„Capitolul 24 Spiritul pe care îl simțim în perioada Crăciunului”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 24”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 24

Spiritul pe care îl simțim în perioada Crăciunului

„Mai degrabă prin dăruire, decât prin primire, intră Spiritul lui Hristos în viața noastră.”

Din viața lui Thomas S. Monson

O experiență din copilărie la un spectacol de Crăciun a lăsat o impresie prețioasă asupra președintelui Monson. Mai târziu, el a explicat:

„Acasă, într-un colț ascuns, am un baston mic negru cu mâner dintr-o imitație de argint. I-a aparținut odată unei rude îndepărtate. De ce îl păstrez deja de peste 70 de ani? Există un motiv special.

Vedeți, când eram foarte mic, am participat la un spectacol de Crăciun în episcopia noastră. Am avut privilegiul de a fi unul dintre cei trei magi. Cu un batic în jurul capului, cu învelitoarea scaunului pianului mamei drapată pe umăr și cu bastonul negru în mână, am rostit replicile care-mi fuseseră atribuite:

«Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, și am venit să ne închinăm Lui» (Matei 2:2).

Nu-mi aduc aminte toate cuvintele din acel spectacol, dar îmi amintesc foarte clar sentimentele din inima mea când noi, cei trei «magi» am privit în sus și am văzut steaua, am călătorit de-a lungul scenei, am găsit-o pe Maria cu pruncul Isus, apoi am căzut la pământ și L-am preaslăvit și ne-am deschis comorile și ne-am oferit darurile: aur, tămâie și smirnă.

Mi-a plăcut mai ales faptul că nu ne-am întors la Irod cel rău pentru a-L trăda pe pruncul Isus, ci ne-am supus lui Dumnezeu și am plecat pe un alt drum.

Anii au trecut, evenimentele unei vieți ocupate își iau locurile cuvenite în sălile sfințite ale memoriei, dar bastonul de Crăciun continuă să-și ocupe locul special în casa mea; și, în inima mea, este un devotament față de Hristos”.¹

„Magi au călătorit… către Ierusalim întrebând: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, și am venit să ne închinăm Lui».” (Matei 2:2)

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Tatăl nostru Ceresc ne-a dat darul reprezentat de Fiul Său, Isus Hristos.

Odată cu nașterea pruncului în Betleem, a apărut o mare înzestrare, o putere mai mare decât armele, o bogăție mai trainică decât monedele lui Cezar. Acest copil avea să fie Împăratul împăraților, Domnul domnilor, Mesia cel promis, chiar Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.²

În ajunul nașterii Sale, glasul Domnului i-a spus lui Nefi: „Ridică-ți capul și fii bucuros; căci iată, timpul este aproape; și în noaptea aceasta semnul va fi dat, iar mâine Eu voi veni în lume pentru ca să arăt lumii că Eu voi împlini tot ceea ce Eu am făcut să fie spus de către gura profeților Mei sfinți” [3 Nefi 1:13].

Ce au declarat profeții sfinți din vechime? Isaia, cu peste 700 de ani înainte de nașterea lui Hristos, a profețit: „De aceea, Domnul Însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naște un fiu, și-I va pune numele Emanuel” [Isaia 7:14].

Pe continentul american, regele Beniamin a spus: „Căci iată, timpul acela va veni și nu este prea departe când, cu putere, Domnul Atotputernic… va locui într-un tabernacol de lut… El va suferi ispite și dureri… Și El se va numi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl cerului și al pământului, Creatorul tuturor lucrurilor de la început; iar mama Lui se va numi Maria” [Mosia 3:5, 7-8].

Apoi, a venit noaptea nopților în care păstorii stăteau afară pe câmp și îngerul Domnului le-a apărut și le-a spus: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie… astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” [Luca 2:10-11].

