Scripturi
Doctrină şi Legăminte 14


Secţiunea 14

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, lui David Whitmer, la Fayette, New York, în iunie 1829 (History of the Church, 1:48–50). Familia Whitmer devenise foarte interesată de traducerea Cărţii lui Mormon. Profetul şi-a stabilit reşedinţa în casa lui Peter Whitmer, tatăl, unde a locuit până când lucrarea de traducere a fost terminată şi a fost obţinut dreptul de reproducere a cărţii care urma să apară. Trei dintre fiii familiei Whitmer, primind fiecare mărturia despre autenticitatea lucrării, au devenit foarte preocupaţi de datoria lor personală. Această revelaţie şi următoarele două (secţiunile 15 şi 16) au fost date ca răspuns la o întrebare, prin intermediul Urimului şi al Tumimului. David Whitmer a devenit, mai târziu, unul dintre cei trei martori ai Cărţii lui Mormon.

1–6, Lucrătorii din vie vor obţine salvarea; 7–8, Viaţa veşnică este cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu; 9–11, Hristos a creat cerurile şi pământul.

1 O mare şi minunată lucrare este gata să-şi facă apariţia printre copiii oamenilor.

2 Iată, Eu sunt Dumnezeu; ia seama la cuvântul Meu, care este viu şi puternic, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, care desparte atât încheieturile, cât şi măduva; de aceea, ia seama la cuvântul Meu.

3 Iată, câmpul este deja alb pentru seceriş; de aceea, cine doreşte să secere să mânuiască cu tărie secera lui şi să secere cât durează ziua, ca să poată să păstreze, ca pe o comoară pentru sufletul său, salvarea nepieritoare în împărăţia lui Dumnezeu.

4 Da, oricine va mânui secera lui şi va secera, va fi chemat de Dumnezeu.

5 De aceea, dacă Îmi vei cere, vei primi, dacă vei bate, ţi se va deschide.

6 Caută să înfăptuieşti şi să stabileşti Sionul Meu. Ţine poruncile Mele în toate lucrurile.

7 Şi dacă ţii poruncile Mele şi înduri până la sfârşit, vei avea viaţă veşnică, care este cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu.

8 Şi se va întâmpla că, dacă vei cere de la Tatăl în numele Meu, crezând cu credinţă, îl vei primi pe Duhul Sfânt, care dă putere de exprimare, pentru ca tu să fii martor al lucrurilor pe care le vei auzi şi le vei vedea şi, de asemenea, ca tu să poţi predica pocăinţa la această generaţie.

9 Iată, Eu sunt Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, care a creat cerurile şi pământul, o lumină care nu poate fi ascunsă în întuneric.

10 De aceea, Eu trebuie să duc plenitudinea Evangheliei Mele de la neamuri către casa lui Israel.

11 Şi iată, tu eşti David, şi tu eşti chemat să ajuţi; şi dacă faci asta, şi dacă eşti credincios, vei fi binecuvântat, atât spiritual, cât şi temporal, şi mare va fi răsplata ta. Amin.