2:3

Ce este adevărul?

Dieter F. Uchtdorf

din Prima Preşedinţie

Iubiţii mei fraţi şi surori, dragii mei tineri prieteni, sunt recunoscător pentru ocazia de a fi astăzi cu voi. Întotdeauna mă simt bine când sunt înconjurat de tinerii adulţi din cadrul Bisericii ş mă inspiraţi să declar: „Sionul să se înalţe în frumuseţea lui”. Trăind în toată lumea, voi reprezentaţi într-un mod frumos viitorul şi tăria Bisericii. Datorită dorinţelor voastre neprihănite şi a angajamentului vostru de a-L urma pe Salvator, viitorul acestei Biserici are toate posibilităţile de a fi strălucitor.

Vă transmit dragostea şi binecuvântările preşedintelui Thomas S. Monson. Prima Preşedinţie se roagă deseori pentru voi. Noi Îl rugăm, întotdeauna, pe Domnul să vă binecuvânteze, să vă ocrotească şi să vă îndrume.

Orbii şi elefantul

Cu mai mult de o sută de ani în urmă, un poet american a rescris în versuri o parabolă din vechime. Prima strofă a poeziei vorbeşte despre:

Şase bărbaţi din Indostan
Care educaţi erau,
S-au dus să vadă elefantul
(Deşi, niciunul nu vedea).
Pentru că ei voiau
Să-şi lumineze mintea.

În această poezie, fiecare dintre cei şase călători se concentrează asupra unei părţi diferite a elefantului şi, apoi, descrie celorlalţi ceea ce a descoperit.

Unul dintre ei atinge piciorul elefantului şi îl descrie ca fiind rotund şi aspru ca un copac. Altul simte colţii şi descrie elefantul ca o suliţă. Al treilea îl apucă de coadă şi insistă că un elefant este ca o frânghie. Al patrulea descoperă trompa şi insistă că elefantul este ca un şarpe mare.

Fiecare descrie adevărul.

Şi din cauză că adevărul vine din experienţă personală, fiecare insistă că el ştie ceea ce ştie.

Poezia se încheie astfel:

Şi aceşti oameni din Indostan
Mult şi tare-au dezbătut
Fiind foarte încăpăţânaţi
Fiecare poziţia şi-a susţinut
Deşi fiecare-n parte dreptate avea,
Şi toţi gândeau greşit!1

Privim la această poezie din perspectiva noastră şi zâmbim. În definitiv, noi ştim cum arată un elefant. Am citit despre ei şi i-am văzut în filme şi mulţi dintre noi am văzut chiar unul cu ochii noştri. Noi credem că ştim adevărul despre cum este un elefant. Pare absurd şi de necrezut că cineva îşi poate forma o părere bazându-se pe un aspect al adevărului şi o poate aplica întregului principiu. Pe de altă parte, ne putem recunoaşte noi în aceşti şase oameni nevăzători? Am fost noi vreodată vinovaţi de acelaşi mod de gândire?

Eu cred că motivul pentru care această poveste a rămas foarte populară în multe culturi şi de-a lungul atâtor ani este aplicabilitatea ei universală. Apostolul Pavel a spus că în această lume lumina este obscură şi noi vedem doar o parte a adevărului ca şi când ne uităm „într-o oglindă, în chip întunecos”². Cu toate acestea, se pare că a face supoziţii despre oameni, despre politică şi evlavie bazate pe experienţa noastră insuficientă şi care, deseori, ne induce în eroare reprezintă o parte a naturii noastre umane.

Mi-amintesc de povestea unui cuplu care fusese căsătorit de 60 de ani. Ei s-au certat rareori de-a lungul acelor ani şi zilele petrecute împreună au fost pline de fericire şi mulţumire. Ei au împărtăşit totul unul altuia şi nu au avut secrete între ei — cu o singură excepţie. Soţia avea o cutie pe care o ţinea în partea de sus a unui dulap şi când s-au căsătorit ea i-a spus soţului ei că nu trebuie niciodată să se uite înăuntru.

