Chemări la nivel de misiune
Capitolul 3: Lecția 3 – Evanghelia lui Isus Hristos


„Capitolul 3: Lecția 3 – Evanghelia lui Isus Hristos”, Predicați Evanghelia Mea: îndrumar pentru împărtășirea Evangheliei lui Isus Hristos (2023)

„Capitolul 3: Lecția 3”, Predicați Evanghelia Mea

Capitolul 3: Lecția 3

Evanghelia lui Isus Hristos

The Second Coming (A Doua Venire), de Harry Anderson.

Oamenii s-ar putea întreba

  • Cine este Isus Hristos? Cum ne poate ajuta El pe mine și pe familia mea?

  • Ce înseamnă să am credință în Isus Hristos? Cum poate să-mi binecuvânteze viața faptul de a avea credință în El?

  • Ce înseamnă să mă pocăiesc?

  • Cum pot simți pacea și iertarea lui Dumnezeu după ce am făcut alegeri greșite?

  • Care este scopul botezului?

  • Ce este darul Duhului Sfânt?

  • Ce înseamnă să îndur până la sfârșit?

Evanghelia lui Isus Hristos este modul în care venim la Hristos. Ea este suficient de simplă, încât s-o poată înțelege și un copil. Această lecție se concentrează asupra Evangheliei și doctrinei lui Hristos, inclusiv asupra credinței în Isus Hristos, pocăinței, botezului, darului Duhului Sfânt și îndurării până la sfârșit. Se concentrează, de asemenea, asupra modului în care Evanghelia îi binecuvântează pe toți copiii lui Dumnezeu.

Cuvântul Evanghelie înseamnă, la propriu, „veste bună”. Evanghelia lui Isus Hristos este o veste bună, deoarece ea oferă doctrina – adevărul etern – de care avem nevoie pentru a veni la El și a fi salvați (vezi 1 Nefi 15:14). Evanghelia ne învață cum să trăim o viață bună și plină de însemnătate. Vestea ce bună a Evangheliei ne oferă calea de a fi iertați de păcate, de a fi sfințiți și de a ne întoarce în prezența lui Dumnezeu.

Sugestii pentru propovăduire

Această secțiune oferă un exemplu de rezumat care să te ajute să te pregătești să propovăduiești. De asemenea, conține exemple de întrebări și invitații pe care le-ai putea folosi.

Când te pregătești să propovăduiești, gândește-te, rugându-te, la situația și nevoile spirituale ale fiecărei persoane. Stabilește ce va fi cel mai util să propovăduiești. Pregătește-te să definești termeni pe care oamenii s-ar putea să nu-i înțeleagă. Planifică în funcție de cât timp vei avea, amintindu-ți să ții lecțiile scurte.

Alege scripturi pe care să le folosești în timp ce propovăduiești. Secțiunea „Bază doctrinară” a lecției include multe scripturi utile.

Gândește-te ce întrebări să adresezi în timp ce propovăduiești. Planifică ce invitații să faci care să încurajeze fiecare persoană să acționeze.

Subliniază binecuvântările promise de Dumnezeu și împărtășește-ți mărturia despre ceea ce propovăduiești.

Misionare propovăduind unei familii.

Ce le-ai putea propovădui oamenilor în 15-25 minute

Alege unul sau mai multe dintre principiile de mai jos pentru a le propovădui. Baza doctrinară pentru fiecare principiu este inclusă după acest rezumat.

Misiunea divină a lui Isus Hristos

  • Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, pe pământ pentru a ne mântui de păcat și moarte.

  • Datorită sacrificiului ispășitor al lui Isus, putem fi curățați de păcatele noastre și sfințiți pe măsură ce ne pocăim.

  • După ce Isus a fost răstignit, El a înviat. Datorită învierii Sale, noi toți vom fi înviați după ce vom muri. Aceasta înseamnă că spiritul și trupul fiecărei persoane vor fi reunite și noi, fiecare în parte, vom trăi pentru totdeauna într-un trup perfect și înviat.

Credința în Isus Hristos

  • Credința este primul principiu al Evangheliei lui Isus Hristos.

  • Credința în Isus Hristos include faptul de a avea încredere că El este Fiul lui Dumnezeu și de a ne încrede în El în calitatea Sa de Salvator și Mântuitor al nostru.

  • Credința în Isus Hristos este un principiu al acțiunii și al puterii.

  • Ne întărim credința rugându-ne, studiind scripturile și supunându-ne poruncilor.

