Misionari întorși acasă mai devreme: nu sunteți singuri
Autoarea, care este din Franța, studiază în Utah, S.U.A.
Tineri adulți împărtășesc modul în care au descoperit un scop și au găsit pace după ce s-au întors mai devreme din misiune și cum puteți și voi să faceți la fel.
Fotografie de Tiffany Myloan Tong
Armata de misionari cu timp deplin care se străduiesc să-și îndeplinească însărcinarea de „a-i invita pe alții să vină la Hristos”1 aduce „multe nădejdi și multă bucurie” (Alma 56:17) multor oameni. Acei misionari, la fel ca tinerii războinici din Cartea lui Mormon, luptă în fiecare zi cu „o putere atât de miraculoasă; și cu o astfel de putere măreață” (Alma 56:56).
Dar, chiar printre cei 2.060 de tineri războinici, au fost 200 care „[au leșinat] din cauza pierderii de sânge” (Alma 57:25). Acest lucru i-a făcut mai puțin viteji? Mai puțin puternici? Mai puțin curajoși? Mai puțin demni decât ceilalți? Deloc.
În același mod, voi, misionarii care vă întoarceți mai devreme acasă din motive de sănătate fizică sau mintală, nu sunteți mai puțin viteji, mai puțin puternici, mai puțin curajoși sau mai puțin demni. Perseverența cu care treceți prin încercările voastre este – și ar trebui să fie – uimitoare. Voi ați fost cruțați – poate adânc răniți, dar cruțați. Rănile voastre, fie că sunt fizice, mintale sau spirituale, au nevoie acum să fie îngrijite (vedeți Alma 57:28). Pentru aceia care s-au întors acasă din motive legate de demnitate, pocăința va fi o parte importantă a vindecării voastre.
În timp ce vă obișnuiți din nou să fiți acasă, asigurați-vă că vă acordați timp pentru a vă vindeca și amintiți-vă să vă încredeți întotdeauna în Dumnezeu (vedeți Alma 57:27). El ne-a amintit: „Când dau o poruncă oricăruia dintre fiii [sau fiicele] oamenilor pentru a face o lucrare în numele Meu” – de exemplu, să slujească în misiune – „și acei fii [sau fiice] ai oamenilor merg cu toată forța și cu tot ce au pentru a realiza acea lucrare, și muncesc cu sârguință fără să se oprească, și dușmanii lor” – în unele cazuri, bolile noastre fizice sau mintale sau alte răni – „vin peste ei și îi împiedică să realizeze acea lucrare, iată, nu consider necesar să mai cer acea lucrare din mâinile [lor]… ci să le accept ofrandele” (Doctrină și legăminte 124:49).
Indiferent de ce răni ați avut parte – sau vi s-au redeschis – în timp ce slujeați în misiune, dacă ați slujit cu demnitate și v-ați pocăit în totalitate, contribuția voastră a fost necesară și acceptată de Domnul.
Fotografii de la Getty Images
Citirea următoarelor povestiri vă poate ajuta să găsiți vindecare în înțelegerea faptului că nu sunteți singuri și că împărtășirea poveștii voastre îi poate ajuta pe alții.
Înțelegeți că Salvatorul a simțit durerea voastră
Zburând cu avionul spre misiunea mea, mi-am imaginat cum va fi când voi termina misiunea și mă voi întoarce acasă. Familia și prietenii se vor bucura și mă vor îmbrățișa și voi trăi tot restul vieții mele în pace, bucurându-mă de fiecare binecuvântare de care voi avea parte fiind un misionar întors acasă onorabil.
Unsprezece luni mai târziu, în avionul care mă ducea acasă, fiecare moment l-am petrecut îngrijorându-mă de ce avea să se întâmple în continuare. Familia mă aștepta și, cu toate că s-au bucurat și m-au îmbrățișat, m-am simțit, dintr-o dată, singur fără să știu cum avea să fie viitorul meu.
Salvatorul a văzut că trec printr-un moment greu. El știa cum m-am simțit când am stat în pat trei săptămâni plângând și dormind pentru a evita realitatea. El știa că aveam nevoie de puterea Sa, deoarece nimeni altcineva din jurul meu nu putea înțelege și nu putea avea compasiune pentru ceea ce trăiam. Dar El a avut. Nu aș fi supraviețuit misiunii mele sau întoarcerii acasă mai devreme fără El.
