„Capitolul 19: Influența trainică a învățătorilor”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 19”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 19

Influența trainică a învățătorilor

„Obiectivul fundamental al predării în cadrul Bisericii este de a ajuta la realizarea unor schimbări valoroase în viața băieților și fetelor, bărbaților și femeilor.”

Din viața lui Thomas S. Monson

În prima sa cuvântare din cadrul conferinței generale în calitate de apostol, președintele Thomas S. Monson a spus: „Sunt atât de recunoscător pentru învățătorii și conducătorii mei din copilăria și tinerețea mea, dintr-o episcopie umilă, de pionierat”¹. De-a lungul vieții sale, el a continuat să-și exprime recunoștința pentru învățătorii săi de la Biserică, relatând adesea povestiri despre influența pe care au avut-o asupra lui.

Președintele Monson a fost, de asemenea, recunoscător pentru învățătorii și profesorii săi de la școală. „Cred că este amuzant că învățătoarea mea de muzică din școala primară era domnișoara Sharp”, a spus el. „Ea avea capacitatea de a le insufla elevilor ei dragoste pentru muzică.”²

În calitate de student la universitate, a avut o abordare eficientă când a învățat de la profesorii săi: și-a imaginat că trebuia să predea materialul pe care îl predau ei, așa că a lucrat pentru a dezvolta o înțelegere a conceptelor care aveau să-i îmbunătățească prezentarea.³

Președintele Monson i-a instruit pe membrii Bisericii cum să predea cu putere. „Noi, toți, suntem învățători într-o anumită măsură”, a spus el, „și avem datoria de a preda cât de bine putem”⁴. El ne-a învățat, de asemenea, care sunt obiectivele predării Evangheliei:

„Obiectivul predării Evangheliei… nu este de a «revărsa informații» în mintea membrilor clasei. Nu este de a arăta cât de mult știe învățătorul și nici nu este doar de a spori cunoștințele despre Biserică. Obiectivul fundamental al predării în cadrul Bisericii este de a ajuta la realizarea unor schimbări valoroase în viața băieților și fetelor, bărbaților și femeilor. Scopul este de a inspira persoana să se gândească la faptul de a trăi potrivit principiilor Evangheliei, să simtă acest lucru și, apoi, să facă ceva în legătură cu acesta”⁵.

În ceea ce-i privește pe învățători, președintele Monson a spus: „Nu există vreun privilegiu mai nobil, vreo însărcinare mai plină de satisfacții”⁶. El a ilustrat acest lucru cu următoarea povestire:

„Cu ceva timp în urmă, am auzit… trei băieței… discutând despre virtuțile relative ale taților lor. Unul dintre ei a spus: «Tatăl meu este mai mare decât tatăl tău», la care altul a răspuns: «Ei bine, tatăl meu este mai deștept decât tatăl tău». Al treilea băiat a replicat: «Tatăl meu este doctor»; apoi, întorcându-se către un băiat, a spus în derâdere: «Și tatăl tău este doar un învățător».

Chemarea unei mame a pus capăt conversației, dar cuvintele au continuat să-mi răsune în urechi. Doar un învățător. Doar un învățător. Doar un învățător. Într-o zi, fiecare dintre acei băieței va ajunge să aprecieze adevărata valoare a învățătorilor inspirați și va recunoaște cu recunoștință sinceră amprenta de neșters pe care astfel de învățători o vor lăsa în viața lor personală.

«Un învățător», așa cum a remarcat Henry Brooks Adams, «influențează eternitatea; el nu poate spune niciodată unde se oprește influența sa»”⁷. Președintele Monson ne-a învățat că această influență de mare amploare este valabilă pentru toți învățătorii – părinții de acasă, învățătorii de la școală și învățătorii de la Biserică.

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Părinții au obligația sacră de a-și învăța copiii și de a fi un exemplu bun.

Probabil că învățătoarea de care dumneavoastră și cu mine ne amintim cel mai bine este cea care ne-a influențat cel mai mult. Poate că nu a folosit o tablă sau nu a avut o diplomă universitară, dar lecțiile ei au fost nepieritoare și preocuparea ei sinceră. Da, vorbesc despre mamă. Și, în același timp, îl includ și pe tată. În realitate, fiecare părinte este un învățător.