Păstorii s-au dus în grabă la iesle pentru a-L cinsti pe Hristos Domnul. Mai târziu, magi au călătorit de la Răsărit către Ierusalim întrebând: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, și am venit să ne închinăm Lui… Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ, și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile, și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă” [Matei 2:2, 10-11].

De atunci, spiritul de a oferi daruri a fost prezent în mintea fiecărui creștin în timp ce sărbătorește perioada Crăciunului. Tatăl nostru Ceresc ni L-a dat pe Fiul Său, Isus Hristos. Acel Fiu prețios ne-a dat viața Sa, ispășirea și victoria asupra mormântului.³

Isus ne cere să ne oferim pe noi înșine ca aducere aminte a tot ceea ce a oferit El.

Mă întreb dacă nu cumva fiecare ar putea profita astăzi întrebându-se: Ce dar ar dori Dumnezeu să-I ofer Lui sau să le ofer altora în această perioadă prețioasă a anului?

Permiteți-mi să răspund la această întrebare și să vă declar, cu toată solemnitatea, că Tatăl nostru Ceresc dorește ca fiecare dintre copiii Săi să-I ofere un dar care constă în supunere, astfel încât toți să-L iubim cu adevărat pe Domnul, Dumnezeul nostru, cu toată inima noastră, cu tot cugetul nostru și cu toată tăria noastră. Atunci, sunt sigur, El Se va aștepta ca noi să ne iubim aproapele ca pe noi înșine.

Dacă Domnul ar fi astăzi aici, nu aș fi surprins dacă El ne-ar instrui să dăm cu generozitate din noi înșine și să nu fim egoiști, nici lacomi, nici arțăgoși, nici certăreți.⁴

Născut într-un staul, legănat într-o iesle, [Isus Hristos] a venit din cer pentru a trăi pe pământ ca om muritor și pentru a întemeia împărăția lui Dumnezeu. Evanghelia Sa glorioasă a remodelat modul de a gândi al lumii. El a trăit pentru noi și a murit pentru noi. Ce-I putem da noi în schimb?

Îmi plac versurile poetei engleze Christina Rossetti:

Ce-aș putea să-I dau eu?
Sărmană cum sunt mereu?
Dacă aș fi păstor smerit,
Un miel eu I-aș da.
Dacă aș fi mag de la răsărit,
Eu mi-aș face partea.
Să-I dau, ce aș putea?
Îi dau inima mea.
[în Jack M. Lyon și alții, editori, Best-Loved Poems of the LDS People (1996), p. 166-167]…

Fie ca noi să dăm așa cum a dat Salvatorul! Să te dăruiești pe tine este un dar sfânt. Oferim în amintirea a toate câte a oferit Salvatorul. Fie ca noi să oferim, pe lângă darurile noastre care se sparg sau sunt uitate, și daruri care au valoare eternă! Cât de mult mai bună ar fi lumea dacă noi, toți, am oferi în dar înțelegere și compasiune, slujire și prietenie, bunătate și blândețe?⁵

„Născut într-un staul, legănat într-o iesle, [Isus Hristos] a venit din cer… El a trăit pentru noi și a murit pentru noi. Ce-I putem da noi în schimb?”

Cel care oferă bani oferă mult, cel care oferă timp oferă mai mult, dar cel care se oferă pe sine oferă totul. Fie ca aceasta să fie o descriere a darurilor noastre de Crăciun!⁶

Ce vom oferi, dumneavoastră și cu mine, de Crăciun în acest an? Fie ca noi, în viața noastră, să oferim Domnului și Salvatorului nostru darul recunoștinței trăind potrivit învățăturilor Sale și pășind pe urmele Sale! S-a spus despre El că „umbla din loc în loc, făcea bine” [Faptele apostolilor 10:38]. Când facem la fel, spiritul Crăciunului va fi al nostru.⁷

A dărui, nu a primi, aduce spiritul Crăciunului.