Ali Boaza, Queensland, Australia
Fiți dornici să urmați voia Domnului
Totul mergea bine în misiunea mea. Am trăit experiențe incredibile care vor rămâne în inima mea pentru totdeauna. Cu toate acestea, după opt luni, am început să am probleme de sănătate. După mult post și multă rugăciune, am fost trimis acasă. Eram distrus. Credeam că totul era din vina mea. Am încetat să-mi mai citesc scripturile și să mă rog atât de des. Mă întrebam dacă făcusem tot ce puteam face pentru a rămâne în misiune.
Dar, mi-am dat seama că eram încercat pentru a vedea dacă aveam să-I rămân credincios Domnului. A fost greu, dar mi-am pus încrederea în El și m-am întors în câmpul misiunii, unde am avut încă o dată parte de experiențe uimitoare.
Apoi, probleme mele de sănătate au revenit. Dar, de data aceasta, am fost mai pregătit să urmez voia Tatălui Ceresc. Astfel, m-am întors acasă a doua oară. A fost greu, dar am știut că pot învăța din toate lucrurile prin care am trecut.
Cu toate că nu am slujit 24 de luni, știu că am slujit onorabil în misiune. Știu că timpul în care am slujit Domnului a fost valoros pentru mine și pentru oamenii pe care i-am ajutat. Sunt recunoscător Salvatorului meu pentru ispășirea Sa infinită. El cunoaște fiecare dintre încercările noastre. Și, dacă ne bizuim pe El cu toată credința, nu vom fi niciodată singuri.
Fillipe Hoffman, Goiás, Brazilia
Nu pierdeți timpul întrebându-vă de ce
Gândul că mă voi întoarce acasă mai devreme a fost devastator. Când consilierul a sugerat să mă întorc acasă, am simțit un amestec foarte complicat de sentimente: rușine; ușurare; vină; pace; întristare. Toate în același timp.
Știu că Dumnezeu mă sprijinea deoarece, cumva, am trecut de acea primă săptămână care a urmat întoarcerii acasă. Și, apoi, am trecut de altă săptămână. Și de alta. Până când am fost capabilă, în sfârșit, să mă simt din nou eu însămi. Tatăl meu m-a sprijinit cel mai mult și a avut grijă de mine. A dorit întotdeauna să vorbească cu mine și să petreacă timp cu mine. Nu să descopere de ce m-am întors acasă mai devreme, ci doar să vadă ce făceam.
Când tatăl meu a murit, câteva luni mai târziu, într-un accident petrecut în timp ce se urca pe munte, am știut, fără îndoială, că Dumnezeu are un plan pentru mine. Faptul că am putut să fiu alături de tatăl meu în ultimele luni ale vieții sale mi-a întărit mărturia despre planul salvării. Încă nu înțeleg toate motivele pentru care a trebuit să mă întorc acasă când m-am întors, dar am învățat, de asemenea, că dacă petreci prea mult timp întrebându-te de ce, poți pierde miracolele minunate pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine în fiecare zi.
Kristen Watabe, Ohio, S.U.A.
Adaptați-vă așteptările
Când am fost prea bolnavă ca să-mi pot continua misiunea, am știut că Dumnezeu dorea să merg acasă, dar acest lucru era complet diferit de ce doream eu. De asemenea, mă frământam datorită îmbolnăvirii mele bruște, care s-a dovedit mai târziu a fi începutul unei stări cronice, debilitante.
În timp ce mă adaptam la boala mea, am simțit că îmi pierdusem scopul. Aveam nevoie de atât de mult ajutor și nu aveam nimic de oferit. Dar știam că aveam nevoie să continui să-mi exercit credința, așa că am continuat să studiez, să mă rog și să încerc să urmez Spiritul. Într-o zi, în timp ce citeam Noul Testament, am văzut o pictură de James Tissot, intitulată Isus le poruncește apostolilor să se odihnească. Ilustrarea versetelor Marcu 6:30-31 m-a făcut imediat să mă simt mai bine. Văzându-L pe Hristos veghind asupra slujitorilor Săi care se odihneau, am simțit cât de mult îi iubea. Și cât de mult mă iubea pe mine.
În cele din urmă, am înțeles că așteptările pe care le aveam de la mine însămi nu erau aceleași cu așteptările pe care Dumnezeu le avea de la mine. Într-un fel, așteptările Sale erau mai solicitante în ceea ce mă privește, dar El avea o înțelegere mai bună a nevoilor mele. Sunt atât de recunoscătoare pentru modul în care mă învață să accept mai din plin ajutorul Său și dragostea Sa perfectă. Credința Sa în mine îmi dă speranța de care am nevoie pentru a merge mai departe.