Președintele David O. McKay ne-a adus aminte că „educația adecvată din copilărie este cea mai sacră obligație a omului”, pentru că un copil vine de la Tatăl pur și drag, „«o făptură nepângărită de pata lumii, nevătămată de nedreptatea ei, neobosită de plăcerile ei deșarte, o ființă proaspătă din sursa luminii, cu ceva din strălucirea ei universală în ea. În cazul în care copilăria este așa, cât de sfântă este datoria de a veghea ca, în creșterea ei continuă, să nu fie altfel»” (Improvement Era, mai 1930, p. 480)…

Ora de vârf pentru predare este trecătoare. Ocaziile sunt perisabile. Părintele care amână îndeplinirea responsabilităților sale în calitate de învățător poate, în anii care vor urma, să dobândească o înțelegere amară a expresiei lui Whittier: „Dintre toate cuvintele triste ale limbii sau peniței, cele mai triste sunt acestea: «Ar fi putut fi»” (John Greenleaf Whittier, „Maud Muller”)…

Mame și tați, vă dați seama că noi facem matrița în care vor fi turnate viețile tinerilor noștri? Pentru a-i învăța pe copiii noștri, trebuie să fim apropiați de ei și locul unde ne putem apropia de ei este acasă. Avem responsabilitatea de a fi un exemplu adecvat pentru ei.

Cred că nu am citit niciodată o acuzație mai severă din partea Domnului decât cea care se găsește în cartea lui Iacov din Cartea lui Mormon, în care Domnul a spus: „Iată, ați… frânt inimile blândelor voastre neveste și ați pierdut încrederea copiilor voștri, pentru că sunteți un exemplu rău pentru ei” (Iacov 2:35). Dacă Domnul nostru ne-ar acuza astfel pentru că am dat un exemplu nepotrivit, nu este logic să presupunem că El ne-ar da aprobarea Sa dacă vom da copiilor noștri un exemplu corespunzător? Și, apoi, putem privi înapoi, așa cum a făcut Ioan, când a declarat: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr” (3 Ioan 1:4).

Dacă vreun părinte are nevoie de mai multă inspirație pentru a-și începe însărcinarea de predare dată de Dumnezeu, să-și aducă aminte că cea mai puternică combinație de emoții din lume nu este provocată de vreun eveniment cosmic măreț și nici nu se regăsește în romane sau cărți de istorie – ci, pur și simplu, de un părinte care se uită în jos la un copil care doarme. Acel fragment biblic glorios, „creați după chipul lui Dumnezeu”, va dobândi un înțeles nou și plin de energie atunci când un părinte repetă această experiență. Căminul va deveni un refugiu numit cer și părinții iubitori își vor învăța copiii „să se roage și să umble în dreptate înaintea Domnului” (D&L 68:28).⁸

Sunt unii care se bucură să distrugă credința în loc să clădească punți către viața bună… Din moment ce nu putem controla sala de clasă, putem cel puțin să pregătim elevul. Vă întrebați: „Cum?”. Eu răspund: „Oferiți un îndrumător către gloria împărăției celestiale a lui Dumnezeu, chiar un barometru pentru a se face diferența dintre adevărul lui Dumnezeu și teoriile oamenilor”.

Cu mai mulți ani în urmă, am ținut în mână un astfel de îndrumător. Era un volum de scripturi… care conținea Cartea lui Mormon, Doctrină și legăminte și Perla de mare preț. Cartea era un dar de la un tată iubitor pentru o fiică frumoasă și înfloritoare care i-a urmat cu atenție sfaturile. Pe pagina de gardă, tatăl ei scrisese aceste cuvinte inspirate:

„9 aprilie 1944

Scumpei mele Maurine:

Pentru ca tu să ai o măsură constantă prin care să judeci între adevăr și greșelile filosofiilor oamenilor și, astfel, să crești în spiritualitate pe măsură ce crești în cunoaștere, îți dau această carte sacră pe care să o citești frecvent și s-o prețuiești de-a lungul întregii tale vieți.