Pocăința

  • Credința în Isus Hristos ne determină să ne pocăim. Pocăința este procesul de întoarcere către Dumnezeu și de îndepărtare de păcat. Pe măsură ce ne pocăim, faptele, dorințele și gândurile noastre se schimbă pentru a fi mai în armonie cu voia lui Dumnezeu.

  • Când ne pocăim în mod sincer, Dumnezeu ne iartă. Iertarea este posibilă pentru că Isus Hristos a ispășit pentru păcatele noastre.

  • Pe măsură ce ne pocăim, simțim pace în timp ce sentimentele noastre de vinovăție și tristețe sunt vindecate.

  • Pocăința este un proces pe viață. Dumnezeu ne urează bun-venit înapoi de fiecare dată când ne pocăim. El nu va renunța niciodată la noi.

Botezul: primul nostru legământ cu Dumnezeu

  • Botezul este modul în care intrăm pentru prima dată într-o relație de legământ cu Dumnezeu.

  • Botezul are două părți: botezul cu apă și botezul cu Spirit. Când suntem botezați și confirmați, suntem curățați de păcatele noastre oferindu-ni-se un nou început în viață.

  • Suntem botezați prin scufundare, urmând exemplul lui Isus.

  • Copiii nu sunt botezați până nu au vârsta de opt ani. Copiii care mor înainte de acea vârstă sunt mântuiți prin ispășirea lui Isus Hristos.

  • Luăm din împărtășanie în fiecare săptămână în amintirea sacrificiului lui Isus și pentru a ne reînnoi legămintele făcute cu Dumnezeu.

Darul Duhului Sfânt

  • Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii.

  • După ce suntem botezați, primim darul Duhului Sfânt prin rânduiala confirmării.

  • Când primim darul Duhului Sfânt, putem avea parte de însoțirea Sa de-a lungul vieții noastre, dacă suntem credincioși.

  • Duhul Sfânt ne sfințește, ne îndrumă, ne alină și ne ajută să știm adevărul.

Îndurăm până la sfârșit

  • A îndura include a continua să ne exercităm credința în Hristos în fiecare zi. Continuăm să ne ținem legămintele făcute cu Dumnezeu, să ne pocăim, să căutăm însoțirea Duhului Sfânt și să luăm din împărtășanie.

  • Pe măsură ce căutăm, cu credință, să-L urmăm pe Isus Hristos, Dumnezeu promite că vom avea viață eternă.

Evanghelia lui Isus Hristos îi binecuvântează pe toți copiii lui Dumnezeu

  • Trăirea conform Evangheliei ne mărește bucuriile, ne inspiră acțiunile și ne îmbunătățește relațiile.

  • Cel mai probabil vom fi fericiți – atât ca persoane, cât și ca familii – atunci când trăim conform învățăturilor lui Isus Hristos.

  • Prin intermediul Evangheliei lui Isus Hristos, familiile sunt binecuvântate în această viață și pot fi unite pentru eternitate și pot trăi în prezența lui Dumnezeu.

Întrebări pe care le-ai putea adresa oamenilor

Întrebările de mai jos sunt exemple de întrebări pe care le-ai putea adresa oamenilor. Aceste întrebări te pot ajuta să ai conversații pline de însemnătate și să înțelegi nevoile și perspectiva unei persoane.

  • Ce știți despre Isus Hristos?

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră să aveți credință în Isus Hristos?

  • Ce schimbări doriți să faceți în viață?

  • Ce înțelegeți în legătură cu pocăința?

  • Ce înțelegeți în legătură cu botezul? Ce puteți face acum pentru a vă pregăti pentru botez?

  • Cum ar putea Duhul Sfânt să vă ajute în călătoria dumneavoastră de a vă întoarce în prezența lui Dumnezeu?

  • Care este una dintre încercările cu care dumneavoastră sau familia dumneavoastră vă confruntați? Ne permiteți să vă împărtășim câteva moduri în care Evanghelia lui Isus Hristos ar putea ajuta?

Invitații pe care le-ai putea face

  • Îi veți cere lui Dumnezeu, prin rugăciune, să vă ajute să știți că ceea ce am propovăduit este adevărat? (Vezi „De luat în considerare în propovăduire – Rugăciunea” din ultima secțiunea a lecției 1.)

  • Veți veni la biserică în această duminică pentru a afla mai multe despre ceea ce am propovăduit?

  • Veți citi Cartea lui Mormon și vă veți ruga pentru a ști că este cuvântul lui Dumnezeu? (Poți propune capitole sau versete concrete.)