Sabrina Maxwell, Utah, S.U.A.
Rămâneți pe cărarea Evangheliei
M-am întors acasă mai devreme din Misiunea Est, Cebu, Filipine. Să mă tot întreb „de ce” și să nu corespund „modelului de misionar întors acasă” a făcut să-mi fie greu să mă obișnuiesc acasă. Deoarece am slujit în țara mea natală, m-am luptat cu gândul că am eșuat în sprijinirea membrilor ramurii mele și că nu m-am ridicat la așteptările lor. Comparându-mă cu misionarii întorși din misiune după ce și-au terminat misiunea, m-am considerat mai puțin demn și m-am simțit ca un proscris.
În cele din urmă, Domnul m-a învățat că a sluji în misiune este doar unul dintre multele moduri în care putem să-L slujim. Nu contează unde sau cât timp slujești, ci contează cum slujești. El m-a învățat să fiu umil și să rămân pe cărarea Evangheliei, chiar dacă lucrurile devin dificile și nu se întâmplă așa cum doresc eu.
Jasper Gapuz, Filipine
Să ne întoarcem către Tatăl Ceresc și Isus Hristos
Am fost chemată să slujesc în Misiunea Wellington, Noua Zeelandă. Când am știut că trebuia să mă întorc acasă mai devreme, am simțit că L-am dezamăgit pe Tatăl Ceresc și mi-am dezamăgit părinții.
Am învățat atât de multe din misiunea mea și din această situație. Niciodată nu am avut nevoie să mă bizui pe Tatăl Ceresc și pe ispășirea Salvatorului cum am avut nevoie când m-am întors acasă mai devreme. Am avut nevoie să mă încred în Dumnezeu și să accept prin ce dorea El să trec și ce dorea să învăț. Nu pot să neg puterea ispășirii și cum am ajuns să știu cu adevărat că Isus Hristos este Salvatorul meu. Am învățat că Dumnezeu mă face să fiu umilă și mă învață prin slăbiciunile mele și prin momentele mele dificile.
Indiferent unde sunt sau dacă am sau nu un ecuson de misionar în piept, sunt încă o ucenică al lui Isus Hristos. Știu că Domnul încă mă iubește și este cu mine și dorește că continui să-i slujesc pe alții. Și cu toate că sunt acasă, știu că nu sunt o ratată deoarece El m-a ajutat să devin o persoană mai bună prin această experiență.
Natasha Krisanalome, Thailanda
Întăriți-vă legătura pe care o aveți cu Salvatorul
Am avut privilegiul să slujesc în misiune în Anchorage, Alaska, S.U.A. Mi s-a frânt inima pentru că a trebuit să vin acasă mai devreme din cauza complicațiilor survenite în urma faptului că mi-am luxat ambele glezne și labele picioarelor. Cu siguranță nu a fost ușor, dar am avut multe experiențe care m-au învățat lecții de viață prețioase. Am învățat că Tatăl Ceresc are un scop pentru tot ce se întâmplă în viața noastră. De asemenea, am învățat cum să trec prin încercări privindu-le dintr-o perspectivă mai bună. Legătura mea cu Salvatorul a devenit mai puternică decât a fost vreodată pentru că am învățat cât de bine se poate pune în practică puterea ispășirii Sale.
Tatăl Ceresc m-a ajutat cu adevărat să trec prin această perioadă grea. Cu toate că mă mai întâmpin dificultăți uneori, știu că Tatăl Ceresc are controlul și că El știe de ce am nevoie în viața mea mai bine decât știu eu.
Amber Bangerter, Utah, S.U.A.
Să știți că munca misionară continuă oriunde v-ați afla
Eu am slujit în Misiunea Budapesta, Ungaria. Când m-am întors acasă mai devreme, a fost greu pentru că toți colegii mei erau încă în misiune și mi-a lipsit faptul de a fi misionar. De asemenea, m-am temut că alți membri ai Bisericii mă vor judeca, dar, din fericire, toți m-au tratat cu dragoste și au înțeles situația mea.
Pe măsură ce timpul a trecut, m-am simțit mai bine. Am citit un articol în revista Liahona despre misionarii întorși acasă mai devreme care m-a ajutat să mă simt mai bine deoarece nu am mai simțit că sunt singurul (vedeți Destiny Yarbro, „Ajunsă acasă mai devreme decât fusese plănuit”, Liahona, ian. 2018, p. 44-47). De asemenea, am luat în serios ceea ce a spus mătușa mea: „Munca misionară continuă oriunde te-ai afla”.