„Ce ai primit de Crăciun?” Aceasta este întrebarea universală printre copii în zilele de după cea mai celebrată sărbătoare a anului… Dacă schimbăm un singur cuvânt în întrebarea noastră de Crăciun, rezultatul este foarte diferit. „Ce ai oferit de Crăciun?”⁸

Crăciunurile pe care ni le amintim cel mai bine au, în general, puțin de-a face cu bunurile lumești, dar au mult de-a face cu familiile, dragostea, compasiunea și grija.⁹

Modul în care sărbătorim Crăciunul trebuie să reflecte dragostea și altruismul despre care a propovăduit Salvatorul. A da, nu a primi, face ca spiritul Crăciunului să înflorească pe deplin. Suntem mai buni unii cu alții. Ne întindem brațele cu dragoste pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. Inima noastră este înduioșată. Îi iertăm pe dușmani, ne aducem aminte de prieteni și ne supunem lui Dumnezeu. Spiritul Crăciunului luminează fereastra sufletului, putem privi prin ea viața agitată a lumii și putem deveni mai interesați de oameni decât de lucruri. Pentru a înțelege sensul adevărat al spiritului Crăciunului, trebuie doar să ne aducem aminte că originea sintagmei este Spiritul lui Hristos.¹⁰

Cu câțiva ani în urmă, am primit o scrisoare anonimă de la un dentist cu inima bună, care a dat dovadă de dragoste frățească și bunăvoință. Aș dori să v-o împărtășesc:

„Stimate președinte Monson,

Mă simt neglijent pentru că ar fi trebuit să vă trimit mai devreme un bilet de mulțumire. În luna decembrie a anului trecut, am ascultat cuvântarea dumneavoastră din cadrul adunării de devoțiune de Crăciun. Ați vorbit despre o femeie mai în vârstă care nu-și permitea să plătească pentru înscrierea în circulație a unui automobil pe care îl cumpărase recent. Alții i-au venit în ajutor. Toți cei implicați au fost impresionați.

Sunt dentist de profesie. La scurt timp după adunarea de devoțiune, recepționera mea m-a informat că o cunoștință de-a ei urma să vină la mine la cabinet. Avea probleme la doi dinți. Ea o cunoștea pe această femeie și mi-a povestit despre circumstanțele ei. Femeia purta multe poveri. Afacerea familiei, pe care ea o conducea, mergea destul de rău iar familia era în urmă cu trei luni cu plata chiriei. Ei aveau cinci copii, mulți deveniți adulți, dar toți se mutaseră înapoi acasă din cauza unor circumstanțe personale dificile. Prin putere pură a voinței, ea își ținuse familia unită de ceva timp. Acum, doi dinți erau cariați.

Femeia a venit la programare și a explicat despre problema ei dentară. M-a întrebat dacă aveam să-i permit să mă plătească la o altă dată. Ea mi-a explicat că familia ei avusese parte de mai multe probleme financiare și că, de curând, începuse să plătească niște facturi restaurate.

Am asigurat-o că aveam încredere în ea. M-a întrebat dacă, pentru moment, îi puteam repara doar unul dintre cei doi dinți cariați. I-am confirmat că da și am început.

Pentru că aveam timp, i-am reparat ambii dinți, lucru pentru care ea a fost recunoscătoare. Când lucrarea a fost terminată, gândindu-mă la cuvântarea dumneavoastră, i-am spus că, dacă nu se va simți jignită, aș dori ca acea lucrare dentară să fie cadou de Crăciun, ceea ce însemna că nu trebuia să plătească nimic. A fost uimită. Am putut simți profunzimea stresului și a tensiunii de care avusese parte, în timp ce lacrimi incontrolabile de recunoștință curgeau datorită unui act de bunătate mic și simplu. Probabil că trecuseră ani de când cineva i-a făcut o mică favoare. Fără să poată vorbi, ea a ieșit din cabinet.