  • Veți urma exemplul lui Isus și veți fi botezat? (Vezi „Invitația de a fi botezat și confirmat”, care este chiar înainte de lecția 1.)

  • Am putea să stabilim o dată pentru următoarea noastră vizită?

Bază doctrinară

Această secțiune îți asigură doctrină și scripturi pe care să le studiezi pentru a-ți întări cunoașterea și mărturia despre Evanghelie și pentru a te ajuta să propovăduiești.

These Twelve Jesus Sent Forth (Aceștia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus), de Walter Rane.

Misiunea divină a lui Isus Hristos

Tatăl Ceresc L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, pe pământ pentru a face posibil ca noi toți să avem parte de bucurie în această lume și viață eternă în lumea care va veni. „Și aceasta este Evanghelia, vestea cea bună… că [Isus Hristos] a venit pe lume… pentru a purta păcatele lumii și pentru a sfinți lumea, și a o curăța de toate nedreptățile; pentru ca, prin intermediul Său, să poată fi salvați toți” (Doctrină și legăminte 76:40-42).

În calitate de muritori, noi toți păcătuim și noi toți murim. Păcatul și moartea ne-ar împiedica să avem viață eternă alături de Dumnezeu dacă nu am avea un Mântuitor (vezi 2 Nefi 9). Înainte ca lumea să fi fost creată, Tatăl Ceresc L-a ales pe Isus Hristos să ne mântuiască. Într-o exprimare supremă a dragostei, Isus a venit pe pământ și a îndeplinit această misiune divină. El a făcut posibil ca noi să fim mântuiți de păcatele noastre și S-a asigurat că noi toți vom fi înviați după ce vom muri.

Isus a trăit o viață fără de păcat. La sfârșitul slujirii Sale în viața muritoare, El a luat asupra Sa păcatele noastre când a suferit în Ghetsimani și când a fost răstignit (vezi 1 Nefi 11:33). Suferința lui Isus a fost atât de mare, încât L-a făcut „să [tremure] de durere și să [sângereze] din fiecare por” (Doctrină și legăminte 19:18). După răstignirea Sa, Isus a înviat dobândind victorie asupra morții. Împreună, aceste evenimente reprezintă ispășirea lui Isus Hristos.

Păcatele noastre ne fac necurați din punct de vedere spiritual și „niciun lucru necurat nu poate locui cu Dumnezeu” (1 Nefi 10:21). Mai mult, legea dreptății cere o consecință pentru păcatele noastre.

Sacrificiul ispășitor al lui Isus ne oferă calea prin care să fim curățați de păcat și sfințiți, pe măsură ce ne pocăim. Oferă, de asemenea, calea de a satisface cerințele dreptății (vezi Alma 42:15, 23-24). Salvatorul a spus: „Eu… am suferit aceste lucruri pentru toți, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi; dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca Mine” (Doctrină și legăminte 19:16-17). Dacă nu ar fi fost Isus Hristos, păcatul ar fi pus capăt oricărei speranțe într-o existență viitoare alături de Tatăl Ceresc.

Oferindu-Se drept jertfă pentru noi, Isus nu ne-a absolvit de responsabilitatea personală. Trebuie să avem credință în El, să ne pocăim și să ne străduim să ne supunem poruncilor. Pe măsură ce ne pocăim, Isus Își va cere, pentru noi, drepturile la îndurare de la Tatăl Său (vezi Moroni 7:27-28). Datorită mijlocirii Salvatorului, Tatăl Ceresc ne iartă alinându-ne de povara și vina păcatelor noastre (vezi Mosia 15:7-9). Suntem curățați din punct de vedere spiritual și putem, în cele din urmă, să fim primiți cu drag în prezența lui Dumnezeu.

Misiunea divină a lui Isus a fost și de a ne salva de la moarte. Pentru că El a înviat, noi toți vom fi înviați după ce vom muri. Aceasta înseamnă că spiritul și trupul fiecărei persoane vor fi reunite și noi, fiecare în parte, vom trăi pentru totdeauna într-un trup perfect și înviat. Dacă nu ar fi fost Isus Hristos, moartea ar fi pus capăt oricărei speranțe într-o existență viitoare alături de Tatăl Ceresc.

Studiul din scripturi

Dumnezeu Și-a trimis Fiul

Salvarea prin Isus Hristos

Învață mai multe despre acest principiu

  • Hristos cel Viu

  • Ghid pentru scripturi: „Isus Hristos

  • Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie): „Jesus Christ (Isus Hristos)

Credința în Isus Hristos

Primul principiu al Evangheliei este credința în Domnul Isus Hristos. Credința este temelia tuturor celorlalte principii ale Evangheliei.