După ce zeci de ani au trecut, a sosit momentul în care soţul a luat cutia şi a întrebat dacă, în final, el putea afla ce conţinea aceasta. Soţia a consimţit şi el a deschis-o descoperind două milieuri şi 25.000 de dolari. Când a întrebat-o pe soţie ce însemna aceasta, ea a răspuns: „Când ne-am căsătorit, mama mea mi-a spus că ori de câte ori eram supărată cu tine sau oricând tu spuneai sau făceai ceva ce mie nu-mi plăcea, să croşetez un mic milieu şi, apoi, să trec să vorbesc mai departe cu tine despre alte lucruri”.

Soţul ei a fost impresionat până la lacrimi de această poveste plină de dragoste. El s-a minunat văzând că timp de 60 de ani de căsnicie el a supărat-o pe soţia lui doar atât încât ea să tricoteze două milieuri. Simţindu-se foarte bine cu privire la comportamentul său, el a luat mâna soţiei sale şi a spus: „Aceasta explică existenţa celor două milieuri, dar ce este cu cei 25.000 de dolari?”.

Soţia lui a zâmbit blând şi a spus: „Aceştia sunt banii pe care i-am dobândit vânzând toate milieurile pe care le-am croşetat de-a lungul anilor”.

Această poveste nu ne învaţă doar un mod foarte interesant de a rezolva neînţelegerile în căsnicie ci ilustrează, de asemenea, absurditatea de a trece brusc la concluzii bazate pe informaţii limitate.

Foarte des aceste „adevăruri" pe care ni le spunem nouă înşine sunt doar fragmente ale adevărului şi, uneori, în realitate, ele nu reprezintă de loc adevărul.

Astăzi, aş dori să vă vorbesc despre adevăr. În timp ce fac acest lucru, vă invit să reflectaţi asupra câtorva întrebări importante.

Prima întrebare: „Ce este adevărul?”.

A doua: „Este într-adevăr posibil să cunoşti adevărul?”.

Şi a treia: „Cum ar trebui să reacţionăm faţă de lucrurile care par să contrazică adevărurile pe care le-am învăţat anterior?”

Ce este adevărul?

Ce este adevărul? În timpul ultimelor ore ale vieţii Sale, Salvatorul a fost adus în faţa lui Pilat din Pont. Vârstnicii iudeilor Îl acuzaseră pe Isus de răzvrătire şi trădare faţă de Roma şi au insistat ca El să fie omorât.

Când Pilat a fost faţă în faţă cu Omul din Galilea, el a întrebat: „Atunci un împărat tot eşti?”.

Isus a răspuns: „Pentru acesta M-am născut şi am venit pe lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”³.

Nu ştiu ce fel de om era Pilat, nici nu ştiu ce gândea el. Totuşi, bănuiesc că era foarte educat şi că văzuse multe lucruri lumeşti.

Simt un oarecare cinism în răspunsul lui Pilat. Aud în cuvintele lui glasul unui om care poate odată a fost un idealist, dar acum – după multe experienţe de viaţă – pare puţin insensibil, chiar obosit.

Nu cred că Pilat încuraja un dialog când a răspuns cu trei cuvinte simple: „Ce este adevărul?”⁴.

Pentru a dezvolta, mă întreb dacă ceea ce întreba el în realitate era: „Cum este posibil ca cineva să poată cunoaşte adevărul?”.

Şi aceasta este întrebarea din toate timpurile şi pentru toţi oamenii.

Poate cunoaşte cineva adevărul?

Aşadar, poate cunoaşte cineva adevărul? Unii dintre cei mai înţelepţi oameni care au trăit vreodată pe acest pământ au încercat să răspundă la această întrebare. Natura evazivă a adevărului a fost o temă preferată a marilor poeţi şi povestitori ai istoriei. Shakespeare a părut în mod special preocupat de ea. Data viitoare când citiţi una dintre tragediile lui Shakespeare, observaţi cât de des intriga se bazează pe înţelegerea greşită a unui adevăr important.

