Daruri cerești

Vârstnicul Kevin R. Duncan

din Cei Șaptezeci

Tânăr băiat

Niciun băiețel nu era mai nerăbdător să vină Crăciunul decât eram eu. Iubeam Crăciunul! Părinții mei erau experți în a transforma căminul nostru într-un minunat și plăcut tărâm al iernii. Aveam parte de muzică, decorațiuni, lumini, bunătățuri și, desigur, cadouri. O, cât de nerăbdător eram în privința cadourilor. În fiecare an, fără excepție, făceam o listă cu ceea ce îmi doream din toată inima.

Deoarece locuiam la o fermă, în fiecare dimineață a zilei de Crăciun, înainte de a ne deschide cadourile, ne îmbrăcam cu haine groase pentru a înfrunta vremea rece a iernii și a ne ocupa de animalele de la fermă. Nimic nu se compara cu faptul de a ne termina munca și de a ne grăbi înapoi în casă pentru a ne bucura de magia dimineții.

Tocmai începusem să aflu mai multe despre acest bărbat, Isus Hristos, a cărui zi de naștere noi o sărbătoream. Însă părea a fi o situație foarte bună. Era ziua Lui de naștere, dar noi primeam toate cadourile. Cărui copil nu i-ar plăcea asta? Crăciunul reprezenta tot ceea ce este bun.

Din fericire, odată cu trecerea timpului, înțelegerea mea despre Salvator a crescut – nașterea Sa și ziua Lui de naștere, viața și miracolele Sale, puterea și sacrificiile Sale, ispășirea și învierea Lui, dar, mai ales, măreția Sa și dragostea Sa incomprehensibilă. Da, Crăciunul reprezenta tot ceea ce este bun, dar asta deoarece Isus Hristos reprezintă pur și simplu tot ceea ce este bun. Sau, mai bine spus, Isus Hristos reprezintă tot ceea ce este minunat!

Slujirea misionară

Asemenea multor tineri, așteptam cu nerăbdare să slujesc în misiune, dar primul meu Crăciun departe de casă a fost puțin șocant. Timp de câteva luni, înainte de a împlini nouăsprezece ani, singurul lucru la care mă puteam gândi era plecarea mea în misiune. Eram mai tânăr decât majoritatea colegilor și prietenilor mei și mulți dintre ei plecaseră în misiunea lor, lăsându-mă în urmă. Simțeam că și eu eram gata să fiu misionar. Singurul lucru care stătea în calea mea era ziua mea de naștere.

După un timp, ce mi s-a părut o veșnicie, a sosit clipa ca eu să merg la CPM. La începutul lunii decembrie, eram într-un avion zburând spre misiunea mea din Santiago, Chile. În sfârșit, eram pe drum și, ceea ce era și mai grozav, mai era puțin până la Crăciun. Eram încrezător că eram pregătit pentru cea mai glorioasă experiență din viața mea.

Dar, când am coborât din avion, am aflat imediat că lucrurile erau foarte diferite de cum erau acasă în Utah. Da, mai era puțin până la Crăciun, dar parcă eram în mijlocul verii. Unde era zăpada? Unde erau cizmele și hainele?

Am fost repede acaparat de încercările muncii. Sufeream din cauza diferenței de fus orar și uneori adormeam în timpul întâlnirilor. Cultura era diferită, încă nu puteam să înțeleg limba – cu siguranță nu suna ca cea pe care am învățat-o la CPM – și mâncarea era diferită. Și, vorbind despre mâncare, cred că eu și colegul meu am mâncat ceva stricat, deoarece ne-am îmbolnăvit amândoi. Apoi, în timpul uneia dintre primele mele nopți din Chile, am avut parte de un cutremur.

Era primul meu Crăciun departe de casă și eu eram foarte bolnav. Stăteam în pat, într-o țară pe care nu o cunoșteam, încercând să înțeleg o limbă pe care cu greu reușeam să o descifrez, locuind cu o persoană pe care abia o cunoșteam. Oare asta înseamna munca misionară? De ce mă grăbisem atât de mult?

Totuși, în pofida tuturor acestor încercări, am început să îi iubesc pe oamenii din Chile din toată inima. Erau atât de minunați și atât de ușor de iubit – și mulți dintre ei erau dornici să asculte mesajul Salvatorului. În lumea nouă, naturală, unde oamenii erau disperați să asculte mesajul despre un Salvator, cumva, pomii de Crăciun și ciorapii cu cadouri nu erau nici pe departe atât de importanți ca înainte. Dacă Hristos și-a părăsit căminul ceresc și a venit pe pământ pentru a suferi și a murit pentru noi, și eu puteam să plec de acasă și să îndur câteva mici discomforturi pentru a împărtăși mesajul Său minunat.

