Întâlnirile și pornografia
Ajutor și speranță în legătură cu faptul de a înfrunta pornografia la întâlniri.
În calitate de tineri adulți, toți știm că întâlnirile pot fi ceva entuziasmant, înfricoșător, care te face să te simți împlinit, precum și ceva stresant, toate în același timp. Când începem să ne deschidem unul față de celălalt, dorim, în mod firesc, să cunoaștem mai multe unul despre celălalt, iar vulnerabilitatea din ce în ce mai mare este importantă în clădirea și aprofundarea relațiilor. Care sunt visurile, temerile și crezurile noastre? Ce sentimente avem față de căsătorie și familie? Ce provocări am avut sau avem de înfruntat pe care ar trebui să le împărtășim unul celuilalt?
Deși este înfricoșător să vorbim (sau să întrebăm) despre probleme cu pornografia, faptul de a nu vorbi despre ele poate duce ulterior la probleme devastatoare. Fiecare problemă cu pornografia în parte este unică și dificilă și este posibil ca nici măcar să nu știți dacă este o problemă sau cum să discutați despre aceasta cu persoana cu care ieșiți la întâlniri, așadar este important să căutați îndrumare din partea Spiritului. Nu există doar o singură soluție pentru fiecare situație, însă, în acest articol, oferim anumite sugestii acelora dintre voi care și-ar putea adresa întrebările de mai jos.
-
Cum pot aborda subiectul pornografiei cu persoana cu care ies la întâlnire? Când este potrivit să întreb sau să vorbesc despre aceasta?
-
Cum pot ști dacă ar trebui să-mi continui relația cu cineva care are un trecut legat de pornografie?
-
Cum putem lucra împreună pentru a birui pornografia?
Pentru cei care au avut probleme sau au probleme
Dacă ați avut în trecut probleme cu pornografia sau dacă aveți în prezent, ideea de a ieși la întâlniri v-ar putea face să aveți sentimente de deznădejde sau anxietate. Însă, dacă vă doriți sincer să înlăturați pornografia din viața voastră (sau dacă ați înlăturat-o deja), să știți că, prin propriile acțiuni și cu ajutor din partea Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos, puteți să aveți o relație sănătoasă și trainică. Când încercați să aveți o relație, gândiți-vă la întrebările care sunt prezentate în continuare.
1. Chiar trebuie să vorbim despre aceasta?
O întrebare des întâlnită este: „Chiar trebuie să-mi împărtășesc trecutul legat de pornografie cu persoana cu care ies la întâlniri, deși m-am pocăit pentru acest lucru?”. Sau: „Trebuie să vorbesc cu persoana cu care ies la întâlniri despre problemele curente pe care le am cu pornografia?”. În principiu, trebuie discutat – la momentul potrivit și cu delicatețe. Pe măsură ce purtați această conversație, țineți minte câteva principii importante.
-
Timpul potrivit – conversația trebuie să aibă loc atunci când relația progresează la o etapă serioasă care ar necesita acest lucru în mod firesc.
-
Onestitatea – relațiile trebuie să se bazeze pe încredere și onestitate. Deși persoana cu care ieșiți la întâlniri poate alege să termine relația, trebuie să înțeleagă natura problemei, progresul vostru curent în rezolvarea ei și planul vostru de a o înfrunta dacă va reveni în viitor.
-
Iertarea – faptul de a fi onest cu persoana cu care ieșiți la întâlniri în legătură cu vizionarea de către voi de materiale pornografice nu înseamnă că trebuie să oferiți detalii explicite când discutați despre aceasta. Dacă v-ați pocăit și simțiți că ați fost iertați, nu mai trebuie să vă simțiți vinovați în legătură cu aceasta. Domnul nu-Și mai amintește de păcatele noastre odată ce ne-am pocăit de ele (vedeți Doctrină și legăminte 58:42), așadar conversația voastră cu persoana cu care ieșiți la întâlniri are mai puțin legătură cu „faptul de a mărturisi” și mai mult cu cel de a clădi încredere, de a vă împărtăși planurile legate de recuperarea continuă și de a avea parte de sprijinul ei.
-
Vindecarea – chiar dacă v-ați pocăit, vizionarea îndelungată sau intensă de materiale pornografice poate avea efecte biologice, psihologice, sociale și spirituale pe termen lung. Procesul de vindecare poate însemna o muncă asiduă și poate dura mult, însă recuperarea totală și vindecarea reală sunt posibile. De-a lungul acestui proces, veți avea nevoie de ajutor și sprijin corespunzătoare, care trebuie s-o includă pe potențiala soție sau să-l includă pe potențialul soț.
2. Sunt pregătit sau pregătită pentru o relație serioasă?
Una dintre cele mai mari diferențe dintre cineva care este pregătit pentru o relație serioasă și cineva care nu este pregătit este dorința acestuia de a fi total cinstit cu persoana cu care iese la întâlniri. Dacă aveți probleme cu pornografia, fie permiteți fricii să vă ducă relația la o fază de neîncredere, fie folosiți credința pentru a înfrunta provocările împreună.