Credința în Isus Hristos include faptul de a avea încredere că El este Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu. Include faptul de a ne încrede în El în calitatea Sa de Salvator și Mântuitor al nostru – că El este singura noastră cale de a ne întoarce în prezența lui Dumnezeu (vezi Faptele apostolilor 4:10-12; Mosia 3:17; 4:6-8). Suntem invitați să exercităm „credință nestrămutată în El, [bazându-ne] cu totul pe meritele [Celui] care are puterea de a salva” (2 Nefi 31:19).

Credința în Isus Hristos include faptul de a crede că El a suferit pentru păcatele noastre în sacrificiul Său ispășitor. Datorită sacrificiului Său, putem fi curățați și mântuiți pe măsură ce ne pocăim. Această curățare ne ajută să găsim pace și speranță în această viață. De asemenea, ne permite să primim plenitudinea bucuriei după ce vom muri.

Credința în Isus Hristos include încrederea că, prin El, noi toți vom fi înviați după ce vom muri. Această credință ne poate susține și alina în vremurile în care pierdem pe cineva. Tristețea morții poate fi risipită de promisiunea învierii.

Credința în Isus Hristos include credința și încrederea că El a luat asupra Sa suferințele și infirmitățile noastre (vezi Isaia 53:3-5). El știe, din experiența Sa, cum să ne sprijine cu milă în încercările vieții (vezi Alma 7:11-12; Doctrină și legăminte 122:8). Pe măsură ce ne exercităm credința, El ne ajută să înaintăm prin greutăți.

Prin credința noastră în el, Isus ne poate vindeca fizic și spiritual. El este mereu gata să ne ajute pe măsură ce ne aducem aminte invitația Sa: „Întoarce-te către Mine în fiecare gând; nu te îndoi, nu te teme” (Doctrină și legăminte 6:36).

Un principiu al acțiunii și puterii

Credința în Isus Hristos duce la fapte. Ne exprimăm credința supunându-ne poruncilor și făcând bine în fiecare zi. Ne pocăim de păcatele noastre. Îi suntem loiali. Ne străduim să devenim mai asemănători Lui.

Pe măsură ce ne exercităm credința, putem avea parte de puterea lui Isus în viața noastră de zi cu zi. El ne va amplifica eforturile cele mai mari. El ne va ajuta să progresăm și să ne împotrivim ispitei.

Să ne întărim credința

Profetul Alma a propovăduit că clădirea credinței poate începe cu simpla „[dorință de a crede]” (Alma 32:27). Apoi, pentru ca credința noastră în Isus Hristos să crească, trebuie s-o hrănim învățând cuvintele Sale, punând în practică învățăturile Sale și supunându-ne poruncilor Sale. Alma a propovăduit că, pe măsură ce hrănim, cu sârguință și răbdare, cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, „el va face rădăcini [și va deveni] ca un pom crescând pentru viață nepieritoare” – întărindu-ne astfel credința (Alma 32:41; vezi versetele 26-43).

Studiul din scripturi

Credință, putere și salvare

Doctrina credinței

Exemple de credință

Fapte și supunere

Credință întru pocăință

Învață mai multe despre acest principiu

  • Ghid pentru scripturi: „Isus Hristos”, „(a) Ispăși, Ispășire”, „Credință

  • Bible Dictionary, „Faith (Credință)

  • Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie): „Jesus Christ (Isus Hristos)”, „Atonement of Jesus Christ (Ispășirea lui Isus Hristos)”, „Faith in Jesus Christ (Credința în Isus Hristos)

Pocăința

Ce este pocăința?

Pocăința este al doilea principiu al Evangheliei. Credința în Isus Hristos și dragostea noastră pentru El ne determină să ne pocăim (vezi Helaman 14:13). Pocăința este procesul de întoarcere către Dumnezeu și de îndepărtare de păcat. Pe măsură ce ne pocăim, faptele, dorințele și gândurile noastre se schimbă pentru a fi mai în armonie cu voia lui Dumnezeu. Iertarea de păcat este posibilă prin intermediul lui Isus Hristos și a sacrificiului Său ispășitor.

Pocăința înseamnă mai mult decât exercitarea voinței de a schimba un comportament sau de a birui o slăbiciune. Pocăința înseamnă să ne întoarcem, în mod sincer, către Hristos, Cel care ne oferă puterea de a avea parte de o „mare schimbare” în inima noastră (Alma 5:12-14). Pe măsură ce trăim această schimbare în inimă, ne naștem din nou din punct de vedere spiritual (vezi Mosia 27:24-26).

