Secţiunea 35
Revelaţie dată lui Joseph Smith, profetul, şi Sidney Rigdon la sau lângă Fayette, New York, în decembrie 1830 (History of the Church, 1:128–131). În acel timp, profetul era ocupat, aproape zilnic, cu o traducere a Bibliei. Traducerea fusese începută încă din iunie 1830 şi atât Oliver Cowdery, cât şi John Whitmer slujiseră drept copişti. Deoarece ei erau chemaţi acum la alte îndatoriri, Sidney Rigdon a fost chemat prin numire divină să slujească drept copist pentru profet în această lucrare (vezi versetul 20). Drept prefaţă la înregistrarea acestei revelaţii, profetul a scris: „În decembrie, Sidney Rigdon a venit [din Ohio] să-L întrebe pe Domnul, şi cu el a venit Edward Partridge…. La puţin timp după sosirea acestor doi fraţi, astfel a vorbit Domnul” (History of the Church, 1:128).
1–2, Cum pot deveni bărbaţii fiii lui Dumnezeu; 3–7, Sidney Rigdon este chemat să boteze şi să confere Duhul Sfânt; 8–12, Semne şi miracole sunt făcute prin credinţă; 13–16, Slujitorii Domnului vor zdrobi naţiunile prin puterea Spiritului; 17–19, Joseph Smith deţine cheile tainelor; 20–21, Aleşii vor suporta ziua venirii Domnului; 22–27, Israelul va fi salvat.
1 Ascultă glasul Domnului, Dumnezeului tău, chiar Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, al cărui drum este un cerc veşnic, acelaşi azi, ca şi ieri şi în veci.
2 Eu sunt Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost răstignit pentru păcatele lumii, chiar pentru toţi care vor crede în Mine, ca ei să devină fiii lui Dumnezeu, chiar pentru a fi unul cu Mine, aşa cum Eu sunt unul cu Tatăl, aşa cum Tatăl este unul cu Mine, pentru ca noi să fim unul.
3 Iată, adevărat, adevărat, Eu spun slujitorului Meu Sidney, te-am observat pe tine şi lucrările tale. Am auzit rugăciunile tale şi te-am pregătit pentru o lucrare mai mare.
4 Tu eşti binecuvântat, pentru că tu vei face lucruri mari. Iată, tu ai fost trimis, ca şi Ioan, pentru a pregăti calea înaintea Mea şi înaintea lui Ilie care trebuie să vină, şi tu nu ai ştiut aceasta.
5 Tu ai botezat cu apă pentru pocăinţă, dar ei nu l-au primit pe Duhul Sfânt;
6 Dar acum, Eu îţi dau o poruncă, pentru ca tu să botezi cu apă şi ei îl vor primi pe Duhul Sfânt prin aşezarea mâinilor, la fel cum făceau apostolii din vechime.
7 Şi se va întâmpla că va fi o mare lucrare în ţară, chiar printre neamuri pentru că nebunia şi lucrurile lor abominabile vor fi dezvăluite în ochii tuturor oamenilor.
8 Pentru că Eu sunt Dumnezeu, şi braţul Meu nu este scurtat; şi Eu voi arăta miracole, semne şi minuni, către toţi care cred în numele Meu.
9 Şi oricine va cere în numele Meu, în credinţă, va scoate dracii; ei vor tămădui bonavii; ei vor reda orbilor vederea şi surzilor auzul, vor face pe muţi să vorbească şi pe şchiopi să umble.
10 Şi repede vine timpul în care marile lucruri vor fi arătate copiilor oamenilor;
11 Dar, fără credinţă nu va fi arătat nimic decât pustiire asupra Babilonului, acelaşi care a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul mâniei imoralităţii lui.
12 Şi nu este nimeni care să facă bine, cu excepţia celor care sunt pregătiţi să primească plenitudinea Evangheliei Mele, pe care am trimis-o către această generaţie.
13 De aceea, Eu fac apel la lucrurile slabe ale lumii, la cei care sunt neinstruiţi şi dispreţuiţi, pentru a zdrobi naţiunile prin puterea Spiritului Meu;
14 Şi braţele lor vor fi braţul Meu şi Eu voi fi scutul şi pavăza lor; şi Eu le voi încinge coapsele şi ei vor lupta bărbăteşte pentru Mine; şi duşmanii lor vor fi sub picioarele lor; şi Eu voi lăsa să cadă sabia în folosul lor şi prin focul indignării Mele îi voi apăra.
15 Şi Evanghelia va fi predicată către săraci şi către cei umili şi ei vor aştepta momentul venirii Mele, pentru că este aproape—
16 Şi ei vor învăţa pilda smochinului, pentru că deja acum vara este aproape.
17 Şi Eu am trimis plenitudinea Evangheliei Mele prin mâna slujitorului Meu Joseph; şi Eu l-am binecuvântat în slăbiciunea lui;
18 Şi i-am dat lui cheile tainelor acelor lucruri care au fost pecetluite, chiar lucrurile care erau de la întemeierea lumii şi lucrurile care vor veni de-acum până la venirea Mea, dacă va rămâne în Mine, şi dacă nu, voi pune altul în locul lui.
19 De aceea, veghează asupra lui ca să nu piardă credinţa şi îi vor fi date prin Mângâietor, Duhul Sfânt, care cunoaşte toate lucrurile.
20 Şi îţi dau o poruncă—ca tu să scrii pentru el; şi scripturile vor fi date chiar aşa cum sunt în inima Mea, pentru salvarea aleşilor Mei;
21 Pentru că ei vor auzi glasul Meu şi Mă vor vedea şi nu vor adormi şi vor suporta ziua venirii Mele; pentru că ei vor fi purificaţi, chiar cum sunt Eu pur.
22 Şi acum, Eu îţi spun ţie, rămâi cu el şi el va călători cu tine; nu-l abandona, şi cu siguranţă aceste lucruri vor fi îndeplinite.
23 Şi în timp ce voi nu veţi scrie, lui îi va fi dat să profetizeze; şi tu vei predica Evanghelia Mea şi vei chema profeţii sfinţi pentru a dovedi cuvintele lui, aşa cum îi vor fi date lui.
24 Ţineţi toate poruncile şi toate legămintele prin care voi sunteţi legaţi; şi Eu voi face cerurile să se clatine pentru binele vostru şi Satana se va înfiora şi Sionul se va bucura pe dealuri şi va înflori;
25 Şi Israelul va fi salvat la timpul ales de Mine; şi prin cheile pe care le-am dat, ei vor fi conduşi şi nu vor mai fi înfruntaţi deloc.
26 Înălţaţi-vă inimile şi bucuraţi-vă, mântuirea voastră se apropie.
27 Nu te teme turmă mică, împărăţia este a ta până când vin Eu. Iată, Eu vin curând. Chiar aşa. Amin.