Atât asistenta mea, cât și recepționera au fost atât de impresionate de reacția ei, încât și ele [au vărsat] lacrimi și abia au putut vorbi. Eu, pe de altă parte, am fost de două ori mai bucuros. Pe de o parte pentru faptul de a vedea cum un gest atât de simplu are un efect atât de fericit asupra cuiva. Și, pe de altă parte, pentru că o dată în viața mea, am avut un pacient în cabinetul meu care a plâns de bucurie, nu de durere!

Pentru dumneavoastră, cele mai bune urări ale mele.

Cu stimă,

Un frate în Evanghelie”.¹¹

Cineva a spus în mod corespunzător: „Ne câștigăm existența prin ceea ce primim, dar ne clădim o viață prin ceea ce oferim”. Mai degrabă prin dăruire, decât prin primire, intră Spiritul lui Hristos în viața noastră.¹²

Darurile date de Dumnezeu dăinuie.

Fie ca noi… să ne îndreptăm gândurile către darurile date de Dumnezeu care dăinuie. Dintr-o listă lungă, voi cita doar patru.

Darul nașterii.
Darul păcii.
Darul dragostei.
Darul vieții eterne.

Primul, darul nașterii. Acesta a fost oferit, în mod universal, fiecăruia dintre noi. Al nostru a fost privilegiul divin de ne părăsi căminul ceresc pentru a locui în trup și pentru a demonstra, prin viața pe care o trăim, că suntem demni și pregătiți să ne întoarcem, într-o zi, la Tatăl Ceresc, la cei dragi pe care îi prețuim și într-o împărăție numită celestială. Mamele noastre și tații noștri ne-au oferit acest dar minunat. A noastră este responsabilitatea de a ne arăta recunoștința prin faptele din viața noastră…

Al doilea, darul păcii. În lumea aspră în care trăim, zgomotul din trafic, reclamele gălăgioase din mass-media și multele cerințe care ne iau din timp – ca să nu mai vorbim de problemele lumii – provoacă dureri de cap și de alt fel și ne secătuiesc puterea de a face față. Povara bolii sau durerea jelirii unei persoane dragi care a plecat ne face să îngenunchem căutând ajutor ceresc. Împreună cu cei din vechime, ne-am putea întreba: „Nu este niciun leac alinător în Galaad?” [Ieremia 8:22]…

Cel care a fost împovărat de întristare și obișnuit cu mâhnirea vorbește fiecărei inimi tulburate și oferă darul păcii: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea: Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” [Ioan 14:27].

El trimite cuvântul Său prin misionarii care slujesc în lung și-n lat proclamând Evanghelia Sa cu vești bune și urări de pace… Darul Său este oferit individual: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el” [Apocalipsa 3:20].

Pașaportul către pace este practica rugăciunii. Sentimentele inimii, exprimate cu umilință și nu doar ca o simplă recitare de cuvinte, oferă pacea pe care o căutăm…

Al treilea, darul dragostei. „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”, a întrebat un învățător al legii care vorbea cu Isus. Răspunsul a venit prompt:

„Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău.

Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți»” [Matei 22:36-39].

Cu altă ocazie, Domnul ne-a învățat: „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește” [Ioan 14:21]. Scripturile sunt pline de importanța dragostei și relevanța ei în viața noastră. Cartea lui Mormon ne învață despre caritate că este dragostea pură a lui Hristos [vedeți Moroni 7:47]. Însuși Învățătorul ne-a oferit un tipar ideal pe care să-l urmăm…

Al patrulea, darul vieții – chiar nemurirea. Planul Tatălui nostru Ceresc cuprinde exprimarea supremă a dragostei adevărate. Tot ceea ce ne este drag, chiar familia noastră, prietenii noștri, bucuria, cunoașterea, mărturia noastră, ar dispărea dacă nu ar fi Tatăl nostru și Fiul Său, Domnul Isus Hristos. Printre cele mai prețuite gânduri și scrieri din această lume, este această declarație divină a adevărului: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică” [Ioan 3:16]…

Fie ca noi să-I dăruim cu generozitate, așa cum El ne-a dat din abundență, trăind și iubind așa cum El și Fiul Său ne-au învățat cu atâta răbdare!¹³

Găsim adevărata bucurie a Crăciunului când Îl punem pe Salvator în centrul preocupărilor noastre din această perioadă.