Prin pocăință, ne dezvoltăm o perspectivă nouă în legătură cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu lumea. Simțim din nou dragostea lui Dumnezeu pentru noi, în calitate de copii ai Săi – și dragostea Salvatorului nostru pentru noi. Ocazia de a ne pocăi este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin Fiul Său.

Procesul pocăinței

Când ne pocăim, ne recunoaștem păcatele și simțim remușcări sincere. Îi mărturisim lui Dumnezeu păcatele noastre și Îl rugăm să ne ierte. De asemenea, ne mărturisim păcatele foarte grave conducătorilor autorizați ai Bisericii, care ne vor sprijini pe măsură ce ne pocăim. Facem tot ce putem pentru a îndrepta lucrurile, ceea ce înseamnă că încercăm să corectăm problemele cauzate de faptele noastre. Pocăința sinceră este demonstrată cel mai bine prin fapte neprihănite de-a lungul unei perioade.

Pocăința este un proces zilnic de-a lungul vieții noastre. „Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Noi ar trebui să ne pocăim continuu aducându-ne aminte că „[putem] totul în Hristos, care [ne] întărește” (Filipeni 4:13). Domnul ne-a asigurat că „după cât de des se pocăiește poporul Meu, tot așa îi voi ierta Eu greșelile” (Mosia 26:30).

Binecuvântările pocăinței

Pocăința este un principiu pozitiv care aduce bucurie și pace. Ne aduce „la puterea Mântuitorului pentru salvarea sufletelor [noastre]” (Helaman 5:11).

Când ne pocăim, sentimentele noastre de vinovăție și de tristețe sunt vindecate în timp. Simțim mai din belșug influența Spiritului. Dorința noastră de a-L urma pe Dumnezeu devine mai puternică.

Președintele Russell M. Nelson.

„Prea mulți oameni consideră pocăința ca fiind o pedeapsă – ceva ce trebuie evitat… Însă acest sentiment de pedepsire vine de la Satana. El încearcă să ne oprească să ne întoarcem către Isus Hristos, care stă cu brațele deschise sperând și dorind să ne vindece, să ne ierte, să ne curețe, să ne întărească, să ne purifice și să ne sfințească” (Russell M. Nelson, „Putem să facem mai bine și să fim mai buni”, Liahona, mai 2019, p. 67).

Studiul din scripturi

Pocăință

Mântuire și iertare

Milă față de cei care se pocăiesc

Învață mai multe despre acest principiu

Tânără fiind botezată.

Botezul: primul nostru legământ cu Dumnezeu

Credința în Isus Hristos și pocăința ne pregătesc pentru rânduielile botezului și confirmării. Botezul este prima rânduială a Evangheliei lui Isus Hristos necesară salvării. Când primim această rânduială plină de bucurie a speranței, facem primul legământ cu Dumnezeu.

O rânduială este o acțiune sau o ceremonie sacră înfăptuită prin autoritatea preoției. Unele rânduieli, cum ar fi botezul, sunt esențiale pentru salvare noastră.

Prin intermediul rânduielilor, noi facem legăminte cu Dumnezeu. Aceste legăminte sunt promisiuni sacre făcute între noi și Dumnezeu. El promite să ne binecuvânteze pe măsură ce noi ne ținem promisiunile pe care I le facem. Ar trebui să ne luăm un angajament puternic de a ne ține promisiunile făcute lui Dumnezeu.

Dumnezeu a oferit rânduieli și legăminte pentru a ne ajuta să venim la El și să avem viață eternă. Pe măsură ce primim rânduieli ale preoției și ținem legămintele asociate, putem avea parte de „puterea divinității” în viața noastră (Doctrină și legăminte 84:20).

Legământul făcut la botez

Salvatorul a propovăduit că botezul ne este necesar pentru a intra în împărăția cerului (vezi Ioan 3:5). Este, de asemenea, necesar pentru ca noi să devenim membri ai Bisericii lui Isus Hristos. Salvatorul nostru a dat exemplul fiind botezat (vezi Matei 3:13-17).

Când suntem botezați și ne ținem legământul, Dumnezeu promite să ne ierte păcatele (vezi Faptele apostolilor 22:16; 3 Nefi 12:1-2). Această mare binecuvântare este posibilă prin sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos, care „ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său” (Apocalipsa 1:5). Dumnezeu promite, de asemenea, să ne binecuvânteze cu însoțirea Duhului Sfânt pentru ca noi să putem fi sfințiți, îndrumați și alinați.