Lucas Ludwig Saito, São Paulo, Brazilia
Înconjurați-vă de bunătate
Nu m-am gândit niciodată că mă voi întoarce mai devreme din misiune și eram rușinat și neliniștit să văd pe oricine. Deși a fost unul dintre cele mai grele momente din viața mea, această experiență m-a și ajutat să mă dezvolt spiritual. M-a ajutat să devin o persoană mai bună.
M-am întors acasă pentru a trece printr-un proces de pocăință. Unele alegeri pe care le-am făcut înainte de misiune nu au fost în acord cu învățăturile și cu poruncile Evangheliei. Din cauza rușinii și a dorinței de a-mi menține statutul în cadrul Bisericii, nu am trecut prin procesul pocăinței cu episcopul meu înainte de a pleca în misiune. Dar, în primele câteva luni, am simțit nevoia să mă întorc acasă și să mă pocăiesc pentru a putea sluji cu onoare și integritate.
Lucrurile care m-au încurajat cu adevărat când m-am întors acasă au fost participarea la activități care înalță spiritual, inclusiv adunări ale Bisericii, proiecte de slujire și participarea la templu, odată ce am putut să fac acest lucru. Totuși, cei care m-au ajutat cel mai mult au fost oamenii din jurul meu – familia, câțiva prieteni și chiar oameni pe care nu-i întâlnisem înainte și care mi-au arătat dragoste și bunătate.
În final, cu ajutorul Domnului și al exemplelor celor care s-au purtat asemenea lui Hristos în jurul meu, am putut să mă întorc în Florida pentru a-mi termina misiunea. Sper că noi, toți, ne vom strădui să ne purtăm cu alții asemenea lui Hristos, fie pentru că s-au întors acasă mai devreme, fie pentru că pur și simplu au nevoie.
Caigen Stuart, Utah, S.U.A.
Bizuiți-vă pe Salvator
Am primit chemarea în misiune în Misiunea Lusaka, Zambia. Unul dintre cele mai grele lucruri privind întoarcerea mea acasă mai devreme a fost faptul că membrii nu îi înțeleg pe misionarii întorși mai devreme din misiune.
Când m-am întors, a trebuit să stau în spital trei săptămâni și nici un membru al Bisericii nu m-a sunat sau vizitat. Singurii oameni care au venit au fost conducătorul grupului și misionarii pentru a-mi administra împărtășania în fiecare duminică – și aceasta s-a întâmplat pentru că i-am rugat eu. Aș fi putut folosi ajutorul membrilor pentru a-mi întări puterea și credința în Isus Hristos în timpul primelor câteva săptămâni petrecute acasă, dar a trebuit să o fac singură.
Domnul continuă să mă învețe în fiecare zi de ce sunt acasă mai devreme decât m-am așteptat, deși, uneori, este încă greu să înțeleg. Acum îmi dau seama că faptul de a veni acasă mai devreme, mi-a permis să-l găsesc pe tatăl meu și familia lui și să construiesc o relație cu ei. Mi-a permis să descopăr că sufăr de o afecțiune care continuă să facă parte din viața mea. Și am învățat care sunt punctele mele forte și punctele mele slabe – de exemplu, cum să spun „nu”. Înainte, mi-era foarte greu să spun nu la orice și oricui. Doream întotdeauna să fac lucruri și să-i pun pe alții pe primul loc, indiferent cât de obosită sau ocupată eram – ceea ce nu este greșit, dar, datorită acestei încercări, am învățat că uneori am nevoie să mă pun pe mine pe primul loc.
Continui să descopăr lucruri noi despre Domnul și despre motivul pentru care a trebuit să mă întorc acasă mai devreme. Dar o mulțime de binecuvântări au venit în calea mea și mă bizui pe Domnul în fiecare zi. Deși este greu uneori și oamenii nu înțeleg întotdeauna, știu că Salvatorul înțelege. Și continui să mă bizui pe El și pe ispășirea Sa infinită.
Lindi Chibase, Gauteng, Africa de Sud
Promisiunea pe care ați găsit-o în scrisoarea de chemare în misiune, făcută vouă când v-ați hotărât să faceți parte din această lucrare, va fi îndeplinită: „Domnul vă va binecuvânta pentru că trăiți în mod neprihănit și slujiți cu credință”. Cu grijă și atenție, rănile voastre pot fi vindecate și pot deveni o cale prin care voi să-i ajutați pe alții să vină la Hristos. Aceasta este, până la urmă, datoria misionarilor.