Cărți și lecții
Capitolul 16: Biserica lui Isus Hristos în vremurile de demult

Capitolul 16

Biserica lui Isus Hristos în vremurile de demult

Imagine
Christ with the twelve men chosen by Him to be His Apostles. Christ has His hands upon the head of one of the men (who kneels before Him) as He ordains the man to be an Apostle. The other eleven Apostles are standing to the left and right of Christ.

Unele trăsături care identifică Biserica lui Isus Hristos

„Noi credem în aceeaşi organizare care exista în Biserica din vechime, şi anume: apostoli, profeţi, preoţi, învăţători, evanghelişti şi aşa mai departe” (Articolele de credinţă 1:6).

Isus a întemeiat Biserica Sa când a fost pe pământ. Ea a fost numită Biserica lui Isus Hristos (vezi 3 Nefi 27:8), iar membrii au fost numiţi sfinţi (vezi Efeseni 2:19–20).

Revelaţie

Când Isus a întemeiat Biserica Sa, El personal i-a instruit şi i-a îndrumat pe conducătorii ei. El, la rândul Lui, a primit instrucţiuni de la Tatăl Său din cer (vezi Evrei 1:1–2). Astfel, Biserica lui Isus Hristos a fost condusă de Dumnezeu şi nu de oameni. Isus i-a învăţat pe ucenicii Săi că revelaţia era „piatra” pe care El avea să zidească Biserica Sa (vezi Matei 16:16–18).

Înainte ca Isus să se înalţe la cer, după învierea Sa, El a spus apostolilor Săi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Ţinându-Şi promisiunea, El a continuat să-i îndrume din cer. El L-a trimis pe Duhul Sfânt să fie Mângâietorul şi Revelatorul lor (vezi Luca 12:12; Ioan 14:26). El i-a vorbit lui Saul într-o viziune (vezi Faptele apostolilor 9:3–6). El i-a revelat lui Petru că Evanghelia trebuie predicată nu numai iudeilor, ci şi întregii lumi (vezi Faptele apostolilor 10). El i-a revelat multe adevăruri glorioase lui Ioan, care sunt scrise în cartea Apocalipsa. Noul Testament consemnează multe alte moduri în care Isus a revelat voinţa Sa pentru a îndruma Biserica Sa şi pentru a-i lumina pe ucenicii Săi.

Autoritate de la Dumnezeu

Rânduielile şi principiile Evangheliei nu pot fi administrate şi predicate fără preoţie. Tatăl a dat această autoritate lui Isus Hristos (vezi Evrei 5:4–6) care, la rândul Său, i-a rânduit pe apostolii Săi şi le-a dat puterea şi autoritatea preoţiei (vezi Luca 9:1–2; Marcu 3:14). El le-a reamintit: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit” (Ioan 15:16).

Pentru a fi ordine în Biserica Sa, Isus a dat cea mai mare responsabilitate şi autoritate Celor Doisprezece Apostoli. El l-a numit pe Petru conducătorul apostolilor şi i-a dat cheile pentru a pecetlui binecuvântările atât pe pământ, cât şi în cer (vezi Matei 16:19). Isus, de asemenea, a rânduit alţi oficianţi, dându-le îndatoriri concrete. După ce S-a înălţat la cer, modelul de numire şi de rânduire a fost continuat. Alţi bărbaţi au fost rânduiţi la preoţie de către aceia care primiseră deja această autoritate. Isus a făcut cunoscut prin Duhul Sfânt că El era de acord cu aceste rânduiri (vezi Faptele apostolilor 1:24).

Organizarea Bisericii

Biserica lui Isus Hristos a fost o unitate organizată cu grijă. A fost comparată cu o clădire care a fost „[zidită] pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:20).