Dar, niciodată în istoria lumii nu am avut acces mai uşor la mai multă informaţie — parte din ea adevărată, parte din ea falsă şi mare parte din ea parţial adevărată.

În consecinţă, niciodată în istoria omenirii nu a fost mai important să învăţăm să discernem corect între adevăr şi eroare.

În căutarea adevărului, o parte a problemei noastre este faptul că înţelepciunea umană ne-a decepţionat deseori. Avem multe exemple de lucruri pe care lumea le-a „cunoscut” odată ca fiind adevărate, dar care s-au dovedit ulterior a fi false.

De exemplu, în ciuda unui consens copleşitor de odinioară, pământul nu este plat. Stelele nu se învârtesc în jurul pământului. Dacă mănânci o roşie nu vei muri instantaneu. Şi, desigur, omul poate în prezent zbura – chiar, poate depăşi bariera sunetelor.

Scripturile sunt pline de relatări care avertizează despre bărbaţi şi femei care au interpretat greşit „adevărul”.

În Vechiul Testament, Balaam nu a putut rezista la „plata fărădelegii”⁵ pe care i-au oferit-o moabiţii. Astfel, el însuşi s-a convins să creadă un nou adevăr şi i-a ajutat pe moabiţi să-i facă pe copiii lui Israel să cadă în imoralitate şi nesupunere.⁶

Antihristul Corihor, după ce a i-a condus pe mulţi departe de adevăr, a mărturisit că diavolul îl înşelase într-atât încât el chiar a crezut că ceea ce spunea era adevărul.⁷

În Cartea lui Mormon, atât nefiţii, cât şi lamaniţii au creat propriile lor „adevăruri”, unii despre alţii. „Adevărul” nefiţilor despre lamaniţii era că ei „erau un popor sălbatic, fioros şi însetat de sânge”⁸, care nu putea să accepte vreodată Evanghelia. „Adevărul” lamaniţilor despre nefiţi era că Nefi furase dreptul de prim născut al fratelui lui mai mare şi că descendenţii lui Nefi erau mincinoşi care continuau să-i jefuiască pe lamaniţi de ceea le aparţinea de drept.⁹ Aceste „adevăruri” au alimentat ura reciprocă până când în final aceasta i-a distrus pe toţi.

De asemenea, sunt multe exemple în Cartea lui Mormon care contrazic aceste două stereotipuri. Cu toate acestea, nefiţii şi lamaniţii au crezut aceste „adevăruri” care au modelat destinul acestui popor cândva puternic şi frumos.

Natura umană şi adevărul

Într-un fel, noi toţi suntem susceptibili la o asemenea gândire neobişnuită.

„Adevărurile” pe care le acceptăm influenţează calitatea societăţilor noastre, precum şi caracterele noastre individuale. Dar prea des, aceste „adevăruri” sunt bazate pe dovezi incomplete şi incorecte şi, din când în când, chiar pe motive foarte egoiste.

Parţial, motivul lipsei de judecată vine din tendinţa omenirii de a face o distincţie incorectă între convingere şi adevăr. Confundăm, prea des, convingerea cu adevărul, gândind că, dacă ceva are sens sau este convenabil, trebuie să fie adevărat. În schimb, uneori noi nu avem încredere în adevăr sau îl respingem, deoarece aceasta ar presupune să ne schimbăm sau să admitem că nu am avut dreptate. Deseori, adevărul este respins deoarece nu pare a fi consecvent cu experienţele precedente.

Când părerile sau „adevărurile” altora vin în contradicţie cu ale noastre, în loc să luăm în considerare posibilitatea că ar putea exista informaţii care ar putea fi de folos sau care ar dezvolta sau completa ceea ce cunoaştem, deseori tragem concluzii pripite sau presupunem că cealaltă persoană este greşit informată, are probleme de comunicare sau încearcă să înşele.