Cu dragoste, tatăl tău,

Harold B. Lee”⁹.

Învățătorii de la Biserică pot avea o influență trainică.

Haideți să revenim la învățătorul pe care îl întâlnim, de obicei, duminica – învățătorul din Biserică. Într-un astfel de cadru, istoria trecutului, speranța prezentului și promisiunea viitorului se întâlnesc laolaltă… Învățătorul este judecat de cursanții săi – nu doar după ceea ce predă și cum predă, ci și după modul în care trăiește.

Apostolul Pavel i-a sfătuit pe romani: „Tu… care înveți pe alții, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care propovăduiești: «Să nu furi», furi?

Tu, care zici: «Să nu preacurvești», preacurvești?” (Rom. 2:21-22).

Pavel, acel învățător inspirat și dinamic, ne oferă un exemplu bun.¹⁰

Când eram mic, am trăit experiența de a mă afla sub influența celei mai eficiente și inspirate învățătoare care ne asculta și ne iubea. Numele ei era Lucy Gertsch. La clasa noastră din cadrul Școlii de duminica, ea ne-a învățat despre crearea lumii, căderea lui Adam și sacrificiul ispășitor al lui Isus. A adus în clasa ei, ca oaspeți venerabili, pe Moise, Iosua, Petru, Toma, Pavel și, desigur, pe Hristos. Deși noi nu i-am văzut, am învățat să-i iubim, să-i onorăm și să le urmăm exemplul.

Niciodată nu a fost predarea ei atât de dinamică și nici impactul ei mai trainic ca într-o duminică dimineața, când ne-a anunțat, cu tristețe, moartea mamei unui coleg de clasă. Ne lipsise Billy în acea dimineață, dar nu am știut motivul absenței sale.

Lecția a avut ca temă „Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele apostolilor 20:35). La jumătatea lecției, învățătoarea noastră a închis manualul și ne-a deschis ochii, urechile și inima către slava lui Dumnezeu. Ea a întrebat: „Câți bani avem în fondul pentru petreceri al clasei noastre?”.

Zilele de recesiune au determinat un răspuns mândru: „Patru dolari și șaptezeci și cinci de cenți”.

Apoi, cu atât de multă blândețe, ea a sugerat: „Familia lui Billy este greu încercată și îndurerată. Ce credeți dacă am vizita membrii familiei în această dimineață și le-am oferi banii voștri din acest fond?”.

Îmi voi aduce aminte mereu de micul grup mergând pe acele trei străzi ale orașului, intrând în casa lui Billy, salutându-i, pe el, pe fratele lui, pe surorile lui și pe tatăl lui. Lipsea cu desăvârșire mama lui. Voi prețui mereu lacrimile care au strălucit în ochii tuturor când plicul alb care conținea prețiosul nostru fond de petreceri a trecut din mâna delicată a învățătoarei noastre în mâna nevoiașă a unui tată îndurerat.

Ne-am întors foarte repede la capelă. Inimile noastre au fost mai ușoare decât au fost vreodată, bucuria noastră mai deplină, înțelegerea noastră mai profundă. O învățătoare inspirată de Dumnezeu i-a învățat pe băieții și fetele ei o lecție eternă despre acest adevăr divin: „Este mai ferice să dai decât să primești”.

Ei bine, am fi putut parafraza cuvintele ucenicilor care se aflau pe drumul spre Emaus: „Nu ne ardea inima în noi… când [ea] ne deschidea scripturile?” (Luca 24:32).

Lucy Gertsch își cunoștea fiecare cursant. Ea îi suna întotdeauna pe cei care lipseau o duminică sau care pur și simplu nu veneau. Noi știam că ei îi păsa de noi. Niciunul dintre noi nu a uitat-o vreodată, nici lecțiile pe care le-a predat.¹¹

Lucy Gertsch (rândul din spate, mijloc) împreună cu clasa ei de la Școala de duminica în anul 1941. Tom Monson se află pe primul rând, al doilea din dreapta. El a descris-o ca fiind „o învățătoare foarte eficientă și inspirată”.