În partea noastră din legământul făcut la botez, noi depunem mărturie că suntem dispuși să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos. Promitem, de asemenea, să ne amintim întotdeauna de El și să ținem poruncile Sale. Promitem să-i iubim și să le slujim altora, „să [jelim] împreună cu cei care jelesc… să-i [mângâiem] pe aceia care au nevoie să fie mângâiați și să [fim] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile și în toate lucrurile și în toate locurile” (Mosia 18:9; vezi versetele 8-10, 13). Ne exprimăm hotărârea de a-I sluji lui Isus Hristos până la sfârșitul vieții noastre (vezi Doctrină și legăminte 20:37; Mosia 2:17).

Angajamentele luate prin legământ și asociate botezului sunt o mare responsabilitate. Ele sunt, de asemenea, inspiratoare și pline de bucurie. Ele creează o relație specială între noi și Tatăl Ceresc prin care El Își oferă mereu dragostea.

Botezul prin scufundare

Isus a propovăduit că trebuie să fim botezați prin scufundare pentru iertarea păcatelor noastre (vezi Doctrină și legăminte 20:72-74). Botezul prin scufundare simbolizează moartea, înmormântarea și învierea lui Isus Hristos (vezi Romani 6:3-6).

Botezul prin scufundare are, de asemenea, un simbol puternic pentru noi personal. Reprezintă moartea vechii noastre vieți, înmormântarea acelei vieți și ridicarea noastră la renaștere spirituală. Când suntem botezați, începem procesul de a ne naște din nou și de a deveni fiice și fii spirituali ai lui Hristos (vezi Mosia 5:7-8; Romani 8:14-17)

Copiii

Copiii nu sunt botezați până nu ajung la vârsta responsabilității, care este cea de opt ani (vezi Doctrină și legăminte 68:27). Copiii care mor înainte de acea vârstă sunt mântuiți prin ispășirea lui Isus Hristos (vezi Moroni 8:4-24; Doctrină și legăminte 137:10). Înainte ca acești copii să fie botezați, ei trebuie să fie învățați Evanghelia, astfel încât să fie pregătiți pentru acest pas important din viața lor de a face un legământ cu Dumnezeu.

Împărtășania

Tatăl nostru Ceresc dorește ca noi să fim credincioși legămintelor pe care le facem cu El. Pentru a ne ajuta să facem aceasta, El ne-a poruncit să ne adunăm des pentru a lua din împărtășanie. Împărtășania este o rânduială a preoției pe care Isus a prezentat-o apostolilor Săi chiar înainte de ispășirea Sa.

Luarea din împărtășanie este scopul principal al adunării de împărtășanie din fiecare săptămână. Pâinea și apa sunt binecuvântate și împărțite congregației. Pâinea reprezintă sacrificarea de către Salvator a trupului Său pentru noi. Apa reprezintă sângele Său, pe care El l-a vărsat pentru noi.

Luăm din aceste simboluri în amintirea sacrificiului Salvatorului și pentru a ne reînnoi legămintele făcute cu Dumnezeu. Ni se promite din nou că Spiritul va fi cu noi.

Studiul din scripturi

Exemplul lui Hristos

Legământul făcut la botez

Cerințele pentru botez

Binecuvântările promise ca urmare a botezului

Necesitatea autorității

Isus a instituit împărtășania

Rugăciunile pentru împărtășanie

Luarea din împărtășanie

Învață mai multe despre acest principiu

  • Ghid pentru scripturi: „Botez, (a) Boteza”, „Împărtășanie

  • Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie): „Baptism (Botez)”, „Sacrament (Împărtășanie)

Hristos așezându-Și mâinile pe capul unei femei.

Darul Duhului Sfânt

Primirea darului Duhului Sfânt

Botezul are două părți. Isus a propovăduit că trebuie să ne „[naștem]… din apă și din Duh” pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:5; subliniere adăugată). Joseph Smith ne-a învățat: „Botezul cu apă este numai jumătate din botez și nu este bun de nimic fără cealaltă jumătate – adică botezul prin Duhul Sfânt” [Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 100].

Pentru a fi complet, botezul cu apă trebuie să fie urmat de botezul prin Spirit. Când primim ambele botezuri, suntem curățați de păcatele noastre și ne naștem din nou din punct de vedere spiritual. Atunci, începem o viață nouă din punct de vedere spiritual în calitate de ucenici ai lui Hristos.