[Pentru] a iniția o acțiune personală de căutare a lui Isus încununată de succes, trebuie, mai întâi, să-I acordăm timp în viața noastră și să-I facem loc în inima noastră. În aceste zile încărcate, sunt mulți care au timp pentru golf, pentru cumpărături, timp pentru muncă, timp pentru joacă – dar nu au timp pentru Hristos…

Ne înroșim de jenă când ne aducem aminte: „Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece, și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7). Nu era loc. Nu era loc. Nu era loc. Așa a fost mereu…

Păstorii din vechime L-au căutat pe copilul Isus. Însă noi Îl căutăm pe Isus Hristosul, Fratele nostru mai mare, Mijlocitorul nostru la Tatăl, Mântuitorul nostru, Urzitorul salvării noastre [vedeți Evrei 5:9]; Cel Care a fost la început cu Tatăl; Cel Care a luat asupra Sa păcatele lumii și a murit de bunăvoie ca noi să putem trăi pentru totdeauna. Acesta este Isus pe Care-L căutăm.¹⁴

„Exagerarea” este deosebit de frecventă în această perioadă a anului. Este posibil să ne asumăm prea multe pentru timpul și energia de care dispunem. Poate că nu avem suficienți bani pentru a cheltui pentru acele lucruri pe care simțim că trebuie să le achiziționăm. Deseori, eforturile noastre din perioada Crăciunului ne fac să ne simțim stresați, storși și epuizați într-o perioadă în care, în schimb, ar trebui să simțim bucuriile simple ale aniversării nașterii Pruncului din Betleem.¹⁵

Mă întristez să văd Crăciunul devenind din ce în ce mai puțin despre Hristos și din ce în ce mai mult despre marketing și vânzări, petreceri și cadouri. Și, totuși, Crăciunul este ceea ce facem noi din el. În pofida tuturor distragerilor, putem face în așa fel încât Hristos să fie în centrul celebrării noastre. Dacă nu am făcut deja acest lucru, putem stabili tradiții de Crăciun pentru noi înșine și pentru familia noastră, care ne vor ajuta să captăm și să păstrăm spiritul Crăciunului.¹⁶

Găsim adevărata bucurie [a Crăciunului] când Îl punem pe Salvator în centrul preocupărilor noastre din această perioadă. Îl putem păstra în gândurile noastre și în viața noastră pe măsură ce îndeplinim lucrarea pe care El dorește s-o înfăptuim aici, pe pământ. În această perioadă, în special, să urmăm exemplul Său pe măsură ce ne iubim semenii și le slujim…

„Putem stabili tradiții de Crăciun pentru noi înșine și pentru familia noastră, care ne vor ajuta să captăm și să păstrăm spiritul Crăciunului.”

Să facem Crăciunul să fie real! Nu este vorba doar de beteală și panglică, decât dacă am făcut să fie așa în viața noastră. Crăciunul este spiritul de a dărui fără să ne gândim să primim… Este perioada în care înțelegem cel mai profund că, pe măsură ce dăruim altora mai multă dragoste, vom avea mai multă de dăruit…

Pe măsură ce perioada Crăciunului ne învăluie cu toată slava sa, fie ca noi, asemenea magilor, să căutăm o stea strălucitoare anume care să ne îndrume către ocazia noastră de Crăciun de a-i sluji aproapelui nostru! Fie ca noi, toți, să călătorim, în spirit, la Betleem, având cu noi o inimă blândă și grijulie, ca dar pe care să I-l oferim Salvatorului!¹⁷

Nu există moment mai potrivit decât acesta, chiar această perioadă a Crăciunului, pentru ca noi, toți, să ne dedicăm din nou principiilor propovăduite de Isus Hristos. Fie ca acesta să fie un timp care luminează ochii copiilor și le aduce râsete pe buze! Fie ca acesta să fie un timp în care să înălțăm viața celor care trăiesc în singurătate! Fie ca acesta să fie un timp în care să ne adunăm familia laolaltă, să simțim o apropiere de cei care sunt aproape de noi și, de asemenea, o apropiere de cei care sunt absenți!