Sala de clasă de la Biserică adaugă o dimensiune vitală educației fiecărui copil și fiecărui tânăr. În acest cadru, fiecare învățătoare îi poate ajuta pe cei care ascultă lecțiile ei și simt influența mărturiei ei. În cadrul adunărilor Societății Primare, Școlii de duminica, Tinerelor Fete și celor ale Preoției aaronice, învățătorii bine pregătiți, chemați prin inspirație de la Domnul, pot avea o influență asupra fiecărui copil, fiecărui tânăr și îi pot îndemna pe toți să „[caute] cuvintele de înțelepciune în cele mai bune cărți; [să caute] să [învețe], chiar prin studiu și, de asemenea, prin credință” [Doctrină și legăminte 88:118]. Un cuvânt de încurajare aici și un gând spiritual acolo pot influența o viață prețioasă și lăsa o amprentă de neșters asupra unui suflet nemuritor…

Învățătoarea umilă și inspirată din clasa Bisericii le poate insufla elevilor ei dragostea pentru scripturi… Învățătoarea îi poate aduce pe apostolii din vechime și pe Salvatorul lumii nu doar în sala de clasă, ci și în inima, mintea și sufletul copiilor noștri.¹²

Noi predăm nu doar prin cuvinte, ci și prin modul în care ne trăim viața.

Cine este învățătorul pe care vi-l amintiți cel mai bine din tinerețea dumneavoastră? Cred că, probabil, a fost cel care v-a cunoscut numele, care v-a întâmpinat la lecție, care a fost interesat de dumneavoastră ca persoană și căruia i-a păsat cu adevărat. Când un conducător merge pe cărarea vieții muritoare alături de un tânăr prețios, se dezvoltă o legătură de devotament între cei doi care îl apără pe tânăr de ispitele păcatului și îl face să meargă neclintit pe cărarea care duce înainte, în sus și neabătut către viața eternă. Clădiți o punte către fiecare tânăr.¹³

Tratați [cursanții] cu demnitate și oferiți-le tot ce aveți mai bun. Dumneavoastră nu doar predați un subiect; dumneavoastră modelați și firea omenească. Aprindeți candela învățării, astfel încât cursanții dumneavoastră să-și înțeleagă mai bine misiunea pe pământ. Dumneavoastră, prin spiritul, credința și dragostea dumneavoastră, veți binecuvânta generații care urmează să se nască. Ocaziile dumneavoastră nu sunt diferite de cele ale Învățătorului Suprem – chiar Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.¹⁴

În mod frecvent, influența profundă pe care o are o viață asupra vieții altora nu este rostită niciodată și, uneori, puțin cunoscută. Astfel a fost experiența trăită de o învățătoare pentru fete, chiar de doisprezece ani… Nu a avut copii, deși ea și soțul ei și-au dorit foarte mult să aibă copii. Dragostea ei a fost exprimată prin devotamentul față de fetele ei speciale în timp ce le învăța adevăruri eterne și lecții de viață. Apoi, a venit boala, urmată de moarte. Ea avea doar douăzeci și șapte de ani.

În fiecare an, de Ziua Memorială, fetele ei făceau un pelerinaj de rugăciune la mormântul învățătoarei lor. La început, au fost șapte, apoi patru, apoi două și, în cele din urmă, doar una, care și-a continuat vizita anuală, punând mereu pe mormânt un buchet de iriși – un simbol al recunoștinței sincere. În acest an [1981] a avut loc cea de-a douăzeci și cincea ei vizită la locul de odihnă al învățătoarei ei. Astăzi, ea însăși este o învățătoare pentru fete. Nu este de mirare că are atât de mult succes. Ea reflectă imaginea învățătoarei de la care i-a venit inspirația. Viața pe care a trăit-o învățătoarea, lecțiile predate de învățătoare nu sunt îngropate sub piatra funerară care marchează mormântul ei, ci trăiesc în personalitățile pe care ea le-a ajutat să se modeleze și în viețile pe care le-a îmbogățit cu atâta altruism. Ne aducem aminte de un alt învățător suprem, chiar de Domnul. Odată, cu degetul Său, El a scris în nisip un mesaj. (Vedeți Ioan 8:6.) Vânturile timpului au șters pentru totdeauna cuvintele pe care El le-a scris, dar nu și viața pe care El a trăit-o.¹⁵

Trebuie să ne amintim mereu că noi nu predăm doar prin cuvinte; noi predăm, de asemenea, prin cine suntem și prin modul în care ne trăim viața.¹⁶

Isus Hristos este exemplul nostru în calitate de învățător.