Din păcate, această tendinţă se poate răspândi în toate domeniile vieţii noastre – de la sport la relaţii de familie şi de la religie la politică.

Ignaz Semmelweis

Un exemplu tragic al acestei tendinţe este povestea lui Ignaz Semmelweis, un medic maghiar care a practicat medicina la mijlocul secolului XIX. La începutul carierii sale, dr. Semmelweis a observat că 10 la sută dintre femeile care veneau la clinica lui mureau de febră în perioada lăuziei, la scurt timp după ce năşteau, în timp ce rata deceselor la o clinică din apropiere era mai mică de 4 procente. El s-a hotărât să afle motivul.

După investigarea celor două clinici, dr. Semmelweis a ajuns la concluzia că singura diferenţă semnificativă era că el avea o clinică cu ore de învăţământ pentru studenţi, unde cadavrele erau examinate. El a observat doctorii care mergeau direct de la locul unde se realizau autopsiile la camerele de naştere ale copiilor. El a concluzionat că acele cadavre contaminaseră mâinile lor şi produseseră febra mortală.

Când a început să recomande ca doctorii să-şi cureţe mâinile cu o soluţie clorinată, el a fost întâmpinat cu indiferenţă şi chiar cu dispreţ. Concluziile sale veneau în contradicţie cu „adevărurile” altor medici. Unii dintre colegii lui chiar aveau convingerea că este absurd să gândeşti că mâinile unui medic puteau să nu fie curate sau să determine boala.

Dar Semmelweis a insistat şi a întocmit un regulament pentru doctorii din clinica sa, care prevedea spălarea mâinilor înainte de a participa la naşterea copiilor. Drept consecinţă, rata decesului a scăzut imediat cu 90 de procente. Semmelweis s-a simţit reabilitat şi a fost sigur că această practică urma să fie adoptată în întreaga comunitate medicală. Dar s-a înşelat. Chiar şi aceste rezultate dramatice nu erau suficiente pentru a schimba gândirea multor medici din acele zile.

Este posibil să se cunoască adevărul?

Problema adevărului este faptul că el există mai presus de convingere. El este adevărat chiar dacă nimeni nu crede.

Noi putem spune toată ziua că vestul este nord şi nordul este vest şi chiar să credem din toată inima, dar dacă dorim să zburăm de la Quito, Ecuador, la New York în Statele Unite, există o singură direcţie care ne va duce la destinaţia noastră, şi aceasta este nord — dacă zburăm spre vest nu ne ajută.

Desigur, aceasta este doar o simplă analogie aviatică. Cu toate acestea, există cu siguranţă un adevăr absolut — incontestabil, un adevăr constant.

Acest adevăr este diferit de convingere. Este diferit de speranţă. Adevărul absolut nu este dependent de opinia publică sau de popularitate. Voturile nu îl pot influenţa. Nici măcar autoritatea conferită de aprobarea celebrităţilor nu îl poate schimba.

Deci, cum putem găsi adevărul?

Eu cred că Tatăl nostru din Cer este mulţumit de copiii Săi când ei îşi folosesc talentele şi facultăţile mentale pentru a descoperi adevărul. De-a lungul secolelor o multitudine de femei şi bărbaţi înţelepţi şi inspiraţi – prin logică, judecată, cercetare ştiinţifică şi, da, prin inspiraţie – au descoperit adevărul. Aceste descoperiri au îmbogăţit omenirea, ne-au îmbunătăţit viaţa şi au inspirat bucurie, mirare şi veneraţie.

Chiar şi aşa, lucrurile pe care odată am crezut că le cunoşteam sunt în mod continuu perfecţionate, modificate sau chiar contrazise de către oameni instruiţi şi întreprinzători care caută să înţeleagă adevărul.

După cum ştim toţi, până şi a separa adevărul de experienţele noastre sau ale altora este un lucru greu. Mai mult de atât, noi avem un adversar, „diavolul, [care] dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”¹⁰.