Isus a numit alţi conducători ai preoţiei pentru a-i ajuta pe apostoli în lucrarea de slujire. El a trimis oficianţii numiţi Cei Şaptezeci, câte doi, pentru a predica Evanghelia (vezi Luca 10:1). Alţi oficianţi în Biserică au fost evanghelişti (patriarhi), preoţi (conducători care prezidează), înalţi preoţi, vârstnici, episcopi, învăţători şi diaconi (vezi capitolul 14 din această carte). Aceşti oficianţi erau necesari pentru a efectua munca misionară, pentru a înfăptui rânduielile şi pentru a-i instrui şi a-i inspira pe membrii Bisericii. Aceşti oficianţi i-au ajutat pe membri să ajungă la o „[unire a credinţei] şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu” (Efeseni 4:13).

Biblia nu ne spune toate lucrurile despre preoţie sau despre organizarea şi conducerea Bisericii. Totuşi, au fost păstrate destule lucruri din Biblie care arată frumuseţea şi perfecţiunea organizării Bisericii. Apostolilor li s-a poruncit să meargă în lume şi să predice (vezi Matei 28:19–20). Ei nu puteau să rămână în niciun oraş pentru a-i supraveghea pe noii convertiţi. De aceea, conducătorii locali ai preoţiei erau chemaţi şi rânduiţi, iar apostolii prezidau asupra acestora. Apostolii şi alţi conducători ai Bisericii îi vizitau sau le trimiteau scrisori conducătorilor din diferite ramuri. Astfel, Noul Testament conţine scrisori scrise de Pavel, Petru, Iacov, Ioan şi Iuda, cuprinzând sfaturi şi învăţături pentru conducătorii locali ai preoţiei.

Noul Testament ne arată că se intenţiona ca această organizare a Bisericii să fie continuată. De exemplu, după moartea lui Iuda au rămas numai unsprezece apostoli. La scurt timp după înălţarea la cer a lui Isus, cei unsprezece apostoli s-au întâlnit pentru a alege pe cineva în locul lui Iuda. Prin revelaţie de la Duhul Sfânt, ei l-au ales pe Matia (vezi Faptele apostolilor 1:23–26). Isus stabilise un model prin care cei Doisprezece Apostoli trebuiau să conducă Biserica. Era clar că organizaţia urma să continue să existe aşa cum o întemeiase El.

Primele principii şi rânduieli

Apostolii au propovăduit două principii de bază: credinţa în Domnul Isus Hristos şi pocăinţa. După ce noii convertiţi au avut credinţă în Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lor şi s-au pocăit de păcatele lor, ei au primit două rânduieli: botezul prin scufundare în apă şi aşezarea mâinilor pe cap pentru primirea darului Duhului Sfânt (vezi Faptele apostolilor 19:1–6). Acestea erau primele principii şi rânduieli ale Evangheliei. Isus a spus: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5).

Rânduieli înfăptuite pentru cei morţi

Isus a dat fiecăruia posibilitatea să audă Evanghelia, fie pe pământ, fie după moarte. În perioada dintre moartea Sa şi învierea Sa, Isus a mers printre spiritele celor care muriseră. El a organizat munca misionară printre cei care erau morţi. El a numit mesageri neprihăniţi şi le-a dat puterea de a preda Evanghelia tuturor spiritelor oamenilor care muriseră. Acest lucru le-a dat posibilitatea de a accepta Evanghelia (vezi 1 Petru 3:18–20; 4:6; D&L 138). Membrii Bisericii Sale care erau în viaţă au înfăptuit, după aceea, rânduieli în numele celor morţi (vezi 1 Corinteni 15:29). Rânduieli, precum botezul şi confirmarea, trebuie înfăptuite pe pământ.

Daruri spirituale

Toţi membrii credincioşi ai Bisericii aveau dreptul să primească darurile Spiritului. Acestea le erau acordate potrivit nevoilor lor personale, a capacităţilor şi responsabilităţilor lor. Unele dintre aceste daruri erau credinţa, incluzând puterea de a vindeca şi de a fi vindecat; profeţia; şi viziunile. (Darurile Spiritului sunt discutate mai detaliat în capitolul 22.) Darurile spirituale vor exista, întotdeauna, în Biserica adevărată a lui Isus Hristos (vezi 1 Corinteni 12:4–11; Moroni 10:8–18; D&L 46:8–29). Isus le-a spus ucenicilor Săi că aceste semne sau daruri spirituale îi însoţesc întotdeauna pe cei care cred (vezi Marcu 16:17–18). Mulţi dintre ucenicii Săi au înfăptuit miracole, au profeţit sau au avut viziuni prin puterea Duhului Sfânt.