Acel Crăciun m-a învățat despre bucuria pură de a ajuta oamenii să obțină cel mai mare dar al Tatălui Ceresc, mărețul plan al fericirii întocmit de El – și fericirea, am descoperit, era acel unic lucru pe care toată lumea îl dorește cel mai mult, nu doar în perioada Crăciunului, ci pentru totdeauna.

Tânărul văduv și căsătoria

La câțiva ani după misiunea mea, mă confruntam cu o nouă încercare. Eram deprimat, obosit și singur. Cu câteva luni în urmă, soția mea, cu care mă căsătorisem în urmă cu mai puțin de doi ani, a fost ucisă în mod neașteptat într-un accident de mașină, lăsându-ne pe mine și pe fetița noastră de șapte luni singuri.

Eram student la facultate, studiam, munceam și făceam eforturi să învăț cum să fiu un părinte singur. Crăciunul se apropia și, deși ceilalți se întorceau acasă pentru a fi alături de familie și de cei dragi pe parcursul sărbătorilor, eu, din cauza angajamentelor de la serviciu, a trebuit să stau la facultate. Mă simțeam singur și eram foarte trist. Crăciunul a venit și a trecut și timpul mergea înainte.

După aproape un an, când Crăciunul se apropia din nou, eu eram tot singur. Scripturile spun că nu este bine ca omul să fie singur (vezi Genesa 2:18) și eu eram cu totul de acord. Aveam nevoie de o soție și fiica mea avea nevoie de o mamă.

Mi-am spus: „Poate că eu nu sunt o partidă prea bună, dar ce femeie nu și-ar dori o fetiță adevărată și plină de viață de Crăciun? Nu doar o păpușă – ci un bebeluș adevărat”. Și, din fericire, dacă cineva și-ar fi dorit acel bebeluș, ei bine, eu veneam la pachet.

Pusesem ochii pe o tânără fată, pe nume Nancy, care era cu mine în clasa de biologie, dar semestrul se apropia de sfârșit și eu tot nu îmi făcusem curaj să vorbesc cu ea. Probabil că cerul a fost de partea mea într-o zi deoarece, din pură întâmplare, am ieșit din sala de examen în același timp. Aceasta a fost ocazia mea. Am început o conversație și, mai pe seară, am sunat-o pe Nancy și am invitat-o la o întâlnire. Am mers la o întâlnire și, apoi, la încă una și încă una. Cu toate acestea, știam că ziua de Crăciun se apropia și Nancy avea să meargă acasă. Ce puteam face pentru a menține vie atracția dintre noi, care tocmai începea să se dezvolte?

Am întocmit un plan. Cu ajutorul surorii lui Nancy și a prietenului ei, eu aveam să o surprind pe Nancy în secret cu câte un cadou în fiecare dintre cele douăsprezece zile care mai erau până la Crăciun.

Planul meu a funcționat. Nancy a primit cadourile și ea nu avea nicio idee de la cine ar putea fi. A devenit un mister pe care toată familia ei încerca să îl deslușească. Sora lui Nancy și prietenul ei au promis că nu vor spune nimic legat de implicarea lor. Era într-adevăr o combinație secretă – doar că una cu o motivație bună.

Cu toate acestea, într-o seară, membrii familiei au descoperit un indiciu. S-a auzit soneria, membrii familiei s-au grăbit să ajungă la ușă și au zărit o mașină care se îndepărta în viteză. Ei au notat numărul de înmatriculare și a doua zi au sunat la biroul de înmatriculări pentru a afla cine era proprietarul mașinii. Ei au aflat că aceasta aparținea unui membru al familiei prietenului surorii. Combinația secretă a fost demascată. Sora lui Nancy și prietenul ei au mărturisit adevărul și au recunoscut că m-au ajutat cu planul meu. În secret, eram fericit că se aflase adevărul, deoarece eu și Nancy am putut să petrecem ziua de Crăciun împreună și, după aceea, am continuat să ieșim la întâlniri.

Și, așa cum am sperat, Nancy chiar își dorea o fetiță adevărată și plină de viață de Crăciun. Ea o iubea pe fiica mea ca și cum era a ei. Și, din fericire, eu veneam la pachet cu ea. Ne-am căsătorit vara următoare. A fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit vreodată.

Eu simțeam pe pielea mea ce înseamnă mărețul plan al fericirii întocmit de Tatăl Ceresc. Aveam o familie eternă și ne-am pecetluit pentru totdeauna. Darul căsătoriei eterne și a familiei eterne este un dar pe care toți cei credincioși îl pot primi, fie în această viață, fie în următoarea. Ce dar mai măreț poate exista?