Botezul prin Spirit îl primim prin rânduiala numită confirmare. Această rânduială este înfăptuită de unul sau mai mulți deținători ai preoției care își așază mâinile pe capul nostru. Mai întâi, ei ne confirmă membri ai Bisericii și, apoi, conferă asupra noastră darul Duhului Sfânt. Aceasta este aceeași rânduială la care se face referire în Noul Testament și în Cartea lui Mormon (vezi Faptele apostolilor 8:14-17; 3 Nefi 18:36-37).

Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii. El lucrează în unitate cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos. Când primim darul Duhului Sfânt, putem avea parte de însoțirea Sa de-a lungul vieții noastre, pe măsură ce suntem credincioși.

Cum ne binecuvântează Duhul Sfânt

Darul Duhului Sfânt este unul dintre darurile cele mai mari ale Tatălui Ceresc. Duhul Sfânt ne curăță și ne sfințește făcându-ne mai sfinți, mai compleți și mai asemănători lui Dumnezeu (vezi 3 Nefi 27:20). El ne ajută să ne schimbăm și să progresăm spiritual pe măsură ce căutăm să urmăm preceptele lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt ne ajută să învățăm și să recunoaștem adevărul (vezi Moroni 10:5). De asemenea, El confirmă adevărul în inima și mintea noastră. Mai mult, Duhul Sfânt ne ajută să propovăduim adevărul (vezi Doctrină și legăminte 42:14). Când învățăm adevărul și-l propovăduim prin puterea Duhului Sfânt, El îl duce în inima noastră (vezi 2 Nefi 33:1).

Pe măsură ce căutăm, cu umilință, îndrumare din partea Duhului Sfânt, El ne va îndruma (vezi 2 Nefi 32:5). Aceasta include faptul de a ne îndemna în legătură cu modul în care putem sluji altora.

Duhul Sfânt oferă tărie spirituală pentru a ne ajuta să biruim slăbiciunile. El ne ajută să ne împotrivim ispitei. El ne poate avertiza despre pericole spirituale și fizice.

Duhul Sfânt ne va ajuta în timpul încercărilor vieții. El ne va alina în momente de încercare sau tristețe, umplându-ne cu speranță (vezi Moroni 8:26). Prin intermediul Duhului Sfânt, putem simți dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Studiul din scripturi

Natura Duhului Sfânt

Binecuvântările și influența Duhului Sfânt

Importanța darului Duhului Sfânt

Învață mai multe despre acest principiu

Isus îmbrățișând copii.

Îndurăm până la sfârșit

Când suntem botezați și confirmați, intrăm într-un legământ cu Dumnezeu. Printre alte lucruri, promitem să ținem poruncile Sale și să-I slujim tot restul vieții noastre (vezi Mosia 18:8-10, 13; Doctrină și legăminte 20:37).

După ce am intrat pe cărarea Evangheliei prin botez și confirmare, facem tot ce putem pentru a rămâne pe ea. Când ieșim de pe cale chiar și puțin, ne exercităm credința în Hristos pentru a ne pocăi. Binecuvântările pocăinței ne permit să ne întoarcem pe cărarea Evangheliei și să păstrăm binecuvântările legămintelor pe care le-am făcut cu Dumnezeu. Pe măsură ce ne pocăim în mod sincer, Dumnezeu este mereu dornic să ne ierte și ne primește cu drag înapoi.

Să îndurăm până la sfârșit înseamnă să rămânem credincioși lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții noastre – în vremuri bune și vremuri grele, în prosperitate și adversitate. Îi permitem, cu umilință, lui Hristos să ne modeleze și să ne facă mai asemănători Lui. Privim către Hristos cu credință, încredere și speranță indiferent de ceea ce vine în viața noastră.

Îndurarea până la sfârșit nu înseamnă doar să rezistăm până murim. Ci înseamnă să ne concentrăm viața, gândurile și faptele asupra lui Isus Hristos. Include faptul de a continua să ne exercităm credința în Isus Hristos în fiecare zi. De asemenea, continuăm să ne pocăim, să ne ținem legămintele făcute cu Dumnezeu și să căutăm să avem parte de însoțirea Duhului Sfânt.

Îndurarea până la sfârșit include „[înaintarea] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii”. Tatăl nostru Ceresc promite că, pe măsură ce îndurăm până la sfârșit, noi „[vom] avea viață veșnică” (2 Nefi 31:20).

Studiul din scripturi

Îndurăm până la sfârșit

Binecuvântări pentru cei care îndură

Învață mai multe despre acest principiu

  • Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie): „Adversity (Adversitate)

  • Ghid pentru scripturi: „(A) Îndura”, „Adversitate

Familie zâmbind.

