprofunda înțelegerea adevărurilor din diferite fragmente care conțin doctrină din Noul Testament și de a exersa explicarea acestora.
Posibile activități de învățare
Ce știi despre Isus Hristos?
Descrie ce știi despre Isus Hristos folosind doar partea vieții Sale reprezentată de ilustrația de mai jos.
Acum, privește aceste ilustrații și răspunde la întrebările de mai jos.
-
Ce evenimente sunt descrise în fiecare dintre aceste trei ilustrații?
-
Cu ce îți îmbogățește fiecare dintre aceste evenimente înțelegerea pe care o ai despre Isus Hristos și misiunea Sa?
Pentru a învăța cu adevărat cine este Salvatorul și de ce este El important pentru tine, este util să studiezi mai multe relatări despre viața Sa și scrierile mai multor profeți.
În mod asemănător, studierea și compararea adevărurilor care se găsesc în mai multe fragmente care conțin doctrină te poate ajuta să înțelegi doctrina Salvatorului mai bine decât dacă te-ai bizui pe un singur fragment.
Citește și gândește-te ce ne învață Evrei 12:9 , Iacov 1:5-6 și Iacov 2:17-18 despre Tatăl nostru Ceresc și relația noastră cu El.
-
Cum te ajută studierea acestor trei fragmente care conțin doctrină să înțelegi mai bine relația noastră cu Dumnezeu?
Citește și gândește-te ce ne învață 1 Petru 4:6 și Apocalipsa 20:12 despre judecata finală din planul Tatălui Ceresc.
-
Cum te ajută studierea acestor două fragmente care conțin doctrină să înțelegi mai bine judecata finală?
Poți face referințe suplimentare sau asocia între ele orice fragmente pe care ai dori să le studiezi din nou în viitor.
Asocierea fragmentelor care conțin doctrină
a. Alege unul dintre fragmentele care conțin doctrină din Noul Testament despre care ai dori să înveți mai multe și scrie referința și expresia scripturală cheie în jurnalul tău pentru studiu.b. Găsește și citește întregul fragment care conține doctrină și consemnează ce înțelegi despre doctrina propovăduită în acesta.
c. Găsește lista completă cu fragmente care conțin doctrină și expresiile scripturale cheie, dată la sfârșitul manualului Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2022).
d. Găsește și citește cel puțin două fragmente care conțin doctrină de la alte cursuri de studiere a scripturilor care au legătură cu fragmentul din Noul Testament pe care l-ai ales.
e. Consemnează, în jurnalul tău pentru studiu, modul în care aceste fragmente suplimentare te ajută să înțelegi mai bine fragmentul din Noul Testament.