Deși poate fi incomod și înfricoșător să vă împărtășiți trecutul legat de pornografie, evitarea acestui lucru nu poate decât să vă sporească sentimentele de frică și rușine. Frica de a pierde acea persoană vă poate face să negați sau să evitați să împărtășiți toată povestea, ceea ce poate duce mai târziu la pierderea încrederii și la afectarea relației.
Pe de altă parte, când respectați libertatea de a alege a persoanei cu care ieșiți la întâlniri, îi veți respecta alegerea de a rămâne în relație cunoscând atât lucrurile bune, cât și pe cele rele. Este posibil să vă fie teamă în continuare de rezultat, însă este important să recunoașteți că, oferind toate informațiile, cealaltă persoană vă poate ajuta, de asemenea, în acțiunile și dorința voastră de a înlătura pornografia din viața voastră. Însă indiferent dacă relația funcționează sau nu, cu ajutorul lui Dumnezeu, puteți merge înainte pe cărarea către recuperare.
Pentru cei care ies la întâlniri cu cineva care a avut probleme
Deoarece vârsta medie la care are loc prima expunere la pornografie este în jurul celei de 11 ani, pornografia fiind atât de ușor de accesat, cei mai mulți dintre tineri au fost expuși la pornografie, într-o oarecare formă, până la vârsta de 18 ani. Acest lucru ar putea fi o îngrijorare în ceea ce privește ieșitul la întâlniri. Însă expunerea nu este același lucru ca dependența și sunt diferite niveluri de implicare în pornografie (vedeți Dallin H. Oaks, „Eliberarea din capcana pornografiei”, Liahona, oct. 2015, p. 50–55). Vestea bună este că ispășirea lui Isus Hristos poate oferi tărie și vindecare tuturor celor care le caută. Iată câteva întrebări asupra cărora să cugetați pe măsură ce relația voastră progresează.
1. Când și cum ar trebui să întreb despre pornografie?
Modul de a hotărî cum și când să abordați acest subiect cu persoana cu care ieșiți la întâlniri poate fi un lucru despre care ați putea discuta cu părinții voștri, cu frați și surori mai mari, conducători din cadrul Bisericii sau cu oricine altcineva în care aveți încredere pentru a vă oferi un sfat bun. Găsiți o modalitate care vi se pare potrivită și, apoi, purtați această conversație la momentul potrivit, când ajungeți să nu vă intereseze, din punct de vedere romantic, decât persoana cu care ieșiți la întâlniri sau când deveniți mai serioși în legătură cu relația voastră.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să vă începeți prima întâlnire cu un interogatoriu, însă, pe măsură ce relația voastră progresează, puteți căuta inspirația Spiritului care să vă ajute să știți cum și când să întrebați despre trecutul celui sau celei cu care ieșiți la întâlniri legat de pornografie.
2. Cum trebuie să reacționez?
Când voi și persoana cu care ieșiți la întâlniri începeți să vă împărtășiți sentimente sincere, acest lucru poate aduce vindecare. Este important să fiți conștienți de propriile gânduri și sentimente când se recunoaște vizionarea de materiale pornografice – acest lucru vă poate face să fiți critici, mânioși, stupefiați sau să vă simțiți înșelați. Dar, în același timp, recunoașterea din partea acestei persoane poate, de asemenea, să crească încrederea, compasiunea, dragostea și empatia între voi. Când reacționați, gândiți-vă la sentimentele ei și la sentimentele voastre.
3. Cum merg mai departe?
Faptul de a descoperi că persona cu care ieșiți la întâlniri are probleme cu pornografia ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, însă nu-i trădați încrederea împărtășindu-i problemele altor oameni. Faptul de a vorbi, apelând la confidențialitate, cu episcopul sau cu un specialist, ori, cu permisiunea persoanei cu care ieșiți la întâlniri, cu un prieten sau un conducător de încredere v-ar putea fi, de asemenea, util.
Când hotărâți dacă veți continua sau nu relația, trebuie să căutați continuu îndrumarea Spiritului. Însă următoarele sugestii pot fi, de asemenea, utile.
-
Întrebați aceste persoane cât de mult le-a influențat pornografia viața și unde se află în procesul de vindecare. Ele trebuie să-și fi arătat dorința de a elimina pornografia din viața lor luând toate măsurile necesare.
-
Recunoașteți că anumite forme de pornografie (de exemplu, pornografia infantilă) sunt un indicator important că persoana respectivă are nevoie de ajutor de specialitate și ar putea fi o persoană în preajma căreia să nu fiți în siguranță.
-
Conștientizați că puterea ispășirii Salvatorului este reală. Puteți ierta, iar aceste persoane pot fi vindecate.
-
Hotărâți că nu acceptați nimic altceva decât onestitate totală în relația voastră și demnitatea de a vă căsători în templu.