Satana este marele înşelător, „pârâşul fraţilor”¹¹, tatăl tuturor minciunilor¹², care în mod continuu caută să înşele ca să ne poată birui.¹³

Adversarul are multe strategii viclene pentru a-i ţine pe muritori departe de adevăr. El oferă ideea că adevărul este relativ; apelând la sentimentele noastre de toleranţă şi corectitudine, el ţine ascuns adevărul real afirmând că „adevărul” unei persoane este tot atât de valabil ca oricare altul.

Pe unii îi ademeneşte să creadă că există un adevăr absolut acolo undeva, dar îi convinge că este imposibil ca cineva să-l cunoască.

Pentru aceia care cunosc deja adevărul, strategia lui iniţială este de a semăna seminţele îndoielii. De exemplu, el i-a determinat pe mulţi membri ai Bisericii să şovăie când descoperă informaţii despre Biserică care par să contrazică ceea ce au învăţat mai înainte.

Dacă treceţi printr-un asemenea moment, amintiţi-vă că în această epocă a informaţiei sunt mulţi care creează îndoieli despre orice şi despre tot, în orice moment şi în fiecare loc.

Veţi găsi chiar şi pe cei care pretind că au dovada că pământul este plat, că luna este o hologramă şi că unii actori sunt cu adevărat extratereştri de pe altă planetă. Şi este întotdeauna bine să ţineţi minte faptul că doar pentru că ceva este tipărit, apare pe Internet, este repetat frecvent sau are un grup puternic de adepţi, nu înseamnă că este adevărat.

Uneori, afirmaţii sau informaţii neadevărate sunt prezentate într-o asemenea manieră încât ele par aproape credibile. Totuşi, când vă confruntaţi cu informaţii care sunt în contradicţie cu revelaţiile lui Dumnezeu, amintiţi-vă că bărbaţii nevăzători din parabola elefantului niciodată nu ar fi putut descrie, cu acurateţe, întregul adevăr.

Pur şi simplu nu cunoaştem toate lucrurile — nu putem vedea totul. Ceea ce poate părea contradictoriu acum, poate fi perfect de înţeles atunci când cercetăm şi primim mai multă informaţie demnă de încredere. Pentru că vedem printr-o oglindă întunecată, noi trebuie să avem încredere în Domnul, care vede toate lucrurile în mod clar.

Da, lumea noastră este plină de confuzie. Dar în cele din urmă vom primi răspuns la toate întrebările noastre. Toate îndoielile noastre vor fi înlocuite de certitudini. Şi acest lucru se va întâmpla deoarece există o sursă de adevăr care este completă, corectă şi eternă. Această sursă este Tatăl nostru Ceresc, infinit de înţelept şi atotcunoscător. „El cunoaşte adevărul aşa cum este, şi aşa cum a fost şi aşa cum o să fie.¹⁴ „El înţelege toate lucrurile… şi El este deasupra tuturor lucrurilor şi în toate lucrurile… şi în jurul tuturor lucrurilor; şi toate lucrurile sunt prin El, şi de la El, chiar Dumnezeu, în vecii vecilor”¹⁵.

Tatăl nostru Ceresc iubitor ne oferă adevărul Său, nouă, copiilor Lui muritori.

Deci, ce este acest adevăr?

Este Evanghelia Sa. Este Evanghelia lui Isus Hristos. Isus Hristos este „calea, adevărul şi viaţa”¹⁶.

El ne va conduce spre pacea inimii şi a minţii, spre o înţelegere trainică în viaţă, spre fericire în această lume şi spre bucurie în viaţa veşnică, doar dacă vom avea suficient curaj şi credinţă să mergem pe calea Sa. Salvatorul „nu este departe de fiecare dintre noi”¹⁷. Noi avem promisiunea Lui că dacă Îl căutăm cu sârguinţă, Îl vom găsi.¹⁸

Obligaţia noastră de a căuta adevărul

Dar cum putem cunoaşte noi că acest „adevăr” este diferit de oricare altul? Cum putem avea încredere în acest „adevăr”?