Există un singur Învățător a Cărui viață le eclipsează pe toate celelalte. El a propovăduit despre viață și moarte, despre datorie și destin. A trăit nu pentru a I se sluji, ci pentru a sluji; nu pentru a primi, ci pentru a dărui; nu pentru a-Și salva viața, ci pentru a o sacrifica pentru alții. El a descris o dragoste mai frumoasă decât pofta trupească, o sărăcie mai bogată decât orice comoară. Despre acest Învățător s-a spus că propovăduia ca unul care avea putere, nu cum propovăduiau cărturarii. Vorbesc despre Învățătorul Suprem, chiar Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul și Mântuitorul întregii omeniri.

Când învățătorii devotați răspund invitației Sale blânde: „Vino, învață de la Mine”, ei învață, dar și devin părtași ai puterii Sale divine.¹⁷

În timp ce îi învățăm pe alții, fie ca noi să urmăm exemplul Învățătorului perfect, Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos! El Și-a lăsat urmele de pași în nisipul de la malul mării, dar Și-a lăsat principiile de predare în inima și viața tuturor celor cărora le-a predat. El i-a instruit pe ucenicii Săi din acea zi – și nouă El ne spune aceleași cuvinte – „Vino după Mine” (Ioan 21:22).

Fie ca noi să mergem înainte în spiritul răspunsului de supunere, pentru ca să se poată spune despre fiecare dintre noi așa cum s-a spus despre Mântuitor: „Ești un învățător, venit de la Dumnezeu” (Ioan 3:2)!¹⁸

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson ne-a învățat că părinții au obligația sacră de a-și învăța copiii (vedeți secțiunea 1). Care sunt unele dintre lucrurile importante pe care le-ați învățat de la mama sau tatăl dumneavoastră? Dacă sunteți părinte, ce sperați că vor învăța propriii copii de la dumneavoastră? Ce ați învățat despre cum să predați copiilor? De ce faptul de a fi un exemplu corespunzător este esențial în a le preda copiilor? Cum pot părinții să-și ajute copiii să-și clădească o credință puternică?
Recapitulați povestirea președintelui Monson despre învățătoarea lui de la Școala de duminica (vedeți secțiunea 2). Ce putem învăța din această povestire care să ne ajute să fim învățători mai buni? Cum putem preda Evanghelia cu putere mai mare – fie acasă, fie în sala de clasă, fie într-un alt cadru?
Recapitulați calitățile învățătorilor buni pe care le-a subliniat președintele Monson (vedeți secțiunea 3). Cugetați asupra unora dintre învățătorii dumneavoastră care au exemplificat aceste calități. De ce v-au influențat acești învățători viața? În calitate de învățători, cum putem „clădi o punte” către cei cărora le predăm? Cum putem „aprinde candela învățării”?
Ce putem învăța din exemplul Salvatorului în calitatea Sa de învățător? (Vedeți secțiunea 4.) Ce înseamnă să predăm în modul Salvatorului? De ce este important să ne concentrăm asupra Salvatorului când predăm Evanghelia?

Scripturi suplimentare

Exodul 4:10-12; 2 Nefi 33:1; Alma 17:2-3; 31:5; Doctrină și legăminte 11:21; 42:12-14; 88:77-80

Ajutor pentru predare

„Pentru a fi un învățător asemănător lui Hristos, poate că cel mai important lucru pe care-l puteți face este acela de a urma exemplul de supunere al Salvatorului și de a trăi conform Evangheliei cu toată inima… Nu trebuie să fiți perfecți, doar să încercați cu sârguință, precum și să căutați iertare prin ispășirea Salvatorului ori de câte ori vă poticniți” [Să predăm în modul Salvatorului (2016), p. 13].