-
Înțelegeți faptul că va fi nevoie de timp pentru vindecare și recuperare. Recidive pot avea loc, iar cei care încearcă să-și revină vor avea nevoie de sprijin. Acest lucru include faptul de a înțelege ceea ce le declanșează această dorință (lucruri care le pot face pe aceste persoane să revină la pornografie) și de a le sprijini sau ajuta să ia măsuri de protecție corespunzătoare.
-
Dacă relația voastră progresează către căsătorie, asigurați-vă că amândoi sunteți de acord că pornografia este inacceptabilă și nu reflectă o relație sexuală conjugală sănătoasă.
Cea mai importantă parte a faptului de a merge mai departe este bizuirea pe ceea ce Duhul Sfânt vă îndeamnă să faceți, ceea ce ar putea fi faptul de a continua relația înțelegând că problemele legate de pornografie trebuie să înceteze, până la terminarea relației continuând să sprijiniți acțiunile celuilalt de a se schimba. Orice ați hotărî, persoana cu care ieșiți la întâlniri trebuie să înțeleagă că lucrurile se pot schimba în funcție de progresul ei sau de lipsa progresului în legătură cu faptul de a birui pornografia.
Lucrați împreună pentru a birui pornografia
Biruirea pornografiei poate dura și poate necesita muncă asiduă, însă este posibilă. Și, în cele din urmă, faptul de a lucra împreună pentru a o birui vă poate întări relația pe măsură ce amândoi dobândiți o înțelegere mai profundă în legătură cu ispășirea lui Isus Hristos și învățați să vă sprijiniți unul pe altul când aveți parte de adversități. În timp ce lucrați împreună pentru a o birui, gândiți-vă la lucrurile care urmează.
-
Pagina de Internet a Bisericii overcomingpornography.ChurchofJesusChrist.org oferă multe resurse (inclusiv informații despre programul Bisericii de recuperare după dependență) care vă pot ajuta pe amândoi să treceți prin acest proces de vindecare.
-
Gândiți-vă să găsiți un loc concret și să stabiliți un timp anume pentru a discuta despre pornografie, astfel încât aceasta să nu devină elementul central al relației voastre. Când discutați despre ea, nu tratați subiectul cu ușurință și nu vorbiți cu aere de superioritate. Relația voastră trebuie să fie un loc sigur în care amândoi să vă simțiți iubiți și sprijiniți, nu interogați sau înjosiți.
-
Practicile spirituale pot ajuta la asigurarea unei protecții împotriva ispitei. Încurajați-vă reciproc să păstrați și să întăriți obiceiuri spirituale desfășurate cu regularitate – inclusiv studiul din scripturi făcut cu rigurozitate și preaslăvirea în templu (când este posibilă), ținerea zilei de sabat, faptul de a sluji altora, postul ținut cu consecvență și rugăciunea sinceră – cu o dorință mai mare de a vă întări relația cu Salvatorul și cu Tatăl Ceresc. Această relație poate ajuta la diminuarea influenței pornografiei în viața voastră. Ucenicia este o chestiune care durează toată viața, iar tăria pe care o dobândim ca ucenici ai lui Hristos ne va ajuta să ne biruim toate încercările din viață, nu doar pornografia.
-
Dacă acțiunile voastre nu se dovedesc a avea succes, să nu vă temeți sau să nu vă fie rușine să căutați ajutorul unui profesionist în domeniul sănătății mintale pe aspecte de dependență sexuală. Acesta vă poate ajuta să dobândiți mai multe informații în vederea tratării împotriva vizionării de materiale pornografice și rezolvării cauzelor din spatele acesteia.
-
Aduceți-vă aminte că suntem înconjurați de mass-media necorespunzătoare care ne ispitește să păcătuim. Dacă persoanele cu care ieșiți la întâlniri recidivează, rapiditatea cu care revin pe drumul cel bun este un bun indicator al angajamentului lor de a înlătura pornografia din viața lor. Însă dacă începeți să simțiți că voi sunteți mai motivați să vedeți schimbarea decât ele, ar trebui să reconsiderați continuarea relației.
-
Influența voastră asupra persoanelor cu care ieșiți la întâlniri poate fi foarte puternică, însă nu trebuie să fie motivul principal pentru care ele își schimbă comportamentul. Dorința de a se schimba trebuie să vină din ele, nu de la voi.
Mai presus de toate, căutați îndrumarea Tatălui Ceresc și aduceți-vă aminte că există întotdeauna speranță prin intermediul Salvatorului. Harul Său este suficient pentru a ne vindeca și a ne schimba. Ispășirea Sa vă este pusă amândurora la dispoziție pentru a vă oferi tărie și pentru a vă ajuta să iertați. Însă, persoana care are probleme cu pornografia trebuie să caute, în mod activ, ajutorul Salvatorului pentru a o birui. Nimeni nu o poate face în locul ei. Aveți credință și încredeți-vă în Tatăl Ceresc. El vă va îndruma în situația voastră unică.