Invitaţia de a avea încredere în Domnul nu ne eliberează de răspunderea de a cunoaşte noi înşine. Aceasta este mai mult decât o ocazie; este o obligaţie – şi este unul dintre motivele pentru care am fost trimişi pe pământ.

Sfinţilor din zilele din urmă nu li se cere să accepte orbeşte orice aud. Noi suntem încurajaţi să gândim şi să descoperim noi înşine adevărul. Nouă ni se cere să medităm, să cercetăm, să evaluăm şi astfel să ajungem la o cunoaştere personală a adevărului.

Brigham Young a spus: „Eu… mă tem că acest popor are atât de multă încredere în conducătorii lor încât nu-L vor întreba ei înşişi pe Dumnezeu dacă sunt conduşi de El. Mă tem că ei se vor obişnui cu o stare de autoprotecţie oarbă… Fiecare bărbat şi fiecare femeie trebuie să cunoască ei înşişi, prin şoaptele Spiritului lui Dumnezeu, dacă acei conducători ai lor merg pe cărarea dictată de Domnul sau nu”¹⁹.

Noi căutăm adevărul oriunde l-am putea găsi. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat că „Mormonismul înseamnă adevăr… Primul principiu fundamental al sfintei noastre religii este acela că noi credem că avem dreptul de a primi adevărul în întregime, fără limitare sau fără să fie trunchiat de crezurile sau ideile superstiţioase ale oamenilor”²⁰.

Da, noi avem plenitudinea Evangheliei nepieritoare, dar aceasta nu înseamnă că noi ştim totul. De fapt, un principiu al Evangheliei restaurate este credinţa noastră că Dumnezeu „va revela încă multe lucruri măreţe şi importante”²¹.

Restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos a avut loc deoarece un tânăr băiat cu o inimă umilă şi o minte pătrunzătoare a căutat adevărul. Joseph a studiat şi a acţionat corespunzător. El a descoperit că dacă unui om îi lipseşte înţelepciunea, el poate să o ceară de la Dumnezeu şi adevărul îi va fi dat.²²

Marele miracol al restaurării nu a fost doar faptul că ea a corectat ideile false şi doctrinele deformate – deşi cu certitudine a făcut aceasta – ci că ea a deschis ferestrele cerului şi a iniţiat o revărsare constantă a unei noi lumini şi cunoaşteri care a continuat până în ziua de astăzi.

Noi căutăm continuu adevărul din toate cărţile bune şi din alte surse folositoare. „Dacă este ceva care este virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă, noi căutăm aceste lucruri”²³. În acest mod, noi putem rezista înşelăciunii diavolului. În acest mod, noi aflăm adevărul „precept după precept; rând după rând”²⁴. Şi noi învăţăm că inteligenţa atrage inteligenţă şi înţelepciunea primeşte înţelepciune şi adevărul îmbrăţişează adevărul.²⁵

Tinerii mei prieteni, când acceptaţi responsabilitatea de a căuta adevărul cu o minte deschisă şi cu o inimă umilă, veţi deveni mai toleranţi faţă de ceilalţi, mai receptivi în a asculta, mai pregătiţi să înţelegeţi, mai înclinaţi să clădiţi decât să distrugeţi şi mai dornici să mergeţi unde doreşte Domnul să mergeţi.

Duhul Sfânt – îndrumătorul nostru spre întregul adevăr

Gândiţi-vă la aceasta. Voi aveţi în prezent un însoţitor puternic şi demn de încredere în această căutare continuă a adevărului Cine este acesta? Este Duhul Sfânt. Tatăl nostru Ceresc a ştiut cât de greu urma să fie pentru noi să alegem dintre toate aceste mesaje concurente şi să descoperim adevărul în timpul vieţii noastre muritoare. El a ştiut că noi urma să vedem numai o parte a adevărului şi El a ştiut că Satana va încerca să ne amăgească. Astfel, El ne-a dat darul ceresc al Duhului Sfânt pentru a ne lumina mintea, pentru a ne învăţa şi a ne mărturisi despre adevăr.