Evanghelia lui Isus Hristos îi binecuvântează pe toți copiii lui Dumnezeu

Evanghelia lui Isus Hristos este pentru toți copiii lui Dumnezeu. Scripturile ne învață că „toți [suntem] egali în fața lui Dumnezeu” indiferent de trecutul sau situația noastră. El îi invită „pe toți să vină la El și să ia parte la bunătatea Sa; și El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El” (2 Nefi 26:33).

Evanghelia ne binecuvântează de-a lungul vieții noastre muritoare și de-a lungul eternității. Cel mai probabil vom fi fericiți – atât ca persoane, cât și ca familii – atunci când trăim conform învățăturilor lui Isus Hristos (vezi Mosia 2:41; „Familia: proclamație către lume”, ChurchofJesusChrist.org). Trăirea conform Evangheliei ne mărește bucuriile, ne inspiră acțiunile și ne îmbunătățește relațiile.

Trăirea conform Evangheliei lui Isus Hristos poate, de asemenea, să ne protejeze de la a face alegeri care ne-ar putea răni fizic sau spiritual. Ne ajută să găsim tărie și alinare în vremuri de încercare și de tristețe. Oferă calea către o viață eternă plină de bucurie.

Unul dintre cele mai minunate mesaje ale Evangheliei restaurate este acela că noi toți facem parte din familia lui Dumnezeu. Noi suntem preaiubiții Săi fii și preaiubitele Sale fiice. Indiferent de situația noastră familială de pe pământ, fiecare dintre noi este membru al familiei lui Dumnezeu.

O altă parte minunată a mesajului nostru este aceea că familiile pot fi unite pentru eternitate. Familia este rânduită de Dumnezeu. Planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc face posibil ca relațiile de familie să continue dincolo de mormânt. Rânduielile și legămintele sacre făcute în templu fac posibil ca familiile să fie împreună pentru totdeauna.

Prin lumina Evangheliei, familiile pot rezolva neînțelegerile, certurile și încercările. Familiile sfâșiate de dezbinare pot fi vindecate prin pocăință, iertare și credință în puterea ispășirii lui Isus Hristos.

Evanghelia lui Isus Hristos ne ajută să stabilim relații de familie mai puternice. Căminul este cel mai bun loc în care să se propovăduiască și să se învețe principiile Evangheliei. Un cămin întemeiat pe principiile Evangheliei va fi un loc de refugiu și siguranță. Va fi un loc în care Spiritul Domnului va putea sălășlui.

Studiul din scripturi

Învață mai multe despre acest principiu

Rezumat scurt spre mediu al lecției

Rezumatul de mai jos este un exemplu de ceea ce ai putea propovădui cuiva dacă ai doar un timp scurt. Când folosești acest rezumat, alege unul sau mai multe principii pe care să le propovăduiești. Baza doctrinară pentru fiecare principiu a fost inclusă mai sus în cadrul lecției.

În timp ce propovăduiești, adresează întrebări și ascultă. Fă invitații care vor ajuta oamenii să învețe cum să se apropie mai mult de Dumnezeu. O invitație importantă este ca persoana să se întâlnească din nou cu voi. Durata lecției va depinde de întrebările pe care voi le adresați și de cât de mult ascultați.

Misionare propovăduind unor femei.

Ce le-ai putea propovădui oamenilor în 3-10 minute

  • Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, pe pământ pentru a ne mântui de păcat și moarte.

  • Credința în Isus Hristos este un principiu al acțiunii și al puterii. Credința ne ajută să avem parte de puterea întăritoare a Salvatorului în viața noastră.

  • Credința în Isus Hristos ne determină să ne pocăim. Pocăința este procesul de întoarcere către Dumnezeu și de îndepărtare de păcat. Pe măsură ce ne pocăim, faptele, dorințele și gândurile noastre se schimbă pentru a fi mai în armonie cu voia lui Dumnezeu.

  • Când ne pocăim, Dumnezeu ne iartă. Iertarea este posibilă pentru că Isus Hristos a ispășit pentru păcatele noastre.

  • Botezul are două părți: botezul cu apă și botezul cu Spirit. Când suntem botezați și confirmați, suntem curățați de păcatele noastre oferindu-ni-se un nou început în viață.

  • După ce suntem botezați cu apă, primim darul Duhului Sfânt prin rânduiala confirmării.

  • Pe măsură ce urmăm, cu credincioșie, cărarea Evangheliei până la sfârșitul vieții noastre, Dumnezeu promite că vom avea viață eternă.