Când m-am gândit la zilele mele de singurătate și tristețe, mi-am dat seama că Isus Hristos s-a simțit, de asemenea, la un moment dat, abandonat și singur. El, mai mult decât oricine altcineva, îmi cunoștea durerea. Chiar și atunci când mă simțeam extrem de singur, nu m-am simțit niciodată abandonat de El. El nu a fost doar Salvatorul meu, ci El a fost fratele meu și cel mai bun prieten al meu.

Un tată tânăr

Mica noastră familie a început să crească și, câțiva ani mai târziu, m-am confruntat cu o altă mare neliniște. Crăciunul se apropia iar eu și Nancy ne-am uitat unul la celălalt și ne-am dat seama că, în acel an, nu puteam cheltui nici măcar un bănuț pentru a cumpăra cadouri de Crăciun pentru copiii noștri mici.

Recent, absolvisem facultatea și încă încercam să ne punem pe picioare din punct de vedere financiar. Deși aveam o slujbă bună, curând a fost evident că veniturile noastre erau mai mici decât cheltuielile mari necesare vieții. Singurul lucru care era în favoare noastră a fost că eram plătitori de zeciuială integrală. Deși nimeni nu știa despre dificultățile noastre, Tatăl Ceresc și Salvatorul știau și au început să ne trimită mici miracole de Crăciun.

Într-o zi, cineva a sunat la sonerie. Era o vecină care ținea în brațe o cutie cu jucări. Ea a spus: „Făceam curățenie în casă și am dat peste niște jucării pe care copiii noștri nu le mai doresc. Ne întrebam dacă copiii dumneavoastră le-ar dori”. Și încă cum!

Într-o altă zi, cineva a sunat iar la sonerie. De această dată, erau niște membrii din episcopia noastră. Ei veniseră cu o bicicletă pentru fetițe. Ei au spus: „Nu mai avem nevoie de această bicicletă și ne-am gândit la familia dumneavoastră. Credeți că fiica dumneavoastră ar folosi această bicicletă?” Amândoi eram foarte bucuroși!

Cu câteva săptămâni în urmă, fiul nostru s-a înscris la un concurs de colorat organizat de un magazin local. Într-o zi, am primit un telefon și ni s-a dat vestea extraordinară că el a câștigat concursul. El a câștigat o casetă video cu un film pentru copii popular. Am fost uluiți!

Toate aceste mici miracole – copiii noștri urmau să aibă parte de câteva cadouri de Crăciun. Ne-am plătit zeciuiala și Tatăl Ceresc și Salvatorul au deschis zăgazurile cerurilor și au turnat binecuvântările Lor – au venit precum cadourile pe hornul casei.

M-am gândit la faptul că pruncul Hristos s-a născut în circumstanțe foarte umile și, totuși, alții L-au găsit și, de asemenea, I-au oferit daruri prețioase. Ca tată aici pe pământ, doream cu disperare să le ofer copiilor mei tot ceea ce puteam.

Tatăl nostru Ceresc simte la fel. Totuși, dragostea Sa este atât de perfectă, încât El dorește să ne ofere tuturor tot ceea ce are. Este un dar greu de înțeles.

Concluzie

Dragi frați și surori, la un moment dat, cu toții ne vom simți singuri, vom fi bolnavi, deprimați, săraci sau departe de casă. Din fericire, avem un Tată Etern și un Salvator care ne înțeleg. Dacă mergem la Ei, ne vor lua de mână și ne vor ajuta să trecem peste orice încercare.

Și, dragi frați și surori, la un moment dat, cu toții vom ști pe cineva care se simte singur, este bolnav, deprimat, sărac sau departe de casă. Tatăl nostru și Salvatorul ne pot îndruma să îi ajutăm și va fi privilegiul nostru să facem acest lucru.

Copil fiind, credeam că Crăciunul are loc doar odată pe an. Ca adult, îmi dau seama acum că este Crăciun în fiecare zi. Datorită bunăvoinței unui Tată Ceresc iubitor și datorită unui Salvator Preaiubit, Isus Hristos, noi primim în mod continuu daruri cerești – în fiecare zi. Daruri cerești care sunt prea numeroase pentru a le putea menționa.

Recunoștința mea față de Tatăl și Fiul este atât de mare și profundă încât, asemenea lui Amon din vechime, „eu nu pot să spun nici cea mai mică parte din ceea ce simt” (Alma 26:16).

Da, ziua de naștere a lui Isus Hristos este cea pe care o sărbătorim în fiecare perioadă de Crăciun, dar, datorită bunătății Tatălui și Fiului, tot noi primim toate cadourile. Despre acestea, depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.