Duhul Sânt este un revelator. El este Mângâietorul care ne învaţă „adevărul tuturor lucrurilor… [care] ştie toate lucrurile şi are toată puterea conform cu înţelepciunea, milostenia, adevărul, dreptatea şi judecata”²⁶.

Duhul Sfânt este un îndrumător sigur şi de încredere care îi ajută pe toţi muritorii care-L caută pe Dumnezeu în timp ce încearcă să facă alegeri înconjuraţi de contradicţii şi confuzii.

Mărturia despre adevăr de la Duhul Sfânt este disponibilă pentru toţi, oriunde, în toată lumea. Toţi cei care caută adevărul studiază profund în mintea lor²⁷ şi „[întreabă] cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, [vor cunoaşte]… adevărul prin puterea Duhului Sfânt”²⁸.

Pe lângă aceasta, darul de nedescris al Duhului Sfânt este disponibil tuturor celor care se pregătesc prin botez şi prin trăirea într-un mod demn de tovărăşia Lui permanentă.

Da, Tatăl vostru din Cer nu vă va lăsa niciodată singuri în această viaţă muritoare pentru a rătăci prin întuneric. Voi nu trebuie să fiţi înşelaţi. Voi puteţi învinge întunericul din această lume şi puteţi descoperi adevărul divin.

Totuşi, unii nu caută adevărul la fel de mult cum se străduiesc să caute argumente contradictorii. Ei nu caută cu sinceritate să înveţe; ci doresc să se certe, să arate presupusa lor cunoaştere şi astfel provoacă dispute. Ei ignoră sau resping sfatul apostolului Pavel către Timotei: „Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri”²⁹.

În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, noi ştim că asemenea certuri sunt total incompatibile cu Spiritul pe care noi ne bazăm în căutarea adevărului. Precum Salvatorul i-a avertizat pe nefiţi: „Căci adevărat, adevărat vă spun Eu vouă, cel care are spiritul de ceartă nu este de-al Meu, ci este de-al diavolului, care este tatăl certurilor”³⁰.

Dacă urmaţi îndemnurile Spiritului, căutarea voastră personală a adevărului vă conduce inevitabil către Domnul şi Salvatorul nostru, chiar Isus Hristos, pentru că El este „calea, adevărul şi viaţa”³¹. Aceasta poate nu va fi cea mai confortabilă cale; probabil va fi, de asemenea, calea cea mai puţin urmată şi va fi calea cu munţi de urcat, cu râuri având curenţi rapizi de traversat, dar va fi calea Sa – calea spre mântuire a Salvatorului.

Eu adaug mărturia mea în calitate de apostol al Domnului, că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Cel Viu. Ştiu acest lucru din toată inima mea şi cu toată mintea mea. Ştiu acest lucru prin mărturia şi puterea Duhului Sfânt.

Vă rog să faceţi tot efortul în căutarea voastră de a cunoaşte adevărul pentru voi înşivă — deoarece adevărul vă va face liberi.³²

Dragii mei tineri prieteni, voi sunteţi speranţa lui Israel. Vă iubim. Domnul vă cunoaşte; El vă iubeşte. Domnul are mare încredere în voi. El cunoaşte succesele voastre şi este atent la problemele şi întrebările din viaţa voastră.

Eu mă rog ca voi să căutaţi cu sinceritate adevărul, să beţi din fântâna întregului adevăr, ale cărei ape sunt pure şi dulci, „un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică”³³.

Vă binecuvântez cu încredere în Domnul şi cu o dorinţă profund înrădăcinată de a distinge adevărul de eroare - acum şi în întreaga voastră viaţă. Aceasta este rugăciunea şi binecuvântarea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.