  • De ce are nevoie Biserica lui Isus Hristos de aceste şase caracteristici?

Biserica lui Isus Hristos pe meleagurile americane

După ce Isus a înviat, El i-a vizitat pe oamenii care trăiau în America şi a organizat Biserica Sa printre ei, învăţându-i pe oameni timp de trei zile şi revenind deseori, după aceea, pentru o perioadă (vezi 3 Nefi 11–28). Apoi, El i-a lăsat şi S-a înălţat la cer. Timp de peste 200 de ani, ei au trăit în neprihănire şi erau printre cei mai fericiţi oameni pe care Dumnezeu i-a creat (vezi 4 Nefi 1:16).

Apostazia faţă de Biserica adevărată

  • Ce înseamnă cuvântul apostazie?

De-a lungul istoriei, oamenii răi au încercat să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat în timpul în care apostolii erau încă în viaţă şi conduceau tânăra Biserică în creştere. Unii membri propovăduiau idei din credinţele lor păgâne străvechi sau din credinţele iudeilor, în loc de adevărurile simple predicate de Isus. Alţii se răzvrăteau în mod deschis. În plus, erau persecuţii din afara Bisericii. Membrii Bisericii erau torturaţi şi omorâţi pentru credinţa lor. Unul câte unul, apostolii au fost ucişi sau luaţi în alt mod de pe pământ. Din cauza ticăloşiei şi apostaziei, autoritatea apostolică şi cheile preoţiei au fost luate de pe pământ. Organizarea pe care Isus Hristos o stabilise nu mai exista iar rezultatul a fost o stare de confuzie. Din ce în ce mai multe erori s-au strecurat în doctrina Bisericii şi, în scurt timp, Biserica a fost complet distrusă. Perioada de timp în care adevărata Biserică n-a mai fost pe pământ se numeşte marea apostazie.

În scurt timp, credinţa păgână a dominat gândurile aşa-numiţilor creştini. Împăratul roman a adoptat acest fals creştinism ca religie de stat. Această biserică era foarte diferită de cea pe care o organizase Isus. Ea propovăduia că Dumnezeu era o fiinţă fără formă sau substanţă.

Aceşti oameni au pierdut înţelegerea dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Ei nu ştiau că noi suntem copiii Săi. Ei nu înţelegeau scopul vieţii. Multe din rânduieli au fost schimbate, deoarece preoţia şi revelaţia nu mai erau pe pământ.

Împăratul a ales proprii săi conducători şi, uneori, le-a dat aceleaşi titluri folosite de conducătorii preoţiei în adevărata Biserică a lui Hristos. Nu existau apostoli sau alţi conducători ai preoţiei cu putere de la Dumnezeu şi nu erau daruri spirituale. Profetul Isaia a prevestit această situaţie, profeţind: „Ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!” (Isaia 24:5). Nu mai era Biserica lui Isus Hristos, era biserica oamenilor. Chiar şi numele fusese schimbat. Apostazia a avut loc şi pe meleagurile americane (vezi 4 Nefi).

O restaurare prevestită

  • Ce profeţii din Vechiul şi Noul Testament au prezis restaurarea?

Dumnezeu a prevestit apostazia şi a pregătit restaurarea Evangheliei. Apostolul Petru a vorbit despre acest lucru iudeilor: „Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Faptele apostolilor 3:20–21).

Ioan, autorul Apocalipsei, prevestise, de asemenea, timpul în care Evanghelia avea să fie restaurată. El a spus: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6).

  • De ce a fost necesară restaurarea?

  • Gândiţi-vă la binecuvântările pe care le aveţi pentru că Biserica lui Isus Hristos a fost restaurată pe pământ.

Scripturi suplimentare