Fie ca acesta să fie un timp al rugăciunilor pentru pace, pentru păstrarea principiilor libere și pentru protecția celor care sunt departe de noi! Fie ca acesta să fie un timp în care să uităm de noi înșine și să găsim timp pentru alții! Fie ca acesta să fie un timp în care să renunțăm la ceea ce nu are sens și să accentuăm adevăratele valori! Fie ca acesta să fie un timp al păcii, pentru că am găsit pace în învățăturile Sale!

Mai presus de toate, fie ca acesta să fie un timp în care să ne aducem aminte nașterea Salvatorului nostru, Isus Hristos, pentru a putea împărtăși în cântecul îngerilor, bucuria păstorilor și preaslăvirea magilor.¹⁸

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson a descris darul Tatălui Ceresc reprezentat de Fiul Său ca fiind „o mare înzestrare” (secțiunea 1). Cum putem da dovadă de recunoștință față de Tatăl Ceresc pentru darul reprezentat de Fiul Său?
Președintele Monson ne-a învățat că „să te dăruiești pe tine este un dar sfânt” (secțiunea 2). Recapitulați darurile pe care președintele Monson ne-a încurajat să le oferim de la noi înșine. Când ați primit tipurile de daruri pe care el le menționează? Ce daruri ar dori Dumnezeu să le oferiți Lui sau altora de acest Crăciun?
Recapitulați scrisoarea trimisă președintelui Monson (vedeți secțiunea 3). Cum poate un act generos să aducă spiritul Crăciunului celui care oferă și celui care primește? Ce „[acte] simple de bunătate” ați văzut în viața dumneavoastră? Gândiți-vă ce dar anume constând în timp, talente sau bunuri veți oferi. De exemplu, ar putea fi ceva la fel de simplu ca faptul de a fi un bun ascultător sau de a da dovadă de compasiune față de cineva aflat la nevoie.
Învățăturile președintelui Monson despre darurile care dăinuie includ „darul dragostei” (secțiunea 4). Cum oferiți darul dragostei? Cum i-ați văzut pe alții oferind acest dar? De ce este important pentru Tatăl Ceresc ca noi să ne iubim aproapele?
Președintele Monson ne-a învățat că găsim adevărata bucurie a Crăciunului „când Îl punem pe Salvator în centrul preocupărilor noastre din această perioadă” (secțiunea 5). Cum vă asigurați că vă concentrați asupra Salvatorului în perioada Crăciunului? Președintele Monson ne-a învățat, de asemenea, că „pe măsură ce dăruim altora mai multă dragoste, vom avea mai multă de dăruit” (secțiunea 5). Cum ați văzut că faptul de a-i iubi pe alții vă mărește capacitatea de a iubi?

Scripturi suplimentare

Matei 1-2; Luca 2; Ioan 1:1-14; Galateni 4:4-5; 1 Nefi 11:13-23; 2 Nefi 17:14-16; Alma 7:10-12; Doctrină și legăminte 76:40-43; Moise 6:57-62

Ajutor pentru studiu

„Când ne pregătim să fim învățați, căutăm prin rugăciune inspirația și confirmarea Duhului Sfânt. Cugetăm, ne rugăm, punem în practică lecțiile Evangheliei și căutăm voia Tatălui pentru noi” (Thomas S. Monson, „Învățați de la Mine”, Liahona, mart. 2016, p. 6).